Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Opinii
Publicitate

Punctul critic


Vacanță în vacanță

Publicitate
Dimensiune font:

Autor: Marius Stoianovici, 08.04.2020
Suspendarea cursurilor în 11 martie pare a fi fost o măsură bună din perspectiva izolării și a măsurilor de prevenire a răspândirii virusului. Mai trist este faptul că nu puțini dintre elevi au perceput acest lucru ca o intrare în vacanță. Nu puțini dintre ei, din acel moment au întrerupt orice contact cu școala, mai puțin discuțiile mutate-n online cu colegii. Au o mare parte de vină și ei, dar și profesorii care nu s-au adaptat la noile metode de predare și care nu au avut pretenții de la acei elevi. Nu toți. Destui dintre ei au luat extrem de în serios noua formă de predare, bombardând elevii cu teme, spre exasperarea lor, unii afirmând că n-au făcut atâtea teme nici când mergeau la școală, și uneori și spre disperarea părinților, izolați acasă și puși să facă atâtea lecții. N-am să înțeleg ce înseamnă recomandare de a face lecții online. Cred că face parte din categoria celei din prima ordonanță militară, de a evita ieșirile sau cea de a purta mască de protecție. Revenind la predatul online, nu pot să nu constat faptul că, și cei ce fac și cei ce nu fac iau aceiași bani. Fară să le recomande cineva să ia salariul sau unii să renunțe la el. Nu cred că-i corect, mai ales pentru cei ce înțeleg să-și facă meseria și în aceste condiții dificile.
Nu era mai firească o decizie de trecere generală de la cursurile clasice la cele prin platforme online? Măcar acolo unde este posibil. Unde copiii au tablete sau calculatoare și o pot face măcar la un număr redus de ore. În paralel, sigur că este necesară identificarea de soluții și resurse și pentru copiii fără astfel de posibilități, astfel încât să aibă șanse egale de învățare.
Sigur că înghețarea anului școlar nu era o soluție, atâta timp cât elevii parcurseseră mai bine de jumătate din materie. Sunt convins că destui dintre elevii de a XII-a s-au rugat ca să se ajungă la varianta adoptată de Olanda și Franța, și anume la renunțarea la examenul de bacalaureat și încheierea situației școlare cu mediile din ultimul an. Anunțul amânării examenelor pentru sfârșitul lui iulie, în aceste condiții, sigur nu i-a bucurat. Poate doar faptul că scapă de o bucată de materie, cea aferentă semestrului II sau că vor avea nevoie doar de două note pentru a li se încheia mediile și nu vor da simulări.
Asta dacă nu cumva Consiliul de coordonare în situații de urgență va stabili altceva, iar starea de urgență se va prelungi și după 15 mai. Oricum, elevii au primit veștile fiind în vacanță de la vacanță.

Citeste aici alte articole semnate Marius Stoianovici

În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Opinii

Punctul critic


Jaful secolului

Punctul critic


90 sau 40%?

Punctul critic


Votul pe inocență

Punctul critic


Mirajul terasei

Punctul critic


Pe cont propriu

Punctul critic


Până când?

Punctul critic


Rocada sănătății

Punctul critic


Concediul cu mască

Punctul critic


Ce-ar fi?

Punctul critic


Amenzi electorale




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    Turist găsit fără suflare în Piatra Craiului


    Azi 09:48
  • ➤ Știri Brasov


    Marcel Vela anunță măsuri de relaxare după 15 iunie: „Vor fi surprize plăcute”


    Azi 09:26
  • ➤ Știri Brasov


    Tragedie la Brașov. Un bărbat a fost lovit mortal de tren


    06.06.2020
  • ➤ Știri Brasov


    20 de noi cazuri de coronavirus la Brașov, 187 în țară


    06.06.2020
  • ➤ Sport


    Gabi Tamaș, out din Europa. Astra n-a luat licența pentru cupele europene


    06.06.2020
  • ➤ Actualitate


    OMS recomandă purtarea măștilor de protecție în public


    06.06.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Autobuzele de pe linia 20 reiau de azi transportul bicicletelor spre Poiană


    06.06.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Universitatea Transilvania scoate la concurs 2.850 de locuri fără taxă, la programele de licență


    06.06.2020
  • ➤ Cititori


    Amenajarea grădinii: 5 sfaturi practice


    05.06.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Turmă de mistreți, alungată cu jandarmii la Brașov


    05.06.2020
  • ➤ Știri Brasov


    12 noi cazuri de coronavirus și 472 de pacienți vindecați, la Brașov


    05.06.2020
  • ➤ Sport


    Polo: Steaua București, declarată campioană. CSM Corona Brașov nu a prins podiumul. Florin Turcu: „Aveam șanse reale la locul 3”


    05.06.2020
  • ➤ Eveniment


    POLIȚIA BRAȘOV


    Atenție la infractorii care folosesc măștile de protecție facială pentru a fi mai greu de identificat!


    05.06.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Mini-vacanță de patru zile pentru elevi. Marți începe ultima săptămână de școală


    05.06.2020
  • ➤ Sport


    MTS. Ionuț Stroe a răspuns "apelului" lansat Gică Hagi. "Avem un interes comun"


    05.06.2020
  • ➤ Cititori


    Fresco Expert vă oferă servicii integrate pentru cuptoarele profesionale achiziționate


    05.06.2020
  • ➤ Eveniment


    „Fiecare gest conteaz㔠#Pentru Mâine


    Acces la educație în mediul online pentru 30 000 de elevi, profesori și directori din 100 de școli primare și gimnaziale din România


    05.06.2020
  • ➤ Prima pagină


    UPDATE/Handbalistul de la CSM Făgăraș a fost arestat preventiv pentru trafic de droguri


    05.06.2020
  • ➤ Eveniment


    Patru troleibuze noi au fost scoase pe traseu


    05.06.2020
  • ➤ Eveniment


    RATBV SA a cumpărat preventiv teste rapide pentru SARS-CoV 2


    05.06.2020
  • ➤ Eveniment


    Alei mai vesele


    Apar culorile pe pietonalul din Răcădău


    05.06.2020
  • ➤ Eveniment


    Încă o hârtie și un studiu pentru pasajul hobanat de la Gară


    05.06.2020
  • ➤ Eveniment


    Program de Rusalii la buletine


    05.06.2020
  • ➤ Actualitate


    Campionatul de viteză în coastă se reia cu etapa de la Cheile Grădiștei


    05.06.2020
  • ➤ Actualitate


    Reguli mai blânde pentru pescari


    05.06.2020
  • ➤ National


    „Trebuie să stăm tare în șa“


    Ludovic Orban acuză Parlamentul de iresponsabilitate


    05.06.2020
  • ➤ National


    Ministrul Sănătății intenționează să preia coordonarea medicală a spitalelor


    05.06.2020
  • ➤ Religie


    Tradiții de Cincizecime


    De Rusalii, casele se împodobesc cu flori și ramuri verzi


    05.06.2020
  • ➤ Life


    Vacanță forțată


    Lora, captivă în Bali de 86 de zile


    05.06.2020
  • ➤ Life


    Iubita lui Dani Oțil stârnește invidii


    05.06.2020
  • ➤ Life


    Anamaria Ferentz trăiește în LA ca în Irak


    05.06.2020
  • ➤ Cititori


    Biblioteci creative pentru iubitorii de cărți


    05.06.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    05.06.2020
  • ➤ Sport


    Progresul Spartac a făcut apel la TAS


    05.06.2020
  • ➤ Sport


    Presiunea dosarului


    Noi discuții FRF - cluburile de Liga 3


    05.06.2020
  • ➤ Sport


    Planuri de promovare


    Călin Moldovan e convins 100% că Liga 4 Brașov se va relua


    05.06.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Jaful secolului


    05.06.2020
  • ➤ Știri Brasov


    450 de pacienți s-au vindecat de COVID 19 la Brașov. Rata vindecării este 56.6%


    04.06.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Percheziții la Făgăraș, acasă la un handbalist francez, acuzat de trafic de droguri(video)


    04.06.2020
  • ➤ Sport


    Liga 4 Brașov. Fotbaliștii Coronei au început antrenamentele cu regulamentul în mână


    04.06.2020
  • ➤ Eveniment


    POLIȚIA BRAȘOV


    Ordinul de protecție provizoriu. Consecințele încălcării acestuia!


    04.06.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Teatrul „Sică Alexandrescu”, Opera Brașov, Filarmonica și Teatrul „Arlechino” își reiau spectacolele, dar la Bastionul Țesătorilor și în Piața Sf. Ioan


    04.06.2020
  • ➤ Știri Brasov


    32 de cazuri noi de COVID 19 la Brașov, 238 noi cazuri depistate în România în ultimele 24 de ore


    04.06.2020
  • ➤ Sport


    Hagi știe soluția care trebuie aplicată în sportul românesc


    04.06.2020
  • ➤ Prima pagină


    Dinamită la bugete


    Noi creșteri pentru salariul minim


    04.06.2020
  • ➤ Eveniment


    PREZENTARE


    „Brașovul, inima istorică a Transilvaniei“


    04.06.2020
  • ➤ Eveniment


    40 de camere video vor supraveghea municipiul Făgăraș


    04.06.2020
  • ➤ Eveniment


    Cioc pe asfalt pe Bulevardul Eroilor


    04.06.2020
  • ➤ Eveniment


    Pensionar căutat de familie


    04.06.2020
  • ➤ Eveniment


    58 plus 1


    Licitație pentru noua grădiniță din Tractorul


    04.06.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Punctul critic


    Surzenia orbilor

    Articolul următor

    Punctul critic


    #solidari pentru Brașov!

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Setări Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    2003 - 2020 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres - Stiri Brasov | Powered by Yky CSM | executat în 14 milisecunde, încărcat în milisecunde