Nu știu cine a avut ideea blocării intenționate a trecerilor de pietoni în semn de protest, prin treceri repetate intenționat, dar cred că este o prostie colosală. Nu ajută pe nimeni. Credeți că-i pasă cuiva, recte lui Dragnea, că la Brașov șoferii stau, mai mult sau mai puțin răbdatori, în trafic, încercînd să-i înțeleagă pe protestatari? Nici vorbă! Singurii enervați de această situație sînt cei prinși în trafic, puși să aștepte în mod inutil, ca să nu spun gratuit. Înțeleg frustrarea, ba chiar furia protestatarilor. Ea însă trebuie canalizată în mod responsabil și inteligent. Nu manipulată prostește. O tîmpenie mi se pare și îndemnul de a nu merge la muncă. Cui folosește? Cui îi va păsa și pe cine va afecta?
Greu de estimat care ar fi consecințele unei greve fiscale. Ar bloca sau jena în vreun fel activitatea Guvernului? Sau acesta nu s-ar sinchisi și ar împrumuta în continuare, nederanjat și nestingherit? Oricum, mi se pare o măsură mai umană și nu ar afecta atîția oameni nevinovați. Cred că mult mai de efect ar fi deplasarea la București, simultan, a tuturor celor nemulțumiți de adoptarea măsurilor iresponsabile a guvernanților actuali. Imaginați-vă Palatul Parlamentului înconjurat de sute de mii, eventual milioane de oameni sobri, poate îmbracați în negru. N-ar trebui să facă nimic. Doar să stea. Eventual să-i privească în ochi pe aleșii neamului mergînd sau plecînd la serviciu. Ca niște statui sau stafii. Fără să le spună nimic. Pentru că nu merită și oricum nu ajută la nimic.
Dacă aș fi judecător, aș selecta toate dosarele în care cei inculpați ar putea scăpa după modificările codurilor penale. Aș lăsa celelalte o vreme și le-aș pune pe repede înainte pe acestea, astfel încît soluția să fie luată înainte de intrarea în vigoare a noilor prevederi. Poate în același mod s-ar comporta și colegii responsabili care ar urma să judece apelul. În acest mod, la intrarea în vigoare codurilor aberante vinovații vizați de modificarea lor să fie condamnați definitiv. Știu că timpul este scurt și propunerea mea este doar o utopie la care nu știu cîți judecători ar marșa.
Dar spuneți-mi, n-ar fi frumos?
Cotidianul omului sănătos