Misterioasele fresce din Şchei

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Publicitate

Dimensiune font:

Autor: Camelia ONCIU, 23.03.2012

• În Biserica Sfîntul Nicolae din Şchei există o pictură numită „Roata Lumii“, în care Apocalipsa pare să fie vestită de inversarea polilor magnetici ai Pămîntului

Multe predicţii despre nenorociri s-au aglomerat în acest an. Dar despre sfîrşitul lumii se ştie încă din secolul I, cînd a fost scrisă binecunoscuta, dar şi controversata, Apocalipsă după Ioan. Ultimul capitol din Biblie a fost ilustrat în fel şi chip. De la pictura laică pînă la frescele din biserici şi mănăstiri, sfîrşitul lumii e zugrăvit cît se poate de înfricoşător. În România, avem puţine reprezentări ale apocalipsei, iar una dintre ele este la Braşov. În Biserica Sfîntul Nicolae din Şchei, mai precis în paraclisul „Buna Vestire“, un loc în care nu a intrat niciun turist de zeci de ani, există nu mai puţin de 13 scene ale Apocalipsei, pictate pe bolta locaşului. Plus o frescă năucitoare pe care n-a reuşit să o înţeleagă nimeni pînă acum, dar care seamănă izbitor cu ceea ce vedem în documentarele despre predicţiile pentru 2012: explozii solare şi inversarea polilor magnetici.

Din „lăsămîntul“ fiicei lui Brâncoveanu

Biserica Nicolae din Şchei nu şi-a etalat încă toate surprizele. Acest loc de închinăciune, leagăn al limbii române şi tezaur de vestigii istorice preţioase, mai ascunde încă multe comori. Una dintre ele este paracliserul de nord, o încăpere aflată în lateralul bisericii care, prin anii ’70, a fost închisă publicului. Este de fapt, tot o bisericuţă, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“. Se pot vedea altarul, iconostasul împodobit cu picturi deosebite, mica turlă pictată. Frescele deteriorate sporesc farmecul, dar şi misterul paraclisului. Scenele Apocalipsei, Iisus ţinînd sabia în gură, ochiul lui David, toate acestea sînt zugrăvite pe pereţii locaşului, încurcînd minţile celor ce încearcă să le desluşească tîlcul. Istoria picturilor începe cu istoria paraclisulului, pe care profesorul părinte Vasile Oltean a izbutit s-o afle, după o îndelungată muncă de cercetare. ,,Iulie 9 zile, luni, la 7 ceasuri, s-au pus temeliile paraclisului, care s-au făcut pentru treaba ispovedaniei, întru hramul Blagoveştenilor Precestei, care s-au făcut prin îndrumarea şi purtarea de grijă a popei Radului, fiul popei Radu Tempea“, spune o cronică din 1733. O inscripţie din vechiul catastif al bisericii de la 1759 arată că „fundator“ a fost Costanda lui Manole. „Este vorba de soţia lui Apostol Manole, vestit negustor, slujitor al voievodului Constantin Brâncoveanu, care avea la Braşov un han pe actuala Stradă De Mijloc“, explică părintele Oltean. Cert e că această construcţie a fost posibilă prin strădania protopopului cronicar Radu Tempea II, în baza daniei domnilor Grigore Matei Ghica şi Constantin Mavrocordat, dar şi din ,,lăsămîntul“ domniţei Ancuţa, fiica voievodului Constantin Brîncoveanu. „Mormîntul ei a fost depistat de curînd în paraclisul de nord, ea locuind la Braşov, unde a şi decedat în 1730“. Timp de doi ani, şcheienii au făcut demersuri pentru ridicarea acestui locaş.

Ziduri îmbrăcate în scene biblice

Paraclisul are doar 12,6 metri lungime, cu tot cu altar, şi 4,5 metri lăţime, este dreptunghiular, cu bolţi semicilindrice şi o turlă în zona centrală. „Purtînd hramul Bunei Vestiri, noul paraclis a fost îmbrăcat în pictură murală între anii 1735-1738 de vestiţii zugravi craioveni Hranite Grigore, fratele său Gheorghe, fii săi Ioan şi Mihail, cunoscuţi pentru fresca din naosul Tismanei şi a bisericii din Vlădeni“, spune directorul Muzeului Primei Şcoli Româneşti, care descrie astfel picturile: pe bolta turlei este pictat Pantocratorul, adică Iisus Hristos, ca împărat al lumii. Spre răsărit, este reprezentată Maica Domnului cu pruncul pe tron, între doi arhangheli. Spre vest, găsim mai multe scene din Ciclul Patimilor. Este bogat ilustrată tema Învierii, cu zeci de scene. Cu totul deosebită este şi fresca înfăţişînd Întîiul Sinod de la Niceea din 325 al celor 318 Sfinţi Părinţi, în care împăratul Constantin cel Mare e înconjurat de episcopi. Cîteva scene din Vechiul Testament sînt şi ele zugrăvite pe pereţi. Picturile au fost realizate în 1737, de către Gheorghe Hranite şi fratele său Grigore, pe cheltuiala şcheienilor Hagi Radu şi fratele său Şandru, Teodor Ciurcu şi fratele său Hagi Dimitrie, după cum e precizat în catastiful bisericii. Icoana de hram a paraclisului păstrează inscripţia, confirmînd autorul şi data: ,,Iconopiseţ Gheorghie Zugrav, 1738“. Pridvorul paraclisului a fost pictat de zugravul Ioan, fiul lui Grigorie, cel care a realizat şi scenele din Apocalipsa lui Ioan.
Iniţial, paraclisul a funcţionat ca sacristie (casă de taină) şi loc pentru spovedanie, ulterior a devenit capelă funerară, din 1856 pînă în 1978.

Îngerii inversează polii Pămîntului

Cea mai interesantă frescă o găsim pe un contrafort. Se numeşte „Roata lumii“ şi „redă o scenă unică a rotirii pămîntului în jurul soarelui, rotaţie executată de sfinţi, program iconografic surprinzător şi apreciat de marii specialişti în domeniu“, după cum mărturiseşte profesorul Oltean. Nu se poate să treci pe lîngă această pictură fără să o remarci. Soarele, în mijlocul căruia este un triunghi echilateral care încadrează „ochiul cel neobosit“, aruncă spre Pămînt raze ucigătoare. Este Ochiul lui David, după cum precizează profesorul, dar seamănă şi cu simbolul masonic. Pămîntul este o sferă susţinută de patru personaje. Două cîte două şi la poli opuşi, aceste personaje au haine de aceeaşi culoare. Par să fie doi bărbaţi şi două femei. Nu au aceeaşi vîrstă, nici aceeaşi rasă nu par să fie. Dar cel mai ciudat lucru este poziţia lor. Personajele încearcă să urnească planeta, dar nu în plan orizontal, al mişcării de rotaţie, ci în plan vertical, de parcă ar vrea s-o dea peste cap. Dacă această roată a lumii face parte din ansamblul scenelor care descriu apocalipsa, atunci nu se poate să nu facem legătura cu mult vehiculata teorie a inversării polilor magnetici ai Terrei, una din spaimele care anunţă sfîrşitul lumii. De unde să fi ştiut pictorul Ioan Hranite de schimbarea polilor magnetici? Dar de exploziile solare, două dintre teoriile care prezic venirea apocalipsei în 2012? Dacă exploziile solare sînt inevitabile, ciclul de 11 ani al activităţii solare încheindu-se în decembrie 2012, inversarea polilor magnetici nu reprezintă nicio ameninţare. Este un fenomen natural, vizibil deja, dar care durează mii de ani, deci e imperceptibil. Totuşi, rămîne o enigmă cum de i-a trecut pictorului prin minte să asocieze aceste două catastrofe.

Pictori de icoane plîngătoare

Oricum, îngerii care rotesc Pămîntul e o reprezentare cel puţin bizară, dacă nu chiar unică în lume. La momentul cînd a fost pictată, Biserica Catolică încă nu admisese revoluţionara teorie a lui Galilei, deşi trecuse un secol. În 1741, Vaticanul a permis publicarea cărţilor savantului şi abia în 1992 a recunoscut formal că Pămîntul se roteşte în jurul Soarelui. Cu atît mai mult, în 1738, pictorul Ioan Hranite a fost un pionier al ştiinţei în Ţările Române. Dar, curios lucru, a pictat o teorie ştiinţifică într-o biserică. Cu ce scop? „Roata Lumii“ ar trebui să atragă atenţia teologilor şi oamenilor de ştiinţă, deopotrivă, în căutarea unei interpretări. În acest moment, fresca din Şchei e doar un imens semn de întrebare. Poate că lucrurile s-ar lumina dacă am afla mai multe despre cel care a zugrăvit-o. Ioan Hranite făcea parte dintr-o familie de pictori de biserici. Bunicul său era considerat un pictor faimos, din grupul de la Hurez. Tatăl său, Grigore Hranite (sau Ranite) s-a născut în 1712, în zona Craiovei, deşi originea acestei familii nu e pe deplin elucidată. Grigore Hranite a fost unul dintre cei mai talentaţi zugravi din cea de-a doua generaţie care a practicat stilul brâncovenesc şi unul dintre cei mai apreciaţi dascăli, în preajma sa formîndu-se cîteva dintre cele mai reprezentative figuri ale artei româneşti de la mijlocul secolului XVIII. A pictat o icoană la Blaj din care Maica Domnului a lăcrimat în 1764. Icoana s-a pierdut, după ce a fost studiată la Viena. A mai pictat încă două, care, la rîndul lor, au plîns. Ioan a învăţat tot de la tatăl său, cu care a semnat cîteva fresce bisericeşti. A făcut studii de teologie şi, găsim că în 1785, semna cu numele „Popa Ioan zugrav“ o frescă numită Roata Vieţii la Răşinari (foto jos), diferită mult de Roata Lumii din Braşov.

Aceeaşi viziune ca la Muntele Athos

Deşi a pictat cîteva biserici şi troiţe, despre o bună perioadă din viaţa zugravului Ioan Hranite nu se ştie nimic. Cercetătorul Marius Porumb susţine chiar că artistul s-ar fi stabilit la Braşov. Este foarte posibil ca Ioan Hranite să fi vizitat mănăstirea Dionisiu de la Muntele Athos, de unde să-l fi inspirat stilul frescelor care tratează Apocalipsa după Ioan. Asemănările dintre reprezentările din Grecia şi cele din Şchei sînt izbitoare: aceleaşi fuioare de nori, simboluri ale îngerilor sau alte făpturi cereşti prezente la fiecare eveniment biblic. Picturile cu care Ioan Hranite a decorat zidurile bisericilor din Şchei, dar şi din Tismana, conţin şi alte ciudăţenii care pot fi interpretate drept nave extraterestre, avioane, costume de protecţie (foto 1 şi 2). La fel ca „Roata Lumii“, acestea introduc elemente laice, de ordin ştiinţific. Mănăstirea Dionisiu sau „Nea Petra“ a fost construită pe o stîncă, la 80 de metri deasupra mării, în secolul XIV, mulţi principi români contribuind cu sume importante şi obiecte de cult la dezvoltarea locaşului care poartă hramul Ioan Botezătorul. Dată fiind apropierea acestei mănăstiri de Ţările Române, e posibil ca Ioan Hranite să o fi vizitat şi, cu această ocazie, să fi admirat picturile realizate în 1546. Inspirat sau nu de frescele de la Muntele Sfînt, Hranite ne-a lăsat pe zidurile bisericii din Şchei cîteva picturi unice, care, din lipsă de fonduri, se degradează cu fiecare zi care trece. Restaurarea lor ar putea scoate la lumină şi alte scene la fel de surprinzătoare ca „Roata lumii“. Cît despre semnificaţia lucrării, descifrarea ei este o provocare care începe abia acum.

Apocalipsa, o singură carte, o sută de interpretări

• Apocalipsa lui Ioan (sau Revelaţia lui Ioan) este ultima carte din Noul Testament. Autorul este de obicei denumit Ioan Teologul din Insula Patmos din Marea Egee. Dar nu s-a ajuns încă la un consens, unele interpretări identificîndu-l pe Ioan cu Apostolul Ioan. Apocalipsa cunoaşte sute de interpretări, de la stimulent moral pentru creştini, pînă la scenarii complexe asupra viitorului. Unii consideră chiar că nu are niciun înţeles. Primele tîlcuiri teologice asupra Apocalipsei au fost scrise în limba greacă, la începutul secolului al VI-lea, în Capadocia, de către Sfîntul Andrei, arhiepiscopul Cezareei Capadociei. Astăzi, ortodocşii consideră că Apocalipsa este un avertisment pentru a fi gata din punct de vedere moral şi spiritual pentru sfîrşitul vremurilor, oricînd ar decide Dumnezeu. În orice caz, acel moment nu poate fi prezis de către muritori. „Nu ştie decît Dumnezeu cînd va veni sfîrşitul lumii“, spune şi părintele Oltean. Cartea Apocalipsei este singura carte din Noul Testament care nu este citită în cursul slujbelor Bisericii Ortodoxe.

Judecata de Apoi în bisericile româneşti

• Viziunile pictorilor asupra Apocalipsei pot fi întîlnite în puţine locaşuri de cult ortodox din lume. Cele mai cunoscute şi cele mai vechi sînt picturile din Mănăstirea Dionisiou (foto), realizate în secolul XVI de zugravul cretan Tzortzis. Pictura se datorează generozităţii domniţei Ruxandra, fiica lui Petru Rareş şi soţia voievodului Alexandru Lăpuşneanu. Pe mănăstirile din Moldova, ridicate sau împodobite de Petru Rareş, găsim de asemenea scene ale Judecăţii de Apoi, care e de fapt ultima scenă din Apocalipsă. Alte fresce găsim şi la Mănăstirea Văcăreşti, Biserica Icoanei şi Biserica Kreţulescu din Bucureşti, Biserica „Buna Vestire“ şi paraclisul episcopiei din Rîmnicu-Vîlcea. Toate au fost realizate în secolul XVIII.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!

Comentarii: