Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Prima pagina
Publicitate

Dreptatea pacientului

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: » Simona SUCIU, 12.09.2006
* O nouă lege le dă dreptul pacienților să-și dea medicii în judecată, dacă n-au fost tratați cum se cuvine *Și pînă acum bolnavii nemulțumiți se puteau plînge, e drept nu instanței, ci Colegiului Medicilor *De-a lungul anilor, la Colegiul Medicilor au ajuns zeci de reclamații din partea unor pacienți nemulțumiți, dar puțini doctori au avut de suferit

Prevederea potrivit căreia un pacient poate da în judecată medicul curant, dacă nu este mulțumit de modul în care a fost tratat, nu prea este pe placul Colegiului Medicilor, care o consider㠄anapoda“. În schimb, conducerea CASJ crede că este nomal ca bolnavul nesatisfăcut de tratament să cheme medicul în instanță. Pînă acum, doar Colegiul Medicilor (CM) aprecia dacă un doctor a greșit sau nu terapia unui pacient. De-a lungul anilor, la CM au ajuns zeci de reclamații din partea unor pacienți nemulțumiți, dar doctorii sancționați se pot număra pe degetele de la o mînă. Cel mai rău a fost pedepsit un medic de familie din Săcele care a plecat de la serviciu fără să-și lase înlocuitor, creînd probleme pacienților. Sancțiunea, unica de acest gen aplicată pînă acum la Brașov, a fost ridicarea dreptului de liberă practică pentru șase luni. Un alt medic de familie, Vlad Modval, care a fost prins în flagrant în timp ce vindea fiole de Fortral unor consumatori de stupefiante, s-a ales doar cu un avertisment din partea Colegiului Medicilor și cu o amendă administrativă, fiind scos de sub urmărire penală. Nici medicul făgărășean care s-a purtat cu bebelușul abandonat pe o alee ca și cum ar fi fost un colet poștal n-a pățit-o prea rău. I s-a descoperit o afecțiune psihică și a fost pensionat.

Prevedere „anapoda“

Noul contract individual pe care asigurații îl vor încheia cu Casa de Asigurări de Sănătate în cel mult un an va specifica, pe lîngă serviciile de care vor beneficia pacienții, și dreptul acestora de a da medicul în judecată dacă nu sînt mulțumiți de modul în care au fost tratați. Timp de 15 zile se va încerca rezolvarea amiabilă a conflictului după care asiguratul va putea merge în instanță să își apere drepturile. Colegiul Medicilor (CM) nu prea apreciază această prevedere. Președintele CM Brașov spune că medicii sînt doar niște terți și că asiguratul ar trebui să se îndrepte împotriva celui cu care a încheiat contractul. „Dacă se va aproba această prevedere este cam anapoda. Angajamentul se încheie cu Casa de Asigurări de Sănătate. Eu știu că orice contract se aplică între părți. În mod normal, asiguratul ar trebui să dea în judecată CASJ care apoi să vină să tragă la răspundere medicul, dacă este cazul. Așa ar fi normal să fie. Nu poți să te îndrepți împotriva unor terți care nu sînt parte în contract“, a spus dr. Constantin Cîrstea, președintele CM Brașov.

„Asiguratul poate da și Casa în judecată“

Pe de altă parte, reprezentanții CASJ Brașov spun că prevederea este bună și că pacientul poate da în judecată și Casa de Asigurări de Sănătate însă numai pentru problemele ce țin de finanțare. „Deocamdată, este o propunere de contract supusă dezbaterii. Asiguratul poate da și Casa în judecată însă doar în cazurile în care nu a beneficiat de servicii care sînt finanțate de noi. Un pacient poate avea însă și alte probleme care nu țin de noi, ci de modul în care un medic îl tratează. În momentul în care un asigurat se înscrie la un medic de familie pe care și-l alege, atunci există o relație contractuală între ei. Este normal ca bolnavul, dacă nu este mulțumit de cum a fost tratat, să dea în judecată medicul“, a declarat dr. Paul Becheanu, președintele CASJ Brașov.

Un singur avertisment

De-a lungul anilor, Colegiul Medicilor a primit zeci de reclamații de la pacienți nemulțumiți, dar nu au fost acordate prea multe sancțiuni. Președintele CM Brașov, dr. Constantin Cîrstea, spune că multe dintre plîngeri sînt nefondate. El a reamintit că, de un an, funcționează și la Brașov, ca în toată țara, Comisia de Disciplină a CM. Practic, Colegiul Medicilor analizează reclamațiile și, în cazul în care consideră că acestea sînt fondate, trimit dosarele la Comisie. „Pînă acum, cinci cazuri au ajuns la noi. Într-un singur dosar s-a aplicat un avertisment și medicul a fost monitorizat o perioadă de timp. În celelalte patru cazuri nu s-a considerat că există o culpă medicală. Unul dintre reclamanți a făcut contestație și cazul a fost trimis la București“, a spus dr. Alexandru Bălescu, președintele Comisiei de Disciplină. Cea mai gravă sancțiune acordată vreodată în Brașov, și unică pînă acum, a fost ridicarea pe șase luni a dreptului de liberă practică a unui medic de familie din Săcele, care a plecat de la serviciu și nu a avut înlocuitor creînd astfel probleme pacienților.

A scăpat ușor

Avertismentul de care amintea președintele Comisiei de Disciplină a CM i-a fost acordat medicului de familie Vlad Modval. Acesta a intrat în atenția polițiștilor de la Crimă Organizată anul trecut, după ce anchetatorii au primit informații că medicul vinde fiole de Fortral (un calmant puternic, folosit de bolnavii de cancer în faza terminală - n.r.) consumatorilor de stupefiante. Vlad Modval a fost prins în flagrant de polițiștii de la Crimă Organizată care l-au urmărit timp de o lună. Acesta vindea o fiolă de Fortral, care în farmacie costă doar 12.500 de lei vechi, cu sume cuprinse între 500.000 și 800.000 de lei vechi. La percheziția mașinii medicului anchetatorii au găsit cinci fiole din puternicul calmant cu efect psihotrop. Și la domiciliul său Modval avea un stoc de astfel de medicamente. Polițiștii au confiscat 10 fiole de Fortral, 60 de tablete din același medicament și 24 de fiole de Diazepam. Modul de operare era simplu. Medicul scria rețete în fals pe numele rudelor sale care habar nu aveau de așa ceva și ridica apoi fiolele din farmacie. Mai grav este că Vlad Modval știa că cei cărora le vindea produsele sînt consumatori de droguri. Nici anchetatorii nu l-au sancționat prea tare pe medicul de familie. „Ni s-a comunicat de la Procuratură că i s-a aplicat o amendă adiministrativă și că a fost scos de sub urmărire penală“, a declarat dr. Constantin Cîrstea, președintele Colegiului Medicilor Brașov.

Singura pedeapsă: pensionarea

Comportamentul unui alt medic a șocat anul trecut opinia publică brașoveană. Tiberiu Piticaș, fostul șef al Ambulanței Făgăraș, nu a acordat îngrijiri medicale unui nou-născut găsit abandonat pe o alee din cartierul făgărășean Tudor Vladimirescu. Dovedind o lipsă totală de profesionalism, el a luat bebelușul chiar în punga în care fusese împachetat și, fără să-i acorde un minim de îngrijiri medicale, l-a pus ca pe un colet pe o banchetă a salvării și l-a dus la spital. Deși era evident că micuțul risca să se sufoce. Bebelușul a avut însă zile și a supraviețuit. Direcția de Sănătate Publică Brașov a deschis imediat o anchetă, în urma căreia Tiberiu Piticaș a demisionat din funcția de director al Ambulanței Făgăraș. Medicul a fost supus mai multor teste, iar la Spitalul de Psihiatrie medicului Tiberiu Piticaș i-a fost descoperită o afecțiune psihică. Medicul a fost pensionat.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Prima pagina

La 31 de ani de la Revolta din 87


Novembriștii nu au bani de chirie




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ National


    12% dintre români nu știu ce sărbătorim anul acesta pe 1 Decembrie


    Azi 13:25
  • ➤ National


    Președintele Iohannis a respins numirea Adinei Florea la conducerea DNA


    Azi 13:18
  • ➤ Prima pagina


    Barză salvată de la moarte sigură


    Azi 09:26
  • ➤ Eveniment


    Premieră în România


    Copiii de la Grădinița nr. 3 învață să creeze softuri


    Azi 09:20
  • ➤ Eveniment


    PSD vrea să ducă la CCR scandalul de la Teatrul Dramatic


    Azi 09:17
  • ➤ Eveniment


    Comprest și Eurostrada deszăpezesc Brașovul în următoarele trei luni


    Azi 09:16
  • ➤ Eveniment


    Regia „Kronstadt“ va putea tăia peste 58.000 mc de lemn


    Azi 09:15
  • ➤ Eveniment


    1.851 de apartamente în noua zonă de dezvoltare din Tractorul


    Azi 09:07
  • ➤ Eveniment


    Linia 50 se extinde pînă la Pietrele lui Solomon


    Azi 09:05
  • ➤ Religie


    Prima mare sărbătoare din Postul Crăciunului


    Intrarea Maicii Domnului în Biserică


    Azi 08:57
  • ➤ National


    Atac parțial


    Iohannis a lăsat-o pe Olguța Vasilescu fără minister


    Azi 08:47
  • ➤ National


    Înalta Curte a trimis la CCR legea care-l scapă de dosare pe Dragnea


    Azi 08:43
  • ➤ Life


    „Să nu faceți așa ceva”


    Geanina Ilieș, accident de mașină din cauza telefonului


    Azi 08:37
  • ➤ Life


    Snoop Dogg a primit o stea pe Walk of Fame


    Azi 08:36
  • ➤ Life


    Are 280 de kilograme, dar mănîncă zilnic 10 gogoși cu ciocolată


    Azi 08:34
  • ➤ Life


    De ce Morgan Freeman poartă mereu un cercel de aur


    Azi 08:31
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Cum să vinzi mașina


    Azi 08:24
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:22
  • ➤ Sport


    Marius Copil se va antrena cu Roger Federer în Emirate


    Azi 08:19
  • ➤ Sport


    Ovidiu Hațegan, în lacrimi la finalul meciului Germania – Olanda


    Azi 08:15
  • ➤ Sport


    Turneul la care a debutat


    Lekic așteaptă cu nostalgie „Trofeul Carpați“


    Azi 08:13
  • ➤ Sport


    CSM Făgăraș are un nou antrenor


    Azi 08:08
  • ➤ Sport


    Florin Stîngă rămîne doar antrenor-jucător la ACS SR Brașov


    Azi 08:04
  • ➤ Sport


    C5


    Rîșnovul și Hărmanul, meciul orgoliilor


    Azi 08:00
  • ➤ National


    Olguța Vasilescu propusă la Dezvoltare, iar Mircea Drăghici la Transporturi


    20.11.2018
  • ➤ Sport


    C3. Un fost jucător al lui FC Brașov a semnat cu U Craiova


    20.11.2018
  • ➤ National


    Juramînt fulger la Cotroceni pentru noii miniștri acceptați de Iohannis


    20.11.2018
  • ➤ National


    Înalta Curte a atacat la CCR legea privind desecretizarea protocoalelor, care le permite infractorilor să ceară revizuirea sentințelor definitive


    20.11.2018
  • ➤ National


    Sondaj:Românii preferă un guvern tehnocrat și un președinte cu „mînă de fier”


    20.11.2018
  • ➤ National


    Curtea Constituțională a decis în 2008 că premierul nu mai poate propune persoana respinsă


    20.11.2018
  • ➤ National


    Iohannis îi refuză pe Ilan Laufer și Olguța Vasilescu


    20.11.2018
  • ➤ Local


    Noul ministru PSD al Sportului a crezut că votează Codul lui Hammurabi în Parlament și a picat examenul de inspector școlar


    20.11.2018
  • ➤ Prima pagina


    Prima ninsoare a pus la încercare nervii șoferilor


    20.11.2018
  • ➤ Eveniment


    O ofertă unică


    Cine întreține drumurile naționale din zona Brașovului


    20.11.2018
  • ➤ Eveniment


    Pompierii din Țara Făgărașului au o autospecială nouă pentru lucrul la înălțime


    20.11.2018
  • ➤ Eveniment


    Contribuabilii care-și achită datoriile către stat pînă la 15 decembrie primesc reduceri de pînă la 10%


    20.11.2018
  • ➤ Eveniment


    Pericol de accidente în Postăvaru


    20.11.2018
  • ➤ Eveniment


    Un pacient salvat cu o șenilată


    20.11.2018
  • ➤ Eveniment


    Circulație temporar întreruptă pe strada Avram Iancu


    20.11.2018
  • ➤ Eveniment


    72 de cereri pentru Tîrgul de Crăciun din Piața Sfatului


    20.11.2018
  • ➤ Actualitate


    Procedură simplificată


    131 de locuri de parcare din cartiere, atribuite fără licitație


    20.11.2018
  • ➤ Actualitate


    Elevii învață Mecatronică


    20.11.2018
  • ➤ Actualitate


    Donație de saltele medicale de la Fundația „Mihai Neșu“ către Spitalul Municipal Făgăraș


    20.11.2018
  • ➤ National


    E tot mai rău


    Guvernul Dăncilă a fost completat cu dăncili


    20.11.2018
  • ➤ Economic


    Record


    Românii plecați la muncă în străinătate au trimis anul trecut acasă 2% din PIB


    20.11.2018
  • ➤ Economic


    Ce rating a primit România, după ultimele măsuri ale Guvernului


    20.11.2018
  • ➤ Economic


    Metalul care va deveni mai prețios ca aurul


    20.11.2018
  • ➤ Doctor


    Iarna are două fețe


    Cum ai grijă de sănătate în sezonul rece


    20.11.2018
  • ➤ Doctor


    Postul curăță arterele înainte de Crăciun


    20.11.2018
  • ➤ Doctor


    Iaurtul, alimentul minune


    20.11.2018
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Noul Cod

    Articolul următor


    Cu mîinile curate

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 12.609 milisecunde, încărcat în milisecunde