Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Prima pagină
Publicitate

Ministrul Mediului: Depozitul de Deșeuri de la Brașov e model

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 07.07.2020
Lucrările de închidere a celor două celule ale Depozitului Ecologic de Deșeuri de la Brașov sunt aproape finalizate proiectul fiind, în acest moment, un exemplu de bune practici, pentru modul în care trebuie să arate, după închidere, un astfel de depozit. Declarația îi aparține ministrului Mediului, Costel Alexe, care ieri s-a aflat la Brașov, într-o vizită de lucru care a inclus și vizită pe teren la Depozitul Ecologic de Deșeuri. Alexe a declarat ieri că își dorește ca proiectul pus în practică la Brașov să fie preluat și de alte localități din România, care au de soluționat aceeași problemă.

Ultimele lucări vizează drumul perimetral și finalizarea înierbării „dealului”

Potrivit prezentării făcute de constructorul care lucrează la închierea celor două celule și de subcontractorul de specialitate care a montat instalația de ardere a gazului de deșeu, proiectul este finalizat, în acest moment, în proporție 97%. Ceea ce a rămas de finalizat sunt lucrările la infrastructura pentru drumul de acces și montarea plaselor de susținere a gazonului. Ulterior se vor planta și copaci de mici dimensiuni. Cea mai importantă parte a acestui proces de închidere, respectiv instalarea sistemul de colectare și ardere a gazului de deșeu, a fost finalizată și pus în funcțiune, fiind în etapa probelor tehnologice. Odată cu această punere în funcțiune, reprezentanții operatorului Fin-Eco spun să gazul de depozit va fi ars, fără emiterea unor factori poluanți. Astfel dispare și mirosul invocat de cetățenii din zonă. De altfel, mai mulți brașoveni l-au întâmpinat pe Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor chiar la poarta depozitului ecologic, în speranța că i-ar putea spune ce nemulțumiri au.

Gazul de depozit va fi ars la 1100 de grade Celsius

Gazul de depozit va fi ars la o temperatură de 1100 grade celsius, respectând astfel normativele românești, care sunt ceva mai stricte față de cele europene, ce impun arderea la 850 – 1000 de grade celsius. „Conform normativelor și românești în vigoare, orice închidere de depozit, totală sau parțială, ca să fie completă, trebuie să aibă parte de un sistem de captare, transport și ardere finală a gazului de depozit. Aici avem cele două celule (care au fost închise, n.n.), celula 1 și 2, care au aproximativ 6 hectare. Au fost montate 51 de puțuri de colectare, cu o adâncime între 18 și 25 de metri. Ele au rolul să capteze gazul de depozit care se dezvoltă din degradarea deșeurilor în mod anaerob. Aceste gaze sunt captate perimetral de colectoare, separatoare de condens și, în final, gazul ajunge prin stația de pompare în faclă, unde acest gaz este ars conform normativelor românești, care sunt mult mai drastice decât cele europene, respectiv la 1.100 de grade, față de 850-1.000 de grade, cât prevăd normativele europene. În acest gaz avem metan, dioxid de carbon, în total aproape 527 de compuși, în concentrații mai mici sau mai mari, toți fiind arși la 1.100 de grade. Astfel că, practic, se asigură emisiile conform normativelor europene, inclusiv cele germane, britanice și românești. Suntem la finalul unei lucrări care a cooptat o echipă multinațională de specialiști din Croația, Slovenia, România și Marea Britanie. Toată rețeaua de conducte și colectoare vine din Austria și Slovenia, facla este produsă în Marea Britanie și putem spune, fără nici o urmă de reținere, că în momentul ăsta, sistemul de degazare, împreună cu lucrările făcute pe celula 1 și 2, sunt de referință europeană, cel puțin. Pe tot parcursul proiectului nostru am urmărit respectarea tuturor recomandărilor Asociației Internaționale de Managementul Deșeurilor, precum și respectarea normativelor europene și a celor din țările cu experiență în domeniu, astfel că, în acest moment, la Brașov, suntem în fața celei mai moderne investiții din acest domeniu din România și din centrul și estul Europei. Odată cu funcționarea continuă a sistemului de ardere, se asigură, în primul rând, siguranța operațională a depozitului și reducerea la minim a emisiilor”, a declarat Lucian Pavel, director Departament Aplicații Mediu, în cadrul societății comerciale Klarwin, cea acare a asigurat echipamentul pentru colectarea transportul și arderea gazului rezultat din deșeuri.

Ministrul Mediului: „Sper ca acest exemplu de bună practică să fie luat și de alte localități”

Ministrul Mediului, Costel Alexe, spune că această lucrare poate fi luată ca model de alte localități din România, care au de făcut închideri de depozite. Ministrul spune că a auzit de sesizările numeroase făcute până acum de brașoveni, însă în acest moment, „avem un exemplu de bună practică pentru cum ar trebui să fie închis un depozit de deșeuri”. „Dincolo de sutele de sesizări făcute de cetățenii Brașovului în ultimii ani, cu întârzieri sau nu, astăzi, la Brașov, avem un exemplu de bună practică pentru cum ar trebui să fie închis un depozit ecologic de deșeuri. În momentul de față încă se lucrează la înierbare, și pe acest două celule vom vedea, în foarte scurt timp, un deal verde. Mă bucur foarte mult că există această instalație de captare și ardere a biogazului, vreau să felicit autoritățile locale și județene că au reușit să asculte dorința locuitorilor de a nu mai avea aceste mirosuri în jurul depozitului. Au reușit asta într-un termen scurt, și îmi amintesc că acum șase luni, și primarul, și președintele consiliului județean, mi-au dat asigurări că vor rezolva această problemă. Sper din tot sufletul ca acest exemplu de bună practică să fie preluat de toți agenții economici din țară și să avem peste tot în România depozite cu adevărat ecologice și nu gropi de gunoi. Cetățenii Brașovului sper să nu mai aibă ocazia să simtă pe propria lor piele și respirație gazele deloc frumos mirositoare de la gropile de gunoi, mă bucur foarte mult și îl felicit pe primarul George Scripcaru că a făcut în fiecare zi presiune și pe operatorul economic care administrează depozitul ecologic, și pe cei care au contractat lucrarea, că au reușit într-un termen scurt să finalizeze această lucrare, exemplu de bună practică pentru România. Îmi doresc foarte mult să avem astfel de lucrări peste tot, fiindcă avem probleme reale la nivel național, cu tot ceea ce înseamnă depozite de deșeuri, fie ele municipale sau industriale“.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Prima pagină




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    Peste 500 de brașoveni testați cu COVID se află izolați la domiciliu


    08.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    32 de cazuri noi de COVID la Brașov, 1350 de cazuri în țară


    08.08.2020
  • ➤ National


    Pui de urs, omorât pe DN 1, lângă Brașov


    08.08.2020
  • ➤ Economic


    Germania a schimbat condițiile petru străini: 7 județe din România sunt pe lista ”zonelor de risc”


    08.08.2020
  • ➤ Economic


    Fiscul strânge informații privind cardurile, conturile și casetele de valori ale persoanelor fizice


    07.08.2020
  • ➤ Religie


    De Sf Maria


    Pelerinii nu vor avea voie să se apropie de icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula


    07.08.2020
  • ➤ Life


    Se apropie un spectacol ceresc: ploaia de stele. Perseidele pot fi văzute în noaptea de 12/13 august


    07.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Drumul care leagă comunele Măieruș, Apața și Augustin de județul Covasna, modernizat de CJ Brașov


    07.08.2020
  • ➤ National


    Intră în vigoare legea care pedepsește hărțuirea la locul de muncă. Sancțiuni, între 10.000 și 15.000 de lei


    07.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    De miercuri, brașovenii din zona nouă a cartierului Tractorul vor avea transport în comun în cartier


    07.08.2020
  • ➤ Cititori


    6 detalii de luat în calcul atunci când cumperi un lampadar


    07.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    79 de cazuri noi de COVID la Brașov, 1378 în țară. Record de decese: 50 în 24 de ore


    07.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Biciclist lovit pe Bulevardul Griviței din Brașov


    07.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Câte paturi ATI COVID va avea spitalul modular?


    07.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Mereu în alertă


    Încă un focar de COVID în județul Brașov


    07.08.2020
  • ➤ Eveniment


    ARR a dat aviz negativ mai multor autobuze Transbus


    07.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Crucea Roșie din Brașov a primit un nou sediu


    07.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sporuri de 40% pentru directorii DSP-urilor și de 30% pentru funcționari


    07.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Investiții de 43 de milioane de lei în rețelele de apă și canalizare la Săcele


    07.08.2020
  • ➤ Actualitate


    În caz de urgență


    Sprijin pentru părinți și în noul an școlar


    07.08.2020
  • ➤ Actualitate


    Căminul și sala de sport de la Colegiul Tehnic de Transporturi intră în șantier


    07.08.2020
  • ➤ Actualitate


    Noi locuri de parcare


    07.08.2020
  • ➤ National


    În două etape


    Ce restaurante vor avea prioritate la redeschidere?


    07.08.2020
  • ➤ National


    ANOFM a atras peste 294 de milioane de euro, bani europeni, pentru susținerea șomajului tehnic


    07.08.2020
  • ➤ Actualitate


    Vacanța de lângă casă


    Vulcanii noroioși, oftatul Pământului


    07.08.2020
  • ➤ Life


    12.000 de like-uri


    Iulia Albu a pozat îndrăzneț


    07.08.2020
  • ➤ Life


    Claudia Pavel se descurcă și fără concerte


    07.08.2020
  • ➤ Life


    Vica Blochina, alintată de un grec milionar


    07.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Cum creștem pisoii mici


    07.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    07.08.2020
  • ➤ Sport


    Florinel Coman, numărul unu în Liga 1


    07.08.2020
  • ➤ Sport


    Mai joacă sau nu Astra?


    07.08.2020
  • ➤ Sport


    Decizie așteptată


    Răspuns final: Liga 1 cu 16 echipe


    07.08.2020
  • ➤ Sport


    Momentan, Halep e principala favorită la US Open


    07.08.2020
  • ➤ Sport


    Un fundaș din naționala Franței se alătură lotului „lupilor”


    07.08.2020
  • ➤ Sport


    Au închis robinetul


    Clubul Corona desființează echipa de polo seniori


    07.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Primăria Viștea s-a închis din cauza COVID, iar la Beclean un sătean infectat a murit


    06.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Arafat: în două zile de la finalizarea lucrărilor, dotăm spitalul modular din Brașov


    06.08.2020
  • ➤ Sport


    FRF a făcut cărțile: Liga 1 merge cu 16 echipe, Dinamo scapă de retrogradare


    06.08.2020
  • ➤ Cititori


    Băuturile alcoolice: minunate la petreceri și benefice pentru sănătate. Iată ce efecte au!


    06.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Orban: Guvernul va acorda părinților un sprijin de 75% din salariu în cazul suspendării cursurilor într-o școală


    06.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    55 de cazuri noi de coronavirus la Brașov, 1345 în țară


    06.08.2020
  • ➤ Comunicate


    POLIȚIA BRAȘOV


    Viața fără droguri, informații utile părinților!


    06.08.2020
  • ➤ Comunicate


    DS Smith, lider în producția de ambalaje, a atins trei obiective globale în materie de sustenabilitate


    06.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Școala începe pe 14 septembrie


    06.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Cifre îngrijorătoare


    431 pacienți cu COVID internați la Brașov


    06.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașov Heroes a ajuns la ediția 7


    06.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Florin Orțan, lansat de PSD în cursa pentru Primăria Brașov


    06.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Poate în septembrie


    Cine dotează spitalul modular COVID din Brașov


    06.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Ministerul Sănătății a emis ordinul pentru Spitalul regional Brașov


    06.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    „Da” pentru aeroport, „Poate” pentru spitalul regional

    Articolul următor


    Când aflăm cine vrea să fie primar la Brașov

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Setări Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    2003 - 2020 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres - Stiri Brasov | Powered by Yky CSM | executat în 18 milisecunde, încărcat în milisecunde