Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Prima pagină
Publicitate

Domeniul schiabil din Poiana Brașov se extinde spre Râșnov

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: Mihaela Parghel, 07.02.2020
• Planul de dezvoltare a Poienii Brașov a fost prezentat ministrului interimar al Tineretului și Sportului
Primăria Brașov vrea să extindă domeniul schiabil din Poiana Brașov, cu 30 de hectare, spre Râșnov, astfel încât să crească numărul de turiști care aleg stațiunea pentru schi. Deocamdată, investiția este la stadiul de plan, Asociația de Turism Poiana Brașov fiind cea care a comandat unei companii de profil din Austria, elaborarea unui Masterplan de dezvoltare a stațiunii. Pe lângă extinderea domeniului schiabil spre Râșnov, Masterplanul cuprinde și amenajarea „saniei de var㔠– investiție estimată la 2,6 milioane de euro, amenajarea unor trasee pentru bicicliști în Poiana Brașov (lucrări estimate la 0,34 milioane de euro) și realizarea unor noi instalații de nocturnă pe pârtii din Poiana Brașov, proiect estimat la 1,2 milioane de euro. Planul de dezvoltare a Poienii Brașov a fost prezentat ieri și mi-nistrului Sportului și Tineretului, Ionuț Stroie, într-o întâlnire la care au participat și președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, și primarul din Râșnov, Liviu Butnariu.

Capacitatea de 4.500 de persoane într-o zi de vârf a fost atinsă în Poiană

Prima etapă a planului pentru dezvoltarea domeniului schiabil din Poiana Brașov a fost executată în 2007, de către Klenkhart & Partner Consulting ZT-GmbH Innsbruck în anul 2007, care recomanda atunci o capacitate maximă de aproximativ 4.500 de persoane în domeniul schiabil, pentru o zi de vârf. Această etapă a fost pusă în aplicare în 2012. Extinderile și îmbunătățirile făcute atunci au condus la creșterea progresivă și constantă a numărului de schiori, ajungând aproape de maximum de persoane contorizate într-o singură zi, în ultimele două ierni, spun administratorii domeniului schiabil. În acest context, primarul George Scripcaru a anunțat că o a doua etapă de extindere a domeniului schiabil va fi luată în conside-rare. Pentru asta însă, va fi nevoie de un Studiu de Fezabilitate și de un Proiect Tehnic, care să aibă în vedere lărgirea părtiilor, în special pentrui schiori începători și de nivel mediu, precum și realizarea unei legături directe cu zona Râșnov. Extinderea înseamnă zece kilometri de pârtii în plus, care s-ar adăuga la cei 20 existenți acum.

Pârtii noi, telegondolă și un lac de acumulare

Această a doua etapă de extindere ar include și instalarea unei telegondole de zece locuri, cu o capacitate de 2.400 de persoane pe oră, cu plecare din stația Cheișoara și sosire în zona mediană a pârtiei Lupului și amenajarea a două parcări cu un total de 600 de locuri în zona stației Cheișoara. Un avantaj major al acestei extinderi este accesul în masivul Postăvarul și în condiții meteorologice nefavorabile de vânt puternic și zăpadă viscolită. În prezent, întreaga activitate de schi este dependentă de telegondola Postăvarul Expres și blocată de cate ori avem vânt puternic. Accesul din Poiana Brașov zona Stadion spre telegondola 10 EUB Râșnov se va face prin pârtia denumit㠄Drumul Albastru”, o coborâre ușoară, accesibilă tuturor schiorilor. Noua gondolă, care va fi pe versantul nord vestic, este complet protejată, traseul fiind situat într-o zonă umbrită și împădurită. Extinderea presupune și crearea unui nou lac, numit Cheișoara, ce va fi folosit pentru amenajarea pârtiilor. Volumul acestuia ar fi de aproximativ 100.000 mc și va comunica cu actualul lac de alimentare Ruia.

Costurile pentru documentații, incluse în bugetul pe 2020

Extinderea planificată va crește capacitatea domeniului schiabil la aproximativ 6.000 - 6.500 pers. / zi și are ca termen de finalizare al lucrărilor doi ani de la data începerii. Deocamdată, pentru această extindere există doar Masterplanul în valoare de 75.000 de euro. De asemenea, Primăria Brașov a cuprins în lista de investiții pe 2020 și costurile necesare unui studiu de fezabilitate și proiectului tehnic, adică 250.000 de lei. Costurile extinderii ar fi de 32 de milioane de lei la o primă vedere, însă ele vor fi stabilite de SF. După ce va face această documentație, Municipalitatea va trebui să caute și o sursă de finanțare pentru a pune în aplicare proiectul. Deocamdată, acest proiect i-a fost prezentat ieri ministrului inte-rimar al Sportului și Tineretului, Ionuț Stroie, prezent ieri la Brașov. Acesta s-a arătat impresionat de plan și spune că arată exact cum ar trebui, pentru o stațiune ca Poiana Brașov, care și-a propus ca în următorii ani să aibă cât mai multe zone de schi omologate pentru a putea găzdui competiții internaționale de sporturi de iarnă.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Prima pagină




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ National


    Ordonanța Militară 7: carantina la Țăndărei și anularea zborurilor spre și dinspre Austria, Belgia, SUA, Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Turcia și Iran


    Azi 14:37
  • ➤ National


    127 de cazuri la Brașov. Locul 6 în țară


    Azi 13:28
  • ➤ National


    Coronavirus în România: încă 8 decese.Bilanțul total urcă la 141


    Azi 13:04
  • ➤ National


    Raed Arafat: ”Nu toată lumea respectă măsurile, asta e cel mai grav”


    Azi 11:43
  • ➤ National


    Un asistent a furat din spital 2000 de măști și dezinfectant


    Azi 10:23
  • ➤ National


    Coronavirus în România, 3 aprilie 2020. Încă 11 decese. Bilanțul morților a ajuns la 133


    03.04.2020
  • ➤ Local


    Șomaj tehnic sau program de lucru redus la Primăria Brașov


    03.04.2020
  • ➤ Local


    Primăria Brașov a început distribuția soluțiilor pentru dezinfectarea blocurilor


    03.04.2020
  • ➤ National


    Coronavirus în România, 3 aprilie 2020. Încă 4 decese. Bilanțul morților a ajuns la 122


    03.04.2020
  • ➤ National


    Spital de campanie amenajat la Sala de Sport a Liceului "George Moroianu" din Săcele


    03.04.2020
  • ➤ National


    S-au înregistrat încă două decese. Numărul morților a ajuns la 118


    03.04.2020
  • ➤ Local


    CoVID-19. De la 117, la 124 de infecții confirmate la Brașov, de ieri până azi. Cifrele privind vindecații se bat din nou cap în cap


    03.04.2020
  • ➤ National


    Record: 445 de infecții cu coronavirus în ultimele 24 de ore. Bilanțul ajunge la 3.183


    03.04.2020
  • ➤ Local


    Angajații instituțiilor de cultură din subordinea CJ Brașov, trimiși în șomaj tehnic. Executivul CJ, program și salarii diminuate


    03.04.2020
  • ➤ Local


    1.220 de brașoveni au fost testați COVID-19


    03.04.2020
  • ➤ National


    Mii de prostituate românce, poloneze și ucrainence au rămas pe drumuri în Germania după închiderea bordelurilor


    03.04.2020
  • ➤ Cititori


    3 abilități de care ai nevoie a ajunge un bun jucător de poker


    03.04.2020
  • ➤ Local


    Amenzi de patru ori mai mari, începând de astăzi, pentru românii care nu respectă restricțiile impuse prin ordonanțele militare


    03.04.2020
  • ➤ Local


    3 Aprilie – Ziua Jandarmeriei Române. Instituția împlinește 170 de ani


    03.04.2020
  • ➤ National


    Coronavirus în România, 3 aprilie 2020. Bilanțul morților a ajuns la 116


    03.04.2020
  • ➤ Prima pagină


    Nu avem ce număra


    La Brașov e jale cu paturile de terapie intensivă pentru COVID 19


    03.04.2020
  • ➤ Eveniment


    Un top nefericit


    Brașovul, pe locul 3 la număr de infectări cu CoVID-19


    03.04.2020
  • ➤ Actualitate


    300 de pachete cu alimente și produse de igienă pentru vârstnicii vulnerabili


    03.04.2020
  • ➤ National


    Lista documentelor pentru care valabilitatea se prelungește până la încetarea stării de urgență


    03.04.2020
  • ➤ Actualitate


    Altă lume


    Cum este viața în vremea pandemiei în Germania


    03.04.2020
  • ➤ Life


    Maraton de live-uri


    Andra, Alexandra Stan, Smiley și alți 70 de artiști fac show în izolare


    03.04.2020
  • ➤ Life


    Loredana Groza nu poftește la dulciuri și nici la pâine


    03.04.2020
  • ➤ Cititori


    Pentru amatorii de pescuit


    Pescuitul la țaparină


    03.04.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Pentru o viață mai sănătoasă


    03.04.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.04.2020
  • ➤ Sport


    Simona Halep și-a înrămat racheta cu care a câștigat Wimbledonul


    03.04.2020
  • ➤ Sport


    Liga I


    Florin Niță se transferă la FCSB


    03.04.2020
  • ➤ Sport


    UTA Arad și Farul, probleme cu bugetul din cauza pandemiei de COVID-19


    03.04.2020
  • ➤ Sport


    Oficial


    Fotbaliștii de la Cetate Râșnov intră în șomaj tehnic


    03.04.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    X infectați de secretomanie


    03.04.2020
  • ➤ Local


    Noul manager al Spitalului Județean Suceava vine de la Spitalul Militar din Brașov


    02.04.2020
  • ➤ National


    UPDATE. Numărul de decese din cauza coronovirusului în România a ajuns la 115


    02.04.2020
  • ➤ Local


    Mieii de Paște se vor găsi în trei piețe din Brașov


    02.04.2020
  • ➤ National


    Doctorii și personalul medical care lucrează cu pacienți Covid-19 ar putea primi un bonus lunar de 500 de euro


    02.04.2020
  • ➤ National


    90 de redacții și 156 jurnaliști cer acces la informații și transparență!


    02.04.2020
  • ➤ Local


    Operatorul privat de pe traseul Codlea - Brașov și-a suspendat cursele


    02.04.2020
  • ➤ National


    Coronavirus în România. 278 de cazuri noi. Care e situația în Brașov


    02.04.2020
  • ➤ Local


    Spitalul Neuro din Brașov a internat primul pacient cu CoVID-19


    02.04.2020
  • ➤ Local


    La Săcele a început dezinfectarea scărilor de bloc


    02.04.2020
  • ➤ National


    Două noi decese provocate de COVID-19 în România: Bilanțul morților a ajuns la 94


    02.04.2020
  • ➤ Local


    105 cazuri de COVID-19 în județul Brașov


    02.04.2020
  • ➤ Eveniment


    Primăria strânge cureaua


    02.04.2020
  • ➤ Prima pagină


    Spitalul din Făgăraș refuză să primească pacienți cu CoVID-19


    02.04.2020
  • ➤ Eveniment


    Primăria Brașov face stocuri de dezinfectanți pentru blocuri


    02.04.2020
  • ➤ Local


    CJ trebuie să asigure aproape 600 de locuri de cazare pentru cadrele medicale din Brașov


    02.04.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    La 3 luni și o zi de la învestire


    Guvernul Orban a fost demis

    Articolul următor

    Un înger a urcat la ceruri


    O fetiță de 9 ani a murit în timp ce se juca

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 18.052 milisecunde, încărcat în milisecunde