Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Prima pagină
Publicitate

PSD anunță duminică cine va candida pentru președinția CJ Brașov

Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.Ex, 17.01.2020
PSD Brașov și-a stabilit candidatul pentru președinția Consiliului Județean, a anunțat azi. Nominaliyarea oficială a celui care va candida va fi făcut însă abia duminică, atunci când este programată conferința județeană a PSD Brașov. La întâlnire va participa și președintele interimar al partidului Marcel Ciolacu.

Potrivit preșentelui PSD Brașov, până acum social-democrații și-au stabilit în mare parte și candidații pentru primăriile localităților din județ. Marius Dunca a declarat că în acest moment au fost stabiliți cam 80% dintre candidați. Printre localitățile pentru care au fost nominalizați deja cei care vor intra în cursa pentru primărie nu se află însă și municipiul Brașov.

Pentru municipiul reședință de județ, Dunca spune că se va face întâi un sondaj intern, pentru a vedea unde se afă membrii interesați să se însceie în cursa electorlă.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Prima pagină




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Cafeaua face mai mult bine decât rău


    Azi 08:21
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:19
  • ➤ Sport


    Ionuț Stroe a anunțat sumele pe care le vor primi cluburile din partea UE


    Azi 08:17
  • ➤ Sport


    A semnat cu Viitorul Șelimbăr


    Brașoveanul George Monea coboară la Liga 3


    Azi 08:15
  • ➤ Sport


    O fostă handbalistă de la Corona Brașov, infectată cu coronavirus


    Azi 08:12
  • ➤ Sport


    Teste COVID-19 înaintea play-off-ului Ligii a 4-a Brașov


    Azi 08:09
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Garanție pentru reciclare


    Azi 08:02
  • ➤ Sport


    Basarab Panduru revine în antrenorat după o pauză de 12 ani!


    07.07.2020
  • ➤ Eveniment


    10 doze din aluminiu pe an, de persoană, se aruncă în fiecare an, la nivel mondial


    07.07.2020
  • ➤ Eveniment


    O cutie de bere = 3 ore de funcționare a televizorului. Atât curent se economisește prin reciclarea unei doze din aluminiu!


    07.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Incredibil! Peste 60% din deșeurile menajere ar putea fi reciclate


    07.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Prefectul cere controale la stâne, după evenimentele violente din ultima perioadă


    07.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașov:Șase copii și asistentul social care-i are în grijă s-au intoxicat cu ciuperci


    07.07.2020
  • ➤ Sport


    Brașoveanul Cosmin Dur-Bozoancă a revenit la Viitorul lui Gică Hagi


    07.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Proiectul tehnic al Sălii Polivalente din Brașov a fost livrat: 3 metri cubi de planuri și documentații


    07.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    45 de cazuri noi de COVID la Brașov, 397 în țară


    07.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Un angajat al Gărzii de Mediu Brașov are COVID, cinci angajați în izolare


    07.07.2020
  • ➤ Prima pagină


    Ministrul Mediului: Depozitul de Deșeuri de la Brașov e model


    07.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Licitația de consultanță pentru concesionarea aeroportului a fost anulată


    07.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Locuitorii din Astra, Florilor și Scriitorilor vor avea azi apă de la cisternă


    07.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Ministrului nu-i miroase


    Plan în 20 de măsuri pentru calitatea aerului din Brașov


    07.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Licitație pentru sala de gimnastică de la Școala nr. 2


    07.07.2020
  • ➤ National


    Alte măsuri


    A fost adoptat proiectul de lege privind carantina și izolarea


    07.07.2020
  • ➤ Doctor


    Consumați pepene galben dacă suferiți de insomnie


    07.07.2020
  • ➤ Doctor


    Vederea ar putea fi îmbunătățită dacă ne uităm direct la o lumină roșie


    07.07.2020
  • ➤ Doctor


    Un truc pe bune


    Cum poți scăpa de negi cu bicarbonat de sodiu


    07.07.2020
  • ➤ Doctor


    Ceaiul de merișoare, „doctorul rinichilor”


    07.07.2020
  • ➤ Doctor


    Remedii naturiste pentru transpirația excesivă


    07.07.2020
  • ➤ Life


    Renovare la 48 de ani


    Cristina Spătar și-a făcut fund de braziliancă


    07.07.2020
  • ➤ Life


    Daniela Aciu are cele mai lungi picioare din Europa


    07.07.2020
  • ➤ Life


    Daniela Crudu a uitat de iubitul care a bătut-o


    07.07.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Cum plantăm și îngrijim Caprifoiul


    07.07.2020
  • ➤ Sport


    Transferuri pe bandă rulantă la CSM Corona Brașov


    07.07.2020
  • ➤ Sport


    Gabi Kajcsa, 46!


    Brașoveanul care citește jocul adversarilor pentru Isăilă


    07.07.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Semnăm ca să semnăm


    07.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Cei care hrănesc ursul la marginea drumului trebuie sancționați, a spus Ministrul Mediului la Brașov


    06.07.2020
  • ➤ Sport


    Trei dintr-o lovitură! Corona Brașov transferă de Târgu-Mureș


    06.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Doar 4 cazuri noi de COVID la Brașov și 250 în țară


    06.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    O nouă crimă la o stână din Brașov. Prefectura vrea controale la toate stânele din județ


    06.07.2020
  • ➤ Eveniment


    POLIȚIA BRAȘOV


    Respectați indicatorul "Trecere pentru pietoni"!


    06.07.2020
  • ➤ Prima pagină


    „Da” pentru aeroport, „Poate” pentru spitalul regional


    06.07.2020
  • ➤ Eveniment


    CIFRE ALARMANTE


    43 de cazuri noi de COVID la Brașov


    06.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Peste 200 de milioane de euro pentru rețelele de apă și canalizare din județul Brașov


    06.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Razii și amenzi pentru nerespectarea regulilor COVID


    06.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Program de protecție socială


    Vouchere din fonduri europene pentru seniori


    06.07.2020
  • ➤ Eveniment


    De azi începe vânătoarea de țânțari


    06.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Miros greu din Canalul Timiș


    06.07.2020
  • ➤ Actualitate


    „Francezul din Cobor”, primarul Brașovului și primarul din Homorod, premiați de ISU


    06.07.2020
  • ➤ Life


    Din nou


    Minodora a slăbit 38 de kilograme


    06.07.2020
  • ➤ Life


    Denisa de la Bambi se mărită


    06.07.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    „Brașovul construiește unul din primele trei aeroporturi, la nivel național“

    Articolul următor


    Aeroportul Brașov, prioritatea investițiilor CJ în 2020

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Setări Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    2003 - 2020 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres - Stiri Brasov | Powered by Yky CSM | executat în 11 milisecunde, încărcat în milisecunde