Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Prima pagina
Publicitate

Libertatea lui Niță, la mâna UE

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 22.10.2019
• Instanța a sesizat Curtea de Justiție a UE cu trei întrebări, pentru a afla dacă instanța poate să nu aplice decizia CCR de rejudecare a unor dosare pe motiv de nelegalitate a completurilor specializate de trei judecători în dosarul fostului ministru al Energiei Constantin Niță
Dosarul în care fostul ministru al Energiei Constantin Niță a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru trafic de influență a fost suspendat, a decis luni instanța supremă, care a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în legătură cu aplicarea deciziei CCR privind rejudecarea unor dosare de corupție. Este al doilea dosar în care instanța supremă sesizează CJUE privind aplicarea deciziilor CCR, primul fiind cel al lui Darius Vâlcov. Un complet de cinci judecători de la instanța supremă a pus în discuție ieri posibilitatea sesizării CJUE cu trei întrebări, pentru a afla dacă instanța poate să nu aplice decizia CCR de rejudecare a unor dosare pe motiv de nelegalitate a completurilor specializate de trei judecători, potri-vit Agerpres. Avocații lui Constantin Niță s-au opus sesizării CJUE, susținând că acest dosar nu are legătură cu fraudarea fondurilor europene, în timp ce un procuror DNA a fost de acord cu trimiterea celor trei întrebări. Instanța a decis sesizarea CJUE, iar până la pri-mirea răspunsului procesul lui Niță a fost suspendat. Acesta este al doilea dosar în care magistrații români sesizează justiția europeană în legătură cu aplicarea deciziilor CCR, primul fiind cel al lui Darius Vâlcov.

Cele trei întrebări ale judecătorilor

Cele trei întrebări pe care cei cinci judecători de la instanța supremă le adresează Curții de Justiție a Uniunii Europene sunt următoarele:
„ Art. 19 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, art. 325 alin. (I) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și articolul 4 din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal, elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, trebuie interpretate în sensul că se opun adoptării unei decizii de către un organ exterior puterii judecătorești, Curtea Constituțională a României, care impune trimiterea spre rejudecare a cauzelor de corupție soluționate într-o perioadă determinată și care se află în faza apelului, pentru neconstituirea la nivelul Instanței supreme de completuri de judecată specializate în această materie, deși recunoaște specializarea judecătorilor care le-au compus?
Articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană și articolul 47 alin. 2 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că se opun constatării de către un organ exterior puterii judecătorești a nelegalei compuneri a completurilor de judecată din cadrul unei secții a Instanței supreme (completuri compuse din judecători în funcție, care la momentul promovării îndeplineau inclusiv condiția specializării solicitată pentru a promova la secția penală a Instanței supreme)?
Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii trebuie interpretată în sensul că permite instanței naționale să înlăture aplicarea unei decizii a instanței de contencios constituțional, pronunțată într-o sesizare vizând un conflict constituțional, obligatorie în dreptul național?“.

Condamnat la 4 ani, Niță a ieșit după 6 luni

Fostul lider PSD Brașov a ajuns după gratii în 28 iunie 2018, el având o condamnare de 4 ani pentru trafic de influență. Pe 3 iulie, CCR a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție, gene-
rat de neconstituirea de către instanța supremă a completurilor specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție. În urma acestei decizii, toate dosarele soluționate de completurile de 3 judecători de la instanța supremă înainte de 23 ianuarie 2019 și care nu au o decizie definitivă sau au o sentință definitivă, dar sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare vor fi rejudecate. Pe 19 decembrie 2018, fostul mi-nistru Constantin Niță a fost eliberat din închisoare.

Condammat pentru corupție

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Niță i-a solicitat omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de firma acestuia, UTI, cu Primăria Iași. Niță ar fi intermediat o întâlnire între Urdăreanu și fostul primar Gheorghe Nichita în schimbul unui comision de 5% din valoarea contractului. Banii din comision urmau să îi fie remiși lui Niță în două forme - parțial în numerar și parțial printr-un contract de consultanță fictiv, încheiat cu o persoană de încredere din anturajul fostului ministru. „În consecință, la data de 21 iulie 2013, Niță Constantin a primit 30.000 euro de la omul de afaceri în incinta unui restaurant libanez dintr-un hotel din București. De asemenea, la solicitarea lui Niță Constantin, a fost contactată persoana de încredere a acestuia, care a propus încheierea unui contract de consultanță cu o anumită firmă, la prețul de 5.000 euro + TVA/lună, care a și fost semnat la data de 2 mai 2013. În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă), reprezentanții omului de afaceri au remis firmei indicate de Niță Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranșe lunare, în perioada mai 2013 - iunie 2014’’, au susținut procurorii.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Prima pagina




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Life


    Locuri de vis


    Cele mai romantice orașe


    Azi 10:43
  • ➤ Life


    Sfaturi utile


    Trucuri de frumusețe pentru noapte


    Azi 10:40
  • ➤ Life


    Studii medicale


    4 alimente care ne oferă energie în post


    Azi 10:37
  • ➤ Life


    Un vultur a trimis sute de SMS-uri la suprapreț


    Azi 10:32
  • ➤ Life


    Narwhal e vedetă


    Un cățel cu coadă-n frunte


    Azi 10:29
  • ➤ Life


    TOP Billboard


    The Beatles, cei mai buni cântăreți din toate timpurile


    Azi 10:10
  • ➤ Life


    Roluri memorabile


    Rochii celebre, care au făcut istorie


    Azi 10:02
  • ➤ Life


    Acuzații de hărțuire la „Chefi la cuțite”


    Azi 09:55
  • ➤ Life


    Vestea pe care o aștepta toată lumea


    Simona Halep face nuntă cu 1000 de invitați


    Azi 09:50
  • ➤ Prima pagina


    Un vot pentru 5 ani


    Azi 09:31
  • ➤ Eveniment


    Tradiție veche de 800 de ani


    Doi tineri din Germania, calfe călătoare, la Brașov


    Azi 09:23
  • ➤ Eveniment


    Cum va fi „Brașov, oraș din poveste“


    Azi 09:19
  • ➤ Arta & Cultura & Media


    Spectacolul "Fantoma, dragostea mea!" se anulează!


    Azi 09:16
  • ➤ Eveniment


    Nu rămâne așa


    Canalul Timiș, la vedere pe Castanilor


    Azi 09:13
  • ➤ Eveniment


    Brai-Cata rămâne doar cu salubrizarea cartierului Noua


    Azi 09:04
  • ➤ Eveniment


    Adrian Veștea îi invită pe brașoveni la dialog direct


    Azi 08:59
  • ➤ Actualitate


    494 de kilometri de șosea


    Pregătiri de iarnă pe drumurile naționale din județul Brașov


    Azi 08:54
  • ➤ Week-end


    Unde ieșim


    Invitații de weekend


    Azi 08:50
  • ➤ Life


    Nuntă în Grecia


    Alina Pușcaș va purta rochia de mireasă pe plajă


    Azi 08:43
  • ➤ Life


    Cel mai sexy bărbat de la Hollywood are o soție româncă


    Azi 08:39
  • ➤ Life


    Loredana recidivează


    Azi 08:37
  • ➤ Life


    Bianca Drăgușanu face fețe-fețe


    Azi 08:35
  • ➤ Cititori


    Pentru iubitorii de animale de companie


    Ciobănesc mioritic


    Azi 08:31
  • ➤ Cititori


    E bine să știți


    Ce poți face cu pliculețele de ceai folosite


    Azi 08:27
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:25
  • ➤ Sport


    Oficial. FRF a anunțat despărțirea de selecționerul Cosmin Contra


    Azi 08:22
  • ➤ Sport


    Cutremur în handbal


    Alexandru Dedu e bulversat de scandalul de dopaj de la Corona Brașov


    Azi 08:18
  • ➤ Sport


    AJF Brașov are punctaj maxim în Uefa Regions Cup


    Azi 08:13
  • ➤ Sport


    Liga 4 Brașov. Ultima etapă a turului


    Azi 08:10
  • ➤ Sport


    Liga 3


    Ultimul meci „acas㓠din tur, pentru ACS SR Brașov


    Azi 08:07
  • ➤ Sport


    LNBF. Olimpia CSU Brașov, victorie cu Phoenix Constanța / Urmează derbiul cu Sepsi


    21.11.2019
  • ➤ National


    Dăncilă s-a semnat drept „Bucătar șef al delegației române” în documentele oficiale pe care le transmitea parlamentarilor europeni


    21.11.2019
  • ➤ Sport


    Scandalul de dopaj. Alexandru Dedu: „Suntem bulversați”


    21.11.2019
  • ➤ Sport


    Scandalul de dopaj. Covaliu: „Corona Brașov are o problemă“


    21.11.2019
  • ➤ Prima pagina


    Pietonal în fața Prefecturii


    21.11.2019
  • ➤ Eveniment


    Bătut în curtea școlii


    Un elev care a agresat un câine a fost lovit de un profesor


    21.11.2019
  • ➤ Eveniment


    Clădirea Colegiului de Informatică a prins culoare


    21.11.2019
  • ➤ Eveniment


    O nouă stație de încărcare a mașinilor electrice în centrul Brașovului


    21.11.2019
  • ➤ Eveniment


    Apă tulbure la robinetele locuitorilor din cartierele Scriitorilor și Florilor


    21.11.2019
  • ➤ Eveniment


    Făgărășenii vor dezbate taxa de salubrizare pentru anul viitor


    21.11.2019
  • ➤ Eveniment


    Laborator de cercetare pentru viitorul hranei, la Brașov


    21.11.2019
  • ➤ Religie


    Prima mare sărbătoare din Postul Crăciunului


    Intrarea Maicii Domnului în Biserică


    21.11.2019
  • ➤ National


    Trei scenarii de lucru


    Cum va crește salariul minim


    21.11.2019
  • ➤ National


    Dan Barna rămâne liderul USR


    21.11.2019
  • ➤ Life


    Tarif de 5 stele


    Inna nu se vinde ieftin


    21.11.2019
  • ➤ Life


    Cleopatra Stratan are un iubit


    21.11.2019
  • ➤ Life


    Adelina Pestrițu, la doi pași de Jennifer Aniston


    21.11.2019
  • ➤ Life


    Daniela Gyorfi vrea să se mute în casă nouă


    21.11.2019
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Secretul murăturilor delicioase: murături cu miere


    21.11.2019
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    21.11.2019
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Strada N. Titulescu intră două luni în șantier

    Articolul următor

    Ediția de toamnă


    Peste 300 locuri de muncă, la Târgul de Cariere

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 14.700 milisecunde, încărcat în milisecunde