Protestul tăcut al brașovenilor este strigătul de indignare a celor care s-au săturat de incapacitatea statului de a-și apăra cetățenii
Câteva mii de oameni au participat, sâmbătă seară, în București, dar și la Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Brăila sau Alexandria, pentru a protesta față incompetența autorităților în tragedia de la Caracal. Drama celor două tinere ucise de un monstru a scos și aseară oamenii în stradă. Și la Brașov s-au adunat câteva zeci de persoane. Alexandra, Luiza... Iertați-ne, este mesajul românilor care nu mai acceptă un sistem complice la crimă, prin nepăsare, incompetență și multă corupție. Protestul tăcut al brașovenilor este strigătul de indignare al celor care s-au săturat de incapacitatea statului de a-și apăra cetățenii. Azi ieșim pentru Alexandra. Copilul ucis la Caracal din cauza statului român. Azi ieșim împotriva indiferenței celor de la putere. A incompetenței lor, a lipsei de empatie. Azi ieșim să le spunem că ne-am săturat de ei. Că nu îi mai suportăm. Că îi urâm pentru că ne omoară zi de zi. Și, cel mai grav, ne omoară copiii. Ei ne omoară pe noi, au scris organizatorii protestelor pe Facebook. Brașovenii adunați în fața Prefecturii au purtat pancarde pe care au scris: Cerem legi severe împotriva violului sau Vrem dreptul la protecție. Pe zidul Prefecturii Brașov, transformat într-un mic altar cu lumânări, aprinse pentru copiii uciși, protestatarii au lăsat același mesaj pe care îl repetă de ani lungi: Corupții ucid.
Alexandra, fetița traumatizată după răpire și viol, a găsit curajul să sune de trei ori la 112 și puterea să dea detaliile prețioase. Autoritățile statului au condamnat-o însă la moarte prin incompetența lor: au bătut la poarta criminalui la 19 ore după apelul Alexandrei.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!