Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Prima pagina
Publicitate

Defibrilator ultraperformant, donat secției de Arși Grav

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: Mihaela Parghel, 03.07.2019
• Donația vine din partea unui fost pacient care în urmă cu doi ani a fost tratat exemplar în secția Arși Grav din Spitalul Clinic Județean de Urgență din Brașov, după ce fusese internat cu arsuri pe 30%-35% pe suprafața corpului
Secția de Arși Grav din Spitalul Clinic Județean de Urgență are de ieri un defibrilator de ultimă generație, necesar pentru intervențiile în cele mai grave cazuri. Defibrilatorul, în valoare de 8.000 de euro, a fost donat Spitalului Județean de Asociația Sothis din București. Unul dintre membrii Asociației a fost pacient al acestei secții, în urmă cu doi ani, iar donația făcută ieri reprezintă felul lui de a mulțumi celor care în 2017 i-au salvat viața și i-au tratat arsurile pe care le avea pe aproape 35% din corp la internare.

„Am fost tratat exemplar“

Potrivit dr. Dan Grigorescu, defibrilatorul primit este complex, de cea mai înaltă generație, un echipament care poate fi adus lângă bolnav pentru a fi folosit în caz de nevoie și care poate fi purtat după caz, dintr-un salon în altul. Echipamentul a costat aproximativ 8.000 de euro și a fost achiziționat direct de Asociația Sothis. Defibrilatorul, care a ajuns ieri la Secția de Chirurgie Plastică a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, unde se află și sectorul de Arși Grav, este o donație făcută de unul dintre foștii pacienți. Octavian Moroianu a suferit în urmă cu doi ani, ceea ce el numește „un accident casnic“. Fiind în vacanță la Săcele, o tigaie a luat foc în bucătărie, iar în încercarea de a opri focul, s-a ars pe partea dorsală, alunecând pe uleiul încins. „Eu am ajuns aici într-o situație destul de gravă la momentul respectiv cu 30%-35% arsuri pe suprafața corpului și am stat circa patru săptămâni, perioadă în care am fost tratat exemplar, fără niciun fel de intervenție și fără nicio obligație. Recunosc că, atunci când am ajuns, eram destul de speriat, mai ales că era și după perioada «Colectiv» dar pe principiul potrivit căruia omul sfințește locul, ce se întâmplă, cel puțin în secția de Arși de la Brașov, este absolut extraordinar. Vă oferim acest echipament însă vă doresc să ajungeți să îl folosiți cât mai puțin posibil“, a spus ieri Octavian Moroianu, după ce a semnat, alături de directorul spitalului, dr. Călin Cobelschi, șeful Secției de Chirurgie Plastică, dr. Dan Grigorescu, și în prezența președintelui CJ, Adrian Veștea, actul de donație.

Fostul pacient este membrul al Asociației Sothis

Octavian și colegii săi de la Asociația Sothis, frații Cosmin și Vlad Smighelschi, spun că aceasta este o acțiune personală pentru ei, dar și una care să îi impulsioneze, atât pe cei din societatea civilă, cât și pe cei din politică și administrație, să fie mai atenți la nevoile sistemului medical din România. „Pentru noi, ca asociație, este o acțiune personală, în semn de apreciere pentru tratamentul pe care l-am primit aici. Eu am beneficiat de un tratament exemplar și cred că România merită să aibă parte de așa ceva, merită mai mult. Dacă fiecare dintre noi am mișca lucrurile în direcția asta, cu siguranță totul ar fi mai bine“, a spus ieri Octavian Moroianu, pacient în 2017 la Sectorul de Arși de la Spitalul Județean Brașov. La rândul său, președintele Asociației Sothis, Cosmin Smighelschi, spune că importantă este implicarea. „Suntem o organizație de oameni tineri, care au hotărât să nu mai aștepte acțiuni de la alții - vezi politic sau administrativ. Ne implicăm și acolo, dar pentru unele lucruri strângem bani din salariile noastre sau alte surse, și le donăm pentru medici. Vom continua astfel de dotări. Defibrilatorul pe care l-am adus aici a fost solicitat expres de cei de la Sectorul de Arși de la Brașov este o nevoie concretă pe care ne-am asumat-o și vom fi în continuare alături de medicii de aici, dacă vor avea nevoie de ceva“, spune Cosmin Smighelschi, președintele asociației care a făcut donația. El recunoaște însă că este nevoie de mai mult pentru ca sistemul medical românesc să funcționeze la standarde normale. „Da, încercăm să ne implicăm și la nivelul determinării politicului să își facă treaba, pentru că, dacă vom rămâne numai în donații, lucrurile nu se vor rezolva pe termen lung“, a mai spus Cosmin Smighelschi.

Sectorul de Arși Grav, dotat cu ajutorul sponsorilor

Sectorul de Arși Grav face parte din Secția de Chirurgie Plastică a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, condusă de dr. Dan Grigorescu. Sectorul are două paturi și a fost amenajat printr-o investiție pe care dr. Grigorescu o estimează la aproximativ 100.000 de euro. Marea parte a banilor vin din donații și sponsorizări de la firma Losan, Asociația Diakonia, Asociația „În numele lui Andrei“ și acum, Asociația Sothis, care au făcut ca acest sector să fie unul dintre cele mai bine echipate din țară. „Era intempestiv necesară o astfel de aparatură într-o unitate de terapie intensivă, cum este cea din Sectorul de Arși și ar fi bine să nu avem nevoie de el. Dar și să ai nevoie de el și să nu îl deții, asta te face culpabil. După cum am văzut, în țările civilizate sunt defibrilatoare puse pe străzi, iar noi suntem în schimb în situația de a ne bucura la unul primit donație de la un sponsor“, a spus dr. Călin Cobelschi, managerul Spitalului Județean.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Prima pagina




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Local


    Ana Birchall, dată afară de la Ministerul Justiției pentru că a vrut să desființeze SS. Noul ministru, Dana Gârbovan


    23.08.2019
  • ➤ Local


    Ultima defilare de 23 August din Brașov


    23.08.2019
  • ➤ Cititori


    4 sfaturi care te ajută să faci cele mai potrivite alegeri când vine vorba de haine pentru bebeluși!


    23.08.2019
  • ➤ Prima pagina


    Agresor cu un cuțit în mână, prins de jandarmi seara trecută pe str. 13 Decembrie


    23.08.2019
  • ➤ Life


    Zgârie nori


    Top 10 cele mai înalte clădiri din lume


    23.08.2019
  • ➤ Life


    Trenduri


    Ce culori purtăm în toamna asta


    23.08.2019
  • ➤ Life


    Duel nobil


    Prăjitura „Ducesa”


    23.08.2019
  • ➤ Life


    Cu un minimum de efort


    Papagalii pot lua decizii economice complexe ca să facă profit


    23.08.2019
  • ➤ Life


    Mereu regină


    Madonna a dat o petrecere nebună la 61 de ani


    23.08.2019
  • ➤ Life


    Gyorfi se ține bine alergând în zori


    23.08.2019
  • ➤ Life


    Nu și-a încheiat socotelile


    Columbeanu i-a intentat proces Monicăi Gabor


    23.08.2019
  • ➤ Life


    Viața ca un film


    Marea dragoste a lui Vivien Leigh


    23.08.2019
  • ➤ Prima pagina


    Primăria face fețe fețe


    23.08.2019
  • ➤ Eveniment


    Show în Piața Sfatului


    Vânătorii de Cerb ochesc a doua oară


    23.08.2019
  • ➤ Eveniment


    Un pas bun pe șantierul Aeroportului Brașov


    23.08.2019
  • ➤ Eveniment


    Spitalul Județean Brașov va avea un centru de prelevare de organe, din 15 septembrie


    23.08.2019
  • ➤ Eveniment


    Încă un director din pepiniera PSD


    23.08.2019
  • ➤ National


    Modificări legislative după cazul Caracal


    Ministerul Justiției propune pedepse mai mari pentru răpire


    23.08.2019
  • ➤ National


    Copiii români, hărțuiți în școlile din Marea Britanie


    23.08.2019
  • ➤ National


    Pe cine va pune PSD la Ministerul Educației


    23.08.2019
  • ➤ Week-end


    Unde ieșim


    Invitații de weekend


    23.08.2019
  • ➤ Life


    Un shooting spectaculos


    Inna arată tot


    23.08.2019
  • ➤ Life


    Surorile Aziz din România i-au dat gata pe libanezi


    23.08.2019
  • ➤ Life


    Anda Adam, într-un minuscul costum de baie


    23.08.2019
  • ➤ Life


    Andreea Bălan își selectează nuntașii după look


    23.08.2019
  • ➤ Cititori


    Monitorul Expres răspunde la „întrebarea cititorului“


    Pentru ce tipuri de lucrări NU ai nevoie de autorizație de construire?


    23.08.2019
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Leacuri din medicina populară


    23.08.2019
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    23.08.2019
  • ➤ Sport


    Start de sezon în Liga 4 Brașov


    23.08.2019
  • ➤ Sport


    Liga3, ediția 2019-2020


    Programul turului Seriei a 3-a


    23.08.2019
  • ➤ Sport


    Începe Liga a 3-a! ACS SR Brașov și Cetate Râșnov, start dificil


    23.08.2019
  • ➤ Sport


    „Fotbalul este hobby-ul meu“


    ACS SR Brașov, cu Mitroi în frunte


    23.08.2019
  • ➤ Sport


    Surpriză totală în Liga I / Victor Pițurcă este noul manager al Universității Craiova!


    22.08.2019
  • ➤ Local


    Festivalul Pescăresc ,,Delta din Carpați - Doripesco“, la lacul Noua din Brașov


    22.08.2019

  • Ioan Naghi, director tehnic la ACS SR Brașov | Echipa va avea patru antrenori!


    22.08.2019
  • ➤ Prima pagina


    Start pentru Terminalul Aeroportului


    22.08.2019
  • ➤ Eveniment


    La admiterea 2019


    Universitatea Transilvania acordă 30 de burse doctorale


    22.08.2019
  • ➤ Eveniment


    Show de excepție la herghelia de la Sâmbăta de Jos


    22.08.2019
  • ➤ Eveniment


    Angajatele de la Protecția Consumatorului nu mai au voie decolteu și fustă mini


    22.08.2019
  • ➤ Actualitate


    Începe ediția 19, din 2019


    „Cerbul de Aur“ este din nou în Piața Sfatului


    22.08.2019
  • ➤ National


    Ce a primit Iohannis de la Donald Trump


    „Make România great again!“


    22.08.2019
  • ➤ Life


    Mereu frumoasă, dar și cu muncă


    Ce este fericirea pentru Catrinel Menghia


    22.08.2019
  • ➤ Life


    Bobby Păunescu a cucerit-o pe sexoasa Alyssa Arce?


    22.08.2019
  • ➤ Life


    Corina Chiriac repetă de zor pentru show-ul de la Cerb


    22.08.2019
  • ➤ Life


    Larry King, în vârstă de 85 de ani, divorțează de a șaptea soție


    22.08.2019
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ghid de supraviețuire: Ce este de făcut în cazul unui cutremur?


    22.08.2019
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    22.08.2019
  • ➤ Sport


    Corona Brașov participă la un turneu amical în Croația


    22.08.2019
  • ➤ Sport


    Din nou în galben - negru


    Marian Cristescu, întoarcerea fiului risipitor


    22.08.2019
  • ➤ Sport


    Alexandru Ioniță, convins de Balint să aleagă UTA Arad


    22.08.2019
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    George Scripcaru a fost achitat în Dosarul Skoda

    Articolul următor


    CJ încearcă să deblocheze aeroportul

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 13.463 milisecunde, încărcat în milisecunde