Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Prima pagina
Publicitate

Podul de la Comăna, reconstruit de la zero

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: Mihaela Parghel, 12.10.2018
• Noul pod, care leagă trei localități din zonă, respectiv Comăna, Crihalma și Ticuș, va fi o construcție complet nouă
• Contractul are o valoare de 18,8 milioane lei, lucrările fiind realizate de o firmă din Onești
Lucrările de reconstruire a podului de la Comăna, măturat de ape la inundațiile din această vară, vor începe săptămîna viitoare, a anunțat primarul comunei, Viorel Grusea. Împreună cu prefectul județului Brașov, Marian Rasaliu, și vicepreședintele Consiliului Județean, Adrian Gabor, primarul a făcut ieri o vizită în teren pentru a verifica amenajarea de șantier. Potrivit coordonatorului de șantier, Valerian Dascălu, lucrările, care trebuie să fie finalizate în maximum 12 luni, se vor putea desfășura, parțial, și pe perioada iernii, astfel că este de așteptat ca, în luna august a anului viitor, noua construcție să fie redeschisă circulației pie-tonale, iar o lună mai tîrziu, la 30 septembrie 2019, și mașinile să poată trece.

Lucrările încep din Crihalma

Noul pod, care leagă trei localități din zonă, respectiv Comăna, Crihalma și Ticuș, este o construcție complet nouă, care va fi realizată prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, cu finanțare din Fondul de Urgență, de la Guvernul României. Contractul de lucrări are o valoare de 18,8 milioane lei. Lucrările sînt executate de o firmă din Onești, care, pentru început, va aduce în șantierul de la Comăna 40 de muncitori care să înceapă execuția. Potrivit coordonatorului de șantier, Valerian Dascălu, în acest an vor începe lucrările de pe malul de la Crihalma: se va construi pila nr. 2 a podului și culeea aferentă. Tot în acest an se va face și montarea grinzilor transversale. „Pentru a putea face aceste lucrări va trebui să deviem temporar cursul Oltului, albia urmînd să fie îngustată. Anul viitor vom realiza aceleași lucrări pe malul dinspre Comăna de Jos”, a mai spus reprezentantul constructorului. Pe măsură de proiectul va înainta, constructorul va avea nevoie și de forță de muncă locală, a mai precizat coordonatorul de șantier. „Pentru început vom angaja 15 muncitori de la nivel local, care se vor alătura echipei noastre“, a declarat Dascălu.

CJ vrea ca lucrările să fie gata înainte de termen

Conform proiectului tehnic realizat de Consiliul Județean Brașov, încă de anul trecut, noul pod va fi din beton, va avea o lungime de 86,60 metri și rampe de acces cu o lungime de 640 de metri. Lățimea părții carosabile va fi de 7,8 metri, iar rampele vor avea șase metri. De asemenea, se vor amenaja și trotuare pe viitorul pod, cu lățime de un metru. Pe noul pod se va putea circula cu o viteză maximă de 60 km/h. „Noul pod va fi realizat în amonte de cel care a fost luat de ape. Rampele de acces vor avea înălțimea maximă de patru metri. De asemenea, la ambele rampe vor fi instalate sisteme de scurgere a apelor, prin realizarea unor podețe tubulare. Totodată, deschide-rile noului pod (distanța dintre piloni) va fi mare, astfel că nu se vor mai forma baraje de gunoaie, crengi și arbori“, a precizat vicepre-ședintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Gabor, care spune că va insista pe lîngă constructor să finalizeze construirea podului înainte de termen, dată fiind importanța acestuia.

Proiectul a ajuns rapid la CNI

Primele probleme pe podul de la Comăna au apărut încă de anul trecut și s-au acutizat după inundațiile din luna martie a acestui an. Pe 30 iunie, cînd intemperiile au revenit în Țara Făgărașului, Oltul s-a revărsat, iar podul, deja afectat de inundațiile anterioare, a fost luat de ape. După vizita în teren a oficialilor de la București, prefectul Marian Rasaliu spune că s-a făcut în timp record o constatare a pagubelor și s-a urgentat depunerea dosarului cu documentația pentru finanțarea prin CNI a investiției. „Pot spune că acest dosar a fost procesat în timp record, de aceea țin să mulțumesc tuturor factorilor implicați. Este pentru prima dată cînd lucrurile au funcționat atît de rapid, iar instituțiile și-au dat mîna pentru urgentarea soluționării, indiferent de culoarea po-litică“, a declarat prefectul Marian Rasaliu.

Podul va lega trei comunități din Țara Făgărașului

De altfel, investiția vine să rezolve o problemă a comunității din Comăna, care de la prăbușirea podului are de străbătut kilometri întregi în fiecare zi pentru a ajunge din sate spre centrul comunei. „Reconstrucția acestui pod este vitală pentru noi. Pentru că, în fiecare zi, în loc să parcurgă doar doi kilometri din satul Crihalma spre satul Comăna, ca centru de comună, așa cum făceau cînd exista podul, cetățenii sînt obligați să facă un ocol de 37 de kilometri, ca să ajungă la dispensarul medical, dispensarul veterinar, farmacie sau primărie“, a spus primarul localității Comăna.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Prima pagina

„Suntem oficial în dictatură“


Miting de susținere a Codruței Kovesi, la Brașov

Un pumn de arginți la miez de noapte


23 de milioane de lei de la bugetul de stat pentru Aeroport




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Sport


    AFC Hărman, victorie la Tg. Secuiesc / Olimpic Zărnești, eșec usturător cu Știința Miroslava


    17.02.2019
  • ➤ Local


    DNA Brașov prezintă costurile supravegherii în dosarul retrocedărilor: 2,57 lei minutul de interceptare


    17.02.2019
  • ➤ Local


    Salvamontiștii din Poiana Brașov au salvat trei tineri


    17.02.2019
  • ➤ National


    Ecaterina Andronescu vrea să-i izoleze pe copiii cu probleme speciale


    17.02.2019
  • ➤ Sport


    Corona Brașov a fost eliminată din Cupa României de CSM București


    16.02.2019
  • ➤ Sport


    Simona Halep a pierdut finala de la Doha cu Elise Mertens


    16.02.2019
  • ➤ Sport


    ACS SR Brașov. Înfrângere cu Știința Miroslava


    16.02.2019
  • ➤ Local


    Accident cu doi răniți la ieșirea din Brașov


    16.02.2019
  • ➤ National


    Mircea Drăghici își retrage candidatura la funcția de ministru al Transporturilor


    16.02.2019
  • ➤ National


    Cererea lui Kovesi de recuzare a procurorului Adina Florea a fost respinsă


    15.02.2019
  • ➤ National


    OMV Petrom donează 10 milioane de euro pentru construcția primului spital de oncologie pediatrică din România.


    15.02.2019
  • ➤ Local


    Sute de brașoveni scandează:„Codruța, nu uita, Brașovu-i de partea ta!” și „Anticipate, nu se mai poate!”


    15.02.2019
  • ➤ Sport


    Fabulos! Simona Halep o învinge pe Elina Svitolina și va juca finala la Doha!


    15.02.2019
  • ➤ Sport


    Chindia lui Viorel Moldovan a câștigat la scor amicalul cu AFC Hărman


    15.02.2019
  • ➤ National


    Kovesi: Am recuzat procurorul de caz și procurorul șef de secție


    15.02.2019
  • ➤ National


    Bugetul a trecut de votul final în Parlament


    15.02.2019
  • ➤ Sport


    Guvernul Ungariei investește și la Odorheiu Secuiesc


    Brașoveanul Sandu Andrași, antrenor principal la Vasas Femina Odorheiu Secuiesc


    15.02.2019
  • ➤ National


    Kovesi, audiată de secția de anchetare a magistraților / Ea a fost întâmpinată cu flori de susținători:„Codruța, nu uita, noi suntem de partea ta”


    15.02.2019
  • ➤ Sport


    Zărneștenii sunt mulțumiți/ Zagonul sau Păpăuți


    FRF a decis: Brașov - Covasna, la barajul de promovare în Liga a 3-a


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Trei piese de mobilier care îți vor ,,complimenta’’ canapeaua extensibilă de 2 locuri


    15.02.2019
  • ➤ Life


    De văzut într-o viață


    Cele mai frumoase grădini botanice din Europa


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Pentru piele, păr sau dinți


    Șapte beneficii ale bicarbonatului de sodiu


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Mit sau realitate?


    Alcoolul ne face mai frumoși?


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Descoperire


    Albinele pot realiza operații matematice


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Rapperul Cadet a murit la doar 28 de ani


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Rihanna e sexi când spală cu mopul


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Cel mai bun album solo


    Cardi B, prima femeie din istorie care câștigă un premiu Grammy pentru rap


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Anamaria Prodan are telefon de 10.000 de euro


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Pe plaja fierbinte


    Anda Adam și-a etalat bustul în Mexic


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Povești adevărate


    Filme de dragoste inspirate din realitate


    15.02.2019
  • ➤ Prima pagina


    „Suntem oficial în dictatură“


    Miting de susținere a Codruței Kovesi, la Brașov


    15.02.2019
  • ➤ Eveniment


    Odată cu noile avize


    De luni, taxiul se scumpește la Brașov


    15.02.2019
  • ➤ Eveniment


    Butoanele de panică, folosite pentru glume proaste


    15.02.2019
  • ➤ Eveniment


    Creșă nouă în fosta școală de pe strada Aurel Vlaicu


    15.02.2019
  • ➤ Eveniment


    Trecerea Cetățuii în proprietatea municipiului așteaptă HG


    15.02.2019
  • ➤ Eveniment


    Ambasadorul Japoniei, în vizită la Brașov


    15.02.2019
  • ➤ Eveniment


    Licitațiile importante pentru Brașov vor fi lansate înainte de aprobarea bugetului


    15.02.2019
  • ➤ Actualitate


    Sentință în premieră pentru Tribunalul pentru Minori și Familie


    Închisoare pe viață pentru Florin Buliga, bărbatul care și-a ucis soția și cei doi copii


    15.02.2019
  • ➤ Actualitate


    Anul școlar 2019-2020, mai lung


    15.02.2019
  • ➤ Actualitate


    Amenajarea pârâului Bârsa, ignorată din nou de parlamentari


    15.02.2019
  • ➤ National


    Dictatura penalilor


    PSD a pornit un atac pervers la Kovesi


    15.02.2019
  • ➤ Week-end


    Unde ieșim


    Invitații de weekend


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Să înțelegem mai bine lumea în care trăim


    Sanda Nicola, într-un nou proiect editorial la Europa FM


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Mihail a dat lovitura în Italia


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Dragoș Bucur revine la „Visuri la cheie“


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Cât a dat Brigitte Sfăt pe operațiile estetice


    15.02.2019
  • ➤ Arta & Cultura & Media


    Cărturari brașoveni în lupta națională


    Alexandru Ciurcu - de la „apostolatul gazetăresc“ la amărăciunea unui exil odios (II)


    15.02.2019
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    15.02.2019
  • ➤ Sport


    Premier League se vede în România pentru încă trei ani!


    15.02.2019
  • ➤ Sport


    Ioan Mărginean a cedat nervos în direct la TV!


    15.02.2019
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Prea scump


    Licitația pentru cele nouă obiective ale aeroportului, anulată și reluată

    Articolul următor


    De azi, sens giratoriu la intersecția dintre Carpaților și Zorilor

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 18.488 milisecunde, încărcat în milisecunde