Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Prima pagina
Publicitate

Un caz cu multe semne de întrebare


Bătuți de politiști să recunoască un furt?

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Pavel Borzoș
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: Oltița Stiuj, 12.03.2018
• „Am fost dezbrăcat, iar un polițist și-a pus mănușa, m-a prins de penis și spunea: «aduceți un cuțit să i-l tai»“, descrie un tînăr unul dintre abuzurile la care a fost supus în sediul Secției 2 de Poliție Brașov, împreună cu fratele lui, ca să recunoască un furt comis în Brașov pe 28 decembrie, la ora 18.05, deși ei au dovezi că erau la ora aceea la Săcele
,,I-au lovit cu bocancii în ficat și-n burtă și i-au călcat pe degete, i-au lovit peste cap și cu bastoanele sau o coadă de lopată le-au dat peste degetele de la picioare, peste genunchi și coate, au sărit pe ei cu picioarele, ca pe saltea, i-au băgat cu capul în WC, i-au dezbrăcat și i-au batjocorit, i-au lovit peste organele genitale și la talpă. Cînd vedeau că nu mai rezistă, aruncau cu găleata apă peste ei. I-au amenințat că-i omoară, dacă nu spun că ei au furat geanta aia. «Mamă, îmi spuneau, erau vreo patru sau cinci polițiști și am crezut că ne omoară». I-au bătut întîi de i-au snopit la Secția 2 de Poliție, iar pe urmă tot polițiștii ăia i-au dus în sediul IPJ, în două camere de la etaj, și acolo iar i-au bătut. Copiii mei abia se țineau pe picioare, aveau ochii roșii, tot numai vase de sînge sparte, așa i-au adus la Parchet, acolo i-am văzut și noi cînd i-au adus la dubă, dar procurorul le-a zis că n-au nimic“, povestește și plînge Elena Borzos, mama lui Samuel și a lui Pavel, doi tineri de 18 și 20 de ani ridicați de pe stradă în seara de 28 decembrie 2017, încătușați și duși la sediul Secției 2 de Poliție, pe motiv că i-ar fi furat poșeta unei doamne în Parcul Tractorul. Sînt și astăzi în arest preventiv, din 23 ianuarie, la Penitenciarul Codlea, după ce orice încercare de a spune la ce abuzuri au fost supuși și orice probă prin care încercau să dovedească faptul că nu sînt vinovați le-au fost refuzate. Le-au fost ignorate un șir de drepturi, începînd cu dovada prin care demonstrau că, la ora 18.00, erau acasă, la Săcele, așteptînd taxiul comandat telefonic, în timp ce furtul pentru care sînt acuzați s-a petrecut în Parcul Tractorul din Brașov la ora 18.05.


IPJ Brașov face cercetări

IPJ Brașov a confirmat pentru Monitorul Expres c㠄se efectuează cercetări într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lîngă Judecătoria Brașov, ca urmare a unei sesizări primite din partea mamei celor doi, pentru lămurirea tuturor aspectelor aduse la cunoștința instituției noastre. În acest caz, procurorul este cel care are atribuții de a conduce și supraveghea activitatea de cercetare penală, conform prevederilor legale în vigoare“.

Chemați la ,,tăiere“

Coșmarul celor doi frați Samuel și Pavel Borzoș a început în 28 decembrie. Pavel muncea în Germania și venise acasă de Sărbători. În ziua aceea a tăiat lemne în curtea casei cu fratele lui, iar pe seară un ,,amic“ i-a invitat în Brașov. Au chemat telefonic un taxi. Puțin după ora 18.00 au urcat în mașina care avea să-i ducă la Brașov. Au plătit 30 de lei cum s-au înțeles cu taximetristul și au coborît în fața Gării spre Unirea Shopping. Amicul nu era acolo, l-au sunat și el le-a spus să meargă la mall în Coresi. Au luat un autobuz, dar cum nu sînt din Brașov, au greșit linia. Au coborît la stația de la Biserica de pe Aurel Vlaicu. Apoi, au luat-o pe jos, spre Tractorul. În zona clinicii medicale, amicul i-a sunat și le-a cerut să spună unde sînt și le-a sugerat să se grăbească. În timp ce ei au iuțit pasul, au observat niște indivizi bine legați că îi urmăresc. Au crezut că sînt unii puși să-i bată chiar de „amicul“ care le întinsese o capcană, mai ales că el nici nu mai răspundea la telefon. Au început să alerge și au urcat într-un taxi cu gîndul să se întoarcă acasă. Taxiul a fost oprit însă de niște polițiști. Iar cei doi frați au fost încătușați.
Atunci au înțeles că și cei care i-au urmărit erau tot polițiști, în civil. Apoi au aflat că ei sînt acuzați că ar fi furat poșeta unei doamne în Parcul Tractorul. De atunci, cei doi frați sînt după gratii, iar ,,amicul“ nu mai e de găsit nici la telefon.

Nicio probă, doar o descriere

Conform rechizitoriului, în 28 decembrie, la ora 18.05, unei doamne care mergea prin Parcul Tractorul vorbind la telefon i-a fost tăiată bareta de la poșetă de către un individ care a fugit apoi cu prada. Victima spune că nu a fost agresată fizic, că nici nu a simțit cînd i-a fost tăiată bareta și nu a văzut cum arată hoțul. Martori sînt două minore și sora lor mai mare. O minoră a povestit, conform declarației de la dosar, că un individ ar fi ochit întîi geanta surorii ei apoi, văzînd că femeia și-o protejează, s-a reorientat spre geanta altei trecătoare. Martora majoră scrie că individul, care avea un complice, a fugit apoi cu poșeta spre patinoar, după care spre parcarea de la clinica din zonă. Cert este că, în aceeași seară, un trecător, martor și el în dosar, a găsit geanta cu baiera tăiată pe o alee din parc, dar din geantă, a confirmat păgubașa, nu lipsea nimic-nimic. Nici banii, peste 100 de lei, nici actele, nici măcar țigara electronică. Iar pe geantă, nici în interior nu sînt amprentele fraților Borzoș.

Polițiștii nu acceptă imagini de la camere de supraveghere

De cealaltă parte, asupra fraților Borzoș nu s-a găsit nicio geantă, niciun cuțit sau alt obiect tăietor, și niciun bun care să-i lege de acest furt. Mai ales că ambii aveau la ei bani proprii, care de altfel le-au și fost înapoiați cu proces verbal, fără suspiciuni de proveniență. Singura dovadă a polițiștilor anchetatori pentru a-i arunca după gratii pe frații Borzoș a fost o descriere a hainelor pe care le purtau ,,agresorii“ și a frizurii. Frații Borzoș au cerut imagini de la camere de supraveghere din zonă, pentru a dovedi că ei nici măcar nu au intrat în parc. Au primit doar o bătaie zdravănă, spun ei. Au cerut să se descarce din telefoanele lor personale traseul indicat de GPS, tocmai pentru a dovedi că nu au fost la locul faptei. Și proba aceasta a fost refuzată, deși telefoanele au stat în mîinile polițiștilor pe perioda audierilor. Nici proba cu detectorul de minciuni propusă de inculpați nu a fost acceptată. În schimb, ca să justifice probabil motivul furtului, în rechizitoriu cei doi frați sînt prezentați ca fiind doi tineri ,,fără ocupație“, deși amîndoi sînt angajați, unul în Germania, la o firmă unde era plătit cu 9 euro pe oră, iar Samuel la o firmă din Brașov, unde este considerat un angajat harnic, liniștit, corect și cinstit.

Declarație sub amenințare

Frații Pavel și Samuel Borzoș au fost duși întîi la sediul Secției 2 de Poliție. De ce la secția 2, cînd evenimentele s-au petrecut pe raza secției Tractorul, rămîne încă nelămurit. Acolo au fost bătuți întîi și amenințați pentru că nu voiau să recunoască furtul poșetei din Parcul Tractorul. Cei doi tineri au cerut un avocat ales, dar nu au fost lăsați să dea telefon. Au primit însă cîte un avocat din oficiu. Pavel i-a povestit avocatului său din oficiu că a fost maltratat și că nu vrea să semneze declarația cerută de polițiști, pentru că este nevinovat. Iar avocatul l-a înțeles. Fratele lui mai mic, năucit de dureri și speriat de moarte, a crezut-o pe avocata din oficiu care i-a spus să semneze declarația așa cum cer polițiștii, pentru că totul va fi bine. Abia după aceea, spune deținutul, a văzut că declarația nu consemna faptele reale, așa cum le spusese el, ci era varianta polițiștilor din care reieșea că își acuza fratele de furt.

Diagnoscticul de la Urgențe rămîne secret

După o noapte de bătăi, Samuel Borzoș a ajuns în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Brașov, unde abuzurile au încetat, dar unde i s-a făcut tot mai rău din cauza durerilor. Colegii de cameră au anunțat ofițerul de serviciu, iar deținutul a fost dus la ora 22.00 la Urgențe la Spitalul Județean Brașov, fapt confirmat de IPJ Brașov. ,,Te-au nenorocit în bătaie“, iar fi zis medicul de gardă, dar asta nu mai confirmă nimeni. Și diagnosticul pus în 29 decembrie la Camera de gardă, precum și fișa medicală reprezintă informații confidențiale. Pînă acum, nici deținutul, nici familia și nici chiar avocatul nu au avut acces la aceste documente medicale.

Nu au acces nici la propriile fișe medicale

După primirea mandatului de arestare, celor doi deținuți li s-a refuzat, în arestul IJP și apoi și la Penitenciarul Codlea, unde sînt încarcerați după prelungirea mandatelor de arestare preventive, un examen medico-legal care să evalueze urmele loviturilor. Li s-a refuzat și cererea pentru îngrijiri medicale de specialitate, deși ambii deținuți au cerut asistență medicală. Urechea lui Pavel supurează în urma loviturilor, iar semnul din naștere de pe mîna lui Samuel, pe care unul dintre polițiști l-a zgîndărit pînă la sîngerare, s-a infectat serios. Lui Samuel îi cad și unghiile de la piciorul care a fost lovit, dar în Penitenciar nu i s-a acordat îngrijirea solicitată. Pînă în 18 ianuarie 2018, familia nici nu i-a putut vizita, pentru că procurorul de caz a respins familiei toate cererile pentru vorbitor, precum și dreptul la pachete cu strictul necesar legal. În 12 ianuarie, mama deținuților a făcut o sesizare către conducerea IPJ unde a reclamat abuzurile asupra fiilor ei la care nu a primit încă vreun răspuns oficial. În penitenciar, celor doi tineri li s-a refuzat și dreptul a primi hîrtia pe care să facă o cerere sau o petiție.

Timpul curge în defavoarea fraților

Pavel și Samuel se simt amenințați în permanență și lipsiți de apărare, iar timpul curge în defavoarea lor. Chiar dacă la un moment dat în timpul procesului vor primi acceptul pentru probele cerute de ei, urmele bătăilor vor fi atenuate de vreme, iar imaginile de pe camerele de supravheghere din ziua de 28 decembrie ar putea fi șterse, avînd în vedere perioada legală de stocare. Ei speră ca Primăria Brașov, proprietarul camerelor de supraveghere din stațiile RAT și zonele publice din zona parcului Tractorul, să le elibereze o copie după imaginile din seara de 28 decembrie 2017 sau măcar să accepte ca aceste imagini să nu fie șterse pînă la aprobarea vizionării lor în instanță.


Pavel Borzoș

Pavel Borzoș: ,,Am fost ținut de mîini și lovit pînă am căzut la podea.(...) Am fost dezbrăcat, iar un polițist și-a pus mănușa, m-a prins de penis și spunea: «aduceți un cuțit să i-l tai». La un moment dat am fost dus într-o cameră alăturată, unde se afla fratele meu, Samuel. Era întins pe jos, descălțat la un picior, fără șosetă. Era ud și bătut. Am vrut să merg spre el însă atunci am fost lovit cu un baston peste picior și am căzut. Atunci polițiștii mi-au spus: «Vrei să ajungi ca el? Mai bine spui că ai luat geanta aia». Am primit un avocat din oficiu, chiar dacă am cerut insistent să ne lase să sunăm părinții pentru a ne chema un avocat ales. Ulterior am fost transportați la sediul Poliției Municipiului, în niște camere la etaj. Am observat ca fratele meu abia se mai ținea pe picioare. Acolo am fost bătuți în continuare ca să dăm declarații, adică să spunem că am comis fapta descrisă de polițiști, așa cum o descriau ei. La un moment dat am fost duși în fața unei doamne procuror. I-am spus că am fost bătut și că vreau un avocat ales, însă doamna mi-a spus ca nu am nimic și că actele trebuie întocmite.(...). Din cauza loviturilor am rămas cu o problemă la urechea stîngă, cu care nu mai aud bine și din care curg niște secreții. Am făcut numeroase cereri să fiu transportat la un spital pentru investigații medicale, dar mi s-au refuzat“.


Samuel Borzoș

Samuel Borzoș: „În sediul Secției 2 de Poliție am fost dus într-o cameră separată de fratele meu. Polițiștii au început să mă bată cu pumnii, cu bocancii și cu bastonul. Mă tot ciupeau de semnul acela de pe mîna stîngă, provocîndu-mi leziuni care încă se văd. M-au lovit pe tot corpul, inclusiv peste genunchi, și atunci am căzut pe podea. M-au udat cu apă ca să-mi revin. Am fost descălțat la un picior și lovit la talpă cu bastonul. La un momnent dat l-au adus la ușă pe fratele meu și i-au spus că așa va păți și el dacă nu dă declarații că a comis fapta. Am cerut să pot suna acasă ca să avem avocat ales, dar am fost refuzat. Am primit avocat din oficiu căruia i-am spus că am fost bătut, însă nu a zis nimic. I-am spus ca vreau să fiu dus la spital, deoarece mă simt foarte rău, dar tot nu a spus nimic. I-am comunicat că nu vreau să dau declarațiile pe care ni le cer politiștii. Cînd au revenit polițiștii, nu le-a zis nimic, nici de faptul că am fost bătuți, nici că vreau să fiu dus la spital, nici de faptul că nu vreau să dau declarații. Polițiștii care au venit să îmi ia declarații erau tot cei care mă bătuseră. În aceste condiții, speriat că nimeni nu mă apără, am semnat o declarație în care nu erau consemnate cele declarate de mine. Cînd am fost dus în fața unei doamne procuror i-am spus că am fost bătut, dar mi-a spus că nu am nimic și leziunile sînt de la faptul că m-am opus arestării. După ce am ajuns în arestul IPJ violențele au încetat. (...) La Spitalul Județean unde mi s-au făcut investigații, medicul de gardă mi-a spus că am fost «nenorocit» în bătaie“.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Prima pagina

Astăzi, la ora 15.00, 15 minute de grevă generală


#șîeu

Criză de personal la Căminul pentru Persoane Vârstnice


Nu are cine să-i îngrijească




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Sport


    Cosmin Contra nu scapă de probleme. Gicu Grozav ratează meciurile cu Suedia și Insulele Feroe


    Azi 15:34
  • ➤ National


    Fostul deputat PSD Cristian Rizea, condamnat definitiv la 4 ani și 8 luni de închisoare


    Azi 14:08
  • ➤ National


    Simulare BAC 2019 – Ce subiecte au avut de rezolvat la examenul de Limba și literatura română elevii de clasa a XI-a și a XII-a


    Azi 13:39
  • ➤ Local


    POLIȚIA BRAȘOV


    Nu oricine îți intră în casă îți vrea binele!


    Azi 11:47
  • ➤ Life


    Cum să alegi clutch-ul potrivit urmând câteva sfaturi simple?


    Azi 11:19
  • ➤ Prima pagina


    Protest #foaiagoală la simularea Bacului


    Azi 09:30
  • ➤ Eveniment


    Cinci candidați în țară


    Șeful DIICOT Brașov candidează la funcția de procuror european


    Azi 09:25
  • ➤ Eveniment


    Adrian Veștea cere modificarea legislației de accesare a fondurilor europene


    Azi 09:22
  • ➤ Eveniment


    Locomotivă sărită de pe șine


    Azi 09:19
  • ➤ Eveniment


    Accident pe DN 13


    Azi 09:17
  • ➤ Eveniment


    Până la desemnarea unui nou manager


    Un ginecolog, noul director interimar al Spitalului de Psihiatrie și Neurologie Brașov


    Azi 09:13
  • ➤ Eveniment


    Alianța 2020 USR PLUS țintește 16.700 de semnături de susținere în Brașov


    Azi 09:10
  • ➤ Eveniment


    PSD Brașov îl vrea pe Răzvan Popa la europarlamentare


    Azi 09:08
  • ➤ Actualitate


    De azi, bebelușii primesc „Trusoul pentru nou-născuți“


    Azi 09:04
  • ➤ Actualitate


    Amendă pentru deșeuri aruncate lângă platforma de gunoi


    Azi 09:01
  • ➤ Actualitate


    Taximetrist fără permis de conducere, cercetat penal


    Azi 08:59
  • ➤ National


    Calcule electorale


    USR și PLUS cer alegeri pentru primari în două tururi


    Azi 08:54
  • ➤ National


    „Patriotul“ Liviu Dragnea s-a internat la o clinică privată, pentru că-l doare-n spate


    Azi 08:44
  • ➤ National


    Klaus Iohannis a acuzat PSD de ipocrizie la Summit-ul PPE


    Azi 08:40
  • ➤ Life


    În pas cu lumea bună


    Roxana Vancea și-a operat nasul


    Azi 08:36
  • ➤ Life


    Cum a ajuns Cristina Cioran să o înlocuiască pe Simona Gherghe la TV


    Azi 08:33
  • ➤ Life


    Gabriela Cristea, mamă pentru a doua oară


    Azi 08:32
  • ➤ Life


    Paris Jackson a încercat să se sinucidă după ce a văzut „Leaving Neverland“?


    Azi 08:29
  • ➤ Cititori


    Este bine să știi


    Cum păcălești astenia de primăvară?


    Azi 08:26
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:21
  • ➤ Sport


    Se cunosc semifinalistele Cupei României - Brașov


    Azi 08:19
  • ➤ Sport


    Viitorul - CFR Cluj 0-1


    Experiența și-a spus cuvântul


    Azi 08:17
  • ➤ Sport


    Râșnovenii, egalați în prelungiri


    Azi 08:13
  • ➤ Sport


    AFC Hărman, prima victorie din 2019


    Azi 08:10
  • ➤ Sport


    Remiză albă pe Tineretului


    ACS SR Brașov și FC Voluntari II s-au luptat cu vântul


    Azi 08:06
  • ➤ Local


    Șeful DIICOT Brașov, Cătălin Borcoman, candidează la funcția de procuror european


    17.03.2019
  • ➤ Local


    Un ginecolog, noul director interimar la Spitalul de Psihiatrie și Neurologie Brașov


    17.03.2019
  • ➤ National


    ,,Marș al neputinței" în Cluj, pentru jurnalistul care a murit după o operație: ,,A fost tratat ca ultimul om”


    17.03.2019
  • ➤ National


    „Patriotul“ Liviu Dragnea s-a internat la o clinică privată pentru că-l doare-n spate


    17.03.2019
  • ➤ Local


    PNL Brașov i-a cerut viitorului președinte al CE să modifice legislația de accesare a fondurilor europene


    17.03.2019
  • ➤ Sport


    Egal fără goluri între ACS SR Brașov și FC Voluntari II/ Cetate Râșnov, remiză cu Sănătatea Cluj/ AFC Hărman, prima victorie din 2019


    16.03.2019
  • ➤ Local


    Cod galben de vânt puternic la munte


    16.03.2019
  • ➤ Local


    O brașoveancă a omorât cu mașina un pieton la Focșani


    16.03.2019
  • ➤ National


    Dosar penal pentru un protestatar #șîeu


    16.03.2019
  • ➤ Local


    Începe simularea la Bac


    16.03.2019
  • ➤ Local


    Blocaje în semn de protest pe principalele artere din Brașov


    15.03.2019
  • ➤ Local


    Monitorul Expres:șîeu


    15.03.2019
  • ➤ Sport


    S-au stabilit sferturile din Champions League!


    15.03.2019
  • ➤ Sport


    FOTO / ACS SR Brașov și-a prezentat lotul de jucători / 100 de fani prezenți la eveniment


    15.03.2019
  • ➤ National


    Fostul șef al DNA Timișoara a murit după ce a căzut de la etajul clădirii în care lucra


    15.03.2019
  • ➤ Life


    Vrăjitoarea numerelor


    Femeia care a scris primul algoritm pentru computer din lume


    15.03.2019
  • ➤ Life


    Tendințe greu de urmat


    Geanta minusculă cucerește lumea modei


    15.03.2019
  • ➤ Doctor


    De post


    Lintea ne apără de boli grave


    15.03.2019
  • ➤ Life


    Prietenie


    O fetiță din SUA primește daruri de la ciori


    15.03.2019
  • ➤ Life


    Theo, motanul cleptoman care șutește de la vecini


    15.03.2019
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Zvonuri confirmate


    Vom avea din nou „Cerbul de Aur“

    Articolul următor

    Duelul șpăgilor


    Niță și Urdăreanu au făcut circ la Înalta Curte de Casație și Justiție

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 32.872 milisecunde, încărcat în milisecunde