Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Life
Publicitate

Berlinala 2020


Radu Jude, primul regizor român cu trei producții în festival

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 23.01.2020
Filmele „Tipografic Majuscul” și „Ieșirea trenurilor din gară”, regizate de Radu Jude (cel de-al doilea în colaborare cu istoricul Adrian Cioflâncă, care debutează astfel ca regizor) vor avea premiera în secțiunea Forum a Festivalului de Film de la Berlin de anul acesta. Este pentru prima dată când un regizor român are selectate în aceeași secțiune două filme.
Radu Jude va participa și la Berlinale Co-Production Market, una dintre cele mai importante piețe de proiecte cinematografice ce reunește producători, agenți de vânzări, distribuitori și finanțatori din întreaga lume, cu proiectul de lungmetraj „Somnambulii”.
Cea de-a 70-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin va avea loc între 20 februarie și 1 martie 2020.
„Tipografic Majuscul”, o adaptare după spectacolul documentar omonim semnat de Gianina Cărbunariu, va avea premiera în cinematografele din România pe 21 februarie 2020.
Filmul pune în legătură, prin tehnica montajului, două povești și două istorii. Una este povestea reală a adolescentului Mugur Călinescu, care, în 1981, a scris pe ziduri cu creta o serie de texte împotriva dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. Povestea lui e pusă în scenă așa cum a reconstituit-o Gianina Cărbunariu din dosarul lui de Securitate. A doua este povestea oficială a României: imagini din arhiva Televiziunii Naționale, din aceeași perioadă.
„Tipografic Majuscul” este o producție microFILM în coproducție cu Televiziunea Română și Hi Film Productions. Cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, cofinanțat prin Programul Europa Creativă al Uniunii Europene, în asociere cu nomada.solo..
„Ieșirea trenurilor din gar㔠este un film de montaj compus în întregime din fotografii de arhivă și documente referitoare la Pogromul de la Iași din iunie 1941. Prima parte a filmului e alcătuită din fotografii ale victimelor, însoțite pe coloana sonoră de declarații și mărturii despre soarta lor. Partea a doua, mai scurtă, reprezintă un montaj din fotografii realizate în timpul Pogromului, unele dintre ele inedite. Filmul va avea premiera mondială la Berlin.„Ieșirea trenurilor din gar㔠este o producție microFILM și nomada.solo și va avea premiera în cinematografele din România în toamna acestui an.
„Somnambulii”, cel mai recent proiect de ficțiune scris de Radu Jude și produs de Ada Solomon prin microFILM, este o comedie despre corp, sex, tehnologie și societate. Filmările vor începe în vara anului 2020, iar Katia Pascariu va interpreta rolul principal, potrivit unui comunicat remis News.ro.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Life

„Contesa Digitală”, la spital


Ana Morodan și-a amputat singură un deget




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ National


    Primul caz de infecție cu coronavirus, confirmat oficial în România


    26.02.2020
  • ➤ National


    Florin Cîțu, desemnat premier


    26.02.2020
  • ➤ Local


    Astăzi se împlinesc 315 ani de la prima mențiune documentară a Predealului


    26.02.2020
  • ➤ Local


    Cvintetul Anatoly, câștigător la secțiunea Concertul Anului – Premiile Anului 2019 în Cultură la Brașov


    26.02.2020
  • ➤ Sport


    CN de schi din Poiana Brașov. Andrei Stănescu, campion național la slalom uriaș


    26.02.2020
  • ➤ National


    În România nu există încă niciun caz de coronavirus


    26.02.2020
  • ➤ Sport


    Oficial. Răzvan Enoiu este noul președinte al ACS Transilvania Brașov


    26.02.2020
  • ➤ International


    COVID-19 a ajuns până acum în opt țări europene:Italia, Franța, Elveția, Germania, Austria, Spania, Croația și Grecia


    26.02.2020
  • ➤ Cititori


    5 motive pentru care merită să ai în vizor fațetele dentare


    26.02.2020
  • ➤ Cititori


    5 tipuri de încălțăminte perfecte pentru primăvara aceasta


    26.02.2020
  • ➤ Cititori


    Cum să alegi pantofii de mire


    26.02.2020
  • ➤ Local


    COMUNICAT DE PRESĂ


    Finalizarea implementării proiectului “Dezvoltare servicii turistice sat de vacanță Traveland”


    26.02.2020
  • ➤ Prima pagină


    Românii fac provizii de teama crizei


    26.02.2020
  • ➤ Eveniment


    Istoria unei tragedii


    Documentarul „colectiv“ se vede în avanpremieră la Brașov


    26.02.2020
  • ➤ Eveniment


    Nu mai suntem patria cartofului


    Culturile de cartof au scăzut la Brașov de 7 ori în 30 de ani


    26.02.2020
  • ➤ Eveniment


    Start în licitația pentru construirea căminului de la SPGK


    26.02.2020
  • ➤ Actualitate


    Alt premier?


    Ludovic Orban a renunțat la mandatul de premier desemnat


    26.02.2020
  • ➤ Actualitate


    „Nu vom scăpa de pătrunderea coronavirusului în România”


    26.02.2020
  • ➤ Life


    Craiul s-a îndrăgostit


    Dan Bittman are o iubită nouă și tânără


    26.02.2020
  • ➤ Life


    Soțul Andreei Bălan a fost prins drogat la volan


    26.02.2020
  • ➤ Life


    Carmen Grebenișan s-a despărțit de iubitul ei


    26.02.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Trucuri pentru a păstra fructele și legumele proaspete mai mult timp


    26.02.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    26.02.2020
  • ➤ Sport


    Liga I


    PROGRAM PLAY-OFF și PLAY-OUT


    26.02.2020
  • ➤ Sport


    Laszlo Balint, despre startul perfect: „Am fost eficienți și pragmatici“


    26.02.2020
  • ➤ Sport


    CSM Corona Brașov, amical cu Concordia Chiajna


    26.02.2020
  • ➤ Sport


    „Felicit Brașovul“


    Attila Hadnagy are numai cuvinte de laudă pentru ACS SR Brașov


    26.02.2020
  • ➤ Local


    Brașov: Șofer căutat de Poliție după ce a lovit o fetiță de 10 ani și a fugit


    25.02.2020
  • ➤ Sport


    CN de schi alpin. Diana Rențea și Szoke Hunor, campioni naționali la slalom uriaș


    25.02.2020
  • ➤ Local


    Casa regală a României și cea imperială rusă în La Belle Epoque-expoziție în premieră la Brașov


    25.02.2020
  • ➤ Eveniment


    POLIȚIA BRAȘOV


    Spune NU violenței domestice!


    25.02.2020
  • ➤ Sport


    FOTO I ACS SR Brașov, esec la limită în amicalul cu Sepsi OSK / Golul lui Ronaldo a făcut diferența


    25.02.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum se păzește România de coronavirus


    25.02.2020
  • ➤ Eveniment


    Sub rafale


    Vântul puternic a făcut ravagii în județul Brașov


    25.02.2020
  • ➤ Eveniment


    Măsurăm


    Mini-stații meteo pe stâlpii de iluminat din oraș


    25.02.2020
  • ➤ Eveniment


    Primele autobuze electrice și troleibuze noi sosesc în luna aprilie


    25.02.2020
  • ➤ Eveniment


    3 școli din județe, închise din cauza vântului puternic și alte 11, parțial afectate de gripă


    25.02.2020
  • ➤ Artă & Cultură & Media


    A cincea ediție Alpin Film Festival


    Șapte zile dedicate filmului și culturii montane la Brașov, Bușteni și Predeal


    25.02.2020
  • ➤ National


    La noi, ca la nimeni


    CCR face jocuri mai presus de Constituție


    25.02.2020
  • ➤ Doctor


    7 alimente pe care Regina Elisabeta le mănâncă zilnic


    25.02.2020
  • ➤ Doctor


    Cum să-ți crești flexibilitatea corpului indiferent de vârstă


    25.02.2020
  • ➤ Doctor


    10 afecțiuni care pot cauza dureri în piept


    25.02.2020
  • ➤ Doctor


    Cuișoarele, leacul din bucătărie


    25.02.2020
  • ➤ Doctor


    Ashwagandha reduce stresul, anxietatea și infertilitatea la bărbați


    25.02.2020
  • ➤ Doctor


    Leurda, frunza de leac a primăverii


    25.02.2020
  • ➤ Doctor


    Ceaiul de urzici oprește căderea părului


    25.02.2020
  • ➤ Doctor


    Leac rapid pentru migrene


    25.02.2020
  • ➤ Doctor


    4 reguli simple pentru păstrarea sănătății în timpul epidemiei de coronavirus


    25.02.2020
  • ➤ Life


    Senzație la Milano


    Cizmele Adelinei Pestrițu costă 10.324 de euro


    25.02.2020
  • ➤ Life


    Românca posesoare a celui mai sexy fund mare, interzisă de Instagram


    25.02.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Când apare noul serial House of Dragons

    Articolul următor

    Caruselul succesului


    Cum a intrat Lady Gaga în faliment

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 13.414 milisecunde, încărcat în milisecunde