Dacă ești marioneta unui păpușar necunoscut, viața poate deveni demonică - "Gemini Man" (VIDEO)
×
Î n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Publicitate
Dimensiune font:
Autor: Liana Iovu,
10.11.2019
Filmul "Gemini Man" ("Gemini: Conspirația"), bazat pe un scenariu semnat de David Benioff, Billy Ray, Darren Lemke, în regia lui Ang Lee, a avut premiera pe 1 octombrie, la a 15-a ediție a Festivalului de Film de la Zurich, iar în prezent poate fi văzut pe marile ecrane. "Gemini Man" este realizat în formatul revoluționar 3D+ HFR (3D+ High Frame Rate) și, potrivit lui Ang Lee, face parte din "noua eră a cinematografiei".
Henry Brogan (Will Smith) lucrează la o agenție guvernamentală ca asasin, Henry fiind un erou care activează în culisele omenirii, țintele lui fiind oameni periculoși care pun în pericol umanitatea. Conștiința este sufletul omului și are reguli foarte clare, iar dacă regulile nu sunt respectate un om poate ajunge în nebunie. Asumarea, responsabilitatea, logica, moartea, iubirea, regretul, timpul, se numără printre regulile "jocului" conștiința, iar Henry nu se poate privi în oglindă. Are peste 70 de misiuni reușite și, după ce mai omoară un terorist, vrea să se retragă. Henry vrea liniște.
Este pensionar...dar, supravegheat de agenția guvernamentală, cariera sa fiind "prețioasă". Se întâlnește cu un prieten care îi spune că ultima lui țintă nu era un terorist, ci un om inofensiv. Sunt necesare dovezi și se va întâlni cu sursa informației. Agenția guvernamentală îl vrea mort. În scenă intră Clay Verris (Clive Owen), fost coleg de armată cu Henry, care conduce "Gemini", o organizație militară privată, cu care agenția lui Henry face afaceri. Nu i se permite lui Verris să îl omoare pe Henry, agenția dorind să rezolve "problema nerezolvată" fără implicarea acestuia.
Clay Verris încasează miliarde de dolari pe an eliminând ținte așa cum consideră el. "Gemini" înseamnă răpiri secrete, torturi, intervenții nu doar în numele binelui și al dreptății. Henry se împrietenește cu Danny (Mary Elizabeth Winstead), persoana pusă de agenție să îl supravegheze, și nu mai sunt "inamici", ci parteneri, dușmanul fiind agenția guvernamentală. Agenții trimiși pe urmele lor sunt eliminați de Henry și Danny. Există și victime colaterale. Spre întâlnirea cu sursa, se ajunge în Columbia, unde apare asasinul lui Verris. Henry se luptă cu el. Asasinul lui Verris este o copie, o clonă a lui Henry, iar Henry este șocat. Lupta se încheie cu răni, dar fără învingător sau învins.
Junior, interpretat tot de Will Smith, "fiul" adoptat de Verris, este creat pentru a fi soldatul perfect. Complicat, dar realizabil. Junior este un executant fără conștiință, care a fost "educat" să nu simtă durere sau frică. Verris cunoaște războiul și atrocitățile realizate de oameni și consideră că "Gemini" ar putea fi o soluție pentru ca lumea să fie în siguranță, fără vreo suferință reală.
Aflați în Ungaria pentru a se întâlni cu sursa, în urma probelor ADN, se confirmă informația că Junior este clona lui Henry, cei doi având același ADN. Henry află de la sursă că persoana inofensivă omorâtă este un cercetător care lucra în cadrul proiectului de clonare, care a vrut să renunțe la proiect. Henry și Junior se întâlnesc din nou, iar adevărul "doare". Verris se joacă de-a Dumnezeu și trebuie oprit...
"Toate lucrurile au o ordine pe lume și ea nu trebuie schimbată", afirmă Zeami Motokiyo în "Șapte tratate secrete de teatru No". A fi un om corect și bun. Timpul este stăpân. Evenimentele contează. Istoria, jurnalismul, arta, știința arată omul excepțional, dar și omul rău - un demon...Cine este demon: cine omoară răul sau cine creează răul? - "Gemini Man", în regia lui Ang Lee.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!