Paris, Hong-Kong și Singapore ocupă, la egalitate, primul loc în topul celor mai scumpe orașe din lume, în clasamentul realizat de Economist Intelligence Unit care compară prețurile din 133 de orașe la nivel global, pentru prima dată în 30 de ani când trei orașe conduc topul, informează BBC. Anul trecut, capitala Franței a ocupat locul doi în topul celor mai scumpe orașe din lume, iar în acest an face parte din grupul de patru orașe europene intrate în top 10. Studiul realizat de cei de la Economist Intelligence Unit compară prețul unor elemente comune, cum este prețul pâinii, din diferite țări. Apoi urmărește dacă prețurile produselor au crescut sau au scăzut, comparându-le cu costul traiului din New York, care este folosit drept referință. În acest an cele mai scumpe 10 orașe sunt: 1.Singapore (Singapore), 2.Paris (Franța), 3.Hong Kong (China), 4. Zurich (Elveția), 5. Geneva (Elveția), 7. Osaka (Japonia), 7. Seoul (Coreea de Sud), 7. Copenhaga (Danemarca), 7.New York (SUA), 10.Tel Aviv (Israel), 10. Los Angeles (SUA). Cele mai ieftine 10 orașe din lume sunt 1. Caracas (Venezuela), 2. Damasc (Siria), 3. Tașkent (Uzbekistan), 4. Almaty (Kazakhstan), 5. Bangalore (India), 6. Karachi (Pakistan), 6. Lagos (Nigeria), 7. Buenos Aires (Argentina), 7. Chennai (India), 8. New Delhi (India).
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!