Autentificare | Cont nou
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Life
Publicitate

Se poate scăpa de trac?


Delia își dezvăluie secretul

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: MEx, 13.09.2017
Una dintre cele mai apreciate artiste de la noi, Delia nu a uitat începuturile carierei sale și de momentele în care emoțiile o copleșeau. Dacă acum este sigură pe ea și poate să electrizeze săli și stadioane, Delia nu a uitat cum, la primul său concert, a trăit emoții extreme. „Prima dată cînd am urcat pe scenă, eram undeva în Constanța, împreună cu N&D. Nu știam la ce să mă aștept, nici nu știam cum va reacționa publicul. A fost plin de adrenalină, dar a fost foarte frumos!”, își amintește acum Delia. Iar pe cei care vor să afle secretul pentru a scăpa de trac, jurata de la emisiunea „X Factor“ îi sfătuiește să nu se mai lupte cu emoțiile, ci să încerce să facă pace cu ele și să le atragă în folosul lor. „Nu prea ai cum să scapi de trac, din păcate, dar și din fericire, el e acolo și poate fi distructiv sau poate să te ajute. Cel mai bine este să nu te lași afectat de emoții, ci să apelezi la instinctul de supraviețuire, să te gîndești că tot ce faci pe scenă este spre binele tău, e acum ori niciodată și trebuie să dai tot! Dacă gîndurile vor lucra constructiv, atunci și emoțiile vor fi de partea ta“, e de părere Delia. Delia îi sfătuiește pe concurenții de la show-ul din al cărui juriu face parte, dar și pe cei care încă nu și-au făcut curaj încă să urce pe vreo scenă, să încerce singuri să descopere care este atuul lor care îi va evidenția. „Ca să te poți desprinde din mulțimea de concurenți, în primul rînd trebuie să fii conștient de tine, de nivelul la care ești. Dacă știi că poți domina mulțimea și că ai ceva special, dacă îți cunoști potențialul, vei ști exact cum să scoți asta în evidență”, a mai spus Delia.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Life

08:30

Cea mai frumoasă din lume


Miss Univers este o studentă la Medicină din India

Cercetătorii au descoperit


De unde provine aurul de pe Pămînt?




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ National


    Coaliția PSD-ALDE pune la cale procedura de suspendare a președintelui Iohannis


    Azi 20:54
  • ➤ National


    Senatul a respins proiectul care interzicea condamnaților să candideze la funcția de președinte


    Azi 20:49
  • ➤ Local


    Un jandarm brașovean, vicecampion mondial și campion european la powerlifting


    Azi 20:40
  • ➤ National


    Inițiativa legislativă privind statutul Casei Regale va fi dezbătută în procedură de urgență în Parlament


    Azi 18:33
  • ➤ National


    Tăriceanu, despre Iohannis: Acel domn care funcționează la Cotroceni, patronul statului paralel


    Azi 18:30
  • ➤ Economic


    Salarii 2018: Cele două moduri de compensare a brutului și remunerațiile IT-iștilor (studiu)


    Azi 16:24
  • ➤ Local


    Premiile Festivalului Internațional de Dramaturgie Contemporană


    Azi 15:40
  • ➤ Local


    Miting al PNL la Prefectură


    Azi 14:41
  • ➤ National


    Toate cele 210 școli doctorale din România vor fi evaluate de experți selectați de Banca Mondială


    Azi 13:24
  • ➤ National


    Alegerea primarilor în două tururi - ultima zi înaintea adoptării tacite în Senat. ALDE susține inițiativa PNL


    Azi 13:18
  • ➤ Local


    Maratonul de Poezie încheie Festivalul Etnovember


    Azi 12:48
  • ➤ Local


    3 Motive pentru care să utilizezi Rid Stop de la Eladerm, crema care te ajută să estompezi ridurile


    Azi 09:29
  • ➤ Prima pagina


    Contract pe termen scurt


    Întortocheata procedură de ridicare a „rablelor“ de pe domeniul public


    Azi 09:13
  • ➤ Local


    Brașovenii au strigat din nou: „Jos labele de pe Justiție!“


    Azi 09:10
  • ➤ Eveniment


    Ce spune Curtea Supremă


    Constantin Niță a demonstrat „dispreț profund pentru justiție“


    Azi 09:08
  • ➤ Eveniment


    Cinci puști beți au vandalizat toaletele din parcul Tractorul


    Azi 09:05
  • ➤ Eveniment


    Primarul din comuna Părău a murit de ziua lui


    Azi 09:04
  • ➤ Eveniment


    Un autocar cu suporteri ai echipei Gaz Metan Mediaș a luat foc


    Azi 09:02
  • ➤ Eveniment


    O vulpe a intrat în raionul de cosmetice al unui supermarket


    Azi 09:01
  • ➤ Actualitate


    Balul Mascat al Animalelor


    Azi 08:54
  • ➤ Eveniment


    Brașovenii sînt așteptați „cu inima la teatru“


    Azi 08:50
  • ➤ Actualitate


    Pregătiri de Sărbători


    Bradul de Crăciun din Piața Sfatului are 28 de metri


    Azi 08:48
  • ➤ Actualitate


    16 elevi de la Colegiul Transilvania, la formare în Portugalia


    Azi 08:45
  • ➤ Actualitate


    Prezentări experimentale ale elevilor de la „Grigore Moisil“ și „Ioan Meșotă“


    Azi 08:44
  • ➤ Actualitate


    Lecție despre prevenirea accidentelor rutiere, la Coresi


    Azi 08:42
  • ➤ Actualitate


    Între 20 noiembrie și 20 decembrie 2017


    Patronii sînt obligați să negocieze noile contracte de muncă


    Azi 08:38
  • ➤ Actualitate


    Liviu Pop spune că ,,statul paralel“ e format din cei care cheamă la audieri anumiți angajați ai ministerului


    Azi 08:35
  • ➤ Life


    Cea mai frumoasă din lume


    Miss Univers este o studentă la Medicină din India


    Azi 08:30
  • ➤ Life


    Solistul Carla’s Dreams a divorțat în mare secret


    Azi 08:29
  • ➤ Life


    Prințul William și Prințul Harry vor juca în noul film Star Wars: The Last Jedi


    Azi 08:27
  • ➤ Life


    Stela Enache relansează discoteca anilor ’80


    Azi 08:26
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Sfaturi de viață de la bătrînii japonezi


    Azi 08:20
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:17
  • ➤ Sport


    Buzărnescu, peste Șarapova


    Azi 08:15
  • ➤ Sport


    AJF Brașov a ratat calificarea în finala Cupei Regiunilor


    Azi 08:12
  • ➤ Sport


    Victorie clară pentru Corona


    Azi 08:11
  • ➤ Sport


    Liga a 4-a Brașov


    AS „SR“ Brașov și Precizia Săcele au făcut rocada în vîrful clasamentului


    Azi 08:08
  • ➤ Sport


    Liga a 3-a


    Cetate Rîșnov urcã în clasament, Stîngã este în crizã cu AFC Hãrman


    Azi 08:04
  • ➤ Economic


    Bonurile în valoare de 654 de lei, emise în 27 octombrie, cîștigătoare la Loteria bonurilor fiscale


    19.11.2017
  • ➤ Sport


    Baschet. Olimpia Brașov a pierdut meciul cu CSM Satu Mare


    19.11.2017
  • ➤ Local


    Sute de brașoveni cer în stradă demisia lui Liviu Dragnea


    19.11.2017
  • ➤ Life


    Cînd lumea este avertizată și nu se iau măsuri eficiente - "Geostorm: Pericol Global" (VIDEO)


    19.11.2017
  • ➤ Sport


    Corona a cîștigat la scor meciul cu Rapid București


    19.11.2017
  • ➤ Life


    Cine este cel mai sexy bărbat din lume, în anul 2017


    19.11.2017
  • ➤ National


    Liviu Pop spune că ,,statul paralel,, e format din cei care cheamă la audieri anumiți angajați ai ministerului


    19.11.2017
  • ➤ Life


    Meryl Streep a fost bătută pe stradă, dar ,,nimeni nu a intervenit"


    19.11.2017
  • ➤ Life


    Ziua internațională a bărbaților


    19.11.2017
  • ➤ National


    Casa Regală: Regele Mihai, în continuare în stare gravă/ Regele poate fi vizitat doar de fiicele sale, de Principele Radu și de Mitropolitul Iosif


    19.11.2017
  • ➤ Local


    Iarnă cu zăpadă grea, anunță meteorologii


    18.11.2017
  • ➤ Local


    A murit Mihai Popeneciu, primarul din comuna Părău


    18.11.2017
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Inna stabilește un nou record

    Articolul următor


    Camelia Spătaru, fosta știristă de la Pro tv, s-a căsătorit la aproape 50 de ani

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 15.857 milisecunde, încărcat în milisecunde