Autentificare | Cont nou
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Life
Publicitate

Nu are timp de shopping


Alexandra Stan cîntă în toată lumea, dar se îmbracă în România

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: MEx, 19.05.2017
Alexandra Stan, una dintre cele mai de succes cântărețe din România cu concerte în toată lumea, ajunge în destinații din cele mai rîvnite, dar nu are timp să facă shopping. Cîntăreața săune că, deși are concerte în toată Europa, Japonia, Mexic, India sau Emiratele Arabe, preferă să se îmbrace din România. „Sincer, niciodată nu am avut timp. Nu am timp să-mi cumpăr haine, să merg prin bazare, pentru că întotdeauna am fost pe fugă”, a declarat Alexandra Stan, completînd că se lasă pe mîna designerilor români, căci atunci cînd este în deplasări, preferă nici să nu iasă din hotel. “De multe ori, sincer, am fost prea obosită și am preferat să dorm sau să mă duc la sala ori să nu ies din hotel. De foarte multe ori nici n-am ieșit din hotel. Mi s-a întâmplat și de curînd, cînd am fost în India și în Pakistan și n-am avut timp nici să ies”, a mai spus cîntăreața. Alexandra Stan nu face shopping nici pentru videoclipuri
Recent, artista a filmat un clip în India, unde, culmea, nici de această dată nu a avut timp să cumpere măcar un costum tradițional, pentru a apărea alături de indienii pe care i-a avut pe post de figurati. „N-am apucat să îmbrac haine tradiționale indiene. Multă lume m-a întrebat, dar n-am apucat. De curînd am fost în Kuala Lumpur, în Malaysia și acolo este o comunitate foarte mare de indieni, există un cartier care se numește chiar așa: «Little India» și am filmat un videoclip cu oamenii de acolo, cu indieni, iar după ce am postat, fanii mei mi-ai scris că ar fi tare să mă îmbrac așa”, a mai spus Alexandra pentru libertatea.ro.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Life

10:35

Pentru buzunare pline


Cele mai scumpe băuturi spirtoase din lume

10:33

Orice femeie trebuie să le folosească pentru un machiaj


11 produse cosmetice de bază




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Economic


    Cel mai slab leu. Euro a depășit pragul de 4,66 lei


    Azi 14:02
  • ➤ Local


    „Protestul Elevilor”, astăzi, pe traseul Prefectură- ISJ Brașov


    Azi 13:36
  • ➤ Sport


    Costică Buceschi, dat afară de la Corona Brașov! Patru handbaliste, out!


    Azi 13:26
  • ➤ Life


    Președintele Iohannis, scos din emisia live a unui post de radio românesc după o pauză de vorbire prea lungă


    Azi 13:17
  • ➤ Sport


    LNBF. Olimpia CSU Brașov, misiune dificilă pe terenul liderului


    Azi 12:52
  • ➤ Local


    Primăria Brașov a scos la licitație contractul pentru concesionarea parcărilor publice


    Azi 11:47
  • ➤ Life


    Japonezii au inventat o mașină care poate citi gîndurile


    Azi 10:41
  • ➤ Life


    Cel mai bogat din toate timpurile


    Povestea omului care are mai mulți bani decît Islanda, Tunisia, Jamaica și Estonia la un loc


    Azi 10:37
  • ➤ Life


    Pentru buzunare pline


    Cele mai scumpe băuturi spirtoase din lume


    Azi 10:35
  • ➤ Life


    Orice femeie trebuie să le folosească pentru un machiaj


    11 produse cosmetice de bază


    Azi 10:33
  • ➤ Life


    Remediu natural


    Patru motive să pui scorțișoară în deserturi


    Azi 10:30
  • ➤ Life


    Sute de lilieci au fost uciși în Australia după ce creierul lor „a fost prăjit’’


    Azi 10:28
  • ➤ Life


    Apele calde ale oceanelor amenință țestoasele


    Azi 10:27
  • ➤ Life


    Inedit


    Două balene au salvat o femeie scafandru de un rechin-tigru


    Azi 10:22
  • ➤ Life


    Dolores O’Riordan e tăcere


    Solista formației The Cranberries, a murit, la 46 de ani


    Azi 10:21
  • ➤ Life


    Thalia este impresionată de Alina Eremia


    Azi 10:19
  • ➤ Life


    Delia, forțată să-și întrerupă vacanța de lux


    Azi 10:17
  • ➤ Life


    Povești!


    Ce spune Gina Pistol despre relația cu Smiley


    Azi 10:16
  • ➤ Life


    Hugh Grant regretă că a înșelat-o pe Elizabeth Hurley: „Am fost un idiot!”


    Azi 10:14
  • ➤ Life


    Și-a năucit fanii!


    A pozat goală-pușcă și a pus poza pe Internet


    Azi 10:11
  • ➤ Prima pagina


    Președintele CJ Brașov anunță vremuri grele


    Bugetul județului, ciuntit cu 90 de milioane lei


    Azi 09:51
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Big dislike


    Azi 09:40
  • ➤ Eveniment


    Mereu învinși


    Blocați în prima zăpadă din an


    Azi 09:31
  • ➤ Eveniment


    Popa cere sancțiuni pentru discriminarea românilor din Austria


    Azi 09:21
  • ➤ Eveniment


    Traficant de droguri recidivist, reținut de DIICOT Brașov


    Azi 09:15
  • ➤ Eveniment


    Schimbare în conducerea Electrica


    Azi 09:09
  • ➤ Eveniment


    Se ridică lacătul de pe corpul modernizat al Maternității


    Azi 09:03
  • ➤ Actualitate


    În Anul Centenarului


    Expoziție dedicată Reginei Maria, la Casa Sfatului


    Azi 08:59
  • ➤ Actualitate


    Lemnul bradului din Piața Sfatului va fi folosit în locurile de picnic


    Azi 08:57
  • ➤ Actualitate


    Comisia de Urbanism cere detalii suplimentare pentru o investiție imobiliară


    Azi 08:56
  • ➤ Actualitate


    Birou de obiecte pierdute la RATBv


    Azi 08:54
  • ➤ National


    Raportul GRECO


    Consiliul Europei critică din nou România din cauza corupției


    Azi 08:47
  • ➤ National


    Dragnea, liderul absolut: Premierul PSD să nu mai ceară avize de la servicii de informații pentru miniștri


    Azi 08:44
  • ➤ National


    Noul premier nu are dreptul să vină cu echipa sa


    Azi 08:43
  • ➤ Week-end


    Unde ieșim


    Invitații de weekend


    Azi 08:38
  • ➤ Life


    „În poze pare frumos“


    Ilinca Vandici, vacanță de coșmar în Thailanda


    Azi 08:30
  • ➤ Life


    Daniela Nane repetă pentru primul ei rol... masculin


    Azi 08:27
  • ➤ Life


    Keira Knightley dezvăluie că a fost agresată sexual de patru ori


    Azi 08:26
  • ➤ Life


    Sharon Stone are un iubit mai tînăr decît ea


    Azi 08:24
  • ➤ Cititori


    Pentru iubitorii de animale de companie


    Cîine ciobănesc de Flandra (Bouvier des Flandres)


    Azi 08:22
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Pansamente pentru suflet


    Azi 08:20
  • ➤ Sport


    Fotbaliștii de la AFC Hărman au început pregătirile


    Azi 08:18
  • ➤ Sport


    Corona, umilită la Brașov de SCM Craiova!


    Azi 08:16
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:15
  • ➤ Sport


    Olimpia CSU Brașov a trecut de CSM Satu Mare


    Azi 08:13
  • ➤ Sport


    Start în Cupa României la polo


    Azi 08:11
  • ➤ Sport


    Australian Open


    Avem două românce în turul 3!


    Azi 08:10
  • ➤ Sport


    Din cauza zăpezii


    Program dat peste cap la AS SR Brașov


    Azi 08:06
  • ➤ Sport


    Corona a pierdut la scor meciul cu SCM Craiova


    18.01.2018
  • ➤ Local


    Reținut în Poiana Brașov cînd își șantaja fosta iubită


    18.01.2018
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    A spus „Bonjour“ și a înnebunit toată Franța

    Articolul următor

    Nu are deloc probleme cu nuditatea


    Kourtney Kardashian a pozat complet goală la 38 de ani

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 7.7910 milisecunde, încărcat în milisecunde