Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> International
Publicitate

Boris Johnson va fi noul premier al Marii Britanii

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 23.07.2019
Boris Johnson a fost ales în funcția de președinte al Partidului Conservator și premier al Marii Britanii, a anunțat marți Parlamentul de la Londra, potrivit BBC. Boris Johnson a fost ales de membrii Partidului Conservator cu 92.153 de voturi lider al formațiunii, înfrângându-l pe Jeremy Hunt (46.656 de voturi) și urmează să devină, astfel, premierul Marii Britanii. Prezența la urne în cadrul scrutinului intern a fost de 87,4%.
Boris Johnson va ține primul discurs în calitate de prim-ministru miercuri, la Palatul Buckingham. Theresa May l-a felicitat pe Johnson, printr-un mesaj postat pe Twitter, pentru că a devenit lierul conservatorilor și transmite că vor lucra împreună pentru Brexit. „Felicitări lui Boris Johnson pentru că a fost ales liderul Partidului Conservator - trebuie să lucrăm împreună pentru a livra un acord Brexit pentru toată Marea Britanie și pentru a-l țime departe de Guvern pe Jeremy Corbyn. Vei avea parte de tot sprijinul meu”, este mesajul Theresei May.
Boris Johnson, care a fost primar al Londrei între 2008 și 2016, își va începe oficial mandatul de prim-ministru miercuri, după demisia Theresei May în contextul crizei Brexit.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la International




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    36 de cazuri noi deCOVID la Brașov, 416 în țară


    Azi 14:01
  • ➤ Știri Brasov


    Puțini pacienți cu COVID-19 din Brașov au solicitat externarea, a anunțat DSP


    Azi 11:12
  • ➤ Știri Brasov


    Ministrul Boloș promite sprjin guvernamental pentru Aeroportul Brașov


    Azi 11:11
  • ➤ Sport


    Sergiu Buș, strigăt de disperare: ”Avem voie în România să fim neplătiți? Să fim mințiți?


    Azi 10:13
  • ➤ Știri Brasov


    Efectele deciziei CCR: De ieri, pacienții cu COVID pot pleca la cerere din spitale


    Azi 10:00
  • ➤ Sport


    AJF Brașov. Inter Cristian – Olimpic Zărnești, derbiul optimilor Cupei României. Programul meciurilor


    Azi 07:44
  • ➤ Știri Brasov


    Școala Profesională Kronstadt din Brașov, model pentru ministrul fondurilor europene


    03.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Jean Castex, nominalizat de Macron în funcția de premier al Franței


    03.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    ALARMANT! 62 de cazuri noi de COVID la Brașov


    03.07.2020
  • ➤ International


    Criză în Franța:Guvernul condus de premierul Edouard Philippe a demisionat


    03.07.2020
  • ➤ Comunicate


    COMUNICAT DE PRESĂ


    Considerații privind managementul bazinului hidrografic Tărlung, amonte de acumularea Săcele, în contextul schimbărilor climatice


    03.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    684 pacienți COVID vindecați și 78 de decese, la Brașov. Niciun pat liber la ATI


    03.07.2020
  • ➤ Sport


    După un de pauză, Ana Berbece va juca din nou handbal la Corona . „Îmi este dor de handbal”


    03.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    10 străzi din Brașov rămân fără apă


    03.07.2020
  • ➤ Cititori


    Unde găsim pompe și hidrofoare pentru o apă mai curată


    03.07.2020
  • ➤ Sport


    AJF Brașov decide campioana din Liga 4 pe teren. Sistemul adoptat și datele de disputare ale meciurilor


    03.07.2020
  • ➤ Prima pagină


    Sistemul inteligent de acces de pe str. Postăvarului, fraudat de șmecheri


    03.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Fostul primar din Cristian a fost condamnat pentru pedofilie


    03.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Pe cont propriu


    Spitalul Regional Brașov nu este în vederea Guvernului


    03.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Ministrul Fondurilor Europene va fi azi la Brașov


    03.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Albinele și viespile au invadat Brașovul


    03.07.2020
  • ➤ Actualitate


    A fost, dar n-a fost


    DSP Brașov nu permite deschiderea Centrului de Agrement din Poiana Brașov


    03.07.2020
  • ➤ Actualitate


    7 ani de la despărțirea de Octavian Căpitanu


    03.07.2020
  • ➤ National


    Un pas


    Guvernul pregătește redeschiderea restaurantelor


    03.07.2020
  • ➤ National


    România primește din nou cartonaș galben din cauza tăierilor ilegale și a poluării


    03.07.2020
  • ➤ Actualitate


    Protejată de lege


    „Floarea de colț“, minunea care unește Munții Făgărașului cu Himalaya


    03.07.2020
  • ➤ Life


    Viața, ca în telenovele


    Victoria Răileanu a divorțat


    03.07.2020
  • ➤ Life


    Adelina își vinde rochia de mireasă și donează banii


    03.07.2020
  • ➤ Life


    Șerban Copoț, tată pentru a treia oară


    03.07.2020
  • ➤ Sport


    SFAT EXPRES


    Nectarina previne anemia și obezitatea


    03.07.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.07.2020
  • ➤ Sport


    Vlad Mitrea a semnat cu Sepsi OSK


    03.07.2020
  • ➤ Sport


    Veste șoc la Petrolul


    Coronavirusul lovește Liga 2


    03.07.2020
  • ➤ Sport


    Cetate Râșnov


    Telenovela Alexandru David


    03.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Centrul de Agrement din Poiana Brașov nu se redeschide! DSP nu a dat avizul


    02.07.2020
  • ➤ Sport


    Focar de corononavirus la Petrolul! Meciul UTA - Petrolul, amânat! Și un arbitru a fost testat pozitiv!


    02.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Un fost fotbalist din Făgăraș s-a aruncat în fața trenului


    02.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Explozie a numărului de îmbolnăviri: 56 de cazuri noi de COVID în Brașov, 450 în țară


    02.07.2020
  • ➤ Sport


    CSM Corona Brașov a transferat o internațională din Muntenegru


    02.07.2020
  • ➤ Prima pagină


    Un copil de 3 ani, infectat cu COVID-19


    02.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Fiul unui primar brașovean i-a tăiat degetul unui orfan și i l-a aruncat la câini


    02.07.2020
  • ➤ Eveniment


    După doi ani de șantier


    Fosta bancă săsească de pe str. Michael Weiss a ajuns la finisaje


    02.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Tronsonul Cristian – Râșnov al autostrăzii, la jumătate


    02.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Licitație de peste 65 de milioane de lei pentru modernizarea drumului de la Rupea la Jimbor


    02.07.2020
  • ➤ Actualitate


    Sprijin


    Cursuri de vară pentru elevii care nu au putut face ore online


    02.07.2020
  • ➤ Artă & Cultură & Media


    Concerte de orgă, în această vară, la Biserica Neagră


    02.07.2020
  • ➤ Artă & Cultură & Media


    182 de ani de la apariția „Foaie pentru minte, inimă și literatură”


    02.07.2020
  • ➤ National


    Două cincinale


    Plan de peste 100 de miliarde de euro pentru relansarea economică


    02.07.2020
  • ➤ Life


    I-a fost anulat iar zborul


    Lora, nevoită să se mute pentru a opta oară în Bali


    02.07.2020
  • ➤ Life


    Viața în India o face fericită pe Iulia Vântur


    02.07.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Ursula von der Leyen, prima femeie votată la șefia Comisiei Europene

    Articolul următor


    Primul atac terorist asupra unei ambasade românești

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Setări Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    2003 - 2020 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres - Stiri Brasov | Powered by Yky CSM | executat în 25 milisecunde, încărcat în milisecunde