Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Eveniment
Publicitate

Investiții


Spitalul din Zărnești, aparatură și echipamente de ultimă generație

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: Mihaela Parghel, 23.01.2020
• Spitalul orășenesc Zărnești vrea să își modernizeze Ambulatoriul de specialitate, cumpărând aparatură și dotări de ultimă generație pentru cabinetele din policlinică
Spitalul orășenesc Zărnești vrea să își modernizeze Ambulatoriul de specialitate, cumpărând aparatură și dotări de ultimă generație pentru cabinetele din policlinică. Una dintre noutățile pe care le are în vedere managerul unității medicale, dr. Xenia Pucheanu, este crearea unei unități complexe de explorări funcționale și radiologie, la parterul spitalului, care va reprezenta o premieră pentru Zărnești. Aceasta, dar și celelalte cabinete din ambulatoriu vor fi dotate printr-o investiție estimată la 10,168 milioane lei, cu o finanțare atrasă din fonduri nerambursabile. Achizițiile care vor dota și mobila Ambulatoriul de specialitate al spitalului se alătură celor făcute anul trecut pentru secții, unitatea medicală beneficiind în 2019 de apoape 1,7 milioane lei pentru aparatură și dotări. „Sunt două proiecte prin care vrem să extindem și să modernizăm serviciile medicale pe care le oferim și în ambulatoriu și în secții și să sporim adresabilitatea. Sperăm să crească încrederea pacienților pentru că nu este suficient să ai medici dacă nu ai la îndemână și aparatura performantă“, a declarat primarul orașului Zărnești, Alexandru Igrișan.

Unitatea de explorări funcționale și radiologie, la parterul spitalului

Unitatea de explorări funcționale și radiologie va fi o premieră pentru Zărnești. Ea va fi amplastă în Ambulatoriu, la parterul Spitalului „Caius Tiberiu Spârchez“ și va fi dotată, printre altele, cu un sistem de videoendoscopie flexibilă (gastroscop și colonoscopie), al cărui cost este estimat la 1,132 milioane lei, un sistem de bronhoscopie flexibilă, estimat la 84.490 lei, un ecograf cu sondă de părți moi și abdominal, în valoare de 454.580 de lei, un aparat de radiologie cu posibilitatea de stocare a imaginilor și transmitere la distanță, în valoare de 1,178 milioane lei, un computer tomograf, care este evaluat la 1,567 milioane lei, un miniecograf Doppler portabil și un osteodensiometru, în valoare de 335.580 de lei.

Aparatură pentru intervenții și explorări complexe

Acestea sunt doar câteva dintre cele 81 de echipamente noi pe care spitalul vrea să le achiziționeze în proiectul de peste 10 milioane de lei. Alte echipamente de ultimă generație vor fi achiziționate la Ambulatoriul de specialitate pentru secția de Pediatrie, unde vor fi aduse, printre altele, un bilirubiometru în valoare de 83.895 lei și un electrocardiograf special pentru copii, în valoare de 21.165 de lei. Un electrocardiograf pentru adulți va fi achiziționat și pentru secția de Interne-Pneumoftiziologie. De asemenea, la Cardiologie, vor exista holtere noi, electrocardiograf cu 12 deviații, un kit de teste la efort, trusă de resuscitare și defibrilator, care vor putea fi oricând folosite și pe secții, fiind mobile. Dotări importante vor fi aduse în ambulatoriu și la Obstetrică-Ginecologie, astfel încât să crească adresabilitatea acestor servicii, la Chirurgie-Ortopedie, dar și la ORL. Aici va fi adus un OCT în valoare de 293.632 de lei, un fundus camera de 121.422 de lei, un microscop operator, în valoare de 385.917 lei și un facoemulsificator, care costă 310.411 lei. Astfel se vor putea face aici intervenții complexe la ochi. În Ambulatorul de specialitate va exista și un cabinet de Balneofizioterapie unde se va face terapie shockwave. Aparatul care va fi cumpărat costă 100.555 lei.

Licitația va fi lansată în luna martie

Aceste dotări vor fi completate de o serie de piese de mobilier, în cabinetele din Ambulatoriu. Întreaga investiție se ridică la 10,168 de milioane de lei, dintre care 10,167 milioane de lei sunt bani nerambursabili atrași de spital și de primăria Zărnești, care de altfel, asigură și o cofinanțare obligatorie de 2%. Cele 81 de echipamente înscrise pe lsita de achiziții vor fi cumpărate în acest an, spune managerul spitalului, dr. Xrenia Pucheanu. Procedura de licitație va fi lansată cel târziu în luna martie pe platforma publică SICAP. „În prezent, în cadrul clădirii spitalului au loc lucrări de recompartimentare și igienizare a spațiilor, astfel încât, până la livrarea aparaturii medicale și a mobilierului, cabinetele medicale să corespundă din toate punctele de vedere.“

Anul trecut, spitalul a achiziționat aparatură și echipamente de 1,7 milioane de lei

Prin investiția în abulatoriu, spitalul urmărește să scadă numărul de pacienți care vin la spitalizare continuă. Potrivit managerului dr. Xenia Pucheanu, în ultimele șase luni, la spital s-au prezentat 12.000 de pacienți în ambulatoriu și 9.000 la gardă, în jur de 3.600 fiind și internați la spitalizare continuă. Spitalul orăneșesc „Caius Tiberiu Spârchez“ din Zărnești are 18 specializări și 150 de paturi la spitalizare continuă, plus cinci la spitalizare de zi. Secțiile cu paturi beneficiază deja de aparatură nouă, cumpărată anul trecut, printr-o finanțare de 1,698 milioane lei oferită printr-un program al Ministerului Sănății. „Acest proiect deja ne ajută foarte mult, pentru că erau echipamente de care aveam nevoie ca de aer. Așa este, de exemplu, o masă de operație, pe care am achiziționat-o acum, înlocuind-o pe cea veche care era de la darea în funcțiune a spitalului, din 1986. Am înlocuit aparate vechi, unele care țin de istoria medicinei“, a explicat dr. Xenia Pucheanu. Din această finanțare, spitalul a dotat sălile de operații și compartimentul de Terapie Intensivă, secțiile de Pediatrie, Interne sau Maternitate. Conducerea spitalului spune că una dintre cele mai importante achiziții făcute anul trecut de spital, cu această ocazie este stația centrală de sterilizare – auroclav, în valoare de aproape 1,2 milioane lei. „Este o unitate de sterilizare așa cum ar trebui să aibă orice spital, cu tot ceea ce este mai modern pentru curățare și sterilizare“, a spus managerul spitalului.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Eveniment




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Local


    Un cerb a murit în lacul de acumulare Tărlung, de lângă Brașov


    Azi 14:40
  • ➤ Sport


    Rugbiștii din naționalele României și Spaniei s-au bătut într-un club din Botoșani!


    Azi 12:07
  • ➤ Sport


    Fantastic! Simona Halep, campioană la Dubai! Finală dramatică


    22.02.2020
  • ➤ Sport


    Cupa Mondială de sărituri cu schiurile


    Austriacul Stefan Kraft, liderul Cupei Mondiale, a câștigat a doua etapă de la Râșnov


    22.02.2020
  • ➤ Sport


    ACS SR Brașov, egal cu Cetate Râșnov / Amical cu trei cartonașe roșii!


    22.02.2020
  • ➤ Local


    Un elev de la Liceul de Arte din Brașov a căzut peste balustradă


    21.02.2020
  • ➤ Sport


    Cupa Mondială de sărituri cu schiurile


    Germanul Karl Geiger a câștigat prima etapă de la Râșnov


    21.02.2020
  • ➤ Sport


    Reacția lui Gică Hagi după meciul de vis făcut de Ianis în Europa League /"Bravo lui Ianis, bravo echipei"


    21.02.2020
  • ➤ Local


    Mitropolitul Ardealului: În numele Colegiului ''Andrei Șaguna'' din Brașov ar trebui adăugat și cuvântul ''sfânt''


    21.02.2020
  • ➤ Local


    Ministrul Mediului discută despre aer la Primăria Brașov


    21.02.2020
  • ➤ Life


    Încă studiem


    12 mistere pe care oamenii de știință nu le pot explica


    21.02.2020
  • ➤ Life


    Bun-bun!


    Cartofii dulci, bogăție de vitamine și minerale


    21.02.2020
  • ➤ Sport


    Hochei. Julius Penzes, out de la Corona Brașov! Lupii au un nou antrenor!


    21.02.2020
  • ➤ Life


    Trendul anului 2020


    Se poartă unghiile albastre


    21.02.2020
  • ➤ Life


    Sergentul Stubby


    Povestea celui mai decorat câine de război din America


    21.02.2020
  • ➤ Life


    Tradiții


    Dragobete, ziua iubirii mărturisite


    21.02.2020
  • ➤ Life


    Viața, ca o scenă


    Diane Keaton, antivedeta


    21.02.2020
  • ➤ Life


    Keanu Reeves a început filmările la «Matrix 4»


    21.02.2020
  • ➤ Sport


    Planuri mari pentru Marius Fetti la Corona Brașov /"Am un proiect amplu, de lungă durată"


    21.02.2020
  • ➤ Life


    De Ziua Îndrăgostiților


    Brașoveanul Adi Nartea și soția lui au celebrat 10 ani de relație


    21.02.2020
  • ➤ Prima pagină


    Sistem bolnav


    Nu avem medici de familie


    21.02.2020
  • ➤ Eveniment


    Patinatorii medaliați de la Corona, premiați de Consiliul Local


    21.02.2020
  • ➤ Eveniment


    Perdea verde de-a lungul Ocolitoarei Brașovului


    21.02.2020
  • ➤ Eveniment


    Ca înainte de alegeri


    Veștea dă vești despre Autostrada Brașov - Bacău


    21.02.2020
  • ➤ Eveniment


    Unul dintre consilierii primarului Scripcaru candidează la primăria Zărnești din partea PNL


    21.02.2020
  • ➤ Actualitate


    Concurs de soluții


    Arhitecți din străinătate vor regândi Piața Sfatului și Centrul Istoric


    21.02.2020
  • ➤ Religie


    Zi de sărbătoare


    Moșii de Iarnă


    21.02.2020
  • ➤ Week-end


    Unde ieșim


    Invitații de weekend


    21.02.2020
  • ➤ Life


    Are iubit cu 20 de ani mai tânăr


    Tania Budi, îndrăgostită până peste cap


    21.02.2020
  • ➤ Life


    Cum a pierdut Julie Mayaya inelul de logodnă


    21.02.2020
  • ➤ Life


    Andreea Antonescu a sunat la 112 că este sechestrată, apoi a negat


    21.02.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Alimentul miraculos care înlocuiește carnea


    21.02.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    21.02.2020
  • ➤ Sport


    Petrică Stancu, numit președinte la CSM Corona Brașov


    21.02.2020
  • ➤ Sport


    Sport și fapte bune


    Gala de caritate „Aici pentru Tine”, la Brașov


    21.02.2020
  • ➤ Sport


    Cupa Mondială de sărituri cu schiurile


    Pentru prima oară în istorie, „icarii“ ajung la Râșnov


    21.02.2020
  • ➤ Sport


    Vlad Potecu a ajuns la AFC Odorheiu Secuiesc


    21.02.2020
  • ➤ Sport


    ACS SR Brașov, amical pe Tineretului cu Cetate Râșnov


    21.02.2020
  • ➤ Sport


    Europa League


    CFR Cluj, egal cu Sevilla! Calificarea se decide pe „Ramón Sánchez Pizjuán”


    20.02.2020
  • ➤ Sport


    Simona Halep e în semifinale la Dubai după o revenire superbă în meciul cu Sabalenka!


    20.02.2020
  • ➤ Local


    O soluție confortabilă: Andrei Kadaș se autosuspendă


    20.02.2020
  • ➤ Sport


    Oficial. Șefi noi la CSM Corona Brașov / Petrică Stancu, noul președinte! Marius Fetti, coordonatorul secției de handbal


    20.02.2020
  • ➤ Local


    Procurorul brașovean Gabriela Scutea este Procurorul general al României


    20.02.2020
  • ➤ Sport


    Campionii Brașovului la patinaj-viteză, felicitați în ședința Consiliului Local


    20.02.2020
  • ➤ Prima pagină


    Medic găsit mort în casă la Brașov


    20.02.2020
  • ➤ Eveniment


    SC RATBV SA primește peste 58 de milioane de lei finanțare de la buget


    20.02.2020
  • ➤ Eveniment


    FDGR vine cu nume noi la alegerile locale


    20.02.2020
  • ➤ Eveniment


    Aproape 500 de cazuri de gripă într-o săptămână, la Brașov


    20.02.2020
  • ➤ Eveniment


    Proiect de regulament


    Primăria Brașov va elibera autorizații de construire „de urgență“


    20.02.2020
  • ➤ Eveniment


    PLUS Brașov propune un candidat pentru președinția Consiliului Județean


    20.02.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Primăria Făgăraș, la a doua ediție de bugetare participativă

    Articolul următor


    Finanțare pentru un centru de zi pentru copii, în parteneriat cu UNICEF

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 18.944 milisecunde, încărcat în milisecunde