Polivalenta va costa aproape 60 de milioane de euro
×
Î n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Publicitate
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Parghel,
18.11.2019
Costurile sălii care se va ridica pe ruina fostului stadion Municipal vor de aproape de două ori mai mari față de costurile Sălii Polivalente din Cluj, care are dimensiuni similare
Viitoarea Sală Polivalentă cu peste 10.000 de locuri, de la Bartolomeu-Municipal, va costa în jur de 60 de milioane de euro. Casa de Arhitectură Dico și Țigănaș a predat Primăriei Brașov studiul de fezabi-litate și documentația aferente sălii polivalente, iar Consiliul Local a aprobat indicatorii tehnico-economici ai investiției, în ședința de vineri. Arhitecții de la Dico și Țigănaș spun că pentru acest obiectiv au existat două variante studiate, în ceea ce privește zona de parcare, în final fiind aleasă cea mai eficientă din punct de vedere financiar. De asemenea, pentru problema care ține de specificul mlăștinos al terenului de la Bartolomeu, specialiștii au venit cu o soluție ce prevede ridicarea construcției ceva mai sus de sol.
Dublu față de Cluj, la cinci ani diferență
Potrivit Studiului de Fezabilitate Sala Polivalentă de la Brașov va costa 279,675 milioane lei cu TVA inclus, adică dublu față de cea din Cluj, care are dimensiuni similare. Arhitecții de la Dico și Țigănaș, care au întocmit toată documentația afe-rentă, au explicat însă această dife-rență, prin faptul că Sala Polivalentă din Cluj a fost construită în urmă cu cinci ani, timp în care prețurile în domeniul construcțiilor au crescut și ele, iar pe de altă parte, la Brașov, proiectul include și amenajarea zonei adiacente, cu parcare la subsol, spații verzi, alei de promenadă sau zone de odihnă destinate pietonilor și zone comerciale. Nu în ultimul rând, pentru terenul de la Bartolomeu, care este unul mlăștinos după cum a arătat și studiul geotehnic, va fi nevoie de o soluție specifică, cu piloni, care să ridice construcția deasupra solului. Iar această soluție implică și cheltuieli mai mari. În urma studiului geologic, au fost identificate pământuri fine și ape subterane. Terenul de fundare nu este ideal. În aceste condiții, am propus ridicarea sălii la o cotă artificială și fundarea indirectă cu piloți. Se va realiza un relief artificial, a explicat arhitectul șerban Țigănaș.
Parcările sălii, în zona de park&ride planificată la Bartolomeu
Reprezentantul Casei de arhitectură Dico și Țigănaș spune că pentru Complexul Multifuncțional Sala Polivalentă Brașov au fost studiate două variante, în ceea ce privește spațiile adiacente, pentru mașini. Prima dintre ele includea o parcare subterană etajată, iar cea de a doua, se bazează pe facilitatea de tip Park & Ride Bartolomeu, ce urmează a fi realizată de municipalitatea brașoveană cu bani europeni. Muni-cipalitatea a optat pentru cea de-a doua variantă, care include și costuri vizibil mai mici. Studiul de fezabi-litate arată că acest complex va include sala principal, cu o capacitate de 10.059 de locuri, plus una de antrenament cu gradene, cu o capaci-tate de 1.152 de locuri. Complexul va beneficia de toate facilitățile pentru spectatori, sportivi sau artiști, dar va avea și zone VIP sau pentru mass media. De asemenea, pentru încălzire și electrificare, au fost proiectate trei surse de alimentare cu energie regenerabilă, respective pompe de căldură, celule fotovoltaice și panouri solare. Potrivit documentației întocmite, Complexul Multifuncțional Sala Polivalentă Brașvo ar urma să fie construit în termen de trei ani de trei ani de la începerea lucărilor.
Două variante pentru un stadion modern al Brașovului
Cu ocazia prezentării studiului de fezabilitate în Consiliul Local, primarul Brașovului, George Scripcaru, a vorbit și despre cele două variante luate în calcul pentru un stadion al orașului. Prima dintre aceste variante presupune o modernizare a actualului stadion de la Tineretului, iar cea de a doua, construirea de la zero a unui stadion nou, lângă sala polivalentă, în zona ocupată acum de complexul sportive Brașovia. Această variant presupune însă unele demersuri pe lângă Ministerul Educației, care deține imobilul de la Brașovia, a precizat primarul. Am discutat cu reprezentanții Federației Române de Fotbal. Noile stadioane trebuie să respecte niște criterii, raportate la numărul de locuitori. Mai exact, capacitatea unui stadion trebuie să reprezinte un procent din numărul de locuitori al unui municipiu reședință de județ sau a unei zone metropolitane. Dacă am construi un stadion nou în locul bazei Brașovia, acesta ar putea avea o capacitate de 35.000 de locuri. Dacă s-ar moderniza Stadionul Tineretului, acesta ar urma să aibă o capacitate de 12.000 de locuri, dar ar rămâne problema locurilor de parcare, a declarat primarul.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!