La fel ca anul trecut, după finalizarea celor două proceduri de reatribuire a locurilor de parcare rezidențiale, Primăria Brașov demarează procedura de atribuire directă a locurilor de parcare rămase libere, în parcările rezidențiale pentru care au fost organizate astfel de proceduri de atribuire sau reatribuire. De această dată se va renunța la parcare și se va merge pe principiul ,,primul venit, primul servit, locurile pentru care se aplică această procedură directă fiind cele pentru care nu există mai multe solicitări. Cei care vor ocupa locul de parcare vor plăti suma minimă aferentă abonamentului anual pe zona respectivă. Persoanele care vor un loc de parcare de reședință trebuie să depună o cerere, însoțită de o copie a actului de identitate sau a celui de proprietate și o copie a talonului autovehiculului. În cazul în care există mai multe solicitări pentru același loc de parcare, acel loc de parcare va intra în procedura de reatribuire din prima jumătate a anului viitor. Termenul limită pentru depunerea acestor solicitări este 20 decembrie. În Brașov sunt amenajate 44.400 de locuri de parcare de reședință, dintre care în acest an au fost atribuite 2.192, pe o perioadă de cinci ani. 1.930 de locuri de parcare sunt ocupate gratuit, de către persoanele din categoriile de beneficiari care au această facilitate (persoane cu dizabilități, revoluționari, veterani etc). Suma maximă licitată și plătită în acest an pentru un loc de parcare este de 2.020 lei, pentru un loc din zona Fundătura Roșiorilor.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!