Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Eveniment
Publicitate

30 de pacienți, folosiți drept cobai într-un studiu de testare a unor medicamente?

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 13.09.2019
În jur de 30 - 40 de pacienți de la Secția exterioară a Spitalului de Psihiatrie și Neurologie Brașov, de la Mina 1 Mai - Vulcan ar fi fost folosiți într-un studiu clinic de testare a unor medicamente. Dezvăluirile au fost făcute ieri, de către managerul interimar al Spitalului, dr. Nicușor Bîgiu, care a precizat că are unele informații despre un studiu clinic ce s-a făcut în urmă cu mai mulți ani, în 2005 - 2007, sub coordonarea unui medic din spital, coordonator de studii clinice. Managerul nu a dat nume, însă a precizat că, și în acest caz, la fel ca în cel care a vizat o delapidare a fondurilor pacienților de la Secția Vulcan, urmează să sesizeze DIICOT și Parchetul. „Avem informații că unele studii s-ar fi desfășurat în secția exterioară de la Vulcan, care nu se prestează la așa ceva, pentru că acolo vorbim de o populație vulnerabilă. Am încercat să aflăm dacă a existat un acord din partea pacienților, fiindcă vorbim și de unii cronici, care poate nu au discernământ și cum a trecut de Comisia de Etică de la Agenția Națională a Medicamentului (în subordinea căreia se află Comisia de Etică în perioada respectivă, n . red). Nu știu cine a fost implicat, dacă au fost pacienți cu discernământ sau fără, dacă și-au dat acordul sau nu“, a declarat dr. Nicușor Bîgiu. Dr. Bîgiu a atras atenția că în cazul de față ar fi vorba despre studii clinice făcute pe o populație vulnerabilă, în condițiile în care Comisia Europeană interzice așa ceva, de aceea a fi format o comisie de analiză care să facă unele cercetări. „Din păcate, verificările făcute de această comisie s-au oprit la nivelul unui medic din acest spital“, a declarat dr. Nicușor Bîgiu.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Eveniment

Și salvatorii ies la pensie


Surpriză pentru medicul Nicolae Olteanu




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Eveniment


    Permutări


    Sanatoriul de la Sânpetru se desființează până la 1 august


    Azi 08:55
  • ➤ Eveniment


    Trenurile circulă cu 66,78 km/h între Brașov și București


    Azi 08:51
  • ➤ Doctor


    Cură de detoxifiere cu cireșe


    Azi 08:48
  • ➤ Doctor


    Hidroxiclorochina crește riscul de deces la pacienții de COVID-19


    Azi 08:47
  • ➤ Doctor


    Studiu


    Fibrele ajută lupta cu diabetul zaharat de tip II


    Azi 08:45
  • ➤ Doctor


    Șampon natural pentru micoza capului


    Azi 08:42
  • ➤ Doctor


    Apa de mentă răcorește și vindecă


    Azi 08:41
  • ➤ Doctor


    Ce „bilă neagr㓠a fost găsită în dieta vegetariană


    Azi 08:36
  • ➤ Doctor


    4 motive să ai în dietă drojdia inactivă


    Azi 08:32
  • ➤ Life


    După 12 ani


    Corina Chiriac părăsește emisiunea „Opriți timpul”


    Azi 08:28
  • ➤ Life


    Andreea Bălan apare fără haine în noul videoclip


    Azi 08:26
  • ➤ Life


    Iulia Vântur nu-și mai ascunde relația cu Salman Khan


    Azi 08:23
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Sfaturi pentru a ne menține în formă


    Azi 08:21
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:19
  • ➤ Sport


    Colțea, primul club din Brașov care a reluat antrenamentele


    Azi 08:16
  • ➤ Sport


    Dezvăluiri


    Brașoveanul Cătălin Lichioiu acuză corupția din fotbalul românesc


    Azi 08:12
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Concediul cu mască


    Azi 08:05
  • ➤ Economic


    Firmele care își readuc la muncă angajații din șomaj tehnic vor primi ajutor financiar de la stat


    25.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Primul brașovean vindecat de COVID a donat plasmă


    25.05.2020
  • ➤ Sport


    Ministrul Tineretului și Sportului, celebru și în Spania! Ce scriu Marca și AS despre Ionuț Stroe


    25.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Încă un deces la Brașov


    25.05.2020
  • ➤ Cititori


    5 mituri demontate de un studio de producție video


    25.05.2020
  • ➤ Sport


    UEFA a acceptat azi cererea FRF


    25.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    213 cazuri noi de COVID-19 în România. La Brașov nu a apărut niciun caz în ultimele 24 de ore


    25.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    BRAȘOV. Măsuri pentru deschiderea teraselor după 1 iunie


    25.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Alertă de vreme severă de la ANM! Ploi abundente, vijelii și căderi de grindină


    25.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașov. Primul autobuz electric circulă de azi pe linia 36. Troleibuzele noi au intrat în circulație pe linia 2


    25.05.2020
  • ➤ Comunicate


    Anunț de presă


    Finalizarea proiectului „DEZVOLTAREA SOCIETATII PRIN ACHIZITIA DE NOI ECHIPAMENTE”


    25.05.2020
  • ➤ Prima pagină


    Brașovul a închis azi centrele de carantină


    25.05.2020
  • ➤ Eveniment


    Cifrele pandemiei


    COVID 19 a mai ucis trei brașoveni


    25.05.2020
  • ➤ Eveniment


    A fost bătută în cuie lista investițiilor în managementul deșeurilor care vor fi finanțate cu fonduri de la UE


    25.05.2020
  • ➤ Eveniment


    Școlile de șoferi s-ar putea scumpi


    25.05.2020
  • ➤ Eveniment


    Prima semnătură pentru Autostrada Brașov – Bacău


    25.05.2020
  • ➤ Eveniment


    Pandemia încurcă investițiile


    Opt saloane modernizate la Spitalul de Boli Infecțioase


    25.05.2020
  • ➤ Eveniment


    Oficial: Elevii vor purta mască la examene și cursuri


    25.05.2020
  • ➤ Eveniment


    Dispensere cu dezinfectant în autobuzele RATBV


    25.05.2020
  • ➤ Actualitate


    Cărțile de la Biblioteca Județean㠄George Barițiu” intră în carantină


    25.05.2020
  • ➤ National


    Piața gazelor naturale se liberalizează


    Până la 1 iulie trebuie să ne alegem furnizorul de gaz metan


    25.05.2020
  • ➤ National


    Orban: Pensiile vor crește, dar cu atât cât ne va permite economia


    25.05.2020
  • ➤ National


    Programul de relansare economică va fi prezentat pe 1 iunie


    25.05.2020
  • ➤ Life


    Pandemia anulează show-ul


    Gina Pistol rămâne fără Asia Express?


    25.05.2020
  • ➤ Life


    Randi nu și-a găsit încă marea dragoste


    25.05.2020
  • ➤ Life


    Oana Cuzino o dă în judecată pe Firea


    25.05.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Sfaturi de igienă


    25.05.2020
  • ➤ Sport


    Comemorare


    Nicolae Pescaru, în 5 amintiri memorabile!


    25.05.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Ce-ar fi?


    25.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Încă un deces COVID 19 la Brașov, iar bilanțul morților urcă la 47


    24.05.2020
  • ➤ Sport


    Nuno Viveiros, amintiri din perioada FC Brașov. „ Șumudică era nebun. Un personaj”


    24.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Opt cazuri noi de Coronavirus la Brașov și numărul pacienților internați ajunge la 685. La nivel național, numărul cazurilor a trecut de 18.000


    24.05.2020
  • ➤ National


    Încă un cadru medical a murit din cauza coronavirusului. Moartea asistentei învăluită în mister


    24.05.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Linia 28 nu va mai ajunge azi în cartierul Avantgarden

    Articolul următor


    Experimente trăznite la Noaptea Cercetătorilor

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Setări Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    2003 - 2020 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 19 milisecunde, încărcat în milisecunde