La un an de la intervenția brutală a jandarmilor din Piața Victoriei, 24.000 de oameni, din București și din țară au ieșit, din nou, în stradă, sâmbătă, 10 august 2019
La un an de la intervenția brutală a jandarmilor din Piața Victoriei, oamenii au ieșit, din nou, sâmbătă, 10 august 2019, în stradă. De data aceasta, manifestația, la care au fost în jur de 24.000 de oameni, la București și în marile orașe din țară, s-a încheiat pașnic.
De la câteva zeci de protestatari care au venit inițial, sâmbătă și în fața Prefecturii din Brașov s-au adunat, până la ora 20.00, peste 200 de persoane, care au pornit apoi în marș pe traseul Prefectura Brașov strada Republicii - Piața Sfatului. Ca în toată țara, protestatarii brașoveni au cerut pedepsirea celor responsabili pentru intervenția brutală a Jandarmeriei la protestul diasporei de anul trecut, dar și demisia celor vinovați de moartea Alexandrei și Luizei. La Brașov, protestul s-a desfășurat în liniște, fără scandări de lozinci. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Jandarmi Brașov, nu au fost înregistrate incidente. Dacă brașovenii au ales că poarte pancarte prin care să-și transmită mesajele, în alte orașe, la Cluj, Tg Mureș, Iași și București, oamenii au scandat PSD, ciuma roșie, Alo, 112! Nu mai ține linia ocupată, dar și Uniți putem învinge un sistem, Demisia sau Jos Guvernul, Fără penali în funcții publice și Corupția ucide.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!