Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Eveniment
Publicitate

Descoperire macabră în pădure

Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.E., 10.06.2019
Un cadavru descompus și actele celui mort au fost găsite de către jandarmi și salvamontiști, în pădure, în zona localității Râșnov. Ei cred că ar putea fi vorba despre un pompier de la I.S.U. Mureș, dispărut în februarie pe munte. Atât rămășițele umane cât și actele, care sunt deteriorate serios, trebuie analizate cu atenție. „Misiunea este în cooperare cu Salvamontul. Sunt angrenați cinci jandarmi montani și doi salvamontiști. A fost o persoană dată dispărută la sfârșitul lunii februarie, din județul Mureș. Ieri s-au găsit niște haine și niște documente, dar sunt sfâșiate, iar astăzi s-au găsit părți din corp, mai exact craniul, dar după atâta timp trebuie să se facă analize pentru a se stabili cu exactitate cui aparține. Misiunea de căutare continuă“, a declarat sâmbătă Radu Hegheduș, reprezentantul IJJ Brașov, potrivit Mediafax. Președintele Salvamont România, Sabin Cornoiu, a confirmat că în zonă se desfășoară căutări și, din primele informații, se pare că trupul defunctului ar fi fost dezmembrat de animale. La finele lunii februarie, un bărbat de 37 de ani, angajat al ISU Mureș, a dispărut pe munte. În 26 februarie, el a răspuns la telefon și a spus că este în drum către Vârful Omu, după care nu a mai revenit acasă și nici nu a mai dat vreun semn de viață.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Eveniment




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Sport


    Daniel Isăilă, succes uriaș în Arabia Saudită / Prima victorie a sezonului a venit cu Al -Nassr


    20.09.2019
  • ➤ Local


    Un brașovean a fost găsit mort în toaleta de la Kaufland


    20.09.2019
  • ➤ Sport


    Corona Brașov a trecut și de hopul Zalău! Victorie mare pe terenul echipei lui Tadici


    20.09.2019
  • ➤ Sport


    Liga 3, etapa 5


    ACS SR Brașov, eșec sever la Slatina / Cetate Râșnov, thriller cu Unirea Bascov


    20.09.2019
  • ➤ Local


    Șaguniștii au adus medalie de bronz pentru România, de la Concursul tinerilor oameni de știință, din Belarus


    20.09.2019
  • ➤ National


    Curtea de Apel București: Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea


    20.09.2019
  • ➤ Local


    Ovidiu Mezei și-a dat demisia de la conducerea Operei Brașov


    20.09.2019
  • ➤ Local


    Conducerea Catena dă vina pe farmacistele de la Brașov că nu onorează rețetele compensate MAI


    20.09.2019
  • ➤ National


    Iohannis și-a depus candidatura pentru al doilea mandat: e nevoie de o muncă imensă pentru a repara tot ce a stricat PSD în trei ani


    20.09.2019
  • ➤ National


    Barna și-a depus candidatura pentru Cotroceni: Voi fi în turul al doilea


    20.09.2019
  • ➤ Life


    Le vezi cu ochii tăi


    Locuri ciudate din România


    20.09.2019
  • ➤ Life


    Trebuie atent îngrijite


    Mâinile spun cine ești


    20.09.2019
  • ➤ Life


    Cremos și aromat


    Tortul Egiptean, cel mai bun tort din lume


    20.09.2019
  • ➤ Life


    Doi rinoceri albi nordici, ultimii de pe planetă


    20.09.2019
  • ➤ Life


    Cel mai nou petfluencer


    Cel mai fericit arici din lume are 1.5 milioane de urmăritori pe Instagram


    20.09.2019
  • ➤ Life


    Timpul, un fel de partener


    6 cântărețe celebre care s-au schimbat mult


    20.09.2019
  • ➤ Life


    Pot da dependență


    Cele mai bune seriale psihologice


    20.09.2019
  • ➤ Life


    "Băiatul de aur“ al Hollywood-ului


    Marele regret pe care îl are Brad Pitt


    20.09.2019
  • ➤ Prima pagina


    Laura Codruța Kovesi va fi procuror-șef european


    20.09.2019
  • ➤ Eveniment


    Abrambureli pentru anul viitor


    Liceele unde niciun elev n-a luat Bac-ul rămân fără clase de a IX-a


    20.09.2019
  • ➤ Eveniment


    Cabana Urlea a ars până la prag


    20.09.2019
  • ➤ Eveniment


    Brașovenii, invitați să curețe zona Warthe, sâmbătă, la „Let’s Do it, România“


    20.09.2019
  • ➤ Eveniment


    Din 2020


    Taxiurile din Brașov ar putea fi obligate să fie Euro 4


    20.09.2019
  • ➤ Arta & Cultura & Media


    Capella Cracoviensis, în concert la Biserica Neagră


    20.09.2019
  • ➤ Eveniment


    Un parc nou cu loc de joacă în cartierul Triaj


    20.09.2019
  • ➤ Eveniment


    Brașovul a trimis peste 72.000 de semnături pentru Iohannis


    20.09.2019
  • ➤ Actualitate


    Un pic mai bine


    Pacienții secției de psihiatrie de la Vulcan au primit haine și încălțări noi


    20.09.2019
  • ➤ Week-end


    Unde ieșim


    Invitații de weekend


    20.09.2019
  • ➤ Life


    La Vocea României


    Karmen l-a cucerit pe Horia Brenciu


    20.09.2019
  • ➤ Life


    Oamenii de știință vor lega Pământul de Lună cu un cablu


    20.09.2019
  • ➤ Life


    Iuliana Luciu a câștigat procesul cu calomniatoarea ei


    20.09.2019
  • ➤ Life


    Andreea Marin și-a dus iubitul la mânăstiri


    20.09.2019
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Moduri în care poți folosi ulei de cocos


    20.09.2019
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    20.09.2019
  • ➤ Sport


    Cetate Râșnov joacă în Valea Ursului


    20.09.2019
  • ➤ Sport


    Mihai Stere revine în antrenorat


    20.09.2019
  • ➤ Sport


    „E nevoie de atenție“


    Corona va juca pe terenul lui Tadici


    20.09.2019
  • ➤ Sport


    Liga 4 Brașov. Precizia Săcele - CSM Corona Brașov, derbiul turului


    20.09.2019
  • ➤ Sport


    AJF Brașov. Curs pentru arbitri de fotbal


    20.09.2019
  • ➤ Sport


    Liga 3


    ACS SR Brașov fără Surdu la Slatina


    20.09.2019
  • ➤ National


    Ambasadorul UE Luminița Odobescu a votat pentru Kovesi, ignorând cererea lui Dăncilă


    19.09.2019
  • ➤ National


    Laura Codruța Kovesi a fost votată procuror-șef european


    19.09.2019
  • ➤ National


    Președintele Transelectrica a fost revocat, după ce s-a confirmat că diploma lui de inginer este falsă


    19.09.2019
  • ➤ Local


    Agent al unei firme de securitate din Brașov lovește, scuipă și face gesturi obsene în trafic


    19.09.2019
  • ➤ National


    Liberalii au decis să depună moțiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă pe 27 septembrie


    19.09.2019
  • ➤ Prima pagina


    Prea piperat!


    Proiectul WC-ului de 1 milion de lei a fost retras


    19.09.2019
  • ➤ National


    Dăncilă: România va vota împotriva Codruței Kovesi la Parchetul European


    19.09.2019
  • ➤ Eveniment


    Drame pe șosea


    În ambulanța lovită pe DN13 era un copil operat pe inimă


    19.09.2019
  • ➤ Local


    Cinci persoane reținute la Brașov în cazul hoților de seifuri


    19.09.2019
  • ➤ Eveniment


    Reținut, după ce a sechestrat un bebeluș


    19.09.2019
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Oprică nu vrea să fie țap ispășitor în noroaie

    Articolul următor


    Borza demis de la Guvern. Va părăsi și PSD?

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 6.7141 milisecunde, încărcat în milisecunde