Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Eveniment
Publicitate

Creșă sau grădiniță în Avantgarden

Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.P., 19.04.2019
În cartierul Bartolomeu, zona Avantgarden, se va construi o unitate de învățământ pentru copii de vârste preșcolare. Deocamdată nu se știe dacă va fi o grădiniță sau o creșă, cei care vor stabili prioritatea urmând să fie cetățenii din zonă. Deocamdată, Primăria Brașov a anunțat că a identificat terenul necesar, care va fi pus la dispoziție chiar de către dezvoltatorul imobiliar din zonă. ,,Am avut zilele acestea o nouă discuție cu reprezentanții dezvoltatorului imobiliar din Bartolomeu cu privire la necesitatea construirii unei creșe sau grădinițe în această zonă. De data aceasta am ajuns la un acord, astfel că dezvoltatorul Avantgarden va ceda domeniului public o suprafață de teren situată între străzile Egretei și Pelicanului, pe care noi vom construi o creșă sau o grădiniță. Pentru a stabili destinația exactă a terenului, creșă sau grădiniță, vom avea discuții și cu cetățenii din această zonă. Deja cei de la Avantgarden au înregistrat la notar un angajament pentru trecerea acestui teren în domeniul public, iar în perioada următoare dezvoltatorul va face dezmembrarea terenului, după care vom înainta Consiliului Local proiectul de trecere a terenului în domeniul public. Sper ca în câteva luni să putem lansa licitația pentru proiectare, pentru ca anul viitor să putem lansa licitația pentru execuție. Mă bucur că încep și dezvoltatorii să înțeleagă că nu le pot oferi clienților lor doar niște pereți la un bloc, ci trebuie să le ofere și facilitățile pe care le presupune un oraș ca Brașovul“, a declarat primarul George Scripcaru.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Eveniment




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Sport


    Reluarea Ligii 1, pusă în pericol. De ce se teme șeful FRF, Răzvan Burleanu


    28.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Un nou deces la Brașov urcă bilanțul la 50 de morți


    28.05.2020
  • ➤ Eveniment


    POLIȚIA BRAȘOV


    1 iunie, Ziua Internațională a copiilor - Sfaturi pentru o copilărie în siguranță


    28.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    De la 1 iunie, marea relaxare: se redeschid terasele, avem liber la vacanțe și spectacole


    28.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Ziua eroilor, sărbătorită la Brașov în format de pandemie


    28.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    16 noi cazuri COVID 19 la Brașov, 197 de cazuri noi în țară


    28.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Poliția a pus mâna pe o bandă care opera furturi din locuințe și mașini


    28.05.2020
  • ➤ Comunicate


    ANUNȚ DE PRESĂ


    FINALIZAREA PROIECTULUI „Extindere capacitate de fabricare la Stelco România SRL”


    28.05.2020
  • ➤ Prima pagină


    Coronavirusul nu dă înapoi la Brașov


    28.05.2020
  • ➤ Eveniment


    Lucrări în stand-by


    169 de semnături împotriva canalului Timiș pe strada Castanilor


    28.05.2020
  • ➤ Eveniment


    Bariere digitale pe străzile Postăvarului și Sadoveanu


    28.05.2020
  • ➤ Eveniment


    Pasajul Fartec va fi redeschis la sfârșitul anului


    28.05.2020
  • ➤ Eveniment


    Medicii de familie, scutiți prin lege de plata impozitului pe sediul cabinetelor


    28.05.2020
  • ➤ Religie


    O zi cu două sărbători mari


    Sărbătoarea Înălțării este o zi de împăcare


    28.05.2020
  • ➤ Eveniment


    Trei centre noi pentru copiii cu tulburări de comportament


    28.05.2020
  • ➤ Actualitate


    E lege


    S-a lungit lista celor care primesc stimulentul de risc COVID


    28.05.2020
  • ➤ Life


    Nume surpriză la show


    Toto Dumitrescu, Jojo și Ada, la „Te cunosc de undeva!”


    28.05.2020
  • ➤ Life


    Ioana Ginghină deține secretul pentru o piele fină


    28.05.2020
  • ➤ Life


    Delia e supărată că i s-a anulat concertul drive-in


    28.05.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Ce trebuie să facem atunci când ne doare capul?


    28.05.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    28.05.2020
  • ➤ Sport


    Răzvan Lucescu a devenit membru „Elite” în programul „DDB”


    28.05.2020
  • ➤ Sport


    ACS Transilvania Brașov trimite două echipe la turneele finale


    28.05.2020
  • ➤ Sport


    Credit pentru „Mourinho“


    Florin Dîrvăreanu continuă la Cetate Râșnov


    28.05.2020
  • ➤ Sport


    Telenovela transferului lui Ianis Hagi de la Genk la Glasgow Rangers


    28.05.2020
  • ➤ Sport


    Efectul coronavirus


    Daniel Isăilă: „A dispărut tot farmecul fotbalului“


    28.05.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Până când?


    28.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Accident cu o victimă pe DN1, la intrarea în Brașov


    27.05.2020
  • ➤ National


    UE alocă 750 de miliarde de euro! Câți bani primește România


    27.05.2020
  • ➤ National


    A fost extinsă lista celor care beneficiază de stimulentul de risc de infectare cu COVID, de 2.500 de lei


    27.05.2020
  • ➤ Sport


    FRF. Ședință maraton a Comitetului Executiv. Termen prelungit pentru depunerea dosarului de certificare la Liga 3


    27.05.2020
  • ➤ Economic


    Ce se modifică în programul de finanțare pentru firme IMM Invest


    27.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Sanctuarul de urși de la Zărnești se redeschide pe 2 iunie pentru vizitatori


    27.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Numărul de cazuri de COVID-19 a trecut de 700 la Brașov. La nivel național, aproape 18.600 de persoane au fost testate pozitiv


    27.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Cutremur la 75 kilometri est de Brașov


    27.05.2020
  • ➤ Comunicate


    ANUNȚ DE PRESĂ


    FINALIZAREA PROIECTULUI „Extindere capacitate de fabricare la Stelco România SRL”


    27.05.2020
  • ➤ Comunicate


    Anunț de presă


    Finalizarea proiectului „DEZVOLTAREA SOCIETATII PRIN ACHIZITIA DE NOI ECHIPAMENTE”


    27.05.2020
  • ➤ Prima pagină


    Spitalul Pneumo trage pe dreapta secția ATI


    27.05.2020
  • ➤ Eveniment


    O cumpără Primăria


    ISU Brașov primește autospecială multirol


    27.05.2020
  • ➤ Eveniment


    Academia Forțelor Aeriene „Henri Coand㔠Brașov va monitoriza calitatea aerului din Brașov


    27.05.2020
  • ➤ National


    Cum repornesc motoarele


    Firmele care recheamă angajații din șomaj tehnic vor primi ajutor financiar


    27.05.2020
  • ➤ Actualitate


    Sondaj Inscop: PNL la 38,5%, urmat de PSD (25,8%), USR+PLUS (10,2%)


    27.05.2020
  • ➤ National


    USR acuză Guvernul Orban că blochează înființarea DNA-ului pădurilor


    27.05.2020
  • ➤ Life


    Din nou singură


    Larisa Iordache a rămas fără iubit


    27.05.2020
  • ➤ Life


    Chef Adrian Hădean are show culinar la Digi 24


    27.05.2020
  • ➤ Life


    Lavinia, soția lui Ștefan Bănică, ținta unui obsedat sexual?


    27.05.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Ce trebuie să știi înainte să donezi sânge


    27.05.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    27.05.2020
  • ➤ Sport


    Burcă Ovidiu, cu tupeu înainte


    27.05.2020
  • ➤ Sport


    Liga I


    Marius Constantin și Aby Popa au rămas fără antrenor la Gaz Metan Mediaș


    27.05.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Parteneriat cu SC Distribuție Electrica Transilvania Sud SA


    Încă o clasă de învățământ dual la Colegiul Tehnic „Mircea Cristea“

    Articolul următor


    „Nu încuraja cerșetoria!“, campanie a Poliției Locale și RATBV

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Setări Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    2003 - 2020 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres - Stiri Brasov | Powered by Yky CSM | executat în 6 milisecunde, încărcat în milisecunde