– Dragule, ce îți place mai mult la mine? Fața mea superbă sau trupul meu perfect?
– Simțul umorului!
Bancul zilei
O carte pe zi
Puritate, de Jonathan Franzen
„Puritate face ceea ce trebuie să facă orice ficțiune: ne împinge să trecem de suprafața lucrurilor, să descoperim că iubirea poate să se năruie și că putem fi trădați de propriile convingeri” – Los Angeles Times
Rețeta zilei
Budincă de ciuperci
Ingrediente: 2 kg de ciuperci, două cepe, o legătură de pătrunjel, o legătură de mărar, ulei, sare, piper, pesmet; două ouă.
Preparare: Ciupercile, curăţate și spălate, se fierb în apă cu sare.După 15 minute, se scurg şi se dau prin maşina de tocat. Ceapa se taie foarte mărunt, se căleşte în ulei, se amestecă apoi cu ciupercilee, cu verdeaţa tocată şi cu condimentele. Pui şi două gălbenuşuri frecate cu sare şi două albuşuri bătute spumă. Se toarnă totul într-un vas pentru cuptor (uns cu ulei şi tapetat cu pesmet). Se coace la cuptor, la foc potrivit, timp de o oră.
S-a întâmplat la 18 aprilie
1506 – A început construcția bazilicii Sfântul Petru din Roma, în timpul pontificatului papei Iulius al II-lea
1848 – A avut loc prima adunare politică a românilor din Transilvania, la Blaj, pe Câmpia Libertăţii (Adunarea din duminica Tomii) la care se hotărăşte convocarea Marii Adunări Naţionale de la Blaj
1909 – În România este înfiinţată Societatea comunală pentru construcţia şi exploatarea tramvaielor în oraşul Bucureşti
1912 – Vasul RMS Carpathia ajunge la New York cu 706 supraviețuitori ai dezastrului Titanic
1929 – S-a născut Ion Voinescu, fotbalist român, considerat unul dintre cei mai buni portari
1955 – A murit fizicianul Albert Einstein, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în 1921
2003 – A încetat din viață Emil Loteanu, regizor și scenarist din Republica Moldova (n. 1936), autorul filmului „Șatra” (n. 06.11.1936)
Cugetări
Nelson Mandela: „Educația este cea mai puternică armă ce o putem folosi pentru a schimba lumea”
Liga 3, etapa 4, play-off I Cetate Râșnov, duel cu Olimpic Zărnești. Kids Tâmpa primește vizita liderului
Liga 3, etapa 4, play-off. Cetate Râșnov, duel cu Olimpic Zărnești. Kids Tâmpa primește vizita liderului
Sâmbătă sunt programate meciurile etapei a 4-a din play-off-ul Ligii a 3-a. Olimpic Zărnești se deplasează la Râșnov pentru meciul cu Cetate. Zărneștenii vin după două eșecuri consecutive, în timp ce echipa râșnoveană are o serie de trei înfrângeri! Pe ICIM, Kids Tâmpa va întâlni pe AFC Câmpulung Muscel, liderul Seriei a 5-a. Brașovenii lui Liviu Negoiță au doar varianta victoriei pentru a păstra șanse în lupta pentru locul doi ce duce la barajul de promovare.
Liga 3, etapa 4, play – off
Sâmbătă, ora 17.00
Liga 3, etapa 3, play – off
Cetate Râșnov – Olimpic Zărnești
Kids Tâmpa Brașov – AFC Câmpulung Muscel
Clasament: 1. AFC Câmpulung 51 p, 2. Olimpic Zărnești 43p, 3. Kids Tâmpa Brașov 39p, 4. Cetate Râșnov 37 p.
Liga 3, etapa 4, play- out | SR Brașov – Ciucaș Tărlungeni, meciul suferinței pe Tineretului
Liga 3, etapa 4, play- out | SR Brașov – Ciucaș Tărlungeni, meciul suferinței pe Tineretului
SR Brașov și Ciucaș Tărlungeni, ultimele clasate din C5 se vor duela sâmbătă pe stadionul Tineretului. Un meci în care ambele echipe au mare nevoie de victorie pentru a rămâne cu șanse în lupta pentru evitarea retrogradării. Pentru antrenorul lui Ciucaș Tărlungeni, Liviu Nicolae, dar și pentru portarul Bogdan Căucă, meciul de sâmbătă este unul special. Cu Liviu Nicolae la timonă, SR Brașov a fost aproape de promovare în Liga 2, iar Căucă a fost un jucător emblematic pentru SR Brașov. Ciucaș Tărlungeni nu a acumulat niciun punct în play-out, în timp ce elevii lui Rareș Forika au strâns două puncte din 3 meciuri. „Meciul de sâmbătă sperăm să ne aducă primul succes din play-out și să ne dea speranțe pentru etapele următoare“, spune managerul – jucător al lui SR Brașov, Horia Popa. „Vom trata meciul ca pe un meci obișnuit de campionat. În acest moment cei de la SR Brașov sunt într-o formă sportivă mai bună, dar noi sper să ne găsim linia și să obținem un rezultat bun“, a spus Liviu Nicolae.
Liga 3, etapa 4, play – out
Vineri, ora 17.00
AFC Odorheiu Secuiesc – Viitorul Curița
Sâmbătă, ora 17.00:
SR Brașov – Ciucaș Tărlungeni
KSE Tg. Secuiesc – Sepsi OSK II
Clasament: 1. AFC Odorheiu Secuiesc 35 p, 2. Viitorul Curița 23 p, 3. KSE Tg. Secuiesc 23p, 3., 4. Sepsi OSK II 22 p, 5. Ciucaș Tărlungeni 13p, 6. SR Brașov 9p.
Triplă pentru istorie! După Cupa României și Erste Liga, Corona Brașov e și campioana României la hochei pe gheață
Triplă pentru istorie! După Cupa României și Erste Liga, Corona Brașov e și campioana României la hochei pe gheață
Corona Brașov a câștigat Liga Națională de hochei, după ce a învins pe SC Miercurea Ciuc și în meciul doi al finalei. Brașovenii au câștigat titlul de campioni cu 2-0 la general după 3-2 la Miercurea Ciuc (marți) și 6-4 în meciul disputat în această seară la Brașov. Meciul doi al finalei a fost cu adevărat spectaculos. Ciucanii au condus cu 3-1 și 4-2, dar brașovenii au revenit incredibil și au câștigat cu 6-4!
Triplă pentru istorie
Grație triumfului din Liga Națională, Corona Brașov a cucerit o triplă istorică în acest sezon formată din Erste Liga, Cupa României și campionatul României.
Pentru Corona Brașov este al șaselea titlu național, după cele obținute în 2014, 2017, 2019, 2021 și 2023.
Județul Brașov are 9 finaliste în competiția ,,Destinația anului 2024“
Județul Brașov are 9 finaliste în competiția ,,Destinația anului 2024“. Ediția din acest an a competiției ,,Destinația anului 2024“ are înscrise 300 de destinații. Județul Brașov este în frunte cu 9 destinații în lista finalistelor, urmat de județele Sibiu și Suceava, cu câte 7, și de județul Prahova, cu 6 finaliste. În 2024, competiția s-a extins și în Republica Moldova. Municipiul Brașov se află pe lista finalistelor la categoria „Orașe care inspiră”.
Categoriile dedicate localităților sau regiunilor:
Orașe care inspiră: Alba-Iulia, Brașov, Municipiul București, Chișinău, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Piatra-Neamț, Oradea, Sibiu, Suceava, Timișoara;
Tărâmuri cu istorie și tradiție, categorie prezentată de berea Caraiman: Mărginimea Sibiului, Maramureșul istoric, Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului, Cetățile dacice din munții Orăștiei, Țara Oașului, Câmpulung Moldovenesc, Soroca (Republica Moldova), Ținutul Neamțului, Ținutul Babei Vrâncioaia, Culele Doljului, Ținutul Mănăstirilor din Bucovina;
Regiuni eco-turistice, categorie prezentată de Asociația de Ecoturism România: Eco Maramureș, Delta Dunării, Colinele Transilvaniei, Țara Dornelor, Munții Vrancei, Ținutul Zimbrului – Neamț, Pădurea Craiului – Apuseni, Băile Tușnad și împrejurimile, Maramureș – Țara Lăpușului, Peștera Padina, Rezervația Naturală Plaiul Fagului (Republica Moldova), Țara Hațegului – Retezat;
Stațiuni turistice: Mamaia, Toplița, Bran, Gura Humorului, Băile Felix, Soveja, Sinaia, Borsec, Păltiniș, Predeal, Slănic-Moldova, Sovata;
Sat de poveste – categorie prezentată de Antreprenorești: Biertan (jud. Brașov), Fundata (jud. Brașov), Văleni (Republica Moldova), Sâncraiu (jud. Cluj), Vama Buzăului (jud. Brașov), Corbi (jud. Argeș), Figa (Bistrița-Năsăud), Cocorăștii Mislii (jud. Prahova), Ciocănești (jud. Suceava), Sâmbăta de Sus (jud. Brașov).
Categoriile dedicate atracțiilor turistice, susținute de METRO :
Parcuri de distracție și aventură: Dino Parc Râșnov, Baza Sportivă Brizo Iași, Mini Transilvania Parc Odorheiu Secuiesc, Dinosaur World Transylvania Hunedoara, Cornișa AquaPark & Sports Botoșani, Povestea Calendarului Sibiu, Valea cu Povești Bran, Domeniile Murani Timiș, Jurasica Adventure Park Neptun, Alpine Coaster Toplița, Brambura Park Avrig;
Atracții cultural-educative, categorie prezentată de BCR: Palatul Culturii din Iași, Castelul Bran, Muzeul Astra Sibiu, Castelul Corvinilor Hunedoara, Cazinoul Constanța, Străzi Deschise – București, Complexul Muzeal „Saharna-Țîpova” din Rezina (Republica Moldova), Muzeul Maramureșean Sighetul Marmației, Porolissum Zalău, Festivalul de Artă Medievală ”Ștefan cel Mare” Suceava, Mănăstirea Căpriana (Republica Moldova), Casa Muzeelor Iași, Muzeul Recordurilor Românești;
Wellness: Alma Health & Spa Retreat Lacu Sărat, Therme București, Panoramic Colibița, Bacolux Afrodita Resort & Spa Herculane, Casa Timiș Wellness & Spa Resort Chițorani, Akasha Wellness Retreat Peștera, Ana Hotels Europa & Health SPA Eforie Nord;
Cazări epice – resorturi: Poseidon Hotel & Spa 4*, Ibis Styles Venus, Teleferic Grand Hotel, Zaga Zaga, Club Vila Bran, Bacolux Koralio, Green Village, Ana Hotels Poiana Brașov;
Cazări epice – boutique, categorie prezentată de Epic Visits: Pleiada Boutique Hotel, Iași, Castel Hotel Daniel, Atra Doftana, Hadar Chalet, Casa ”Dimineți în cerdac”, Ursa Mică Glamping Resort, Nooks by Adybeca, Bransilvania, Complexul Satu Muscelean, Valea celor XII, județul Neamț, Ohana Boutique Hotel, Pensiune „La Tudora”, Republica Moldova;
Experiențe gastronomice: Gastro Local Mihaela Bilboacă Vama Buzăului, Mama Cozonacilor Bran, Conacul Grigorescu Rătești, Riviera 990 Resort & Restaurant Porțile de Fier, Cetățuia Hotel & Restaurant Măgura – Buzău, Casa Timiș Wellness & Spa Resort Chițorani, Casa VLC Bilbor, Atra Doftana, Gastro Local Alina Tonie Vama Buzăului, Valea Verde Cund – Mureș, Restaurant Kibuț Gărâna.
Alegerea destinațiilor câștigătoare
„Avem foarte multe destinații extraordinar de frumoase, fie că sunt localități sau regiuni întregi, fie că sunt atracții turistice. Cele mai frumoase merită cunoscute, astfel încât să beneficieze de pe urma eforturilor lor și să fie un exemplu și pentru altele. Acum așteptăm cât mai mulți români să răspundă la întrebarea „Luând în calcul tot ce știți sau ați auzit despre aceste destinații, care dintre ele merită în acest an cel mai mult titlul „Destinația Anului”?”, declară Mihai Bârsan, inițiatorul competiției Destinația Anului. Câștigătoarele competiției de anul acesta vor fi anunțate pe 21 mai, pe scena Ateneului Român.
Putem vota pe platforma www.destinatiaanului.ro
Destinațiile câștigătoare vor fi alese pe baza punctajului calculat pe trei paliere: votul publicului pe platforma www.destinatiaanului.ro, votul juriului și pe baza rezultatelor cercetării Destinații Vizionare. La categoria Cea mai bună promovare, câștigătoarele vor fi alese exclusiv prin decizia juriului care în această etapă este format din peste 200 de membri.
Primăria Brașov a pregătit un ghid de activități pentru ,,Săptămâna verde” a elevilor
Pentru a pregăti ,,Săptămâna verde”, care începe din 22 aprilie în școlile brașovene, Primăria Brașov a elaborat un ghid de activități care pot fi accesate, gratuit, de cadrele didactice și elevii din unitățile de învățământ brașovene. Programul include activități interactive în interiorul școlilor, dar și activități în aer liber, la care sunt invitați să participe inclusiv părinții.
,,Mai sunt câteva zile până când elevii brașoveni vor avea ocazia să învețe despre ecologie, sustenabilitate și protecția mediului în cadrul «Săptămânii verzi», care începe în 22 aprilie. Pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice, al elevilor, dar și al părinților, am gândit un ghid care să acopere toate nevoile informaționale și care să le ofere copiilor posibilitatea să se implice în activitățile organizate în această săptămână. Fie că vorbim de schimbările climatice, de risipa alimentară sau de economia circulară, am pregătit cu specialiștii în domeniu un program care să se poată desfășura atât în clase, cât și în aer liber. Sperăm ca acest ghid să fie un instrument folositor pentru ca, împreună, să transformăm viitorul acestui oraș într-unul în care bunăstarea oamenilor și grija față de mediu să fie pe primul loc”, a declarat primarul Allen Coliban.
Ghidul prezintă o serie de propuneri de activități și lecții pe care cadrele didactice și elevii le pot implementa în ,,Săptămâna verde”, pe mai multe teme, cum ar fi schimbările climatice, Ziua Pământului, reducerea risipei alimentare, colectarea selectivă a deșeurilor, orașe verzi.
Toate propunerile din ghid sunt opționale.
Ghidul conține:
– un program detaliat pentru 7 zile, cu activități și lecții teoretice și practice, adaptate pentru a oferi o experiență educațională cuprinzătoare;
– acțiuni și lecții cu durată între 50 și 100 minute;
– sesiuni de discuții libere, în care elevii pot împărtăși idei și preocupări legate de mediul înconjurător și pot propune soluții creative;
– activități în afara claselor de curs, în curtea școlii, în parc, în oraș sau în afara lui; activități fizice – cum ar fi grădinărit sau mersul pe poteci montane;
– sesiuni de discuții, pentru a reflecta asupra experiențelor și învățămintelor din activități și pentru a consolida înțelegerea și angajamentul pentru protecția mediului;
– activități la care pot participa și părinții sau chiar vecinii pentru a implica întreaga comunitate în eforturile noastre de conservare a naturii.
Ghidul poate fi descărcat de pe portalul www.brasovcity.ro, secțiunea Acces rapid, Educație, Săptămâna verde 2024 – Ghid de activități.