Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Eveniment
Publicitate

Sfadă de fațadă


Duel politic pe zidurile cetății

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: Mihaela Parghel, 10.07.2018
• Grupul PSD din Consiliul Local Brașov cere primăriei „să someze Consiliul Județean să pună de urgență la punct“ monumentele din zona istorică
Grupul PSD din Consiliul Local Brașov cere primăriei „să someze Consiliul Județean să pună de urgență la punct“ monumentele din zona istorică. „Urmează luna august, cu aflux important de turiști, care nu au ce să vadă din cauza nepăsării acestor oameni. Iar dacă CJ nu mișca un deget, cerem amendarea instituției!“, arată aleșii PSD într-un comunicat de presă. De altfel , comunicatele de presă reprezintă modul în care PSD înțelege să comunice cel mai des, în ultima perioadă. Reprezentanții celor două instituții de administrație „sesizate“ de consilierii locali PSD arată însă că intervențiile la turnuri, bastioane și cetate atîrnă de guvern, pentru trebuie să aștepte modificarea unei anexe la HG 972 privind imobilele în patrimoniul administrațiilor locale și județene.

Consilierii locali PSD acuz㠄nepăsarea Consiliului Județean“

„Monumentele istorice ale Brașovului sînt în paragină din cauza nepăsării din Consiliul Județean. Pentru că această instituție este administratorul fortificațiilor din jurul orașului. Cu Turnul Alb, Turnul Negru, Bastionul Graft, Consiliul Județean se laudă pe pagina sa de internet că le are în grijă, că le-a reabilitat în 2003-2007. Ba mai mult, pe unele, precum Bastionul Graft încă le mai exploatează, pentru că vizitarea se face contra-cost. Atunci de ce Turnul Negru, aflat la cîteva zeci de metri de acesta, este închis? De ce scărilor, care erau din lemn le lipsesc multe trepte, astfel încît oricine trece pe acolo este în pericol? Aflam din presă ca vicepreședintele Consiliului Județean dă vina pe Guvern, vinovatul de serviciu, că nu aproba mai repede trecerea monumentelor istorice în grija Primariei. Dar monumentele la cine au fost în ultimii ani? Cine ar fi trebuit să aibă grijă de ele?“, se întreabă consilierii locali PSD.

De două luni, „proiectul monumentelor“ adună avize la Guvern

Întrebat despre acest subiect, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Gabor, a precizat că în acest moment, proiectul de hotărîre de Guvern care clarifică situația monumentelor este „pe traseu“. Înainte de a fi aprobat, acest proiect are nevoie de mai multe avize de la ministere. „Cele mai multe avize au fost obținute deja, dar mai este nevoie de cîteva, pentru a intra în ședința de Guvern”, a explicat Adrian Gabor, care a anunțat că, pentru a face economie de timp, „Consiliul Județean și Primăria Brașov au pregătit deja procesul verbal de predare primire, iar transferul efectiv al imobilelor se va face imediat ce intră în vigoare Hotărîrea de Guvern”. Reprezentantul administrației județene consideră, pe de altă parte, că starea monumentelor este una bună, la interior, astfel că la scurt timp după preluare, cu unele intervenții exterioare, ele pot fi introduse în circuitul turistic. Pe de altă parte, și Primăria Brașov spune că așteaptă modificarea Hotărîrii de Guvern nr. 972/2002, care atestă domeniul public al județului Brașov, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Brașov, pentru a prelua efectiv monumentele. „Primăria așteaptă modificarea anexelor. În plus, noi am prevăzut în buget și suma de 200.000 de lei, pentru demararea lucrărilor de reparații la aceste obiective“, a declarat purtătorul de cuvînt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

Totuși... ce știu consilierii locali PSD despre monumente?

Proiectul de modificare a HG nr. 972/2002 a fost lansat spre dezbatere pe site-ul Ministerul Dezvoltarii Regionale și Administrației Publice încă din 20 aprilie, termenul limită pînă la care se puteau transmite propunerile fiind 30 aprilie (10 zile calendaristice de la data publicarii proiectului). După perioada respectivă, proiectul este tot în așteptarea unor semnături. Pe de altă parte, trebuie precizat faptul că, în ciuda „reclamațiilor“ grupului PSD din Consiliul Local - care se arată nemulțumit că CJ „exploateaz㓠Bastionul Graft, acest monument nu se află în proiectul de modificare a HG 972. Și asta pentru că el are un alt statut juridic, o parte fiind proprietate privată, iar altă parte, aparținînd județului.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Eveniment




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Sport


    CM2018. Franța e noua campioană mondială! 4-2 în finala cu Croația!


    15.07.2018
  • ➤ Local


    Un tînăr din Vrancea, principalul suspect în cazul înjunghierii bătrînului din Brașov, a fost arestat


    15.07.2018
  • ➤ Local


    Bărbat dat dispărut în Brașov, după ce a mers într-o zonă de agrement. Un prieten a alertat poliția


    15.07.2018
  • ➤ Life


    “Tag: Dă-o mai departe”: Homo Ludens și o competiție cu un jucător greu de învins (VIDEO)


    15.07.2018
  • ➤ Local


    Opera Brașov mută spectacolul „Prin lumea muzicii de film“ la Sala Patria


    15.07.2018
  • ➤ Local


    Universitatea Transilvania a prelungit pînă duminică înscrierile. Cele mai căutate facultăți


    15.07.2018
  • ➤ Local


    Mireasa și 12 nuntași din Brașov au ajuns la spital


    15.07.2018
  • ➤ Local


    Linie de producție pentru elicopterul H215M la Brașov


    14.07.2018
  • ➤ Sport


    Wimbledon 2018. Angelique Kerber este noua campioană / Victorie în două seturi cu Serena Williams!


    14.07.2018
  • ➤ Sport


    Pilotul brașovean Dan Gîrtofan, implicat într-un accident la Raliul Harghitei


    14.07.2018
  • ➤ Local


    Descinderi la suspecți de evaziune fiscală la Brașov


    14.07.2018
  • ➤ Sport


    Sportul Snagov, set la doi în amicalul cu Cetate Rîșnov


    14.07.2018
  • ➤ International


    Atentat terorist în Pakistan: Cel puțin 85 de morți și 150 de răniți


    14.07.2018
  • ➤ Local


    Traficul feroviar între Predeal și Timișu de Sus, redeschis pe un sens


    14.07.2018
  • ➤ Local


    ANAF lansează o nouă aplicație pentru a simplifica depunerea online a Declarației Unice


    13.07.2018
  • ➤ Local


    Electrocutat și ars în chinuri groaznice pe un vagon cisternă


    13.07.2018
  • ➤ Local


    Bătrînul înjunghiat pe stradă a fost salvat de o angajată ISU. Atacatorul este încă liber


    13.07.2018
  • ➤ National


    Tăriceanu nu merge pe varianta 100% a suspendării președintelui


    13.07.2018
  • ➤ Local


    Ministrul Justiției, Tudorel Toader, are un dosar penal pentru abuz în serviciu


    13.07.2018
  • ➤ Local


    Accident cu 7 victime pe podul de la Predeal


    13.07.2018
  • ➤ Local


    Bucură-te de performanțe de condus unice cu anvelopele de vara de la Anvelostar.ro


    13.07.2018
  • ➤ Life


    Idei de vacanță


    Cele mai curate orașe din Europa


    13.07.2018
  • ➤ Life


    Cura de vară


    Șase beneficii mai puțin cunoscute ale expunerii la soare


    13.07.2018
  • ➤ Life


    Plută contra metal


    Războiul dopurilor de vin


    13.07.2018
  • ➤ Life


    O bufniță polară a ajuns la închisoare


    13.07.2018
  • ➤ Life


    Un monstru gigant a eșuat pe o plajă


    13.07.2018
  • ➤ Life


    Din memorie


    Ciorile au capacitatea să creeze unelte


    13.07.2018
  • ➤ Life


    Spectaculoasă, 25.000 de cristale Swarovski


    Bjork poartă pe scenă o rochie creată de doi români


    13.07.2018
  • ➤ Life


    Nu mai sînt ce-au fost


    Vedete cu un trecut pe care l-ar face uitat


    13.07.2018
  • ➤ Life


    Actrița Gal Gadot a mers îmbrăcată în Wonder Woman la un spital de copii din SUA


    13.07.2018
  • ➤ Life


    O problemă de mărime


    Kim Kardashian a cheltuit peste 10.000 de lire pentru „stima de sine“ a cîinelui


    13.07.2018
  • ➤ Prima pagina


    Calcule pe hîrtie


    Pagube de peste 10,5 milioane lei, după inundațiile de la Brașov


    13.07.2018
  • ➤ Eveniment


    Încă un pas


    S-a stabilit comisia pentru viitorul Spital Regional


    13.07.2018
  • ➤ Eveniment


    Consilierii de probațiune, în grevă de avertisment


    13.07.2018
  • ➤ Eveniment


    Bătrîn înjunghiat pe Bulevardul Griviței


    13.07.2018
  • ➤ Eveniment


    ,,Marțafoi“ și ,,Bebe“ au ajuns după gratii


    13.07.2018
  • ➤ Eveniment


    Termenul limită pentru depunerea Declarației Unice, extins pînă în 31 iulie


    13.07.2018
  • ➤ Eveniment


    Tricolorul pe jegul din Gara Brașov


    13.07.2018
  • ➤ Eveniment


    Brașovenii din Noua au rămas fără oficiu poștal


    13.07.2018
  • ➤ Actualitate


    Pregătiri de festival


    Recitaluri la „Cerbul de Aur“ 2018: Delia, Andra, Horia Brenciu, Loredana și Carla’s Dreams


    13.07.2018
  • ➤ Arta & Cultura & Media


    A cincea ediție a C’Art Fest începe duminică la Cristian


    13.07.2018
  • ➤ Actualitate


    Școala gimnazială nr. 1 va fi extinsă cu un corp de clădire


    13.07.2018
  • ➤ National


    Anca Jurma a preluat mandatul de procuror-șef interimar al DNA


    „Voi continua lupta pe care DNA a început-o acum 15 ani“


    13.07.2018
  • ➤ National


    CSM și Inspecția Judiciară, sesizate după afirmațiile fără precedent ale lui Dragnea


    13.07.2018
  • ➤ National


    Guvernul are o mare problemă cu plata pensiilor și salariilor


    13.07.2018
  • ➤ Week-end


    Unde ieșim


    Invitații de weekend


    13.07.2018
  • ➤ Life


    Un rol provocator


    Ana Ularu, la premiera filmului în care joacã cu Keanu Reeves


    13.07.2018
  • ➤ Life


    Baschetbalistul LeBron James ar putea juca într-o comedie


    13.07.2018
  • ➤ Life


    Roxana Ciuhulescu a născut un băiețel


    13.07.2018
  • ➤ Life


    Brad Pitt, acuzat că a abandonat cu lașitate un proiect caritabil


    13.07.2018
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Microbuz de marfă răsturnat pe DN1

    Articolul următor


    Clădirea Rectoratului rămîne „îmbrăcat㓠pînă anul viitor

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 13.087 milisecunde, încărcat în milisecunde