Autentificare | Cont nou
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Eveniment
Publicitate

La volan, fără permis, prin centrul Brașovului

Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.G., 06.12.2017
Doi tineri, unul în vîrstă de 19 ani și celălalt de 21 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce au ieșit la plimbare cu mașina, prin centrul Brașovului, fără să aibă permis. Mai exact, tînărul de 19 ani i-a încredințat mașina amicului său, în vîrstă de 21 de ani, care nu avea permis de conducere și au ieșit la plimbare, în miezul nopții. Mașina celor doi a fost oprită de o patrulă de poliție pe Bulevardul Eroilor, iar în urma verificărilor polițiștii au stabilit că șoferul care a condus autoturismul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0. „Polițiștii au întocmit dosar penal pentru încredințarea unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducere fără permis, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor“, a spus purtătorul de cuvînt al Poliției Județene Brașov, Gabriela Dinu.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Eveniment

Administrația se face cu nerespectarea legii


Comuna Augustin, sat fără cîini




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Sport


    Cetate Rîșnov a cîștigat amicalul cu AFC Hărman l Precizia Săcele a pierdut la scor cu Steaua


    24.02.2018
  • ➤ Life


    Cine nu se sărută de Dragobete pierde iubirea


    24.02.2018
  • ➤ Local


    Accident cu două victime la Beclean


    24.02.2018
  • ➤ Local


    Cod portocaliu de ger la Brașov


    24.02.2018
  • ➤ IT, Stiinta si tehnica


    Asistentul vocal Google va fi disponibil în peste 30 de limbi pînă la sfîrșitul anului


    24.02.2018
  • ➤ National


    Ger polar și ninsori în weekend. Zonele unde temperaturile vor atinge și -20 de grade C


    24.02.2018
  • ➤ Sport


    AS SR Brașov, victorie la Tg. Secuiesc


    24.02.2018
  • ➤ National


    Cutremur de 3,7 în județul Buzău


    24.02.2018
  • ➤ Local


    Al doilea deces din cauza gripei la Brașov


    24.02.2018
  • ➤ National


    Raportul ministrului Justiției a fost publicat pe site-ul Ministerului Justiției


    23.02.2018
  • ➤ Local


    O șoferiță din Brașov a fugit de la locul accidentului


    23.02.2018
  • ➤ National


    În locul raportului lui Tudorel, pe site-ul Ministerului Justiției, blocat de joi seară, a apărut mesajul "temporar oprit"


    23.02.2018
  • ➤ Local


    Spitalul de Copii își va moderniza secția de sterilizare, în urma unei donații a Fundației Kronospan


    23.02.2018
  • ➤ Sport


    S-au tras la sorți optimile de finală din Europa League!


    23.02.2018
  • ➤ Sport


    Hochei. Erste Liga


    Corona și Ujpest, la egalitate după primele două meciuri din sferturi


    23.02.2018
  • ➤ Sport


    Sloganul campaniei lui Ionuț Lupescu la șefia FRF


    23.02.2018
  • ➤ Life


    Noul an chinezesc


    Anul Cîinelui de Pămînt


    23.02.2018
  • ➤ Life


    Pe alese


    Cinci motive pentru care sînt mai bune roșiile conservate întregi


    23.02.2018
  • ➤ Life


    În trend


    Coafuri care te fac să pari mai tînără


    23.02.2018
  • ➤ Economic


    Noile tarife RCA au fost publicate de ASF. Media generală este cu 9-11% mai mare decît în 2017


    23.02.2018
  • ➤ National


    Prima reacție a lui Kovesi: Voi răspunde punct cu punct tuturor afirmațiilor ministrului Justiției


    23.02.2018
  • ➤ Life


    Modul de comunicare al calamarilor este unic în natură


    23.02.2018
  • ➤ Life


    Secretele naturii


    A fost descoperită creatura ce ar putea deține secretul „tinereții“


    23.02.2018
  • ➤ Life


    Rapperul Drake a împărțit 1 milion de dolari într-un cartier sărac


    23.02.2018
  • ➤ Life


    Record


    Cea mai tînără cîntăreață care a depășit un miliard de vizualizări pe YouTube


    23.02.2018
  • ➤ Life


    Cine a fost marea dragoste a lui Mircea Radu


    23.02.2018
  • ➤ Life


    Nicole Cherry e foarte cuminte


    23.02.2018
  • ➤ Life


    Gestul care demonstrează


    Iulia Vîntur, soția lui Salman Khan?


    23.02.2018
  • ➤ Life


    Nu ajunge doar talentul


    7 actori care au fost concediați în timpul filmărilor


    23.02.2018
  • ➤ Prima pagina


    Rechizitoriu cu parfum stalinist


    Toader cere revocarea Codruței Kovesi de la șefia DNA


    23.02.2018
  • ➤ Eveniment


    Înnoire


    Noul RMN al Spitalului Județean va ajunge la Brașov la jumătatea lunii martie


    23.02.2018
  • ➤ Eveniment


    Un șofer de 19 ani, vinovat de accidentul de pe str. Ștefan cel Mare


    23.02.2018
  • ➤ Eveniment


    Explozie într-un apartament din Codlea


    23.02.2018
  • ➤ Eveniment


    Doi hoți din locuințe, prinși de polițiștii din Codlea


    23.02.2018
  • ➤ Eveniment


    Consiliul Concurenței, seminar despre ajutoarele de stat, la Brașov


    23.02.2018
  • ➤ Eveniment


    Administrația se face cu nerespectarea legii


    Comuna Augustin, sat fără cîini


    23.02.2018
  • ➤ Eveniment


    PSD, ALDE, UDMR și PNL au votat pentru tăierea pădurilor


    23.02.2018
  • ➤ Actualitate


    Reparație temporară


    CAS-ul pentru concediile medicale și maternale, plafonat pînă în iunie


    23.02.2018
  • ➤ Actualitate


    „Despre cazul Lucan și alte probleme din sistemul medical“, dezbatere la Brașov


    23.02.2018
  • ➤ Actualitate


    Pașapoartele vor fi valabile 10 ani


    23.02.2018
  • ➤ National


    Doar președintele României poate revoca procurorul-șef al DNA


    23.02.2018
  • ➤ Week-end


    Unde ieșim


    Invitații de weekend


    23.02.2018
  • ➤ Life


    A filmat 48 de ore pentru un videoclip


    Alina Eremia a ajuns la spital din cauza epuizării


    23.02.2018
  • ➤ Life


    Adriana Bahmuțeanu revine la tv: «Voi avea un alt proiect»


    23.02.2018
  • ➤ Life


    Justin Bieber, cavaler de onoare la nunta tatălui


    23.02.2018
  • ➤ Life


    Jane Seymour din Dr. Quinn a pozat în Playboy la 67 de ani


    23.02.2018
  • ➤ Cititori


    Pentru amatorii de pescuit


    Ce pescuim în luna februarie


    23.02.2018
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Sfaturi de sănătate în luna lui Mărțisor


    23.02.2018
  • ➤ Sport


    Călin Popescu, chemat de Țicleanu la lotul U 17 al României


    23.02.2018
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    23.02.2018
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Program special în decembrie


    71 de ani de teatru pe scena dramaticului brașovean

    Articolul următor


    Liberal-democrații Europeni și „Verzii“ europeni, interesați de o colaborare cu USR

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 9.8178 milisecunde, încărcat în milisecunde