Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Eveniment
Publicitate

20.000 de tone de gunoaie produse în Brașov, depozitate nu se știe unde

Publicitate
Dimensiune font:

Autor: Mihaela Parghel, 14.11.2017
În jur de 20.000 de tone de deșeuri menajere produse de populația din județul Brașov sînt depozitate aiurea, fără a ajunge la o groapă ecologică, așa cum cere legislația. Cifra, înaintată de președintele Comisiei de Mediu din Senatul României, parlamentarul brașovean Allen Coliban, este una statistică, rezultînd dintr-un calcul simplu al cantității pe care, estimativ, o produce o persoană, și cantitatea care a fost depusă la singura platformă ecologică din județ, aparținînd operatorului privat Fineco.

Anchetă a Comisiei de Mediu din Senat

În cadrul unei anchete la nivelul Comisiei de Mediu din Senat, pe tema managementului deșeurilor în România, au fost organizate evaluări în teren în mai multe județe, printre care Cluj, Bistrița-Năsăud, Suceava, Buzău, dar și la Brașov. „Brașovul este, din păcate, una dintre «oile negre» în sistemul de management al deșeurilor în România. Știm foarte bine, avem cele șase depozite neconforme care trebuie închise (Brașov, Rîșnov, Săcele, Codlea, Făgăraș, Victoria), la care se adaugă cel de la Rupea, unde s-a sistat depunerea deșeurilor în cursul acestei veri. Toate aceste gropi trebuie închise respectînd o procedură, iar acesta a fost principalul subiect al discuțiilor purtate și la Consiliul Județean Brașov, săptămîna trecută. Din datele culese în urma acestei discuții, din păcate, dacă ne raportăm la alte județe, există o întîrziere. Noi, acum, la Brașov sîntem în faza în care a fost lansată licitația pentru elaborarea Strategiei Integrate de Management al Deșeurilor. Dacă ne comparăm cu cele mai avansate județe, de exemplu Bistrița-Năsăud sau Argeș, ei au deja celulele de depunere a deșeurilor funcționale și rampe amenajate, adică vorbim de un sistem care deja se implementează. Există, totuși, semnale pozitive că, în județul Brașov, tot acest proces va fi unul destul de rapid, existînd interes și colaborare din acest punct de vedere“, a explicat Allen Coliban.

Făgărașul, cea mai mare cantitate de gunoaie „negăsite“

O altă problemă de gestionare a deșeurilor la Brașov, și nu numai, este lipsa unei trasabilități pentru gunoaiele produse. Un calcul estimativ, pe care senatorul Coliban îl consideră oricum subevaluat, arată că o persoană produce cel puțin 0,7 kg/zi, aceasta fiind și cifra înscrisă în Planul Național de Gestionare a Deșeurilor. De aici rezultă că Brașovul ar trebui să producă 140.000 de tone de deșeuri menajere anual. Cantitatea totală de deșeuri depusă anul trecut la Fineco este însă de 121.370 de tone, din datele preluate de președintele Comisiei de Mediu din Senat, de la proprietarul rampei ecologice. Cele mai mari diferențe între cantitățile de deșeuri depuse și cele prevăzute în PNGD se înregistrează în municipiul Făgăraș, care a depus anul trecut 475 de tone de deșeuri la depozitul Fineco, în condițiile în care, în conformitate cu datele din PNGD, ar fi trebuit ca această localitate s㠄produc㓠8.000 de tone. „Întrebarea care se pune este: unde sînt deșeurile? Încă din vara acestui an, USR Brașov a demarat proiectul «Harta deșeurilor» prin care, cu ajutorul cetățenilor, se identifică zone de depozitare ilegală de deșeuri. Ne propunem ca, în continuare, să sesizăm Comisariatului Județean Brașov al Gărzii Naționale de Mediu și celorlalte instituții cu atribuții în acest sens toate situațiile identificate“, a declarat președintele Comisiei de Mediu din Senat, Allen Coliban.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Eveniment




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Local


    Brașov: 273 de candidați la definitivat


    16.07.2018
  • ➤ Local


    Premii pentru cei mai buni contabili și experți contabili brașoveni


    16.07.2018
  • ➤ International


    Donald Trump și Vladimir Putin se întîlnesc în privat în sala gotică a palatului prezidențial finlandez


    16.07.2018
  • ➤ National


    Un avion militar de tip IAR 99 Șoim s-a prăbușit lîngă Bacău. Piloții s-au catapultat și au fost recuperați de autorități


    16.07.2018
  • ➤ National


    Dragnea și Tăriceanu au avut discuții la Parlament despre suspendarea lui Iohannis


    16.07.2018
  • ➤ Sport


    AS SR Brașov a început pregătirile / 14 jucători prezenți la primul antrenament! Reacția lui Florin Stîngă


    16.07.2018
  • ➤ Prima pagina


    Tragedie în noapte


    S-a urcat băut la volan și și-a ucis soția în accident


    16.07.2018
  • ➤ Eveniment


    Mireasa și 19 nuntași, intoxicați la nuntă în Șercăița


    16.07.2018
  • ➤ Eveniment


    Electrocutat și ars în chinuri groaznice pe un vagon cisternă


    16.07.2018
  • ➤ Eveniment


    Un tînăr din Vrancea, principalul suspect în cazul înjunghierii bătrînului din Brașov, a fost arestat


    16.07.2018
  • ➤ Eveniment


    Fiecare vede altfel


    Codul administrativ, o lege „dedicat㓠baronilor PSD?


    16.07.2018
  • ➤ Eveniment


    Linie de producție pentru elicopterul H215M la Brașov


    16.07.2018
  • ➤ Eveniment


    Peste 20.000 de semnături din Brașov, pentru campania „Fără penali în funcții publice“


    16.07.2018
  • ➤ Actualitate


    Înscrieri prelungite


    Dreptul, Psihologia și Informatica, cele mai căutate facultăți de la Universitatea „Transilvania“


    16.07.2018
  • ➤ Actualitate


    Două zile cu circulație deviată pe liniile 50, 51 și 52


    16.07.2018
  • ➤ Actualitate


    Un aviz întîrziat împiedică amenajarea cascadei Tamina


    16.07.2018
  • ➤ Actualitate


    Bărbat dat dispărut din zona „La Iepure“


    16.07.2018
  • ➤ National


    Dezvăluire g4media.ro


    Liviu Dragnea forțează o ordonanță de urgență pentru amnistie și grațiere


    16.07.2018
  • ➤ National


    Ministrul Justiției dă vina pe Iordache pentru raportul critic al Comisiei de la Veneția


    16.07.2018
  • ➤ Life


    Secrete de vedetă


    Andreea Berecleanu dezvăluie dieta care o menține tînără


    16.07.2018
  • ➤ Life


    Un muzeu pentru James Bond


    16.07.2018
  • ➤ Life


    Surorile Cheeky Girls, dezvăluiri șocante din trecutul lor


    16.07.2018
  • ➤ Life


    Cea mai sexy femeie din lume va deveni mămică


    16.07.2018
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Sfaturi de vară


    16.07.2018
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    16.07.2018
  • ➤ Sport


    Angelique Kerber, învingătoare la Wimbledon


    16.07.2018
  • ➤ Sport


    CM 2018


    Franța este regina lumii


    16.07.2018
  • ➤ Sport


    Dan Gîrtofan a scăpat teafăr dintr-un acccident groaznic la Raliul Harghitei


    16.07.2018
  • ➤ Sport


    Bătăi de cap pentru Florin Dîrvăreanu după primul amical al verii


    16.07.2018
  • ➤ Sport


    Liga 3


    Start cu multe incertitudini la AS SR Brașov


    16.07.2018
  • ➤ Sport


    CM2018. Franța e noua campioană mondială! 4-2 în finala cu Croația!


    15.07.2018
  • ➤ Local


    Un tînăr din Vrancea, principalul suspect în cazul înjunghierii bătrînului din Brașov, a fost arestat


    15.07.2018
  • ➤ Local


    Bărbat dat dispărut în Brașov, după ce a mers într-o zonă de agrement. Un prieten a alertat poliția


    15.07.2018
  • ➤ Life


    “Tag: Dă-o mai departe”: Homo Ludens și o competiție cu un jucător greu de învins (VIDEO)


    15.07.2018
  • ➤ Local


    Opera Brașov mută spectacolul „Prin lumea muzicii de film“ la Sala Patria


    15.07.2018
  • ➤ Local


    Universitatea Transilvania a prelungit pînă duminică înscrierile. Cele mai căutate facultăți


    15.07.2018
  • ➤ Local


    Mireasa și 12 nuntași din Brașov au ajuns la spital


    15.07.2018
  • ➤ Local


    Linie de producție pentru elicopterul H215M la Brașov


    14.07.2018
  • ➤ Sport


    Wimbledon 2018. Angelique Kerber este noua campioană / Victorie în două seturi cu Serena Williams!


    14.07.2018
  • ➤ Sport


    Pilotul brașovean Dan Gîrtofan, implicat într-un accident la Raliul Harghitei


    14.07.2018
  • ➤ Local


    Descinderi la suspecți de evaziune fiscală la Brașov


    14.07.2018
  • ➤ Sport


    Sportul Snagov, set la doi în amicalul cu Cetate Rîșnov


    14.07.2018
  • ➤ International


    Atentat terorist în Pakistan: Cel puțin 85 de morți și 150 de răniți


    14.07.2018
  • ➤ Local


    Traficul feroviar între Predeal și Timișu de Sus, redeschis pe un sens


    14.07.2018
  • ➤ Local


    ANAF lansează o nouă aplicație pentru a simplifica depunerea online a Declarației Unice


    13.07.2018
  • ➤ Local


    Electrocutat și ars în chinuri groaznice pe un vagon cisternă


    13.07.2018
  • ➤ Local


    Bătrînul înjunghiat pe stradă a fost salvat de o angajată ISU. Atacatorul este încă liber


    13.07.2018
  • ➤ National


    Tăriceanu nu merge pe varianta 100% a suspendării președintelui


    13.07.2018
  • ➤ Local


    Ministrul Justiției, Tudorel Toader, are un dosar penal pentru abuz în serviciu


    13.07.2018
  • ➤ Local


    Accident cu 7 victime pe podul de la Predeal


    13.07.2018
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Sub nasul autorităților


    Cine a pus mîna pe catacombele Brașovului?

    Articolul următor


    CL Ghimbav nu are voie să amendeze dezvoltatorii care nu fac plantări

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 14.653 milisecunde, încărcat în milisecunde