Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Eveniment
Publicitate

PSD Brașov merge pe mîna lui Dragnea

Publicitate
Dimensiune font:

Autor: MEx, 19.06.2017
PSD Brașov a anunțat vineri seara, printr-un comunicat de presă, că parlamentarii brașoveni vor susține în continuare „echipa condusă de președintele Liviu Dragnea, singura care poate respecta promisiunile făcute și care poate garanta prosperitatea cetățenilor țării“. „Parlamentarii brașoveni ai PSD vor susține, ca pînă acum, aplicarea Programului de guvernare conceput de partid. Este un document care a fost prezentat cetățenilor în campania electorală și care a întrunit un număr covîrșitor de voturi la alegerile din decembrie 2016. Românii vor să trăiască mai bine și au văzut în ideile PSD cea mai logică și mai sustenabilă metodă de a ajunge la acest deziderat. Interesul românilor este cel care primează în orice ecuație politică, sau de altă natură. De aceea PSD Brașov își reafirmă susținerea față de echipa condusă de președintele Liviu Dragnea, singura care poate respecta promisiunile făcute și care poate garanta prosperitatea cetățenilor țării”, se arată într-un comunicat de presă care nu este asumat de o anume persoană ci de „PSD Brașov“.
Social-democrații au revenit și prin vocea președintelui Marius Dunca. Printr-o declarație de presă transmisă tot printr-un comunicat de presă, Dunca a afirmat c㠄Sorin Grindeanu și Victor Ponta nu reprezintă partidul în tentativa de preluare prin forță a puterii executive a statului“. Mesajul pare a fi o copie la indigo după cele lansate și de alți lideri locali ai PSD, din țară. „PSD condamnă categoric tentativa ilegală și neconstituțională a celor doi foști membri ai partidului, Sorin Grindeanu și Victor Ponta, de a prelua puterea executivă a statului român. În toate aceste acțiuni ilegale, cei doi nu reprezintă Partidul Social Democrat și nu au niciun drept să angajeze numele partidului într-un asemenea demers care contravine grav tuturor principiilor democratice și constituționale. Niciun for de conducere statutar al partidului nu i-a mandatat să întreprindă vreuna dintre aceste acțiuni ilegale, ceea ce înseamnă că cei doi acționează strict în nume propriu, avînd întreaga răspundere, de orice natură, pentru faptele lor”, a transmis Dunca, în declarația sa de presă.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Eveniment

Pregătiri pentru admitere la liceu


616 contestații după Evaluarea Națională

Aviz de la Comisia de Circulație


Strada 13 Decembrie se extinde cu două benzi




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ National


    Sute de brașoveni sînt în stradă


    21.06.2018
  • ➤ National


    Liviu Dragnea condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare cu executare


    21.06.2018
  • ➤ Local


    Ministerul Sănătății a constituit grupul de lucru pentru viitorul spital al Brașovului


    21.06.2018
  • ➤ Local


    Percheziții în Brașov la Casa de pensii și la Spitalul Județean


    21.06.2018
  • ➤ Local


    Cum poți să regăsești locuința mult visată rapid? Sfaturi practice de la RBCImobiliare


    21.06.2018
  • ➤ Local


    INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BRAȘOV BIROUL DE ANALIZĂ ȘI PREVENIRE A CRIMINALITĂȚII


    CAMPANIA DE PREVENIRE ȘI CONȘTIENTIZARE #BuySafePaySafe


    21.06.2018
  • ➤ National


    Jurnalistul german care a filmat în Teleorman documentarul "Aici nu-l avem decît pe Dragnea", reținut ieri la protest


    21.06.2018
  • ➤ National


    Decizia în dosarul în care Liviu Dragnea este judecat pentru instigare la abuz în serviciu este așteptată astăzi, după două amânări


    21.06.2018
  • ➤ Prima pagina


    Peste 2.000 de brașoveni au strigat în stradă


    „După ploaie soare, Dragnea la-nchisoare“


    21.06.2018
  • ➤ Eveniment


    PUZ-ul, la vot


    Un cartier nou și verde va fi construit în Brașov


    21.06.2018
  • ➤ Eveniment


    Refuzarea unui loc de muncă anulează dreptul la ajutorul social


    21.06.2018
  • ➤ Eveniment


    Omul de afaceri Ioan Neculaie, eliberat condiționat după șase luni


    21.06.2018
  • ➤ Eveniment


    Pregătiri pentru admitere la liceu


    616 contestații după Evaluarea Națională


    21.06.2018
  • ➤ Eveniment


    Ziua Universală a iei, sărbătorită și la Brașov


    21.06.2018
  • ➤ Eveniment


    Firme amendate pentru gunoiul lăsat aiurea în oraș


    21.06.2018
  • ➤ Eveniment


    Șeful pesediștilor din CL, numit secretar de stat în Guvernul Dăncilă


    21.06.2018
  • ➤ Eveniment


    Opera Brașov, spectacole în Piața Sfatului și la Bastionul Țesătorilor


    21.06.2018
  • ➤ Actualitate


    Gală Aniversară


    15 artiști se vor întrece pentru „Cerbul de Aur“


    21.06.2018
  • ➤ Actualitate


    Aleea Tiberiu Brediceanu intră în șantier pentru o lună


    21.06.2018
  • ➤ Actualitate


    Aleșii locali își păstrează mandatul, dacă partidul lor fuzionează cu un altul


    21.06.2018
  • ➤ National


    Condamnat definitiv în Dosarul CET Govora


    Dan Șova a primit 3 ani de închisoare


    21.06.2018
  • ➤ National


    „Ceaușescu n-a murit, este Dragnea travestit”


    21.06.2018
  • ➤ National


    Simina Tănăsescu a demisionat din funcția de consilier prezidențial


    21.06.2018
  • ➤ Life


    Negocierile au ajuns la final, părțile s-au înțeles:


    Andra e noul antrenor de la „Vocea României"


    21.06.2018
  • ➤ Life


    Teo Trandafir va prezenta „Vrei să fii milionar“


    21.06.2018
  • ➤ Life


    Smiley, milionar pe Instagram


    21.06.2018
  • ➤ Life


    Maluma, jefuit la Campionatul Mondial


    21.06.2018
  • ➤ Cititori


    Monitorul Expres răspunde la „întrebarea cititorului“


    21.06.2018
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Să ne pregătim de vară


    21.06.2018
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    21.06.2018
  • ➤ Sport


    Argentina vs Croația


    21.06.2018
  • ➤ Sport


    Nicolas Kicker, suspendat pentru trucare de meciuri


    21.06.2018
  • ➤ Sport


    „Este o asociere fericită”


    Covaliu caută soluții


    21.06.2018
  • ➤ Sport


    Simona Halep s-a retras de la Eastbourne


    21.06.2018
  • ➤ Sport


    FCSB și Viitorul și-au aflat adversarii din preliminariile Ligii Europa


    21.06.2018
  • ➤ Sport


    AFC Hărman a realizat al doilea transfer al verii


    21.06.2018
  • ➤ Sport


    Nemere Ghelința - ACS SR Municipal Brașov/ Baraj L3


    Robert Sala: „Presiunea e pe stegari“


    21.06.2018
  • ➤ Sport


    CM2018. Portugalia, Uruguay și Spania, victorii la limită


    20.06.2018
  • ➤ Local


    Peste 2.000 de brașoveni sînt în stradă: „După ploaie soare, Dragnea la-nchisoare"


    20.06.2018
  • ➤ National


    Simina Tănăsescu a demisionat din funcția de consilier prezidențial


    20.06.2018
  • ➤ National


    Dan Șova, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare


    20.06.2018
  • ➤ National


    Protest în Parlament, în fața sălii plenului, în timpul discursului premierului Dăncilă


    20.06.2018
  • ➤ Local


    Omul de afaceri Ioan Neculaie, eliberat condiționat după șase luni


    20.06.2018
  • ➤ Eveniment


    Așa a început


    Brașovul a sărbătorit nașterea ziarului Monitorul


    20.06.2018
  • ➤ Local


    Așa ne văd ei


    Vocea comunității despre „ziarul care stă de vorbă cu brașovenii“


    20.06.2018
  • ➤ Local


    INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BRAȘOV BIROUL DE ANALIZĂ ȘI PREVENIRE A CRIMINALITĂȚII


    ACTIVITĂȚI DESFĂȘURATE ÎN CADRUL PROGRAMULUI „ȘCOALA SIGURANȚEI TEDI”


    20.06.2018
  • ➤ Prima pagina


    Un ziar care nu tace


    Vorbim cu brașovenii de 20 de ani


    20.06.2018
  • ➤ National


    De 20 de ani cu ochii pe ei


    Monitorul Expres a rezistat sub 15 guvernări


    20.06.2018
  • ➤ Sport


    În 20 de ani


    Mărirea si decăderea fotbalului brașovean


    20.06.2018
  • ➤ Local


    Vrei să achiziționezi cele mai interesante pavaje pentru curte? Iată de ce să alegi Globall.ro


    20.06.2018
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    PNL și-a ales noul președinte: Ludovic Orban

    Articolul următor


    Sumă record pentru modernizarea „drumului de sub munte“ spre Sibiu

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 12.679 milisecunde, încărcat în milisecunde