Autentificare | Cont nou
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Eveniment
Publicitate

Plîngere penală împotriva secretarului din Augustin

Publicitate
Dimensiune font:

Autor: MEx, 19.05.2017
Tokos Joszef, consilier local al comunei Augustin, a anunțat că a depus plîngere penală împotriva secretarei localității, Taus Valentina Elena, întrucît aceasta a întîrziat să pregătească actele pentru constatarea încetării mandatului de primar al lui Sebastian Nicolae Porumb. Tokos spune că se împlinesc două luni de cînd Instituția Prefectului a trimis la Augustin cererea de elaborare a referatului pentru demiterea primarului. „Nu s-a întîmplat nimic de două luni. Am reclamat situația juriștilor de la Prefectură, iar aceștia au revenit cu o adresă în urmă cu două săptămîni. Problema tot nu s-a rezolvat“, a declarat consilierul local. Tokos atrage atenția că toate actele semnate de actualul primar, de la constatarea nulității mandatului său, sînt lovite de nulitate, ceea ce ar putea crea probleme grave pe viitor pentru comuna Augustin.
Situația a ajuns și la Ministerul Administrației și Internelor, prin intermediul parlamentarului PNL Daniel Zamfir, care a depus o interpelare, solicitînd un punct de vedere cu privire la modul de rezolvare.
Reamintim că primarul comunei Augustin, Sebastian Porumb (PSD), a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a validat decizia ANI, aceasta fiind ultima cale de atac a edilului. Porumb nu este singura incompatibilitate de la Augustin. Fostul primar, Gheorghe Garcea, tot de la PSD, care a ocupat funcția în mandatul 2012 - 2016, a devenit între timp administrator public al localității. Se pare însă că și în cazul lui există o problemă, întrucît și-ar fi semnat singur angajarea, în perioada în care era încă primar. „În 11 aprilie, în calitate de primar, Gheorghe Garcea a semnat dispoziția prin care era numit în funcția de administrator public. Decizia a fost atacată în contencios de Prefectură, iar în perioada derulării procesului, actul administrativ prin care a fost numit administrator public a fost suspendat“, explicat același Tokos, în urmă cu o lună.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Eveniment

Cu ce vești a venit la Brașov ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu


Ajutor de stat, la groapa de gunoi




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ National


    Se bat între ei.Ponta ripostează la atacul lui Dragnea:,, Îi e frică de oameni și de închisoare”


    24.05.2018
  • ➤ National


    Traian Băsescu: Trebuie o alianță pe dreapta. Altfel, lăsăm PSD-ul la guvernare încă un mandat


    24.05.2018
  • ➤ Sport


    AS SR Brașov. Instanța a respins apelul celor de la ACS Steagu Roșu


    24.05.2018
  • ➤ National


    Florin Bădiță, fondatorul comunității Corupția Ucide, a primit premiul Euronews „Personalitatea europeană a anului”


    24.05.2018
  • ➤ Local


    INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BRAȘOV BIROUL DE ANALIZĂ ȘI PREVENIRE A CRIMINALITĂȚII


    PREVENIREA INFRACȚIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI


    24.05.2018
  • ➤ Local


    Trupul tînărului dispărut în Olt a fost scos la suprafață de ape


    24.05.2018
  • ➤ Local


    De ce este important să utilizăm produse cosmetice de calitate și de unde le putem achiziționa?


    24.05.2018
  • ➤ Sport


    AS SR Brașov. Instanța a rămas în pronunțare pe apelul celor de la ACS Steagu Roșu


    24.05.2018
  • ➤ Prima pagina


    Negocieri eșuate


    Protest în stradă la Electrica


    24.05.2018
  • ➤ Eveniment


    După sesiuni de completări și modificări


    Primăria Brașov caută firmă pentru întreținerea și repararea străzilor din oraș


    24.05.2018
  • ➤ Eveniment


    Băiatul de 17 ani din Brașov, acuzat că și-a ucis fratele, a fost condamnat


    24.05.2018
  • ➤ Eveniment


    DRDP Brașov va primi utilajul cu care va face marcaje de drum în regie proprie


    24.05.2018
  • ➤ Eveniment


    Comisia de Circulație revine asupra sensurilor unice din Schei


    24.05.2018
  • ➤ Eveniment


    Autobuzele de pe liniile RAT 18 și 26 vor circula pînă la IAR în weekend


    24.05.2018
  • ➤ Actualitate


    Avertisment:


    Noi medicamente esențiale urmează să dispară de pe piață


    24.05.2018
  • ➤ Actualitate


    Tinerii de 18 ani se pot înscrie pentru abonamente gratuite de tren în UE


    24.05.2018
  • ➤ Actualitate


    Valabilitatea pașapoartelor simple electronice, extinsă de la 5 la 10 ani


    24.05.2018
  • ➤ National


    Senatul a adoptat modificările la lege


    Intră în vigoare noul regulament privind protecția datelor


    24.05.2018
  • ➤ National


    Tăriceanu a fost la Guvern s-o asigure pe Dăncilă de admirația sa


    24.05.2018
  • ➤ Life


    Victorie la „Miss 7 Continents 2018“


    O româncă a cîștigat titlul de Top Model of the Globe


    24.05.2018
  • ➤ Life


    Richard Gere se întoarce în televiziune după aproape 30 de ani


    24.05.2018
  • ➤ Cititori


    Monitorul Expres răspunde la „întrebarea cititorului“


    24.05.2018
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Călătoriile în zone de conflict


    24.05.2018
  • ➤ Sport


    Rareș Forika, 36!


    24.05.2018
  • ➤ Sport


    FRF a prezentat noul trofeu oferit campioanei Ligii 2


    24.05.2018
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    24.05.2018
  • ➤ Sport


    Cu ajutor de la Dumnezeu!


    Gigi Becali s-a decis


    24.05.2018
  • ➤ Sport


    Superliga Națională de polo


    Corona Sportul Studențesc a cîștigat medaliile de bronz


    24.05.2018
  • ➤ Sport


    Scenariu la AS SR Brașov


    Simon Maurer, doar sponsor, Victor Angelescu, acționar?


    24.05.2018
  • ➤ Local


    COMUNICAT DE PRESĂ


    Semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Creșterea competitivității firmei SC EURO BUSINES SRL prin achiziția de echipamente performante”


    24.05.2018
  • ➤ Local


    Autobuzele de pe liniile RAT 18 și 26 vor circula pînă la IAR în weekend


    23.05.2018
  • ➤ Local


    Protest la Electrica Brașov


    23.05.2018
  • ➤ National


    Liviu Dragnea face o vizită în Elveția, exact în ziua în care ar urma să fie pronunțată sentința în dosarul angajărilor fictive


    23.05.2018
  • ➤ National


    Dragnea și Tăriceanu se întîlnesc cu premierul Dăncilă la Guvern


    23.05.2018
  • ➤ Local


    Completează-ți ținutele elegante cu cele mai indrăznețe modele de genți din piele de la Peloro.ro


    23.05.2018
  • ➤ Prima pagina


    Încercare de promovare


    Ministerul Turismului caută o rută medievală la Brașov


    23.05.2018
  • ➤ Local


    Se înăspresc restricțiile pe drumul CET-ului


    23.05.2018
  • ➤ Local


    500 de lei amendă pentru abandonarea deșeurilor de construcții


    23.05.2018
  • ➤ Eveniment


    Cu ce vești a venit la Brașov ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu


    Ajutor de stat, la groapa de gunoi


    23.05.2018
  • ➤ Eveniment


    Propunere: CNAIR să întoarcă o parte din bani administrațiilor publice locale


    23.05.2018
  • ➤ Actualitate


    Ministerul Mediului caută fonduri externe pentru a număra urșii


    Inventar la urși, înainte de recoltare?


    23.05.2018
  • ➤ Actualitate


    Cine răspunde?


    Scandalul pensiilor


    23.05.2018
  • ➤ Local


    COMUNICAT DE PRESĂ


    Semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Creșterea competitivității firmei SC EURO BUSINES SRL prin achiziția de echipamente performante”


    23.05.2018
  • ➤ Actualitate


    Călin Popescu Tăriceanu, achitat în dosarul în care e acuzat de mărturie mincinoasă


    23.05.2018
  • ➤ Life


    Un nou sezon


    Lidia Buble, noua jurată din concursul „Next Star“


    23.05.2018
  • ➤ Life


    Soții Barack și Michelle Obama se lansează în producția de televiziune


    23.05.2018
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Cum recuperăm vitaminele pierdute


    23.05.2018
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    23.05.2018
  • ➤ Sport


    Alex Mateiu vrea Cupa României cu Craiova


    23.05.2018
  • ➤ Sport


    Robert Ilyeș, selecționerul echipei Ținutului Secuiesc


    23.05.2018
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Îmbunătățim ce n-avem


    Ionel Spinean vrea un aeroport mai mare la Ghimbav

    Articolul următor


    Două femei, accidentate în trafic

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 19.023 milisecunde, încărcat în milisecunde