14 C
Braşov
Acasă Blog

Un șir de abuzuri, de la stână până la vârful Consiliului Județean: Câini de oameni

0
Foto: Inquam Photos - Alexa Pandrea

l După ce un cioban violent a snopit în bătaie cu o bâtă  patru câini,  agresorul a fost reținut și va fi judecat, așa cum prevede legea. Cei patru câini  răniți, în loc să ajungă însă la un adăpost pentru animale abuzate, au fost dați pe mâna hingherilor și probabil vor fi omorâți       
 
O știre publicată de mass-media pe baza informațiilor oferite de poliție sună așa: „Polițiștii din cadrul Biroului Pentru Protecția Animalelor Brașov efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor, iar suspectul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore. Pe data de 8 mai, polițiștii din cadrul Biroului Pentru Protecția Animalelor Brașov au fost notificați că o persoană a rănit mai mulți câini în comuna Hărman, din județul Brașov.  După efectuarea investigațiilor împreună cu lucrătorii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara, autorul infracțiunii a fost identificat în scurt timp. Suspectul este un bărbat în vârstă de 59 de ani, din județul Vrancea, angajat ca cioban la o stână din apropierea localității Hărman. Bărbatul ar fi lovit cei 4 câini fără stăpân cu o bâtă, provocându-le multiple leziuni. Pe baza probatoriului adunat de polițiști, a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor, iar autorul a fost reținut pentru 24 de ore și plasat în custodia Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției Județene Brașov”.
 
Vor fi uciși, pentru că au fost bătuți?

Aparent, dreptatea s-a făcut după lege, iar cel vinovat de această atrocitate a fost dus acolo unde îi este locul, respectiv  în arestul poliției. Ceea ce nu face obiectul nici unui comunicat de presă este subiectul legat de soarta animalelor rănite. Și anume că  acești câini abuzați de ciobanul violent vor avea parte de o soartă cumplită. Și vor plăti cu moartea, deși sunt victime. În loc să fie adăpostiți, cum ar fi fost normal pentru niște animale abuzate, poliția animalelor a chemat hingherii. Asta în loc să solicite ajutorul  unuia dintre cei doi prestatori de servicii acreditați la Brașov, care ar fi urmat să aibă grijă de ei pe durata anchetei penale și le-ar fi găsit apoi un adăpost permanent. În fapt, cei patru câini bătuți  au fost preluați de hingheri și duși probabil în „adapostul groazei” al DPMPA la Codlea, unde probabil vor fi eutanasiați.

Două întrebări pentru oamenii legii

Situația ridică o întrebare importantă: de ce poliția nu a acționat conform procedurilor legale până la capăt, și de ce a chemat hingherii în loc să solicite îngrijiri medicale pentru animalele chinuite. O altă întrebare care își așteaptă răspuns: de ce riscă să fie eutanasiați câinii bătuți de cioban în loc să fie apărați și îngrijiți? Pentru că e mai ieftin pentru buget? Sunt întrebări care trebuie să primească un răspuns din partea autorităților competente. În cazul în care autoritățile nu au nimic de ascuns.
 
Consiliul Județean Brașov are contract cu două adăposturi pentru preluarea animalelor abuzate. Cui folosește?  

 
Condamnând niște animale deja abuzate, poliția animalelor a încălcat prevederile legale, condamnând practic niște animale pe care trebuia să le apere. Iată ce spune Legea: polițiștii din cadrul Poliției Române care constată că un animal se află într-o situație de pericol trebuie să emită de îndată un ordin de plasare a animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile sau să îl încredințeze unei asociații sau fundații de protecția animalelor care are contract de prestări de servicii medicale veterinare cu un cabinet veterinar înregistrat conform legii. Asta spune articolul 24 al legii.
Consiliul Județean Brașov are în derulare,  pentru soluționarea acestui tip de probleme, un contract cu două adăposturi pentru preluarea animalelor abuzate conform OUG 175/2020, și anume Care for Dogs și Happy Tails, care își oferă serviciile în mod gratuit. Conform acestui contract, animalele abuzate pot fi plasate în aceste adăposturi unde pot primi îngrijiri medicale. Numai că cei patru câini răniți la Hărman au ajuns la hingheri, nu într-un adăpost.
 
Încălcări ale legii și răspunsuri care se lasă așteptate

Întrebările anterioare ridică la rândul lor alte întrebări la care nu am găsit încă răspunsuri oficiale. A fost emis un ordin de plasare în adăpost pentru acești câini sau au fost pur și simplu dați pe mâna hingherilor? A fost asta o neglijență sau o soluție mai ieftină pentru Consiliul Județean? Odată ajunse la hingheri, ce șanse au patrupedele să scape de eutanasiere?
Acțiunea corectă ar fi fost constatarea abuzului, emiterea unui ordin de plasare în adapost conform articolului 24, îngrijirea animalelor și darea lor spre adopție, în paralel cu derularea  anchetei în dosarul penal deschis pe numele ciobanului agresor.
Deși autoritățile au constatat abuzul asupra câinilor și au deschis  dosarul  penal, ei au chemat hingherii, fără să le pese ce se întâmplă cu ,,victimele”. Nu se cunoaște dacă au făcut vreun ordin de plasare a acestor câini în adăposturi, în baza unui contract de colaborare, cum ar fi trebuit să fie procedura legală. A fost anunțat Consiliul Județean despre acest caz, așa cum era firesc și cum erau obligați să o facă?
 
Încă o „treabă chibzuită”

Pe de altă parte, nu e clar dacă  angajații de la poliția animalelor au avut pe cine să anunțe.  E bine de știut  că Adăpostul Regional pentru animale abuzate, care ar fi trebuit să fie construit conform legii de Consiliul Județean, al cărui presedinte este  Adrian Veștea, a rămas în stadiul de proiect, deși bani au fost alocați în buget încă de anul trecut și a fost întocmit chiar și studiul de fezabilitate. Este o situație greu de înțeles și se pare că autoritățile competente sunt departe de a-și îndeplini corespunzător  obligațiile legale și firești în ceea ce privește protecția animalelor. Ca să folosim un slogan binecunoscut, cel puțin în ceea ce privește Consiliul Județean Brașov, pare să fie vorba din nou de o „treabă chibzuită”.

Ziua Internațională a Copilului, la Zoo Brașov

0

Joi, 1 iunie, în intervalul orar 11:00 – 18:00, de Ziua Internațională a Copilului, Zoo Brașov a pregătit o aventură specială în care vizitatorii pot afla curiozități despre numeroase specii de animale răspândite pe aproape toate continentele planetei.
Vor fi prezenți în cele mai importante zone ale grădinii și tineri ambasadori ai Zoo Brașov care vor oferi îndrumări și răspunsuri. Nu vor lipsi atelierele educaționale în care copiii își pot dezvolta cultura generală prin jocuri și activități interactive.
Copiii cu vârste sub 14 ani și persoanele instituționalizate au intrare gratuită.
Evenimentul este realizat în parteneriat cu Voluntariat Brașov.

Poliţiştii de penitenciare, în grevă japoneză

0

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a anunțat luni că poliţiştii de penitenciare vor fi marţi în grevă japoneză, iar miercuri vor refuza să intre la programul de lucru timp de 2 – 4 ore, după care vor bloca puşcăriile prin „exces de zel”, informează Radio România Brașov FM.

„Poliţiştii de penitenciare îşi vor desfăşura marţi activitatea profesională, purtând o banderolă albă pe braţ, pentru a atrage atenţia clasei politice cu privire la dezastrul în care se află penitenciarele din cauza proastei guvernări PNL-PSD-UDMR. Greva japoneză de marţi va fi urmată de blocarea la propriu a penitenciarelor. Miercuri, 31.05.2023, poliţiştii de penitenciare vor refuza să intre la programul de lucru timp de 2-4 ore, deoarece s-au săturat să mai fie bătaia de joc a lui Marcel Ciolacu şi a lui Nicolae Ciucă. Protejarea pensiilor militare vehement trâmbiţată în spaţiul public de cei doi politicieni s-a dovedit a fi o mare minciună şi o înşelătorie de proporţii, la fel cum este guvernarea PSD-PNL”, se arată într-un comunicat al FSANP.

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor anunţă că poliţiştii de penitenciare vor începe de miercuri blocarea puşcăriilor prin „exces de zel”. Primul penitenciar blocat prin „exces de zel” va fi Craiova, urmat de Bistriţa şi Bacău.

Metoda excesului de zel a fost preferată pentru că poliţiştii de penitenciare nu au dreptul la grevă, precizează FSANP. În schimb, metoda ocolitoare a grevei şi anume „excesul de zel” înseamnă respectarea cu stricteţe a legilor, regulamentelor şi procedurilor interne care blochează poliţia penitenciară. Birocraţia, lipsa de personal şi precaritatea dotărilor pot determina ca prima activitate dintr-o puşcărie şi anume „accesul angajaţilor în penitenciar” să dureze aproximativ 4 ore, activitate care în mod obişnuit durează aproximativ 45 de minute.

„Cetatea Copiilor” și „Sărbătoarea Rusaliilor”, la Feldioara

0

Evenimentele „Cetatea Copiilor” și „Sărbătoarea Rusaliilor”, care pun în valoare istoria și tradiţiile zonei, vor avea loc la Feldioara în perioada 1 – 4 iunie.
Copiii sunt invitaţi ȋn Cetatea Feldioara care devine pentru o zi „Cetatea Copiilor”, la o călătorie ȋn antichitate, pentru a descoperi, ȋn cadrul expoziţiilor și ȋn activităţile interactive pregătite special pentru ei, frȃnturi din vremuri ȋndepărtate. Incursiunea va fi posibilă datorită atelierelor susţinute de membrii Asociaţiei Terra Dacica Aeterna ȋn curtea Cetăţii, participanţii putȃnd modela ȋn lut diferite obiecte asemenea celor descoperite ȋn cercetările arheologice și aflate ȋn expoziţii, vor prelucra fibre textile precum strămoșii noștri, dar vor putea vedea și demonstraţii de lupte antice și vor experimenta tirul cu arcul. Atelierul din Capsula de Cultură va fi susţinut de Lucica Savu – arheolog, graţie parteneriatului ȋncheiat cu Muzeul Judeţean de Istorie. Toţi copiii curioși vor putea afla aici alte detalii interesante despre prezenţa dacilor și romanilor pe aceste meleaguri. Accesul este gratuit pentru copii, iar activităţile pregătite pentru ei se vor desfășura ȋn intervalul 10:00 – 17:00.
Sfȃrșitul săptămȃnii vă aduce ȋncă o invitaţie la Feldioara – Ediţia a XI-a a evenimentului „Sărbătoarea Rusaliilor” care va avea loc dumincă, 4 iunie.

Tradiţiile locului vor fi de această dată readuse la viaţa ȋn cadrul unui eveniment iniţiat ȋn urmă cu mai bine de 10 ani ca parte a Proiectului „Obiective culturale, tradiţii şi obiceiuri în comuna Feldioara”, fiind susţinut și în prezent de Primăria Comunei Feldioara, de la bugetul local. Scopul evenimentului este de a ȋncuraja continuarea unei tradiţii frumoase – Bătutul armizinilor, o declaraţie de dragoste care constă ȋn „bătutul” ȋn pămȃntul din faţa casei fetei iubite a unei perechi de mesteceni tineri. Feciorii sunt cei care ȋndeplinesc acest frumos obicei, ȋn cete. Mai multe detalii despre „Bătutul armindenilor” care are loc la Feldioara ȋn fiecare an, ȋn duminica de Rusalii, pot fi aflate vizitȃnd expoziţia temporară din Cetatea Feldioara, pe toată durata lunii iunie.
Ora 11:00 – Centrul Comunei Feldioara: Parada carelor, Bătutul armindenilor – demonstraţie, Muzică de fanfară și Horă
Orele 15:00 – 18:00 – Curtea Căminului Cultural: Fanfara de Juniori Feldioara, Corul de copii al Bisericii Ortodoxe Feldioara, Clasa de dansuri populare a Secţiei Externe Feldioara – Școala Populară de Arte și Meserii „Tiberiu Brediceanu” Brașov, precum și un program deosebit susţinut de invitaţi – Georgiana Pătrinjel, Ansamblul folcloric Măgura din Codlea și, nu ȋn ultimul rȃnd, Traian și Valeria Ilea ȋntr-un recital extraordinar.

Generația Tech 2023, pentru un loc de muncă în IT, în Brașov

0

l Generația Tech III este gata să înceapă. Organizatorii doresc să asigure cel puțin 1.000 de burse în această ediție

Ediția 2023 a Generației Tech vine cu introducerea unor platforme noi și a unor elemente de inovație în experiența participanților pentru a valorifica atât beneficiile tehnologiei, cât și comunitatea care se extinde cu sprijinul partenerilor strategici

A treia ediție a Programului național Generația Tech, implementat în Zona Metropolitană Brașov, este gata să înceapă. Primarul Allen Coliban a participat luni la o masă rotundă cu unii dintre principalii reprezentanți ai mediului de afaceri brașovean care s-au alăturat Agenției Metropolitane Brașov și Primăriei Municipiului Brașov în acest parteneriat public-privat, pentru a trage concluziile celei de-a doua ediții.

Cu peste 1.800 de înscrişi în mai puţin de o lună în cea de a doua ediție, Programul Generaţia Tech a continuat, pe 7 specializări – Java, JavaScript, Web development începători, Web development avansați, Web design, Digital Marketing și Project Management – să susţină pregătirea tinerilor şi adulţilor din Zona Metropolitană Braşov pentru viitor, confirmând astfel ambiția Brașovului de a deveni pol național în domeniul IT.

Programul Generația Tech II a presupus 16 săptămâni de formare care, pe lângă parcursul din platformele Programului, au inclus întâlniri săptămânale cu mentori pe fiecare specializare în parte și alte 4 întâlniri de lucru online pe săptămână, în care participanții erau parte dintr-un proces dinamic de lucru online în care își puteau oferi suport reciproc, se puteau susține în rezolvarea sarcinilor primite sau puteau interacționa pentru rezolvarea unor provocări practice.

După finalizarea etapei de formare, participanții s-au putut implica în modulul de proiecte reale și angajabilitate implementat în perioada ianuarie – mai 2023, unde au avut șansa să învețe direct de la partenerii programului cum să își pregătească o candidatură de succes pentru noile cerințe din mediul privat, cum să abordeze interviurile tehnice, cum să își gestioneze emoțiile, ce ar trebui și ce nu ar trebui să facă în relație cu un angajator și cum își crește șansele pentru atingerea obiectivelor profesionale. Acest modul a numărat peste 30 ore de interacțiune directă cu partenerii programului, în workshop-uri live, sesiuni de mentorat sau sesiuni practice de lucru.

În paralel, participanții au dezvoltat proiecte reale precum Weather app și Currency converter dezvoltate de exploratorii în Java și JavaScript alături de mentorii BearingPoint sau BusSensus, aplicație de monitorizare a gradului de încărcare a transportului public din zona metropolitană Brașov, microproiect dezvoltat prin implicarea mentorilor din cadrul echipei Pentalog, a Asociației Metropolitane pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov și a Digital Nation.

Cursanții – sau „exploratorii“, cum sunt denumiți în cadrul programului – au rezolvat 77.000 de sarcini, 819 misiuni tematice (proiecte, teste, quizz-uri), au avut 448 de întâlniri online cu mentorii, au participat la 5 competiţii tematice organizate şi 10 concursuri cu premii, 58 de evenimente de lucru (14 offline şi 44 online), iar cei mai implicaţi participanţi au beneficiat de 8 sesiuni de coaching de grup.

„Ne pregătim pentru a treia ediție Generația Tech, un program care este orientat pe dezvoltarea de competențe în domeniul digital, dar nu numai, competențe pe care tinerii, în primul rând, le pot dobândi în scopul angajabilității, în scopul de a-și găsi un loc de muncă într-un domeniu atât de căutat în zilele noastre. Este un program pe care municipiul Brașov îl susține, un proiect în parteneriat cu Agenția Metropolitană și cu Digital Nation, cu seria de cursuri pe care Digital Nation le organizează la nivel național, dar un program care depinde foarte mult de implicarea mediului de afaceri și mă bucur că forma aceasta este și o formă de activare comunitară în sprijinul mediului de afaceri brașovean. Anul trecut am avut aproape 1.500 de burse, în primul an aproape 500. Este o creștere impresionantă și o creștere care îmi dă speranță pentru o ediție de succes, a treia, în 2023. Vom avea burse pe care să le oferim, în fiecare an am avut burse oferite și sponsorizate de către bugetul local, dar cele mai multe au fost de fiecare dată sponsorizate de mediul de afaceri. Vom merge pe acest model și în anul acesta; lansarea programului se va produce în luna august, până atunci vom avea o decizie de Consiliu Local cu privire la alocarea de sume“, a declarat primarul Allen Coliban.

Înscrierile pentru cea de a 3-a ediție este estimată pentru luna iunie, iar programul efectiv va începe la final de august, după lansarea oficială a ediţiei, la Vibes Fest 2023, eveniment la care Agenţia Metropolitană Braşov invită întreaga comunitate și așteaptă peste 5000 de participanți.

Ediția 2023 a Generației Tech vine cu introducerea unor platforme noi, a unor elemente de inovație în experiența participanților, valorificând atât beneficiile tehnologiei, cât și comunitatea care se extinde cu sprijinul partenerilor strategici.

„Întâlnirea de astăzi (luni – n.r.) a fost despre a întări parteneriatul public privat în cadrul programului Generația Tech. Suntem deja la a treia ediție. În primele două ediții am avut peste 3.000 de înscriși și peste 1.400 de oameni pe care i-am format, în comunitatea brașoveană, în IT, în digital marketing, în management de proiect. Vorbim despre 16 săptămâni în care tineri și adulți din zona metropolitană Brașov se pot forma în aceste abilități practice, după care se pot antrena împreună cu partenerii programului pentru a avea acces la oportunități de genul: o carieră în freelance, locuri de muncă mult mai bine plătite sau, de ce nu, o dezvoltare personală care le va transforma cu siguranță viața. Estimăm lansarea înscrierilor pentru cea de-a III a ediție în luna iunie – iulie, iar începerea efectivă va fi în 24 august, sperăm noi, în cadrul Vibes Fest, un eveniment care va reuni în Piața Sfatului peste 5.000 de oameni din comunitatea noastră. Suntem în procesul acesta de strângere a fondurilor pentru a susține 1.000 de oameni în cea de-a treia a ediție a programului“, a declarat Medeea Katerina Petrovan, managerul programului Generația Tech.

Programul „Generația Tech“ este un program național de dezvoltare a competențelor digitale și IT, lansat în 2018 la nivel național și anul trecut și la Brașov, adresat atât absolvenților de liceu care sunt în căutarea unui loc de muncă și au nevoie de pregătire într-un domeniu de viitor, cât și tinerilor adulți interesați de o supraspecializare sau de o reconversie profesională. Unul dintre marile avantaje ale programului este aspectul practic – competențele se obțin prin practică, de la oameni care lucrează în domeniu și alături de firme care au nevoie de aceste competențe. În plus, cursanții, denumiți „exploratori“, rămân mereu conectați la comunitate și au astfel șansa de a-și împlini proiectele și de a progresa continuu. În luna iunie a anului 2021, Digital Nation, Agenția Metropolitană Brașov și Primăria Municipiului Brașov au lansat prima ediție a Generației Tech adresată brașovenilor. Programul a fost un succes, cu cele mai bune rezultate la Brașov, comparativ cu celelalte regiuni în care a mai fost implementat.

Olimpic Zărnești continuă în Liga 3. Rămâne Mihai Stere? „A fost un stres incredibil de mare“

0

Olimpic Zărnești s-a salvat de la retrogradare după un play-out plin de suspans. La finalul sezonului regulat, zărneștenii aveau doar 16 puncte, dar în play-out elevii lui Mihai Stere au recuperat masiv, 12 puncte în 10 meciuri și s-au salvat de la retrogradare. „A fost un stres incredibil de mare, de câteva luni dormeam doar pe la 4 dimineața! Acum vreau doar să mă relaxez! Meritul pentru salvarea de la retrogradare este al jucătorilor, al conducerii, al fanilor și apoi al meu. Fotbaliștii merită felicitări. Au fost momente grele, dar cu transferurile făcute în iarnă am reușit să strângem punctele necesare pentru a continua în Liga a 3-a“, a spus Mihai Stere, antrenorul care a promovat echipa în Liga a 3-a după acel baraj de poveste cu Inter Sibiu. Cel mai probabil, Mihai Stere va continua și în sezonul viitor la Zărnești. „Prima opțiune rămâne Olimpic Zărnești. Chiar dacă vor fi și alte oferte, eu îmi doresc să continui aici. Am creionat în mare parte strategia pentru sezonul viitor pentru că nu mai vrem să trecem prim emoțiile de care am avut parte în acest an“, a mai spus Stere.

Din 2019 la Olimpic Zărnești

După o carieră frumoasă ca fotbalist la Farul, FC Brașov, Concordia Chiajna, FCM Târgu Mureș și Corona Brașov, Stere (47 de ani) s-a apucat de antrenorat în vara lui 2015, atunci când a fost ”secundul” lui Cosmin Bodea și apoi al lui Adrian Szabo la FC Brașov. La începutul lui 2016, Stere a fost principal la FC Brașov în Liga a 2-a pentru doar patru etape. A revenit ca ”principal” la Precizia Săcele, echipă cu care a câștigat faza județeană a Cupei României în 2018.Mihai Stere este antrenorul echipei Olimpic Zărnești de la finalul lui 2019.

Noua bază sportivă încă nu e gata!

Noua bază sportivă care se construiește la Zărnești nu este încă finalizată. Baza sportivă ar fi trebuit să fie gata încă de luna aprilie 2022, iar de atunci termenele de finalizare s-au tot prelungit. Se pare că firma care se ocupă de lucrări are un mare deficit de personal, iar cel mai optimist termen este acum pentru toamna acestui an. În aceste condiții, Olimpic Zărnești va începe noul sezon al Ligii a 3-a tot pe vechea arenă. CNI a aprobat proiectul în 2019, cu o finanțare de peste 4 milioane de euro, iar Primăria Zărnești a participat cu o cofinanțare de 10 la sută. Licitația pentru construirea bazei sportive a fost câștigată de firma brașoveană de construcții Aeon Building SRL. Lucrările efective la baza sportivă au început în primăvara lui 2020, iar bugetul a fost mărit.

Baza sportivă Zărnești

* Amenajări exterioare care cuprind lucrări de sistematizare verticală şi amenajări peisagistice, teren de fotbal, pistă de alergare, două terenuri de tenis, alei carosabile şi pietonale – 2499 mp, parcări (capacitate 50 de autoturisme, 4 autocare, 5 mașini de intervenţie), esplanadă – 3247 mp, spații verzi, plantații şi amenajări peisagere – 17000 mp, mobilier urban, iluminat public exterior;
* Sală de box şi fitness cu spaţii administrative, spaţii pentru pregătire sportivă şi spații pentru competiții sportive;
* Corp de cazare având spaţiu administrativ, spaţiu pentru servirea mesei, cazare şi spațiu tehnic;
* Vestiare şi tribune.

Baraj de promovare/retrogradare în SuperLiga. Dinamo a distrus-o pe FC Argeș. Set la unu pe Arena Națională!

0

Baraj de promovare/menţinere în SuperLiga.
Dinamo a distrus-o pe FC Argeș în manșa tur a barajului de promovare-menținere în Superliga. 
„Câinii” lui Ovidiu Burcă au făcut un meci fabulos și au obținut o victorie imensă în fața unei echipe penibile a piteștenilor, scor 6-1 (4-0)! Golurile victoriei lui Dinamo au fost marcate de Bena 15′, Larrucea 25′, Al. Pop 28′, Ghezali 40′ 62′, Iglesias 56′, iar pentru FC Argeș a înscris Zebic 55′. Meciul retur se joacă sâmbătă, 3 iunie, la Pitești, de la ora 21:00, dar Dinamo este ca și promovată în SuperLiga.

Șeful ANAF a demisionat. Nu a spus motivul

0

Șeful ANAF, Lucian Heiuș, și-a anunțat azi demisia din funcție. Heiuș a fost numit în funcție în mai anul trecut, fiind susținut de PNL. ANAF este în subordinea Ministerului Finanțelor, condus de Adrian Câciu (PSD). Este prima demisie din Guvern de la începutul discuțiilor despre rotativa guvernamentală, care a fost amânată săptămâna trecută din cauza grevei profesorilor.

Redăm mai jos comunicatul integral:

Mi-am înaintat astăzi demisia din funcția de președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. A fost o onoare pentru mine să conduc această instituție și le mulțumesc colegilor mei pentru profesionalismul și implicarea de care au dat dovadă în acest an.
Totodată, sunt mulțumit de faptul că, în acest mandat, ANAF a reușit să atingă cu succes toate jaloanele stabilite prin PNRR și toate obiectivele asumate prin programul de guvernare, cu onestitate, responsabilitate și respect față de contribuabili.

În 2022, am reușit să colectăm la buget 353,3 miliarde lei, cu 58 miliarde mai mult față de anul precedent, și să rambursăm TVA în valoare de 27,99 miliarde lei, față de anul anterior când s-au rambursat doar 24,34 miliarde Lei.
În primele cinci luni din 2023, s-a rambursat TVA în valoare de 11.451 milioane lei, iar activitatea de colectare arată după cum urmează

În plus, în luna aprilie 2023 am trimis 780 de notificări către persoane fizice care nu-și pot justifica veniturile.
Totodată, în acest mandat, au fost efectuate 50.979 verificări la contribuabili persoane juridice şi fizice în urma cărora s-au stabilit sume suplimentare în valoare totală 3.688,5 milioane lei. Au fost efectuate 25.274 verificări documentare la contribuabili persoane juridice şi fizice, în urma cărora au fost stabilite sume suplimentare în valoare totală de 554,2 milioane lei.
În aceeași perioadă, colegii mei de la direcția antifraudă fiscală au cuantificat/estimat implicaţii fiscale – reprezentând TVA, impozite, contribuţii sociale şi de sănătate, alte creanţe – în sumă totală de 2.471,1 mil. lei și au înaintat organelor de urmărire penală 289 acte de sesizare, pentru prejudicii în sumă totală de 621,8 mil. lei. În plus, în urma activităţii de verificare documentară au fost emise decizii de impunere, pentru 1.904 entităţi, valoarea obligaţiilor stabilite însumând 604,9 mil. lei.
Nu în ultimul rând, sunt mândru că, în mandatul meu, administrația fiscală a deschis căi de acțiune către zone de evaziune care n-au mai fost abordate până acum.
Regret că nu pot duce până la capăt procesul de modernizare al ANAF și proiectele începute acum și sper ca viitorul președinte să continue proiectele de digitalizare ale instituției.

Sindicatele din CFR amenință că opresc trenurile, de la 1 iulie, dacă salariile nu se majorează

0

Angajații de la căile ferate au ieșit, luni, în stradă, în cadrul unui miting de protest la Ministerul Transporturilor, prin care solicită aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli la CFR Călători şi CFR Infrastructură şi aplicarea Statutului personalului feroviar, care presupune majorări de salarii. UPDATE Sindicaliștii Federației Transportatorilor Feroviari din România amenință că de la 1 iulie opresc trenurile dacă Guvernul nu aprobă bugetele CFR SA (Infrastructură) și CFR Călători.
Sindicaliștii afirmă că, la intrarea în vară, bugetele CFR Infrastructură și CFR Călători nu sunt aprobate, implicit nu este clar dacă Guvernul va acorda majorările salariale prevăzute în „Statutul Personalului Feroviar”, lege care se aplică din această vară.

Sunt aproximativ 50.000 de salariați de la companiile feroviare, Infrastructură, Călători, Marfă și atelierele de reparații care ar urma să beneficieze de această lege prorogată de mai multe ori, impactul bugetar fiind de 1,2 miliarde lei la CFR Infrastructură și CFR Călători, potrivit datelor centralizate de Economedia.

Ministrul Grindeanu a recunoscut că salariile feroviarilor trebuie să crească și să ajungă la un nivel decent, dar în același timp bugetul să poată susține această majorare.

„Statutul Feroviarului s-a votat în Parlament în 2019 și s-a tot prorogat. Odată cu Ordonanța Trenuleț dinainte de adoptarea Bugetului pe anul 2023, Legea Statutului nu a mai fost prorogată. Noi în acest moment ne aflăm în situația următoare: Statutul trebuie să intre în vigoare pentru că nu a mai fost prorogat, dar pe de altă parte, intrarea în vigoare va duce la creșterea cheltuielilor cu personalul pe această zonă și se intră într-un anumit conflict. Vom găsi o soluție în săptămânile viitoare. Cert este că e nevoie de salarii decente, au rămas mult în urmă față de alte zone, susțin să fie aduse la un nivel decent”, afirma Sorin Grindeanu, pe 4 mai.

Legea 195/2020:

Majorarea salarială se acordă prin modificarea coeficienților minimi de ierarhizare: de la coeficientul 1 pentru muncitorii necalificați, 1,50 pentru cei calificați, 1,60 maiștri și 2,20 pentru studii superioare.

Ceferiştii mai acuză continuarea degradării condiţiilor de muncă dar şi faptul că nu există la CFR Călători o salarizare care să permită un sistem de stimulare al performanţei şi de creştere a eficienţei angajaţilor.

„Ceferiştii sunt revoltaţi de continuarea degradării condiţiilor de călătorie cu trenurile de călători ale CFR Călători şi în anul 2023 din cauza lipsei fondurilor de reparaţii material rulant şi al fondului de investiţii. Ceferiştii sunt revoltaţi pe reţinerea celor 10% la Bugetele de compensaţie/subvenţie şi la facilităţile de călătorie. Ceferiştii sunt revoltaţi pe faptul că CFR Călători în anul 2023 funcţionează pe un Buget mai mic decât în anul 2022, deşi preţurile sunt duble. Ceferiştii sunt revoltaţi pe favorizarea Operatorilor de Transport Feroviar de Călători privaţi în raport cu OTF de Stat CFR Călători”, se mai arată în comunicatul citat.

Începând cu 1 iunie, Brașovul se transformă într-un oraș al copilăriei

0

Începând cu 1 iunie, Brașovul se transformă într-un oraș al copilăriei, iar Primăria Brașov și partenerii săi au pregătit o serie de evenimente pentru a sărbători în mod special Ziua Copilului.

Prin colaborarea cu diverse instituții culturale și entități din subordinea municipalității, s-au organizat numeroase activități și ateliere destinate copiilor. Piața Sfatului, Parcul Titulescu, cinematograful Astra, Centrul Cultural Apollonia, Teatrul Arlechino, Zoo Brașov și Centrul Civic sunt câteva dintre locațiile în care copiii se pot bucura de aceste evenimente și ateliere.

„Piața Veseliei” va fi amenajată în Piața Sfatului, în colaborare cu Bresla Meșteșugarilor din Țara Bârsei. Aici vor fi peste 30 de ateliere creative, spectacole, jocuri, premii și va fi proiectat primul film de animație 3D creat în România.

Parcul Titulescu și pietonala Eroilor vor găzdui „Orășelul Copiilor”, un concept care le permite celor mici să exploreze un traseu bine gândit pentru a înțelege mai ușor cum funcționează un oraș. Vor fi prezentate instituții administrative, instituții culturale, educaționale și servicii publice, precum școli, grădinițe, bănci, poște, presă și întreprinderi private care răspund nevoilor comunității.

Centrul cultural Apollonia Hirscher și Cinematograful Astra vor fi gazdele „Poveștilor Copilăriei”, unde vor fi proiecții de filme, evenimente pentru copii, expoziții de păpuși și recitaluri de povești și video-povești.

De asemenea, Direcția de Asistență Socială organizează în Centrul Civic un eveniment intitulat „Tânăr sau piticot, vă arăt că și eu pot!”, care oferă activități interactive și ateliere pentru copiii cu dizabilități și cei aflați în situații vulnerabile.

RATBV (operatorul de transport public) va avea activități recreative în Livada Poștei, Crucea Roșie va oferi instruiri privind acordarea primului ajutor, iar Muzeul de Artă va organiza ateliere de desen pe asfalt.

Unele dintre aceste evenimente vor avea loc pe 1 iunie, iar cele organizate în cadrul „Pieței Veseliei” și „Poveștilor Copilăriei” se vor desfășura în perioada 1-5 iunie.
Activități 1 iunie 2023
1. Piața Veseliei – Co-organizator PMBV

Evenimentul se va desfășura în Piața Sfatului, în perioada 1-5 iunie 2023, intervalul orar 10.00-21.00 și va cuprinde:10.00-18.00

TÂRG cu produse meșteșugărești, bijuterii, produse handmade, jucării lemn, produse din piele, produse alimentare ambalate individual;
ATELIERE meșteșugărești organizate după un program zilnic: cusături, împâslire, croșetat, pictură pe obiecte de lut, decorat turtă dulce, etc.
SPECTACOLE zilnice pentru copii, cu copii. Reprezentațiile vor fi susținute în piață, cu partenerii de la: Asociația Școlii de Arte, Liceul de Muzică și alții;
MINI-CINEMA organizat în aer liber cu rularea episoadelor producției „Legendarium”, materiale de promovare a primului serial de animație 3D produs în România. Copiii vor participa la jocul ,Legendarium’, câștigătorii fiind premiați cu cărți de colorat, stick-uri cu filmul, etc.
Parada modei pentru copii, cu produse vestimentare ale creatorilor brașoveni.
Programul activităților din

,,PIAȚA VESELIEI”

Perioada 1-5 iunie 2023, Loc de desfășurare Piața Sfatului

Vă invităm, însoțiți de cei mici, la târgul, Piața Veseliei, organizat de Breasla Meșteșugarilor din Țara Bârsei, în parteneriat cu Primăria Brașov.

Veți putea cumpăra o mulțime de lucruri realizate în atelierele unor pricepuți meșteri brașoveni, de la turtă dulce decorată cu mult talent, până la miere naturală și bomboane colorate, dar și jucării textile, haine decorate cu lână sau bijuterii.

Însă, pentru că vom sărbători împreună ziua copilului, am pregătit o mulțime de activități auxiliare. Astfel, copiii vor putea învăța, folosind tehnici manufacturiere, să fabrice felurite obiecte, sub atenta supraveghere a meșteșugarilor din Țara Bârsei. Dar nu numai atât!.

Zilnic vor fi proiectate desene animate 3D, realizate de o echipă de profesioniști din Odorheiul Secuiesc.

Puștii care vor veni în Piața Sfatului între 1 și 5 iunie și vor participa la activitățile noastre vor fi premiați cu reviste de colorat și jocuri cu autocolante. În pavilionul de activități, folosind creioane colorate și foarfeci, vor avea cu ce să se distreze și, jucându-se, vor învăța foarte multe lucruri noi.

Pe lângă programul de jocuri interactive și de mini-cinema, se va putea urmări spectacolul de dans, muzica și teatru susținut de trupe de copii din Brașov.

01.06.2023

11:00-11:45 Atelier confecționat brățări pe sârmă
12:00-12:45 Atelier confecționat prinzător de vise/dreamcatcher
13:00-13:45 Atelier decorațiuni licheni
14:00-14:45 Modelaj ceramică – medalion
15:00-15:45 Atelier pictat jucării 3d
16:00-16:45 Jocuri de colorat și decupat
02.06.2023

11:00-11:45 Atelier confecționat semn de carte
12:00-12:45 Atelier pictura pe ceramica
13:00-13:45 Demonstrație creare bijuterii din argint
14:00-14:45 Atelier împâslit
15:00-15:45 Atelier confecționat jucării din carton
16:00-16:45 Jocuri de colorat și decupat
03.06.2023

11:00-11:45 Atelier reciclare – ghivece din pet-uri
12:00-12:45 Atelier cusături
13:00-13:45 Atelier pictura acuarela
14:00-14:45 Atelier mini-ghivece cu licheni
15:00-15:45 Atelier modelaj lut cu uscare la aer
16:00-16:45 Jocuri de colorat și decupat cu reviste interactive
04.06.2023

11:00-11:45 Atelier confecționat brățări
12:00-12:45 Atelier pictură cu acuarele pe figurine din ipsos
13:00-13:45 Atelier confecționat bijuterii din sârmă
14:00-14:45 Atelier confecționat semn de carte
15:00-15:45 Modelaj ceramică – medalion
16:00-16:45 Jocuri de colorat și decupat
05.06.2023

11:00-11:45 Jocuri de colorat și decupat
12:00-12:45 Jocuri de colorat și decupat
13:00-13:45 Jocuri de colorat și decupat
14:00-14:45 Jocuri de colorat și decupat
15:00-15:45 Jocuri de colorat și decupat
16:00-16:45 Jocuri de colorat și decupat
Participând la ateliere, copii vor deprinde tehnici manual de lucru și își vor realiza obiecte decorative.

Spectacole pentru copii, spectacole de muzică, dans, teatru, recital

1-5 iunie

Zilnic, începând cu ora 15.00

Serialul „Legendarium” – proiecție de desene animate

Zilnic, între orele 17.00 – 18.40 și 19.00- 20.40 vor rula pe un ledscreen de 4 mp (1920 – 1080 pixeli) cele două serii a câte 10 episoade din serialul ,,Legendarium” (aprox. 10 min. un episod). Seriile sunt următoarele: Potcoava fermecată; Calea lactee; Copacul cu povești al bunicului; Gnomii cei urâți, Șanțul diavolului, Secretele peșterii Almași, Piatra reginei Reka, Cronica cavalerului Mano, Flautul fermecat, Sărbătorile de iarnă

Revistă interactivă pentru copii

De asemenea, în locul de activități, sub supravegherea voluntarilor, copii se vor juca ,,Legendarium”, joc în care vor găsi monedele secuiești in pivnițele cetăților vechi și în peșteri. Se va folosi un canvas imprimat cu traseele, jucătorii urmând căsuțele folosind un zar mare din burete. Vor avea de furca cu uriașii și balaurii și vor fi ajutați de zâne. Bineînțeles, toate acestea sunt imprimate in imagini frumos colorate pe uriașa tabla de joc (4X2m).

Premiile vor fi cărți de colorat, hărți și stik-uri ,,Legendarium”, precum și revista editată cu ocazia târgului, în care premianții vor colora, decupa și lipi autocolante, în pavilionul de activități.

2. Orășelul Copiilor 2023 – Co-organizator PMBV
Orășelul Copiilor 2023, parcul Titulescu (pietonală, vizavi de Aro) în data de 1 iunie 2023 interval orar 10.00-18.00. Un concept prin care copiii vor parcurge un traseu bine gândit pentru a înțelege mai ușor mecanismul de funcționare a unui oraș.
Orășelul va fi împărțit în 4 Zone, bine delimitate prin culori specifice, conținând următoarele standuri:

A. Zona Civică / Culoarea Albastră – va descoperi instituții de bază pentru funcționarea orașului. (Primăria, Poliția/Jandarmeria, Pompierii, Spital / Unitate Mobilă Ambulanța, Compania apa Brașov și/sau Comprest Brașov).
B. Zona Culturală / Culoarea Verde – va descoperi instituții care se adresează modelării intelectului și sufletului uman, a spiritualității prezente în oraș. (Biserica, Filarmonica, Teatrul/Teatru de păpuși, Muzee, Biblioteca).
C. Zona Utilă / Culoarea Galben – va descoperi instituții de mare utilitate și principiile după care acestea funcționează. (Instituții educaționale – Școală / Grădiniță, Bancă, Poștă, Presă (TV / Radio, On-Line).
D. Zona Diversitate / Culoarea Roșu – va descoperi partea de business, bazată pe inițiativă privată, de o diversitate imensă, întâlnirea dintre nevoile locuitorilor orașului și talentele furnizorilor. Supermarket / Piață, Sănătate pentru mari si mici , Meșteșuguri / Meserii, Sport, Joacă).
3. POVEȘTILE COPILĂRIEI – Organizator PMBV
Evenimentul se va desfășura la Centrul Cultural „Apollonia Hirscher” și la cinema Astra în perioada 1-5 iunie 2023 si va cuprinde:

Expoziție de păpuși de colecție ”Lumea feerică a păpușilor” cu Mihaela Drăghici, artist și colecționar
POVEȘTI FĂRĂ SFÂRȘIT – recital de Povești și Video-povești, autor și interpret Adrian Munteanu
Expoziție de desene scenografie și ateliere pentru copii oferite de Teatrul Arlechino
Alte evenimente

Festivalul Internațional de Fotografie și Film Documentar de Natură – Co-organizator PMBV

Cinema Astra – Proiecție filme 1-5 iunie 2023
Evenimente pentru copii pe Aleea Tiberiu Brediceanu 1-5 iunie 2023
Expoziții foto in Piața Sfatului si trotuarul din fața Primăriei- 1-17 iunie 2023
Teatrul Arlechino

1 IUNIE 2023

ORA 10.30 -„NEGHINIȚĂ”– Teatrul ”Arlechino” Brașov -Sala Reduta
ORA 12.00 – Atelier interactiv Construim păpuși – Centrul Cultural Apollonia Hirscher
ORA 13.00 – Atelier interactiv Construim păpuși -Centrul Cultural Apollonia Hirscher
ORA 14.00- Atelier interactiv Construim păpuși – Centrul Cultural Apollonia Hirscher
ORA 15.30 – Spectacol surpriză – esplanadă Teatrul Arlechino Brașov
ORA 17.00 -„NEGHINIȚĂ”– Teatrul ”Arlechino” Brașov -Sala Reduta
ZOO – În data de 1 iunie, în intervalul orar 11:00 – 18:00, de Ziua Internaționala a Copilului, Zoo Brașov vă invită să veniți alături de cei mici într-o aventură de neuitat în cadrul căreia puteți afla o multitudine de curiozități despre numeroase specii de animale răspândite pe aproape toate continentele planetei.

Copiii cu vârste sub 14 ani și persoanele instituționalizate vor beneficia de intrare gratuită, iar în cele mai importante zone ale grădinii veți putea primi îndrumări și veți afla răspunsuri la curiozitățile dumneavoastră, în cadrul evenimentului fiind prezenți tineri ambasadori ai Zoo Brașov.

De asemenea, vor fi desfășurate ateliere educaționale în cadrul cărora copiii își vor dezvolta cultura generală prin jocuri și activități interactive.

Acest eveniment este realizat în parteneriat cu Voluntariat Brașov.

S.C. RATBV S.A. 1.06.2023 interval orar 16:00 -19:00

Livada Poștei în față la Rectorat – activități recreative pentru copii cu ocazia zilei de 1 iunie: pictură pe față, umflare baloane, dans cu animatori, etc.

DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ BRAȘOV, 1.06.2023 interval orar 10:00 -15:00

Parcul din Centrul Civic
Proiectul ”Tânăr sau piticot, vă arăt că și eu pot!” – activități interactive și ateliere la care sunt invitați să participe copii cu dizabilități, cât și copii aflați în situații vulnerabile

În cadrul evenimentului se vor desfășura activităţi interactive şi ateliere cu scopul de a contribui la dezvoltarea creativităţii, a abilităților de îndemânare, a spiritului de echipă, astfel încât copiii să dobândească mai multă încredere în forţele proprii.

De asemenea, începând cu data de 01.06.2023 se dă startul Campaniei de promovare a drepturilor copilului privind îngrijirea și educarea acestora desfășurată de Direcția de Asistență Socială Brașov, campanie în cadrul căreia se vor distribui pliante cu drepturile copilului.

SOCIETATEA NATIONALA DE CRUCE ROSIE DIN ROMANA – FILIALA BRASOV

1.06.2023 interval orar 11:00 -17:00

Aleea Parcul Titulescu intrarea dinspre Primăria Municipiului Brașov

Proiectul ”Educație pentru sănătate” – un pavilion și o ambulanță

Organizarea unui punct demonstrativ de prim ajutor și ateliere creative (modelaj, confecționare insigne, desen, face painting, jocuri) ​

MUZEDUL DE ARTĂ – În Parcul Titulescu, vizavi de muzeu, 12.00-16.00 – Desene pe asfalt, în cadrul „Zilei Muzeului de Artă Brașov“.

Sorina Grozav, cea mai bună handbalistă din Liga Florilor!

0

Sorina Grozav, cea mai bună handbalistă din Liga Florilor!

Sorina Grozav (24 de ani) , handbalista Rapidului, a fost desemnată de FRH cea mai bună jucătoare din Liga Florilor, sezonul 2022 – 2023.


CSM București și Rapid vor juca în grupele Champions League la handbal feminin, iar
Gloria Bistrița, HC Dunărea Brăila și CSM Tărgu Jiu vor juca în sezonul viitor al competiţiei EHF European League.
Au promovat în Liga Florilor: Corona Brasov și Știința București.

SDA Servicii de Depozitare și Arhivare oferă soluții complete și de înaltă calitate pentru depozitarea și consultarea documentelor arhivate, cu respectarea normelor în vigoare și a condițiilor de siguranță impuse prin LEGEA ARHIVELOR NAȚIONALE NR. 16/1996.

Arhivare și depozitare documente în maximă siguranță

Firma dispune de două depozite proprii, situate în București și Brașov, echipate cu spații de arhivare documente și depozitare conform standardelor internaționale. În plus, SDA Servicii de Depozitare și Arhivare oferă servicii complete de arhivare, inclusiv depozitarea documentelor, prelucrarea arhivistică, scanarea documentelor, transportul și distrugerea securizată a acestora.

SDA – Servicii de Depozitare și Arhivare pune la dispoziția clienților săi spații de depozitare dotate cu sisteme automate de supraveghere video, alarmare și stingere a incendiilor, controlul umidității și microclimatului, pază umană asigurată de echipe specializate 24/24h. De asemenea, soluția software complexă și echipamentele IT de ultimă generație monitorizează în permanență parametrii mediului de depozitare și asigură trasabilitatea, securitatea și integritatea documentelor.

Consultarea rapidă a documentelor arhivate

Documentele pot fi consultate fie în mod electronic – acestea fiind trimise prin e-mail- fie în format fizic la sediul SDA – Servicii de Depozitare și Arhivare, fie la sediul clientului. În acest ultim caz, documentele sunt expediate pentru consultare prin servicii de curierat sau transport prin flotă proprie cu vehicule specializate și monitorizate prin GPS. În plus, compania oferă sali individuale de consultare documente echipate cu tehnologie de ultimă generație pentru copierea și scanarea documentelor.

SDA – Servicii de Depozitare și Arhivare are în vedere dezvoltarea continuă și inovația tehnologică pentru a asigura un parteneriat de durată cu clienții săi. Firma are certificat Sistemului de Management al Securității Informației conform standardului internațional SR ISO/IEC 27.001: 2018, fiind de asemenea certificată conform standardelor ISO 9001:2015 – Sistemul de Management al Calității, ISO 14.001: 2016 – Sistemul de Management de Mediu și ISO 45.001:2018 – Sistemul de Management al Sănătății și Securității Ocupaționale.

Prin certificarea conform standardelor ISO mentionate mai sus, SDA – Servicii de Depozitare și Arhivare demonstrează preocuparea pentru dezvoltare și inovație tehnologică continuă, precum și angajamentul pentru calitate, mediu, sănătate și securitate ocupatională.

SDA – SERVICII DE DEPOZITARE ȘI ARHIVARE se remarcă prin soluții complete, securizate și accesibile pentru depozitarea și consultarea documentelor arhivate, fiind un partener de încredere pentru orice business care își dorește să aibă acces rapid și sigur la informațiile sale.

De ce sa apelezi la un detectiv particular Iasi ? Pentru ca viata este scurta si nu merita sa te framanti, sa iti faci zile amare si sa nu ajungi la niciun rezultat. Pentru ca un detectiv particular Iasi are experienta, metodologia si gadgeturile necesare pentru a descoperi raspunsurile la intrebarile tale si, uneori, chiar si solutiile.

Esti persoana fizica si o problema cu una sau mai multe necunoscute nu te lasa sa dormi? Apeleaza la un detectiv particular Iasi! Esti o companie si crezi ca cineva iti spioneaza afacerea sau ai o oferta care te intriga? Apeleaza la un detectiv privat Iasi! Esti avocat si clientul tau are nevoie de dovezi? Apeleaza la un detectiv Iasi! Stii zicala “a nu vedea padurea de copaci”? Uneori avem nevoie de o viziune noua, din exterior.

In plus, cautand adevarul de unul singur, mai ales in cazurile personale, esti subiectiv. Un detectiv privat este obiectiv, el nu este afectat emotional de cazul pe care il preia. Ramane mereu focusat pe obiectivul anchetei si pe rezultate.

Salvezi timp si resurse cu un detectiv particular Iasi

Munca de detectiv particular Iasi implica mai mult decat urmarirea suspectilor, implica tactici moderne si o inalta pregatire, inclusiv in investigatie digitala. Astazi, o parte din infractiuni sau actiuni care iti pot aduce prejudicii sunt operate din spatele unui telefon, a unei tablete sau a unui computer. Tocmai de aceea, cu experienta si profesionalismul dobandite in ani de studii si practica, detectivii particulari descopera rapid ADEVARUL.

In plus, tu ramai anonim. Detectivul, care poate fi un barbat sau o femeie, in fuctie de natura cazului, este bine pregatit si va obtine informatii fara ca cei vizati sa banuiasca vreo clipa ceva. Tocmai de aceea este important sa iti alegi un detectiv particular Iasi cu experienta si o conduita profesionala fara cusur.

Care este cea mai buna agentie de detectivi particulari din Iasi?

Raspunsul este simplu. Este aceea care iti rezolva cazul repede si cu tarife onorabile. Indiferent de natura spetei, experienta, reputatia si integritatea sunt cele ma bune unitati de masura.

Keto Diet, Detonic, Alkozeron, Insumed, Clean Vision si Urotrin sunt suplimente alimentare cu rezultate confirmate de clienti.

1. Toate cele de mai sus sunt suplimente alimentare, remedii 100% naturale care au rezultate bune in tratarea diverselor afectiuni cu care cei mai multi dintre noi ne luptam zi de zi.
2. Toate informatiile de care aveti nevoie legate de aceste medicamente organice sunt descrise cu lux de amanunte (prospect, pret, recenzii, formule active) si obiectivitate pe Evonet, un motor de cautare pentru suplimente alimentare, medicamente naturiste si remedii sigure si testate.
3. Sunt suplimente alimentare care pot fi achizitionate din Romania, direct de la distribuitorii autorizati.

Suplimentele alimentare sunt o solutie de intretinere sau tratament usor de administrat si fara efecte negative, fara compusi periculosi, blande, cu efect rapid si de lunga durata. Stresul, anxietatea, lipsa timpului liber, grijile de zi cu zi, lipsa activitatilor sportive, alimentele de proasta calitate sau mult prea procesate s.a.m.d. ne degradeaza fizic si psihic.

Cu vitaminele si mineralele ne-am obisnuit deja, dar se pare ca nu este suficient. Este nevoie de o sustinere mai mare a organismului si asta cu tinte exacte. Tocmai de aceea au aparut suplimente alimentare dedicate unor disfunctionalitati sau unor probleme care pot fi tinute sub control sau pot fi corectate, chiar vindecate.

Evonet aduna in acelasi loc toate informatiile care pot fi de folos pacientilor, celor care cauta solutii alternative la o problema de sanatate, medicilor din diverse ramuri deschisi catre medicamente 100% naturale si tuturor celor care vor sa fie informati.

Va propun o scurta trecere in revista a celor mai apreciate suplimente alimentare, atat din punct de vedere al recenziilor adunate de la pacienti si specialisti cat si din punct de vedere al comenzilor inregistrate de distribuitorii autorizati de producatori.

Keto Diet, capsule pentru slabit

Dieta Keto, datorita eficientei si a unui regim usor de urmat si-a gasit repede adepti. Rezultatele obtinute i-au mobilizat pe cercetatori care au dezvoltat Keto Diet capsule, un supliment alimentar natural care sa ii ajute sa slabeasca pe cei supraponderali sau pe cei care doresc sa renunte la cateva kilograme fara efort.

Conform datelor adunate de Evonet, poti slabi de la cateva kilograme pana la 14-20 de kilograme pe luna. La prima vedere pare foarte mult, utilizatorii povestind de topirea grasimilor rapida dupa ce starea de cetoza se instaleaza in organism.
Obezitatea este un factor de risc din multe puncte de vedere, motiv pentru care orice ajutor este bine-venit.

Detonic, medicament pudra pentru hipertensiune

Foarte multi oameni sunt hipertensivi si asta se datoreaza mediului in care traim si stresului la care suntem supusi zi de zi. Tocmai de aceea, in UK s-au facut studii si s-a recomandat consumul de Detonic persoanelor cu predispozitie la AVC.

Imbunatatirea functiilor cardiace intr-un mod natural este un pas mare atat pentru cercetatori cat si pentru pacietii care pot recurge la acest medicament sub forma de pudra care reduce natural hipertensiunea.

Inca o problema in care pudra naturala Detonic ajuta, este combaterea aparitiei aterosclerozei, medicamentul fiind un aliat de nadejde in curatarea vaselor de sange si oxigenarea excelenta a creierului.

Era si timpul ca cercetarile in domeniu sa scoata la lumina un medicament natural de intretinere a inimii si functiilor ei.

Alkozeron, tratament alcoolism

Vedem foarte des reclame la suplimente alimentare pentru ficat in care este atins si consumul de alcool. Sa recunoastem ca situtia este mai grava decat dramatizarea din reclamele TV si ca era nevoie de un medicament care sa lupte impotriva dependentei e alcool.

Consumul de alcool este o problema atat pentru persoana dependenta cat si pentru cei din jur, mai ales pentru familia consumatorului. Cele mai multe acte de violenta se desfasoara pe sub efectul consumului de alcool, violenta domestica fiind inca o problema care trebuie privita cu maxima seriozitate.

Dependenta este o boala si trebuie tratata ca atare, acesta este motivul pentru care cercetatorii au lucrat ani de zile la o formula terapeutica naturala care sa inhibe pofta de alcool si il ajute ce cel dependent sa scape de acest viciu. Evonet a strans toate datele si recenziile pentru ava informa corect despre Akkozon, medicament care ajuta la tratarea alcoolismului.

Insumed, reduce zaharul din sange

Conform ultimelor statistici Diabetul a devenit o problema de sanatate atat in cazul celor trecuti de prima tinerete cat si in cazul celor mai tineri, chiar si in randul copiilor. Consumul de alimente dulci, sucuri si junk food are si un revers al medaliei, si anume, Diabetul.

Insumed capsule pentru diabet este o solutie naturala si eficienta pentru reducerea nivelului glicemic si pentru normalizarea acestuia. Diabetul poate avea consecinte grave, schimbarea stilului de viata fiind prima masura care este recomandata pacientului suferind sau celui cu glicemia ridicata aproape de valorile acestei afectiuni.

Curele cu Insumed pastile, conform recenziilor adunate de la pacienti, medici in nutritie, diabet si endocrinologie au ajutat multi pacienti cu mentinerea sub control a glicemiei. Insumed poate fi consumat si preventiv de persoanele care au in familie cazuri de diabet, Evonet fiind locul de unde va puteti informa corect.

Clean Vision, medicament pentru vedere

Vederea este inca o functie a organismului nostru greu incercata. Petrecem din ce in ce ai mult timp cu ochii in ecranul telefonului, in monitoare sau privind la TV. Ochii nostri au nevoie de pauze, au nevoie de odihna si somn, altfel veti ajunge sa purtati ochelari.

Medicamentele pe baza de luteina ajuta, iar daca vorbim de suplimente alimentare naturale, cu compusi organici, este si mai bine. Clean Vision capsule pentru ochi actioneaza asupra prediunii aflate la nivelul globilor oculari si sustine vederea de la interior catre exterior.

Imbunatatirea vederii intr-un mod natural si neinvaziv nu poate fi decat o veste buna pentru pacientii cu plobleme de vedere.

Urotrin tablete naturale pentru prostata

Tabletele pentru prostata nu sunt o moda, sunt necesare pentru ca functiile acesteia sa fie complete pentru ca altfel, aceasta problema de ordin medical isi intinde plasa catre partea psihologica si produce dezechilibre pe mai multe planuri. Urotrin tablete pentru prostata este un medicament natural pentru barbati si problemele lor specifice.

Vedem des la TV reclame la tot felul de remedii pentru prostata. Pentru barbati, functionarea prostatei la un nivel optim este direct propotionala cu o viata sexuala normala. Problemele legate de prostata pot duce la erectii slabe, la ejaculari premature si chiar la infertilitate si impotenta.

Urotrin pentru prostatita este destinat barbatilor atat pentru vindecarea inflamatiilor la nivelul aparatului uro-genital cat si pentru imbunatatirea performantelor in viata intima. Pentru orice problema exista o solutie.

Concluzie

Legatura dintre Keto Diet, Detonic, Alkozeron, Insumed, Clean Vision si Urotrin o reprezinta Evonet, site-ul in care se regasesc toate informatiile despre aceste suplimente alimentare. Prospect, pret, recenzii, pareri de pe forumuri, indicatii si contraindicatii, toate pot fi gasite intr-o sursa de incredere: www.evonet.ro.

Noi, brașovenii, suntem obișnuiți cu turiștii, îi vedem la fiecare pas făcut în centru, îi recunoaștem după interesul cu care privesc în jur și după obiectivele aparatelor foto. Orașul abundă de unități de cazare cu 3 și 4 stele, dar mulți turiști preferă cazarea în regim hotelier Brașov.

Citisem într-un articol despre cât de profitabilă este închirierea artamentelor în regim hotelier. Oare chir așa să fie? Oare totul se reduce la profit? Cum rămâne cu toate investiția făcută de proprietar? Cum rămâne cu confortul care de multe ori este peste cel oferit de hoteluri cu multe stele? Cele mai multe apartamente sau garsoniere care sunt oferite spre închiriere în regim hotelier sunt amenajate modern și oferă condiții de lux.

Eu am un apartament mic, motiv pentru care, atunci când îmi vin prietenii din Sibiu sau Timișoara în vizită, caut rapid cazare în regim hotelier care, dacă mă mulțumește pe mine, îi va mulțumi și pe ei. În astfel de momente am descoperit apartamentele Promenada Studios, mai exact studiouri în regim hotelier Brașov.

Lux și bun gust

Eu le-am văzut pozele pe site, dar cum am o coastă împrumutată tocmai de la Toma Necredinciosu’, m-am dus să mă conving. Apartamentele se află într-un bloc nou, aproape de Coresi, lucru care m-a bucurat enorm. E liniște și ai un sentiment de intimitate, apropierea de mall fiind ca bomboana pe colivă.

Fiind un bloc nou, te simți binevenit de la intrare, din casa scării. Intrarea în apartament se face cu cartelă, nu cu cheie. Încă de la primii pași, apartamentul te încânta prin design și calitatea obiectelor folosite. Nici nu știi unde să te uiți prima dată.
Aici sigur este mâna unui designer de interior, îmi dau seama după culori, după obiectele de mobilier, după nuanța lemnlui sau textura tapetului.

Electocasnice hi-tech în bucătărie

Nu cred că se vor omorî prietenii mei cu gătitul, dar eu una nu am așa ceva acasă și îmi doresc. Nu știu câți dintre clienți folosesc plita și cumptorul, dar pentru cei care vor să își gătească ceva în casă, în bucătărie se găsesc toate cele necesare, ba chiar mai mult. Ai cafetieră, ai cană termică, ai vase și ustensile de cea mai bună calitate. Aproape că îți e milă să le folosești.

Camera este open space și ai, pe lângă canapeaua soft, un birou de la care poți lucre oricând. Insula care desparte elegant bucătăria de living, este un mare televizor. Totul este la superlativ.

Dormitor cu parfum de somn ușor

Știi ce nu suport eu la cele mai multe hoteluri? Paturile! Sunt mici și , de cele mai multe ori, au saltelele uzate. La Promenada Studios totul este nou, camerele au început să fie închiriate în regim hotelier în urmă cu câteva luni.
Lenjeria de pat este albă și miroase a proaspăt spălat. Pernele par confortabile, deși nu le-am testat. Draperiile sunt opace, tapetul de bun gust și lumina poate fi reglată.

Baie mare cu produse de igienă

Știți prospapele moi, halatele și papucii de unică folosință de la hoteluri? Sunt și aici, ambalate frumos și așezate elegant. Încă o bilă albă îi dau acestui studio destinat cazării în regim hotelier pentru produsele de igienă din baie. Nici la hoteluri de 4 stele nu am întâlnit o gamă de produse de îngrijire de calitate superioară.

Îmi place totul! Sincer, i-aș lasă pe prietenii mei să stea la mine și eu m-aș muta câteva zile într-unul din apartamentele închiriate în regim hotelier Promenada Studios.

Daca unii dintre noi au intrat intr-un concediu prelungit, altii, pe fondul prezentei virusului pandemic, au muncit mai mult decat oricand si este firesc sa simta nevoia unei pauze, al unui concediu fara a se limita la propriul apartament. Nu stiu in ce masura turismul are portile deschise dar stiu o solutie sigura: inchiriere autorulota Brasov.

Daca locuiesti intr-un oras la munte nu inseamna ca esti in concediu. Oricat de minunat ar fi Brasovul de sarbatori sau in timpul anului, simti nevoia sa evadezi, sa pleci o perioada, sa descoperi un colt de rai uitat de lume sau sa te retragi undeva unde la orele 11 sa nu fii nevoit sa tragi zavoarele.

Eu am descoperit ca pot avea libertatea de a petrece un concediu alaturi de familie daca apelez la o firma care sa imi ofere servicii de inchiriere autorulota Brasov, servicii de calitate si extinse, facilitati multiple si preturi de Romania, nu de Europa.

Care sunt avantajele serviciilor de inchiriere autorulota Brasov?

1. Libertatea de miscare
Daca inchiriezi o autorulota, poti petrece concediul departe de casa si izolat in acelasi timp. Poti campa la marginea unei paduri sau pe malul unui lac si te poti reconecta cu natura, cu cerul si pamantul si nu in ultimul rand, cu familia pe care cu siguranta ai neglijat-o putin din cauza timpului scurt petrecut impreuna.

2. Siguranta
Acum, mai mult decat oricand, datorita numarului tot mai mare de imbolnaviri vrei sa fii in siguranta. Poti campa intr-un loc izolat, departe de orice “picior de om”, fara a fi nevoit sa parcurgi distante mari fata de Brasov.
Daca tot vorbim despre siguranta, permite-mi sa te asigur, din proprie experienta, ca dupa fiecare serviciu de inchiriere autorulota, aceasta este igienizata temeinic, tocmai pentru a oferi siguranta impotriva colectarii de virusuri si bacterii.

3. Facilitati
Daca te numeri printre cei care au nevoie de caldura, curent, de baie si bucatarie cu apa calda, poti sta linistit, vei avea parte de ele 🙂 Vei avea si smart TV pentru emisiunile preferate, frigider si tot ce inseamna o bucatarie echipata modern, doar ca la dimensiuni mai mici. Inchipuie-ti ca ai facut rezervare la un mini hotel cu servicii de self catering accommodation.

Daca vrei sa-ti surprinzi iubita, apeleaza la servicii de inchiriere autorulota Brasov. Ai grija sa pui in frigider cate ceva de ale gurii, un vin bun si cateva dulciuri, fructe si inghetata. Nu va trebuie multe, puteti campa sau opri oriunde are voie si un autoturism, puteti chiar sa va faceti aprovizionarea de la un supermarket aflat in drumurile voastre.

4. Fara program
Un lucru care pe mine ma irita putin la hoteluri si pensiuni este programul. Nu imi plac vacantele in care cineva imi face program de masa sau pentru alte activitati. Vreau sa ma trezesc cand am chef, sa mananc cand am chef si sa imi fac bagajele la plecare fara sa bata cineva la usa mea in ideea in care vrea sa se apuce de curatenie pentru urmatorii turisti cazati.

5. Fara noaptea de Revelion la fereastra
Nu stiu sincer cum va fi noaptea dintre ani. Mai sunt cateva zile pana atunci si lucrurile nu se anunta prea incurajator. Multi dintre noi vom sarbatori in familie, fara uratori, fara vizite la cei dragi, fara prieteni. Ma intristez la simplul gand, nici nu imi mai vine sa scriu.

Daca nu vrei sa fii printre cei care se vor zgai la cer pentru a vedea artificiile, daca nu vrei sa te numeri printre cei care isi vor lipi nasurile de fereastra rece si vor inchina un pahar de sampanie privind la vecinii de vis a vis, fugi in natura. Apeleaza la servicii de inchiriere autorulota Brasov si petrece altfel mini-vacanta de sarbatori. Sper din tot sufletul sa gasesti o autorulota de inchiriat, sunt convinsa ca nu sunt singura care s-a gandit la aceasta posibilitate.

In incheiere nu-mi ramane decat sa iti urez un an mai bun, mai frumos si cu rezultate negative la teste ;).

Acum, mai mult decât oricând cred că ai conștientizat cât de important este să ai un apartament cu 3 camere în Brașov. Punând de cele mai multe ori cheltuielile pentru întreținere deasupra confortului, sau diferența de preț dintre 2 și 3 camere, mulți dintre oamenii aflați în căutarea unui apartament s-au îndreptat către cele cu 2 camere. Până în martie, când mulți dintre noi am fost nevoiți să lucrăm de acasă, nu am înțeles cât de util ar fi fost să avem un apartament cu 3 camere.

Apartamente 3 camere Brașov finalizate și gata de mutare

În contextual pandemiei cu care ne confruntăm acum, o cameră este sală de clasă și o cameră a devenit birou. Dacă ai 2 copii, atunci biroul tău se mută în bucătărie. Mai în glumă, mai în serios, cred că o camera în plus este mai mult decât utilă.

Dacă vorbim însă de apartamente noi, cheltuielile de întreținere de la 2 camere la 3 camere sunt nesemnificative. Nu e târziu să faci pasul nici acum, deja sunt zvonuri că în curând vom lucra iar de acasă. O să zici că multe apartamente se vând în stadiu de proiect și că până te vei muta se va termina și nebunia asta. Ei bine, eu știu din surse sigure că există apartamente cu 3 camere finalizate în Brașov, numai bune să te muți în ele.

Ce dezvoltator imobiliar mai are disponibile pe piața imobiliară apartamente noi cu 3 camere Brașov? Mosaic Residence este cel care îți poate pune la dispoziție apartamente cu 3 camere finalizate chiar în vecinătatea mall-ului Coresi. Și nu orice fel de apartamente, ci unele spațioase, bine compartimentate și izolate pentru cele 5-6 luni de iarnă, câte sunt de obicei în Brașov.

Credibilitatea dezvoltatorului imobiliar trage la cântar

Mosaic Residence nu este la primul bloc construit, așa că, dacă ai nevoie de feedback, ai de unde să-l obții. În plus, apartamentele sunt finisate cu tot ce este mai bun în materie de parchet, gresie, faianță, tâmplărie PVC, uși sau obiecte sanitare. Calitatea nu este doar un cuvânt, ea se vede în materialele folosite și se simte atunci când vine vorba de confort.

Cei mai mulți dintre cunoscuții mei s-au mutat în noile blocuri de lângă Coresi, unii chiar în apartamente construite de Mosaic Residence. Mi-ar fi spus dacă ar fi întâmpinat vreo neplăcere… Dacă vrei și tu să faci acest pas, achiziționează un apartament nou cu 3 camere Brașov, finalizat și finisat, adică la cheie. Lasă în urmă și fără nici un regret micul apartament constuit în “anii de glorie” și mută-te într-un apartament spațios, căduros, modern și bine poziționat.

Birou sau dormitor pentru oaspeți, o cameră în plus înseamnă mai mult confort. Ai multiple avantaje la care aș mai adăuga și faptul că nu mai sunt necesare renovări sau intervenții în următorii ani, asta dacă ai ales un apartament nou în Brașov.

Brazi în ghiveci sau brazi tăiați de Craciun? Iată o întrebare care pe care și-o pun cei care nu sunt interesați de brazii de palstic și preferă naturalul.

Deși este noiembrie, în acest an parcă nici Crăciunul nu se anunța cu același avant ca în anii trecuți. Dacă în alți ani vitrinele magazinelor te orbeau și muzica cu tematică îți zgâria urechile înainte de căderea frunzelor, acum, ca efect secundar al pandemiei, e liniște și pace.

Dragii mei, acum, mai mult decât oricând, avem nevoie de Crăciun, avem nevoie de magie, de speranță și de brad împodobit. Dacă nu sunteți adeptii brazilor artificiali, aveți de ales între brazii gata tăiați și cei în ghiveci. Puteți să vă îndreptați către marile magazine sau direct către o pepinieră Brașov.

Brazi tăiați livrați la domiliu

Chiar și cei care nu erau adepții cumpărăturilor online s-au obișnuit deja cu livrările. Nu știu cum e în alte orase, dar în Brașov , Pepiniera Brazi Argintii livrează coniferele gata tăiate, pe mai multe înălțimi și categorii (economic, standard și premium).

Eu sper din toată inima că astfel, tăierile masive de brazi și molizi sunt reduse sau chiar stopate. Mulți vor spune că nici așa nu e bine, că e o risipă și că obiceiul bradului de Crăciun o crimă împotriva naturii. Personal, eu sunt împotriva plasticului, cei mai mulți brazi artificiali sunt confectionati din plastic și cred că sunt un pericol mult mai mare pentru natură. Fără brad Crăciunul ar fi incomplet…

Brazii crescuți în pepiniere cu scopul de a fi tăiați de Crăciun nu afectează natura, nu implică defrișare, tăiere ilegală și nu au legatură cu fauna. Este drept ca nu vor opri peste noapte tăierile ilegale, dar nici folosirea brazilor artificiali nu va avea acest efect, cei care se ocupă cu astfel de „îndeletniciri” nu sunt activi doar de Crăciun și nu sunt focusați doar pe brazi.

Vorbim despre brazi sau conifere crescute fix cu scopul de a fi tăiate în preajma Crăciunului pentru a împodobi casele celor care își doresc să respecte tradițiile. Achiziționând un brad argintiu sau unul obișnuit de la o pepinieră Brașov veți fi siguri de proveniența acestuia și veți susține o aface locală. Este momentul să avem grijă de cei de lângă noi.

De acasă sau de birou, puteți acum să comandați bradul dorit și pepiniera Brașov Brazi Argintii îl va livra GRATUIT în ziua și la ora stabilită.

Brazi în ghiveci pentru Crăciun

De ceva ani încoace, eu cumpăr câte un braduț în ghiveci și apoi, după sărbători, încep să îmi sun prietenii care stau la casă spre a vedea cine vrea sa îl găzduiască într-o curte pentru restul vieții.

Cred ca soluția brazilor în ghiveci împacă pe toata lumea, nu se taie și apoi nu se aruncă nici un brad. Este dezolant peisajul de după sărbători, o multime de brazi stau aruncați pe langă tomberoanele din oraș. Brazii în ghiveci achizitionați de la pepiniere vin și cu garanția că vor putea fi plantați și vor rezista la temeraturile locale.

Eu sper că ne vom bucura de aceste sărbători și că vom avea parte de bucurii, de familie, de prieteni și de tradiții.