Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Economic
Publicitate

Deputatul PSD Florin Iordache, gesturi obscene în Parlament FOTO

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
FOTO: ProTV
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: sursa:ProTV, 14.11.2018
Președintele comisiei speciale pentru legile justiției, Florin Iordache, a făcut două gesturi obscene la adresa deputaților din opoziție, după ce a explicat de ce a fost nevoie de adoptarea OUG 90/2018 privind legile justiției.

Astfel, la finalul discursului său, Iordache, fost ministru al Justiției, le-a arătat degetele mijlocii de la ambele mâini celor din USR și PNL.
mediat după acest incident, deputatul USR Stelian Ion a protestat la microfonul plenului:

”Președintele secției speciale de unificare, sistemtizare a legislației justiției tocmai a proferat gesturi obscene de la această tribună a Parlamentului către colegii parlamentari ai României, care nu se reprezintă singuri, care-i reprezintă pe zecile, sutele de mii de români care i-au votat.

Deci acele gesturi obscene, domnule Florin Iordache, nu ni le arătați nouă, le arătați românilor pe care i-ați tratat cu gaze lacrimogene pe 10 august. Deci vreți să-i băgați și la închisoare, că protestează, vreți să-i transformați în infractori, îi bateți și le arătați și gesturi obscene. Ăsta-i tratamentul pe care-l aplicați românilor.” - a spus deputatul USR.

După incident, Iordache a declarat că nu a avut un comportament inadecvat în plen, după ce jurnaliștii i-au spus că a făcut “semne obscene” cu mâinile către colegii de la USR.

“Vi s-a părut. Eram cu mâinile ridicate, care e problema?”, a afirmat Iordache.

La insistențele jurnaliștilor, care au dorit să-i prezinte imagini cu momentul despre care a fost întrebat, deputatul a replicat ușor iritat:

“V-am răspuns, e un gest normal, am încheiat subiectul”.
Gestul lui Florin Iordache a venit imediat după ce plenul Camerei Deputaților a adoptat OUG 90/2018 privind unele măsuri pentru operaționalizarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din Justiție.

De asemenea, tot miercuri, deputații au adoptat Ordonanța de Urgență 92/2018 care modifică legile Justiției.

Marți, Comisia Europeană a recomandat României, în raportul privind Mecanismul de Cooperare și Verificare, să suspende imediat punerea în aplicare a legilor Justiției și a ordonanțelor de urgență ulterioare și să le revizuiască ținând seama pe deplin de recomandările formulate în cadrul MCV, cât și de cele formulate de Comisia de la Veneția și de Grupul de state împotriva corupției al Consiliului Europei (GRECO).

“Evoluțiile din ultimele 12 luni din România pun sub semnul întrebării sau dau înapoi unele progrese din ultimii zece ani, motiv pentru care Comisia Europeană a venit cu opt noi recomandări în cadrul raportului MCV pentru România”, a declarat, la Strasbourg, prim-vicepreședintele executivului comunitar, Frans Timmermans.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Economic

Mai mare cu peste 15% în primele zece luni


Deficitul comercial a ajuns la 12 mld. euro




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Sport


    România s-a prăbușit în fața Rusiei / Jucăm pentru medalia de bronz cu Olanda


    14.12.2018
  • ➤ Sport


    Corona a stabilit programul turneului internațional care începe marți, la Brașov


    14.12.2018
  • ➤ Local


    De la 1 ianuarie, RATBV introduce linia 110 pe traseul Brașov-Cristian


    14.12.2018
  • ➤ National


    Tudorel Toader, 27.000 de lei pe lună, pensie specială, plus 15.000 de lei leafa de ministru


    14.12.2018
  • ➤ Sport


    Brașoveanul Vlad Olteanu va pleca de la Dinamo


    14.12.2018
  • ➤ Local


    ITM Brașov sprijină un proiect de orientare profesională pentru elevi


    14.12.2018
  • ➤ Local


    Armata Germaniei comandă elicoptere H145 de la Airbus Helicopters-Ghimbav


    14.12.2018
  • ➤ Local


    Patru premii pentru Direcția de Asistență Socială Brașov


    14.12.2018
  • ➤ National


    Vin ninsorile. ANM a emis cod portocaliu și cod galben de viscol în perioada următoare


    14.12.2018
  • ➤ Life


    De prin lume adunate


    Cele mai ciudate obiceiuri de Crăciun


    14.12.2018
  • ➤ Local


    Accident cu 4 mașini între Brașov și Ghimbav


    14.12.2018
  • ➤ Life


    Top


    Cele mai scumpe parfumuri


    14.12.2018
  • ➤ Life


    Trenduri


    Cheese board, pentru un Crăciun cu prietenii


    14.12.2018
  • ➤ Life


    A făcut senzație pe internet


    A murit Roger, cangurul „musculos”


    14.12.2018
  • ➤ Life


    Și-a așteptat stăpîna o lună lîngă casa arsă


    14.12.2018
  • ➤ Life


    Elton John, dezvăluiri despre ultimele zile de viață ale lui Freddie Mercury


    14.12.2018
  • ➤ Life


    Nu are scăpare


    Shakira, urmărită de fiscul spaniol pentru 14 milioane de euro


    14.12.2018
  • ➤ Life


    Nu joacă după regulile de la Hollywood


    Cinci lucruri pe care nu le știai despre actorul Tom Hardy


    14.12.2018
  • ➤ Life


    Denisa de la Bambi, fără inelul de logodnă


    14.12.2018
  • ➤ Life


    Frumoasă și rafinată la 9 ani


    Fetița Iuliei Albu îi calcă pe urme


    14.12.2018
  • ➤ Prima pagina


    Autostrada Brașov-Ploiești nu are încă studiu de fezabilitate


    14.12.2018
  • ➤ Eveniment


    Lucrări suspendate


    Oseminte descoperite pe șantierul de la Colegiu Național „Unirea“


    14.12.2018
  • ➤ Eveniment


    Lovit de mașină pe trecerea de pietoni inteligentă de pe B-dul Saturn


    14.12.2018
  • ➤ Eveniment


    Rectificare bugetară cu plus pentru toate localitățile din județ


    14.12.2018
  • ➤ Eveniment


    Consultații gratuite la școală, pentru elevii din clasele primare


    14.12.2018
  • ➤ Eveniment


    Băiatul de 10 ani care a încercat să se spînzure este în comă


    14.12.2018
  • ➤ Actualitate


    Finanțare de la CJ


    Echipament de ultimă generație pentru Spitalul Pneumo


    14.12.2018
  • ➤ Actualitate


    Cătălin Nan: „majorarea salariului minim pe economie va lovi direct în firmele cu capital românesc“


    14.12.2018
  • ➤ Actualitate


    Penitenciarul din Codlea are un nou director


    14.12.2018
  • ➤ Actualitate


    Fărădelegea legii


    Iohannis, despre OUG pe codurile penale: Asta, pur si simplu, nu se poate


    14.12.2018
  • ➤ Actualitate


    Povestea bilelor cu care s-au extras completurile de 5 judecători de la ÎCCJ


    14.12.2018
  • ➤ Week-end


    Unde ieșim


    Invitații de weekend


    14.12.2018
  • ➤ Life


    Comentată de Iulia Albu


    Alexandra Stan „se chiloțărește în bucătărie“


    14.12.2018
  • ➤ Life


    Keith Richards a renunțat la alcool: Era momentul să mă las


    14.12.2018
  • ➤ Life


    Johnny Depp se joacă cu păpușile


    14.12.2018
  • ➤ Life


    O femeie de 102 ani a sărit cu parașuta din avion


    14.12.2018
  • ➤ Arta & Cultura & Media


    2018 Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri


    Gheorghe Dima „a pus priceperea sa, darul său, în serviciul ideii naționale“ (I)


    14.12.2018
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    14.12.2018
  • ➤ Sport


    Devis Mangia: „Meciul cu Dinamo este special“


    14.12.2018
  • ➤ Sport


    „Rămîn alături de fete, visul meu continuă“


    Verdict dur pentru Cristina Neagu


    14.12.2018
  • ➤ Sport


    „Brad Pitt“ Alexandru Tudor se retrage din arbitraj!


    14.12.2018
  • ➤ Sport


    Cristi Chivu a dezvăluit cel mai mare regret al carierei


    14.12.2018
  • ➤ Sport


    Liga 3


    Come-back spectaculos în fotbalul brașovean


    14.12.2018
  • ➤ Reportaj


    De la 1 ianuarie, RATBV va asigura traseul Brașov - Cristian


    13.12.2018
  • ➤ Local


    Hoț împușcat în fund de polițiști, la Brașov


    13.12.2018
  • ➤ Local


    Penitenciarul din Codlea are un nou director


    13.12.2018
  • ➤ Local


    Băiatul de 10 ani care a încercat să se spînzure este în comă


    13.12.2018
  • ➤ Reportaj


    Ziua Tipografilor


    13.12.2018
  • ➤ Local


    Oseminte umane găsite în curtea Colegiului Unirea din Brașov


    13.12.2018
  • ➤ National


    Bugetarii vor avea două minivacanțe de cîte cinci zile de Crăciun și Revelion


    13.12.2018
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Creștere surprinzătoare a PIB în trimestrul 3, mult peste estimările pieței și ale BNR

    Articolul următor


    Metalul care va deveni mai prețios ca aurul

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 12.670 milisecunde, încărcat în milisecunde