Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Economic
Publicitate

La 1 octombrie intră în vigoare a doua etapă de creștere a accizelor la carburanți. Prețurile au trecut de 5 lei/litru

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: sursa/mediafax.ro, 30.09.2017
Ziua de 1 octombrie a fost stabilită ca al doilea termen de majorare, cu 16 bani pe litru, a accizelor la motorină și benzină, termenul anterior fiind 15 septembrie. Din momentul anunțării pînă în prezent, prețurile carburanților au crescut la pompă cu până la un leu, depășind pragul de 5 lei/litru.
În ședința din 30 august, Guvernul a aprobat Ordonanța de modificare a Codului Fiscal și majorarea accizelor pentru benzină și motorină gradual, în două etape: cu 0,16 lei/litru, începînd cu 15 septembrie 2017, și cu încă 0,16 lei/litru, începînd cu 1 octombrie 2017, niveluri valabile pînă în anul 2022, inclusiv.
De atunci, transportatorii profesioniști, care sînt și cei mai mari consumatori de carburanți, au amenințat cu proteste și au avertizat că vor alimenta dinafara țării dacă nu li se va restitui o parte din acciză. „În lipsa dialogului constructiv și la presiunea absolut firească a firmelor de transport, probabil doar prin ample manifestări publice se pot rezolva aceste situații, iar transportatorii sunt oricând gata să reînceapă acțiunile de protest în toată țara, după modelul celor organizate în 2016 din cauza tarifelor RCA”, au avertizat patronatele de profil.
În replică, Guvernul le-a promis transportatorilor că prețurile nu vor crește și că, în caz contrar, se va relua programul de returnare a supraaccizei.
Ministerul Finanțelor susține, în Nota de fundamentare a normativului de modificare a Codului Fiscal, că nivelurile actuale ale accizelor practicate în România „sunt foarte aproape de limita minimă prevăzută de legislația Uniunii Europene”.
La benzina fără plumb, acciza urmează să crească în total, în cele două etape (15 septembrie și 1 octombrie), de la 2.151,13 lei/tonă, respectiv 1.656,36 lei/1000 litri la 2.643,39 lei/tonă, respectiv 2.035,40 lei/1000 litri. La motorină, acciza urmează să crească de la 1.796,53 lei/tonă, respectiv 1.518,04 lei/1000 litri la 2.245,11 lei/tonă, respectiv 1.897,08 lei/1000 litri.
În aceste condiții, transportatorii estimează că, pentru un camion, o singură alimentare reprezintă un efort financiar suplimentar de 450 de lei.

Pe de altă parte însă, comisia de Buget-Finanțe din Senat, întrunită marți, a avizat negativ ordonanța de Guvern prin care au fost majorate accizele la carburanți, urmînd ca Guvernul să oprească efectele acesteia în piață. „În legătură cu efectele acestei respingeri, va trebui să așteptăm și votul plenului, și apoi votul Camerei Deputaților - s-ar putea ca ordonanța să treacă, totuși. În eventualitatea că nu va trece, îi revine Guvernului sarcina de a atenua efectele Ordonanței”, a declarat președintele Comisiei, Eugen Teodorovici.

În replică, președintele PSD Liviu Dragnea a spus că funcția de președinte al Comisiei de Buget-Finanțe din Senat poate să-l „tulbure” pe Eugen Teodorovici. „Eu cred că la domnul Teodorovici este o altă problemă. Dumnealui a venit astă primăvară și mi-a zis că ar vrea să fie președintele comisiei economice. Am rugat colegii din Senat să îl susțină ca președinte, probabil din cauza acestei funcții are aceste atitudini. Adică e o funcție care poate să-l tulbure foarte mult, la asta mă refeream”, a spus Dragnea. El a arătat că votul dat de Comisia de Buget-Finanțe împotriva Ordonanței va fi discutat la CExN de la Sucevița și la grupurile parlamentare ale PSD de săptămîna viitoare. „În legătură cu votul Comisiei de Buget-Finanțe o să avem o discuție și în CExN de la sfîrșitul acestei săptămâni și săptămâna viitoare în grupuri pentru că trebuie să facem un efort să ne aducem toți aminte că această majoritate parlamentară este constituită ca să susțină un Guvern, nu să-l blocheze”, a spus Dragnea.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Economic

Bilanțul „Revoluției Fiscale“:


1,2 milioane de lucrători au venituri diminuate




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Local


    Omorît pe cîmp de cei care-i furau lucerna


    Azi 18:14
  • ➤ Local


    Filmul documentar „Inima Reginei”, eveniment de suflet la Centrul Cultural Reduta


    Azi 17:12
  • ➤ National


    Legea de înființare a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, declarată neconstituțională


    Azi 15:54
  • ➤ Life


    Românul care s-a luptat cu teroriștii la Londra, decorat de regina Elisabeta a II-a


    Azi 15:20
  • ➤ National


    Legile Justiției și Codul de procedură penală, amînate încă o dată de CCR pînă în septembrie


    Azi 15:09
  • ➤ Local


    O turistă poloneză a căzut într-o rîpă din Masivul Făgăraș


    Azi 13:15
  • ➤ National


    A încercat să-și violeze nepoata în vîrstă de 7 ani


    Azi 12:12
  • ➤ National


    Consilierii de probațiune din Brașov, în grevă generală


    Azi 12:06
  • ➤ National


    Întîlnirea dintre președintele Iohannis și premierul Dăncilă s-a încheiat după 40 de minute


    Azi 11:58
  • ➤ Sport


    AS SR Brașov. Sâmbătă, primul test al verii cu Oțelul / A revenit Sorin Strătilă


    Azi 11:32
  • ➤ Local


    INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDETULUI BRAȘOV BIROUL DE ANALIZĂ ȘI PREVENIRE A CRIMINALITĂȚII


    VACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ! SFATURI PENTRU PĂRINȚI


    Azi 10:52
  • ➤ Prima pagina


    CJ se pregătește de încă o licitație


    Remote Tower sau turn de control pentru aeroportul Brașov


    Azi 09:30
  • ➤ Eveniment


    La Titularizare, doar 46,5% dintre candidații din Brașov au luat note peste 7


    Azi 09:21
  • ➤ Eveniment


    Mesaje anti-PSD pe trotuarele orașului


    Azi 09:13
  • ➤ Eveniment


    Amendă pentru practici înșelătoare la un magazin Lidl din Brașov


    Azi 09:11
  • ➤ Eveniment


    Scene surprinse de paparazzii Cancan


    Fițe de pesedist „sărac“


    Azi 09:00
  • ➤ Eveniment


    Aleea de sub Tîmpa, fără mașini


    Azi 08:57
  • ➤ Eveniment


    24 de ore fără apă în Șchei


    Azi 08:55
  • ➤ Eveniment


    Piatră cubică între Modarom și magazinul Star


    Azi 08:54
  • ➤ Actualitate


    Pentru sensurile duble din Șchei


    Poliția Rutieră a amendat Primăria Brașov


    Azi 08:50
  • ➤ National


    Nu crede nimeni că Dragnea va ceda


    Executivul n-a adoptat Ordonanța lui Dragnea, dar joi e din nou ședință


    Azi 08:46
  • ➤ National


    Garanție de 0,5 lei pe ambalajul reutilizabil


    Azi 08:44
  • ➤ Life


    Cîntă în cluburile din Germania


    Daniela Gyorfi renunță la vacanță pentru bani


    Azi 08:42
  • ➤ Life


    George Clooney, actorul cu cele mai mari cîștiguri într-un an


    Azi 08:37
  • ➤ Life


    Meryl Streep și Cher s-au sărutat pe covorul roșu


    Azi 08:34
  • ➤ Life


    David Hasselhoff se însoară pentru a treia oară


    Azi 08:33
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Indigestii de vară


    Azi 08:30
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:27
  • ➤ Sport


    Daniel Niculae a plecat de la Rapid!


    Azi 08:24
  • ➤ Sport


    Marius Matei și Alexandru Avram au ajuns la Oțelul


    Azi 08:22
  • ➤ Sport


    Cu un lot schimbat și antrenor nou


    CSM București țintește Liga Campionilor


    Azi 08:19
  • ➤ Sport


    Cazul Enceanu poate ajunge pe „masa“ TAS


    Azi 08:12
  • ➤ Sport


    AS SR Brașov. Se mișcă lucrurile!


    Azi 08:09
  • ➤ Sport


    Și Brașovul a fost la CM


    Brașoveanul Octavian Goga, impresionat de organizarea Mondialului


    Azi 08:03
  • ➤ Local


    O tînără din Brașov, studentă cu 10 pe linie la Medicină în București


    17.07.2018
  • ➤ Local


    Ce trebuie să facă absolvenții promoției 2018 pentru a primi ajutor de șomaj


    17.07.2018
  • ➤ Local


    Cel tîrziu la 20.30, apa potabilă ajunge din nou la robinetele din Șchei


    17.07.2018
  • ➤ Economic


    LIDL, amendă record de la Protecția Consumatorior


    17.07.2018
  • ➤ Local


    S-au afișat rezultatele la Titularizare. Doar 46.5% dintre candidați au luat note peste 7 la Brașov


    17.07.2018
  • ➤ Economic


    Finanțele iau în calcul ca amnistia fiscală să se aplice celor cu datorii la 31 decembrie 2017


    17.07.2018
  • ➤ Local


    Te afli in căutarea unui premergător potrivit pentru cel mic? Iată detaliile la care trebuie să fii foarte atent


    17.07.2018
  • ➤ Local


    Mesaje anti-PSD și anti-grațiere scrise cu creta pe trotuarele din Brașov


    17.07.2018
  • ➤ Local


    Cartierul Șchei nu va avea apă nici azi


    17.07.2018
  • ➤ Prima pagina


    Îmbogățiți pe banii noștri


    Ce averi au politicienii zilei


    17.07.2018
  • ➤ Local


    O nouă avarie majoră lasă fără apă centrul vechi al Brașovului


    17.07.2018
  • ➤ Eveniment


    Proiecte și cercetări științifice


    12 studenți de la Universitatea „Transilvania“ și-au prezentat proiectele la Cluj


    17.07.2018
  • ➤ Eveniment


    Cererea de despăgubiri trimisă către Guvernul României a fost refăcută


    17.07.2018
  • ➤ Eveniment


    Fîntînile arteziene din Valea Cetății și Parcul Central vor fi reamenajate


    17.07.2018
  • ➤ Eveniment


    273 de candidați la definitivat, în Brașov


    17.07.2018
  • ➤ Eveniment


    Condamnat la închisoare cu suspendare, după ce fiul de 10 ani l-a reclamat


    17.07.2018
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Comisia de buget din Senat respinge ordonanțele privind contribuțiile la contractele part-time și supraacciza la carburanți

    Articolul următor


    Indicele Robor la 3 luni a atins nivelul de 1,8%, cel mai mare din noiembrie 2014

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 18.121 milisecunde, încărcat în milisecunde