Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Periodice -> Contabil Expres
Publicitate

Care sînt noile prevederi referitoare la asocierea în participație?

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: Cerasella Nae – consultant fiscal, 24.04.2012
Noul Cod Civil, la art.1949-1954, definește și reglementează noțiunea de contract de asociere în participație, precum și regimul aporturilor, raporturile dintre asociați și față de terți, dar și forma și condițiile asocierii. Astfel, asocierea în participațiune face obiectul unui contract în formă scrisă, prin care o persoană acordă uneia sau mai multor persoane o participație la beneficiile și pierderile uneia sau mai multor operațiuni pe care le întreprinde și care cuprinde prevederi referitoare la întinderea și condițiile asocierii, precum și cauzele de dizolvare și lichidare a acesteia. Asocierea în participație nu poate dobîndi personalitate juridică și nu constituie față de terți o persoană distinctă de persoana asociaților. Terțul nu are niciun drept față de asociere și nu se obligă decît față de asociatul cu care a contractat. Asociații rămîn proprietarii bunurilor puse la dispoziția asociației și pot conveni ca bunurile aduse în asociere, precum și cele obținute în urma folosirii acestora să devină proprietate comună. Bunurile puse la dispoziția asocierii pot trece, în tot sau în parte, în proprietatea unuia dintre asociați pentru realizarea obiectului asocierii, iar redobîndirea în natură a bunurilor la încetarea asocierii se va face în condițiile convenite prin contract și cu respectarea formalităților de publicitate prevăzute de lege. Asociații, chiar acționînd pe contul asocierii, contractează și se angajează în nume propriu față de terți, fiind ținuți solidar de actele încheiate de oricare dintre ei. Asociații exercită toate drepturile decurgînd din contractele încheiate, dar terțul este ținut exclusiv față de asociatul cu care a contractat, cu excepția cazului în care acesta din urmă a declarat calitatea sa la momentul încheierii actului. Orice clauză din contractul de asociere care limitează răspunderea asociaților față de terți este inopozabilă acestora.

FINANCIAR Consulting srl
1001 răspunsuri pentru
afacerea ta! www.finconsult.ro
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Periodice




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Sport


    Oficial. Marilena Neagu a semnat un nou contract cu Corona Brașov


    Azi 13:37
  • ➤ National


    Tudorel Toader declanșează procedura de numire a unui nou procuror general


    Azi 13:21
  • ➤ Prima pagina


    Protest al procurorilor brașoveni


    Azi 09:44
  • ➤ Eveniment


    Proceduri


    CJ înființează o regie autonomă pentru aeroport


    Azi 09:22
  • ➤ Eveniment


    Drumul județean care leagă Beclean de Voievodeni va fi modernizat


    Azi 09:20
  • ➤ Eveniment


    Hoți de haine prinși la Brașov, în parcare la mall


    Azi 09:19
  • ➤ Eveniment


    Gripa ne dă încă de furcă


    Azi 09:17
  • ➤ Eveniment


    Programul „Ajungem MARI“ caută voluntari care să lucreze cu copiii din centele de plasament


    Azi 09:16
  • ➤ Eveniment


    Primarii trebuie să trimită la CJ listele de investiții pe 2019


    Azi 09:14
  • ➤ Actualitate


    Din luna mai


    Polonia deschide primul consulat din România, la Brașov


    Azi 09:07
  • ➤ Actualitate


    Vom avea cărți de identitate cu amprentă digitală


    Azi 08:57
  • ➤ National


    Pentru a patra oară


    Procurorul Adina Florea cere DNA să-i predea Dosarul Tel Drum-Dragnea


    Azi 08:50
  • ➤ National


    Mai multe ONG-uri cer retragerea lui Mircea Drăghici pentru postul de președinte al Autorității Electorale Permanente


    Azi 08:48
  • ➤ National


    Kovesi, locul 2 la votul politic din Consiliul UE


    Azi 08:44
  • ➤ Life


    O nouă sexy asistentă


    Cine o înlocuiește pe Flavia Mihășan la „Neatza cu Răzvan și Dani”?


    Azi 08:40
  • ➤ Life


    Aida Parascan a rămas fără serviciu


    Azi 08:37
  • ➤ Life


    Lady Gaga s-a despărțit de logodnicul ei, Christian Carino


    Azi 08:35
  • ➤ Life


    Whoopi Goldberg, posibilă gazdă-surpriză a galei premiilor Oscar


    Azi 08:31
  • ➤ Arta & Cultura & Media


    Puncte de vedere în cercul pătrat


    „Note de lectură“? Cine nu știe să scrie nu știe nici să citească


    Azi 08:25
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:24
  • ➤ Sport


    Simona Halep a trecut de Lesia Țurenko la Dubai


    Azi 08:21
  • ➤ Sport


    Naomi Osaka a plâns la conferință după eliminarea de la Dubai


    Azi 08:16
  • ➤ Sport


    „O să revin și mai puternic“


    Vlad Boția trage tare la recuperare


    Azi 08:12
  • ➤ Sport


    Raul Drugă, împrumutat de CS Mioveni la Cetate Râșnov


    Azi 08:06
  • ➤ Sport


    Toni Conceicao, mesaj de adio pentru fanii lui CFR Cluj


    Azi 08:04
  • ➤ Sport


    ACS SR Brașov


    Probleme cu protocolul


    Azi 08:00
  • ➤ National


    Adina Florea i-a făcut dosar penal lui Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene


    20.02.2019
  • ➤ Local


    Procurorii din Brașov protestează față de Ordonanța lui Toader


    20.02.2019
  • ➤ National


    Un procuror de la Secția de investigare a magistraților s-a dus azi la DNA să ridice Dosarul Tel Drum-Liviu Dragnea


    20.02.2019
  • ➤ Local


    Hoți de haine prinși la Brașov, în parcare la mall


    20.02.2019
  • ➤ National


    Judecătorul Cristi Dănileț: Magistrații ar trebui să facă un protest generalizat


    20.02.2019
  • ➤ Sport


    ACS SR Brașov și AFC Hărman, victorii în amicalele de azi


    20.02.2019
  • ➤ National


    PSD va controla și alegerile


    Mircea Drăghici, omul lui Dragnea, preia șefia Autorității Electorale Permanente


    20.02.2019
  • ➤ Sport


    Tenis. WTA, Dubai


    Simona Halep a învins-o pe Tsurenko și e în „sferturi”


    20.02.2019
  • ➤ Prima pagina


    Spitalul Regional Brașov prinde viață


    20.02.2019
  • ➤ Eveniment


    32 de dosare


    4.245 de semnături pentru alegerea primarilor în două tururi


    20.02.2019
  • ➤ Eveniment


    PNL Brașov îl susține pe Siegfried Mureșan pentru un nou mandat în Parlamentul European


    20.02.2019
  • ➤ Eveniment


    Un șofer condamnat de 12 ori a fost prins la Brașov


    20.02.2019
  • ➤ Eveniment


    Reguli în programul ,,trusou pentru nou-născuți“


    20.02.2019
  • ➤ Eveniment


    Viitorul an școlar debutează pe 9 septembrie


    20.02.2019
  • ➤ Arta & Cultura & Media


    Festivitate de premiere


    Gala premiilor anului 2018 în Cultură, la Brașov


    20.02.2019
  • ➤ Actualitate


    „România, codașa Europei la absorbția de fonduri europene“


    20.02.2019
  • ➤ National


    Guvernul modifică din nou Legile Justiției, prin OUG


    Toader forțează numirea unui nou șef la DNA, în 45 de zile


    20.02.2019
  • ➤ National


    PSD caută miniștri pentru Dezvoltare și Transporturi


    20.02.2019
  • ➤ National


    Darius Vâlcov, acuzat că și-a plagiat teza de doctorat


    20.02.2019
  • ➤ Life


    Nu se mai poate opri


    Daniela Crudu, încă o operație estetică


    20.02.2019
  • ➤ Life


    Ramona Gabor s-a rafinat de când locuiește la Dubai


    20.02.2019
  • ➤ Life


    Laura Bretan, invitată în concertul lui Placido Domingo Jr.


    20.02.2019
  • ➤ Life


    Karl Lagerfeld a murit la 85 de ani


    20.02.2019
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Cauzele indigestiilor


    20.02.2019
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Cînd trebuie depusă declarația 311?

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 165.16 milisecunde, încărcat în milisecunde