Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Comunicate
Publicitate

COMUNICAT DE PRESĂ


Considerații privind managementul bazinului hidrografic Tărlung, amonte de acumularea Săcele, în contextul schimbărilor climatice

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 03.07.2020
Gestionarea resurselor de apă este o preocupare majoră la nivel european, exprimată prin adoptarea Directivei 2000/60/CE - EU de „Stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei” și a Directivei 98/83/CE – „Privind calitatea apei destinate consumului uman”, amendată prin Directiva 2015/1787. În prezent se urmărește dezvoltarea unui cadru teoretic și practic care să faciliteze tranziția de la actualul management al resurselor de apă către un management caracterizat prin reziliență și adaptivitate sporită în contextul provocărilor impuse de tendințele de dezvoltare socio-economică și în contextul schimbărilor climatice. O analiză a cercetărilor întreprinse la nivel global pe termen scurt mediu și lung a scos în evidență o tendință de scădere a calității și cantității de apă. S-a evidențiat o scădere a volumului scurs de apă, la nivel de bazin hidrografic, cu aproximativ 54% până la sfârșitul secolului 21 (https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0013935120302231). Această tendință s-a observat și în cadrul bazinului hidrografic Tărlung amonte de acumularea Săcele. Astfel rezultatele obținute în cadrul proiectului de cercetare „CLISWEL” (https://www.hzg.de/ms/clisweln/; http://clisweln.info/climate-services-for-the-water-energy-land-food-nexus/results/) au scos în evidență următoarele aspecte (subliniind aici, pe cele mai importante):
    • Se preconizează o accentuare a precipitațiilor extreme pentru următorul interval fapt confirmat în ultimii ani (2018-2019) ;
    • Este preconizată o creștere accelerată a duratei valurilor de căldură;
    • Se preconizează o creștere a numărului de luni cu deficit de apă în acumularea Săcele;
    • Se preconizează o creștere a transportului de aluviuni.

Pe baza diferitelor scenarii elaborate (http://clisweln.info/climate-services-for-the-water-energy-land-food-nexus/results/) s-a observat că prin aplicarea măsurilor de management forestier conforme normativelor în vigoare nu se produc modificări semnificative ale debitelor lichide, observându-se o ușoară (dar nesemnificativă din punct de vedere statistic) creștere a transportului de aluviuni în cazul aplicării unor politici forestiere caracterizate prin promovarea unor măsuri de gospodărire orientate spre maximizarea profiturilor obținute din vânzarea de lemn. În acest context, în bazinul hidrografic Tărlung amonte de acumularea Săcele scenariile avantajoase din punct de vedere al calității apei sunt avantajoase și din punct de vedere al mediului, promovând extinderea suprafeței pădurilor cu funcții de protecție și gospodărirea acestora în regim cât mai apropiat de cel natural. Din analiza transportului de aluviuni previzionat din bazinul Tărlung pentru perioada 2020-2099 s-a constatat că pericolul cel mai mare de colmatare a lacului de acumulare Săcele se manifestă în primele trei decenii (2020-2050). Prin urmare, intervențiile vizând stabilizarea albiilor și retenția transportului de aluviuni sunt oportune în prima parte a intervalului de timp analizat, în vederea asigurării unei eficiențe maxime a lucrărilor de retenție și stabilizare.

Lucrările de retenție a aluviunilor vor avea în același timp și rol de protejare împotriva viiturilor torențiale a terenurilor riverane, a rețelei de transport (drumuri forestiere și publice) și a clădirilor din apropierea rețelei hidrografice precum. Pentru asigurarea aprovizionării zonei metropolitane Brașov cu apă potabilă de calitate și în cantități corespunzătoare este recomandată utilizarea a mai multor surse de alimentare, aceasta fiind o premisă importantă în vederea realizării unui sistem de alimentare sustenabil în contextul schimbărilor climatice și al presiunii antropice tot mai mari asupra resurselor naturale în general și asupra resurselor de apă în special.

Existența a mai multe surse de alimentare cu apă asigură continuitatea aprovizionării cu apă chiar și în condițiile apariției unor fenomene extreme. În zona Brașovului, apa este furnizată din două surse principale, respectiv acumularea Săcele și fronturile de foraje Sânpetru-Hărman, Sânpetru-Stupini și Hărman-Prejmer. Apa din foraje constituie și o sursă alternativă de alimentare cu apă pentru perioadele extrem secetoase (a căror incidență se preconizează că va crește în intervalul 2020-2099) când se înregistrează deficit de apă în acumularea Săcele sau în perioadele în care apa din lacul de acumulare nu poate fi utilizată ca urmare a turbidității excesive generate de viituri. Gospodărirea sustenabilă a resursei de apă la nivelul bazinului hidrografic Tărlung amonte de acumularea Săcele presupune adoptarea unor măsuri de management echilibrate, negociate între toți factorii din cuprinsul bazinului hidrografic (proprietarii de păduri, administratorii siturilor „Natura 2000”, administratorul acumulării Săcele etc.). Negocierea implică acceptarea de compromisuri de către unii factori/sectoare în vederea asigurării sustenabilității resursei de apă în condițiile minimizării efectelor adverse asupra altor sectoare. Aceasta implică o abordare descentralizată în implementarea politicilor existente în domeniu, prin adaptarea acestora la specificul local și în același timp, implicarea și integrarea activă a tuturor factorilor de decizie în vederea minimizării eventualelor conflicte trans-sectoriale și maximizarea posibilelor efecte sinergice ale planurilor de management. Minimizarea compromisurilor la nivel trans-sectorial este posibilă printr-o abordare integrată și negociată a măsurilor de management, întrucât toate activitățile aferente fiecărui sector din bazin se intercondiționează. Prin urmare și elaborarea politicilor trebuie realizată din această perspectiva. Mai mult decât atât, acceptarea de compromisuri implică existența unor măsuri compensatorii pentru diversele categorii de proprietari din cuprinsul bazinului, iar acest compensații pot fi privite ca o „plată pentru serviciile de mediu” produse de un anumit sector/anumită categorie de proprietari (ex. proprietarii de păduri). Un model de management integrat al resurselor precum și integrarea acestuia în „servicii climatice” în vederea asigurării sustenabilității resurselor la nivel local, regional și național este prezentat în lucrarea „Ten principles to integrate the water-energy-land nexus with climate services for coproducing local and regional integrated assessments” (https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0048969719335880). Un rezumat al lucrării este prezentat în figura atașată acestui articol.

Mai multe informații legate de rezultatele obținute în cadrul proiectului se pot accesa la următoarele adrese:
    • https://www.hzg.de/ms/clisweln/
    • http://clisweln.info/climate-services-for-the-water-energy-land-food-nexus/results/

Pentru informații suplimentare referitoare la implementarea acestui proiect, vă rugăm să contactați echipa proiectului:
Telefon/Fax: 0268419936/0268415338
Email: icasbv@rdsbv.ro / cntudose@yahoo.com.

Autor: dr. ing. Nicu Constantin Tudose

Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Silvicultur㠄Marin Drăcea”
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Comunicate




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Life


    Lili Sandu a născut un băiețel de nota 10


    Azi 08:41
  • ➤ Life


    Jojo dezvăluie cum a cucerit-o Paul Ipate


    Azi 08:39
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Vindecare, la mâna oricui


    Azi 08:34
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:32
  • ➤ Sport


    Victorie importantă pentru Răzvan Lucescu


    Azi 08:29
  • ➤ Sport


    Becali nu vrea în ruptul capului echipă de fete


    Azi 08:24
  • ➤ Sport


    TENIS


    Revenire cu o victorie dificilă pentru Halep


    Azi 08:21
  • ➤ Sport


    Girona, adversarul lui Sepsi SIC pentru Euroligă


    Azi 08:16
  • ➤ Sport


    Fostul „stegar” Cristi Ganea a reziliat cu Athletic Bilbao și semnează cu Aris Salonic


    Azi 08:13
  • ➤ Sport


    Brașoveanul Constantin, în defensiva Craiovei


    Azi 08:12
  • ➤ Sport


    Portarul Jesus Fernandez și Aganovic (ex-FC Brașov) sunt ultimele noutăți în lotul Sepsi


    Azi 08:09
  • ➤ Sport


    FOTBALUL MIC


    Așteptând un nou start


    Azi 08:05
  • ➤ Sport


    Simona Halep câștigă dramatic primul meci de la Praga


    11.08.2020
  • ➤ National


    Senatul a respins OUG care majora etapizat alocațiile copiilor


    11.08.2020
  • ➤ Cititori


    Cum porți pantofii stiletto la birou, în ținută casual și la ocaziile speciale


    11.08.2020
  • ➤ Cititori


    Analize și investigații medicale pe care trebuie să le facă orice persoană de peste 60 de ani


    11.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Allen Coliban: Brașov, orașul de la munte unde 40% din locuitori nu au acces la spații verzi


    11.08.2020
  • ➤ National


    Guvernul pregătește o ordonanță de urgență pentru învățământul online în anul școlar 2020-2021


    11.08.2020
  • ➤ Comunicate


    POLIȚIA BRAȘOV


    Nu le dați ocazia infractorilor să acționeze!


    11.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    La mulți ani, Octav Bjoza!


    11.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    1215 noi cazuri de coronavirus depistate în România, doar 27 la Brașov


    11.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Iar „adunăm“ singurele 15 paturi ATI din Brașov


    11.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Cifre grele


    43% din pacienții care au ajuns la Secția ATI COVID din Brașov au murit


    11.08.2020
  • ➤ Eveniment


    „Smart-City“


    Primii senzori pentru măsurarea calității aerului în Brașov


    11.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Ialomițianu și Căncescu, de la suduieli, la o „echipă pentru Brașov”


    11.08.2020
  • ➤ Actualitate


    Coronavirusul, sub control?


    Orban: Nu există niciun motiv de amânare a alegerilor


    11.08.2020
  • ➤ Actualitate


    Dosarul 10 August: Curtea de Apel și-a declinat competența


    11.08.2020
  • ➤ Doctor


    10 afecțiuni care pot cauza dureri în piept


    11.08.2020
  • ➤ Doctor


    TERAPII


    Ceaiul boldo: medicament natural pentru ficat


    11.08.2020
  • ➤ Doctor


    Asimptomaticii au aceeași cantitate de coronavirus ca pacienții simptomatici


    11.08.2020
  • ➤ Doctor


    Detox cu ceai de sunătoare, păpădie și gălbenele


    11.08.2020
  • ➤ Life


    „Libelula” nu stă degeaba


    Iubita lui Speak s-a lansat în afaceri


    11.08.2020
  • ➤ Life


    Ana Baniciu s-a pus pe zugrăvit


    11.08.2020
  • ➤ Life


    Irina Rimes, surpriză în vârful muntelui


    11.08.2020
  • ➤ Cititori


    4 sfaturi utile pentru decorarea casei


    11.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Medicamentele anti colesterol sunt toxice pentru ficat?


    11.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    11.08.2020
  • ➤ Sport


    După Praga, Halep va decide dacă joacă la US Open


    11.08.2020
  • ➤ Sport


    Brașovul va avea două echipe U16 în sezonul viitor al Ligii Elitelor


    11.08.2020
  • ➤ Sport


    FOTBAL – CUPELE EUROPENE


    Dinamo Zagreb, în calea CFR-ului către grupele Champions League


    11.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Nevoia de adevăr


    11.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Fostul lider al grupului PSD din CJ, candidează la primăria Făgăraș din partea ALDE


    10.08.2020
  • ➤ National


    Orban: Nu există niciun motiv de amânare a alegerilor


    10.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Invitație la Opera Brașov


    10.08.2020
  • ➤ Life


    Antonio Banderas anunță că a fost diagnosticat cu COVID-19


    10.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Angajații DRDP Brașov au adunat gunoiul lăsat de turiști


    10.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    44 de noi cazuri de COVID la Brașov, 779 în țară


    10.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Vom avea vaccinul împotriva COVID-19 până la sfârșitul anului?


    10.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Ieri, 60 de noi cazuri în județ


    Primarul din Sânpetru are COVID 19


    10.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Se caută constructor pentru trei trasee de down-hill în Postăvarul


    10.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    ENGIE Romania lansează noi oferte comerciale

    Articolul următor

    COMUNICAT DE PRESĂ


    DS Smith stabilește noi standarde în domeniul sustenabilității ambalajelor, cu ajutorul Principiilor de Design Circular

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Setări Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    2003 - 2020 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres - Stiri Brasov | Powered by Yky CSM | executat în 25 milisecunde, încărcat în milisecunde