56 de ani, sociolog. Alături de Ştefan Ungurean şi Gheorghe Fulga, „inventatorul” Facultăţii de Sociologie de la Braşov; director fondator „TV Canal P+” (echipa şi oamenii pe care i-am descoperit atunci fiind certificatul meu de top manager, necontestabil nici măcar în ochii mei, cu tot cu îngrozitoarea experienţă a muştarului). Consultant politic şi electoral (Ion Iliescu, PSD, Petre Roman, PD (PD-L), PNL, Sorin Oprescu). Directorul Programului de studii (licenţă) în Sociologie de la Universitatea „Transilvania”; „doamna dirigintă” a masteratului de Gestiunea şi Dezvoltarea Resursei Umane (Human Ressource’s Management) al aceleiaşi universităţi. Publică puţin şi rar.

Publicitate

1. Mihalache Vasile: Ce credeţi că s-a schimbat în bine şi/sau rău, după 1990, în spaţiul public românesc?
Gheorghe Onuţ: Ce e aia „spaţiu public“, ce e aia „s-a schimbat în bine sau în rău“? Dumneavoastră, ziariştii, vorbiţi/puneţi întrebări de parcă toată lumea ar fi Loredana (Grozea, big tits, văd că nimeni nu mai vrea să-şi aducă aminte) sau Maicăl (văd că revine). Pînă şi dumneavoastră personal mă băgaţi într-o conversaţie de manelişti. Vremuri grele... S- au schimbat multe, s-au schimbat toate. Dar nu s-a schimbat nimic esenţial. De exemplu, cine trebuia să ajungă şef a ajuns. Societatea socialistă a lui Marx, Lenin, Stalin şi Ceauşescu nu a fost decît o varietate a capitalismului. Poate cea mai proastă, dar nimic mai mult.
2. M.V.: Aţi participat la multe campanii electorale, cum se văd România şi românii de rînd din interiorul unei astfel de întreprinderi?
G.O.: Nu am participat la multe, ci la cîteva. Şi voi mai participa. Pe bani. Buni. Şi nu am participat, ci le-am făcut. Mai bine sau mai prost - aprecierea este la dispoziţia clientului; care dă (a dat) banul. Dacă vreţi să vorbim despre altceva, vorbim. „Români de rînd“ – iată o noţiune pe care mi-ar plăcea să o analizez, împreună cu toţi analfabeţii care o folosesc. Cu mintea sculată. Important e că nu m-aţi auzit niciodată vorbind despre aceste campanii în spaţiul public şi nici nu mă veţi auzi în următorii cinci sute de mii de ani. (Dar mă puteţi asculta, pe îndelete, ca spin doctor, dacă deveniţi masterand la GCI – Universitatea Transilvania). România şi românii se văd ca un piure. Cu menţiunea că, tehnologic vorbind, „noi, românii“ este un subiect care nu poate fi discutat decît la o cafea.
3. M.V.: Cum vedeţi perspectivele ţării noastre prin prisma alegerilor europarlamentare ce se vor desfăşura în curînd?
G.O.: Regret, nu ştiu/nu pot vorbi despre acest subiect în sens electoral. Iar în alte sensuri e plină lumea de comentatori competenţi. Ascultaţi-i, oricum nu pierdeţi nimic. E drept, nici nu cîştigaţi. „Perspectivele ţării noastre“ sînt aşa: număraţi-vă banii mai des, aveţi grijă ca la fiecare patru luni să nu fiţi în pierdere. Restul e durere.