* Pentru o călătorie plătită cu 640.000 de lei, călătorul pe liniile CFR poate avea parte de nervi și circ și poate și noroc să-și găsească vagonul pentru care a achitat rezervarea de loc
Peronul din Mangalia e plin. E duminică. Și e zăpușeală, pentru că e puțin înainte de ora 15.00. Trenul rapid Mangalia-București Nord, cu legătură la trenul spre Brașov, a tras la peron de puțină vreme. Buluceală, ca de obicei. Un om în uniformă întoarce tăblițele cu numerotarea vagoanelor, așa că agitația sporește, pentru că mare parte dintre călători nu mai știu unde să-și caute vagonul în care au loc rezervat. Cei care au avut norocul să găsească bilet cu loc rezervat Eu am. Mi-am rezervat biletele de joi, de la agenție. Trenul direct Mangalia - Brașov l-am ratat, pentru că biletele cu loc se vînduseră demult. Aveți rapid pînă în București, iar de acolo, după o jumătate de oră, un accelerat spre Brașov, m-a asigurat vînzătoarea de la agenția din Mangalia. Bun și-așa, am gîndit, și am plătit cei 57 de lei noi. Adică 570.000 de lei vechi. În fine, găsesc vagonul și ocup locul în compartiment. Unul dintre cele opt. Deși am plătit un bilet pentru rapid, vagonul este în cel mai bun caz de accelerat. Trenul se umple repede, dar nu dă pe-afară. Încă. Pornim, asudînd deja, cu toate ferestrele deschise. Avem deja 12 minute întîrziere.
Lipsește vagonul 9
Pe la Costinești, șase din tre colegii mei de compartiment se ridică. Nu au locuri, iar ocupanții de drept și le revendică. Din nou puțină agitație, puțină echilibristică printre cei din compartiment și de pe culoar. Nervi. Atenție la picior!, aproape că strigă unul dintre nou-veniți, cu o privire crispată. El transpiră cel mai tare. Nu de căldură, ci pentru că mă doare piciorul, ne lămurește, privind în pămînt, spre piciorul bandajat. Șase copci. Și l-a tăiat cam un centimetru, deasupra călcîiului, sărind de pe epava de la Costinești. M-au dus ieri la Urgență, cu Ambulanța, m-au pansat, gata concediul..., spune el. Înainte de Constanța, apare un alt grup. O blondă, destul de arțăgoasă, răbufnește din ușă: Am loc, vreau să-mi pun bagajele. Doamna de la geam, cu soț și copil, spune că și ea are loc. Poftim, acum au dat și două bilete pe-un loc!, pufnește ea. Ca la orice situație de felul ăsta, fiecare își scoate biletele, pentru confruntare. Poftim, locul 76, vagonul 9, spune doamna deja așezată. Lumea se uită la ea ca la urs. Aici este vagonul 10, recită aproape în cor ceilalți ocupanți ai compartimentului. Imposibil! Vin din vagonul de alături și mi-au spus că acolo e vagonul 8!, se justifică femeia, mormăind blesteme la adresa CFR-ului și a nașului, în special. Apoi se ridică, își ia soțul și copilul și se înghesuie pe culoar în căutarea vagonului 9.
Nicio problemă, șefu!
Timpul se scurge greu, printre picături de sudoare și fluturări de evantaie improvizate. Poftim! Avem și purici!, observă indiferent blonda care a preluat locul. Punem pariu că nu mai are curaj nașu să vină să controleze biletele?, spune o brunetă de lîngă mine. Punem pariu că are?, îi vine replica imediat. Și peste vreo jumătate de oră, se adeverește că nașul are curaj. Controlează biletele, încasează observațiile acre, dispare în cele din urmă în partea cealaltă a vagonului, împreună cu familia care încă nu găsise vagonul 9. Apare din nou cîteva minute mai tîrziu, croindu-și loc printre tinerii înghesuiți pe culoar, care plătiseră același bilet pe care l-am plătit și noi, cei care aveam norocul să stăm pe banchete. Da șefu. Sigur. Totul este în regulă. Am avut trei locuri la vagonul 9, care nu există, dar le-am transferat la vagonul opt. Nu sînt probleme. Sigur, avem ventilație. Nicio problemă, țipă el într-un telefon, ca să acopere strigătele admiratorilor din ce în ce mai încîntați. Perdelele flutură pe ferestrele deschise, semn sigur că ventilație există din belșug.
45 de minute întîrziere
Tîrîș-grăpiș, trenul nostru rapid, care a așteptat minute în șir eliberarea liniei de alte trenuri și mai rapide, ajunge în apropiere de București. Glumim, iar sauna începe să nu ne mai deranjeze. Avem alte griji mai importante acum, pentru că se apropie ora de sosire în Gara de Nord (20.56) și nici urmă de București. Aflu de la blonda din compartiment, care a sunat pe cineva la București, că trenul nostru este afișat la Gara de Nord cu întîrziere de 45 de minute. De unde 45 de minute, că se vede Bucureștiul?, se miră blonda. CFR-ul ne-a arătat însă că se poate. Cam atît a durat să ocolim orașul și să intrăm în gară, pe altă linie decît cea obișnuită.
Fotografii
cu acreditare
În Gara de Nord, cobor plin de nervi, la 21.50. Nici urmă de acceleratul către Brașov. De la prima casă de bilete care-mi iese în cale, sînt îndrumat la biroul de mișcare, pentru viza aceea dreptunghiulară, cu minutele întîrziere, după care, la casa 27 poate vă dă un bilet de Rapid fără să mai plătiți diferență. Nu mi-a dat. Ultimii 7 lei, 70.000 de lei vechi, banii de covrigii de drum și taxi de la gară pînă acasă, i-am dat pe diferență. Dar fără loc. Era oricum ultimul tren din acea noapte. Am mai aflat că în Gara de Nord nu ai voie să fotografiezi decît cu acreditare de la biroul de presă. În schimb, ai voie să rămîi pe drumuri, să te enervezi, să asuzi, să plătești bilete la trenuri care arată altfel decît ai plătit și merg mult mai încet decît trebuie. Din megafoane, CFR își cere scuze pentru întîrzierile trenurilor, provocate de supraîncălzirea și dilatarea șinelor de cale ferată. În Rapidul în care m-am urcat la ora 22.05, zăpușeala era și mai mare decît în cel cu care venisem. Eram, totuși, doar șase în compartiment.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!