Un brașovean, în delegația culturală în Japonia, la Jocurile Olimpice și Paralimpice
×
Î n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Publicitate
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
20.11.2019
La procedura de selecție poate participa orice cetățean al municipiului Brașov, cu vârsta de peste 16 ani, care trebuie să compună un text de 400 - 800 de cuvinte având ca temă Ce reprezintă Japonia pentru tine?
O delegație de patru persoane din Brașov, dintre care trei cursanți ai Centrului Musashino Japonia și o persoană aleasă de cetățenii Brașovului, va fi invitată la Musashino, cu prilejul Jocurilor Olimpice și Paralimpice Tokyo 2020. Musashino va fi, de altfel, orașul-gazdă pentru România, la aceste Jocuri Olimpice.
Un brașovean va fi selectat să facă parte din delegație
În cadrul acestei vizite Municipalitatea din Musashino va organiza o serie de activități de schimb cultural prin care să fie aprofundată înțelegerea reciprocă în culturile celor două țări. Acest obiectiv se va realiza prin participarea membrilor delegației la evenimente și vizite la școli din municipiu, precum și experimentarea directă a vieții din Japonia ca oaspeți în familii-gazdă japoneze. Majoritatea cheltuielilor de transport, cazare și masă sunt asigurate de către Primăria Musashino, cu excepția celor pentru obținerea pașaportului, transportul Brașov- Otopeni și retur, asigurarea medicală și costul meselor din 27 ianuarie (prânz și cină) și 28 ianuarie (prânz).
Înscrierile se fac până la 27 noiembrie
La procedura de selecție poate participa orice cetățean al municipiului Brașov, cu vârsta de peste 16 ani, care, pentru a participa, trebuie să compună un text de 400 - 800 de cuvinte având ca temă Ce reprezintă Japonia pentru tine?. Textul trebuie să conțină propuneri pentru a prezenta mai bine România în japonia și Japonia în România. Consider că este o oportunitate foarte mare pentru ca un cetățean al Brașovului să cunoască viața și cultura japoneză. Doresc să le mulțumesc partenerilor noștri de la Primăria Musashino pentru această idee și pentru suportul acordat și îi invit pe toți brașovenii interesați să descopere Japonia să aplice, până în data de 27 noiembrie, pentru a avea șansa de a cunoaște această țară, a declarat primarul George Scripcaru.
Condiții de înscriere
Pentru a se înscrie în concurs, cei interesați trebuie să respecte câteva condiții principale: să fie cetățeni ai municipiului Brașov, să cunoască limba engleză la nivel conversațional și să fie capabili să scrie texte în limba engleză, să aibă o stare de sănătate bună, iar minorii să prezinte adeverința de acord al părinților și al instituției de învățământ unde sunt înscriși. Toți membrii delegației se vor obliga să predea câte un raport de impresii de 500 până la 800 de cuvinte, ulterior participării la delegație.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!