Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Actualitate
Publicitate

Prin hotărâre de CL


Bursele școlare vor fi majorate

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: Mihaela Parghel, 02.10.2019
• Bursa socială ar urma să se majoreze de la 25 de lei/lună la 45 de lei/lună, ceva mai puțin decât a fost anunțat, dar cresc mai mult decât au fost anunțate anterior bursele de merit, de la de la 50 la 100 de lei/lună
Cuantumul burselor pentru elevi vor fi stabilite oficial în această săptămână, în urma unei hotărâri a Consuliului Local. Conform proiectului de hotărâre pus la dispoziția aleșilor locali, bursa socială ar urma să se majoreze de la 25 de lei/lună la 45 de lei/lună, ceva mai puțin decât a fost anunțat în urmă cu două săptămâni, când primarul George Scripcaru vorbea despre o dublare. În schimb, cresc mai mult decât au fost anunțate anterior bursele de merit, de la de la 50 la 100 de lei/lună.

Buget de peste 2,4 milioane lei, pentru bursele elevilor

Potrivit proiectului de hotărâre care va fi supus aprobării Consiliului Local, pentru anul școlar 2019 – 2020 elevii din învățământul gimnazial și liceal bursa socială ar urma să crească la 45 de lei/lună, bursa de studii, la 60 de lei/lună, bursa de merit la 70 de lei/lună, iar cea de performanță, la 100 lei/lună. Pentru primul semestru al anului școlar 2019 – 2020, Primăria Brașov ia în calcul că 9.898 alevi ar urma să primească diferite tipuri de bursă. Pentru plata acestor burse, Municipalitatea ar urma să aloce, de la bugetul local, totală de 2.402.153 lei. Din numărul total de burse, 199 sunt de performanță, 8.664 de merit, 187 de studiu și 848 de ajutor social.

Ce elevi vor beneficia de bursele plătite de la bugetul local

Bursele de ajutor social se acordă elevilor orfani, celor care au probleme medicale, celor care provin din mediul rural și sunt școlarizați în municipiul Brașov sau elevilor din familii cu o situație financiară precară (nu realizează un venit net mediu lunar pe ultimele 12 luni pe membru de familie mai mare de 50% din salariul minim net pe economie). De bursa de studiu beneficiază elevii care provin din familii cu venit lunar pe membru de familie pe ultimele trei luni cel mult egal cu salariul minim pe economie și au media generală peste 7.00 și nota 10.00 la purtare în semestrul anterior celui în care se acordă bursa. Bursele de merit sunt acordate, în schimb, elevilor care au obținut media generală de cel puțin 8.50 și nota 10 la purtare în anul școlar anterior, respectiv în primul semestru al anului școlar (pentru elevii aflați în clasele de început ale învățămîntului gimnazial, liceal sau profesional), celor care au obținut locurile I, II, sau III la etapele județene ale olimpiadelor și concursurilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației sau locurile I, II, sau III la etapele județene ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de ministerul de resort. Bursa de performanță, care are cel mai mare cuantum, se acordă elevilor care au obținut locurile I, II, sau III la etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației, care s-au calificat în loturile de pregătire organizate de MECTS pentru competiții internaționale și cei care au obținut locurile I, II, sau III la etapele naționale ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de Ministerul Educației.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Actualitate

09:11

La doi ani de la obținerea finanțării


Drumul interjudețean dintre Brașov și Covasna intră în șantier

Vacanța de lângă casă


Vulcanii noroioși, oftatul Pământului




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    44 de noi cazuri de COVID la Brașov, 779 în țară


    Azi 13:16
  • ➤ Prima pagină


    Vom avea vaccinul împotriva COVID-19 până la sfârșitul anului?


    Azi 09:41
  • ➤ Eveniment


    Ieri, 60 de noi cazuri în județ


    Primarul din Sânpetru are COVID 19


    Azi 09:37
  • ➤ Eveniment


    Se caută constructor pentru trei trasee de down-hill în Postăvarul


    Azi 09:33
  • ➤ Eveniment


    Polițiștii locali au găsit o fetiță de trei ani pierdută de părinți


    Azi 09:29
  • ➤ Eveniment


    S-au întors cu COVID din tabăra de la Brașov


    Azi 09:25
  • ➤ Eveniment


    De miercuri


    Locuitorii din zona nouă a cartierului Tractorul vor avea autobuze


    Azi 09:21
  • ➤ Eveniment


    Firma spaniolă care a întârziat lucrările de la Informatică va plăti daune


    Azi 09:17
  • ➤ Actualitate


    La doi ani de la obținerea finanțării


    Drumul interjudețean dintre Brașov și Covasna intră în șantier


    Azi 09:11
  • ➤ Actualitate


    Când va fi gata, de fapt, autostrada Comarnic-Brașov?


    Azi 09:06
  • ➤ National


    Plin de nimicuri


    Încă un transfer de la PSD la PNL


    Azi 08:55
  • ➤ National


    Cîțu: România are cea mai mică creștere e deficitului bugetar față de estimarea inițială


    Azi 08:50
  • ➤ Life


    Se mărită


    Cătălina Ponor a primit inelul de nuntă


    Azi 08:46
  • ➤ Life


    Imaginea cu care Anda Adam a strâns peste 20.000 de like-uri


    Azi 08:41
  • ➤ Life


    Loredana Chivu și-a pus cele mai mari silicoane din România


    Azi 08:36
  • ➤ Artă & Cultură & Media


    A apărut un nou număr din Historia


    Azi 08:33
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Cum să împachetezi original un cadou


    Azi 08:28
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:25
  • ➤ Sport


    Mutu a debutat cu dreptul


    Azi 08:21
  • ➤ Sport


    Ruben de la Barrera în locul lui Hagi


    Azi 08:18
  • ➤ Sport


    FOTBAL – LIGA CAMPIONILOR


    Campioana și-a aflat primul adversar din Europa


    Azi 08:14
  • ➤ Sport


    MacQueen continuă pe banca „lupilor”


    Azi 08:09
  • ➤ Sport


    SCM Vâlcea și CSM București își încep aventura europeană pe 12 septembrie


    Azi 08:06
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    Jucătorii lui SR Brașov, din nou la treabă


    Azi 08:00
  • ➤ Sport


    U” Craiova, cap de serie în primul tur din Liga Europa


    09.08.2020
  • ➤ Sport


    CFR Cluj și-a aflat adversara din primul tur preliminar


    09.08.2020
  • ➤ Economic


    Câte 2.500 de lei angajaților care lucrează acasă din cauza pandemiei


    09.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Primarul din Sânpetru are Covid. Primăria este închisă mâine publicului


    09.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    60 de noi cazuri COVID la Brașov, 1145 noi cazuri în România


    09.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Peste 500 de brașoveni testați cu COVID se află izolați la domiciliu


    08.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    32 de cazuri noi de COVID la Brașov, 1350 de cazuri în țară


    08.08.2020
  • ➤ National


    Pui de urs, omorât pe DN 1, lângă Brașov


    08.08.2020
  • ➤ Economic


    Germania a schimbat condițiile pentru străini: 7 județe din România sunt pe lista ”zonelor de risc”


    08.08.2020
  • ➤ Economic


    Fiscul strânge informații privind cardurile, conturile și casetele de valori ale persoanelor fizice


    07.08.2020
  • ➤ Religie


    De Sf Maria


    Pelerinii nu vor avea voie să se apropie de icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula


    07.08.2020
  • ➤ Life


    Se apropie un spectacol ceresc: ploaia de stele. Perseidele pot fi văzute în noaptea de 12/13 august


    07.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Drumul care leagă comunele Măieruș, Apața și Augustin de județul Covasna, modernizat de CJ Brașov


    07.08.2020
  • ➤ National


    Intră în vigoare legea care pedepsește hărțuirea la locul de muncă. Sancțiuni, între 10.000 și 15.000 de lei


    07.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    De miercuri, brașovenii din zona nouă a cartierului Tractorul vor avea transport în comun în cartier


    07.08.2020
  • ➤ Cititori


    6 detalii de luat în calcul atunci când cumperi un lampadar


    07.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    79 de cazuri noi de COVID la Brașov, 1378 în țară. Record de decese: 50 în 24 de ore


    07.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Biciclist lovit pe Bulevardul Griviței din Brașov


    07.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Câte paturi ATI COVID va avea spitalul modular?


    07.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Mereu în alertă


    Încă un focar de COVID în județul Brașov


    07.08.2020
  • ➤ Eveniment


    ARR a dat aviz negativ mai multor autobuze Transbus


    07.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Crucea Roșie din Brașov a primit un nou sediu


    07.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sporuri de 40% pentru directorii DSP-urilor și de 30% pentru funcționari


    07.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Investiții de 43 de milioane de lei în rețelele de apă și canalizare la Săcele


    07.08.2020
  • ➤ Actualitate


    În caz de urgență


    Sprijin pentru părinți și în noul an școlar


    07.08.2020
  • ➤ Actualitate


    Căminul și sala de sport de la Colegiul Tehnic de Transporturi intră în șantier


    07.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Piața caselor


    Revenirea studenților majorează chiriile

    Articolul următor


    Dr. Wilmar Schaufeli, celebrul profesor în psihologia sănătății organizaționale, vine în 9-10 octombrie la Brașov, la Conferința Great People Inside Visionary HR

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Setări Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    2003 - 2020 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres - Stiri Brasov | Powered by Yky CSM | executat în 17 milisecunde, încărcat în milisecunde