Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Actualitate
Publicitate

Un nou drum forestier va lega zona Șchei de Răcădău

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: Mihaela Parghel, 30.09.2019
• Pe lângă rolul său de agrement, care de fapt este unul secundar, Drumul Gorița va fi destinat intervențiilor de igienizare a pădurii și a celor în caz de urgență, spun reprezentanții Regiei Publice a Pădurilor Kronstadt
Regia Publică a Pădurilor Kronstadt a început demersurile pentru obținerea unei autorizații de construire în vederea amenajării unui nou drum forestier care să fie pus înclusiv la dispoziția amatorilor de ciclicm de agreement și mountain-bike. Drumul Gorița, cu o lugime de 11 kilometri, va face legătura între zona Șchei – Pietrele lui Solomon, și Răcădău, a anunțat directorul Regiei Publice Locale a Pădurilor „Kronstadt“, Dan Olteanu.

Proiectul va fi realizat în maxim 3 ani

Drumul Gorița se va realiza în maxim trei ani, printr-o investiție estimată la 1,5 milioane de euro, accesată de Municipalitate din fonduri europene. În acest moment, Regia „Kronstad“ se află în stadiul în care, având deja un proiect tehnic pentru acest drum, a obținut avizele de la Agenția pentru Protecția Mediului Brașov, Garda Forestieră și Ministerul Mediului. De asemenea, specialiștii au mers în teren și au realizat traseul viitorului drum. „Suntem în momentul în care s-a făcut inventarierea și marcarea masei lemnoase de pe culoarul trasat de proiectant. Urmează procedura de licitare a acestei mase lemnoase și eu sper să se adjudece, astfel încât să putem pune la dispoziția constructorului, anul viitor, acest teren. Parte din suprafață va fi reîmpădurită în momentul în care va fi gata drumul“, a declarat Dan Olteanu.

Rol de accesibilizare a fondului forestier și rol de agrement

Pe lângă rolul său de agrement, care de fapt este unul secundar, Gorița va fi un drum destinat intervențiilor de igienizare a pădurii și a celor în caz de urgență, a precizat Dan Olteanu. „Accesibilizarea fondului forestier este condiția de bază a dezvoltării durabile a pădurii: nu poți să îngrijești pădurea dacă nu poți să ajungi într-un anumit punct, atât din punct de vedere tehnic, cât și în cazul unei calamități. În acest moment este o suprafață foarte mare de pădure în care nu poți ajunge și în care nu poți desfășura alte activități. De exemplu, dacă e un incendiu, nu poți interveni. În lipsa unui drum forestier într-o exploatare, pădurea va fi prejudiciată mult mai mult decât prin prezența acelui drum. În momentul în care acest drum va fi gata, se va scoate doar lemnul care va fi exploatat conform prevederilor legale, fie că va fi vorba despre exploatare în sine sau de lucrări de întreținere“, a spus Dan Olteanu.

Încă 4 drumuri forestiere în plan, pentru amenajare

Culoarul stabilit pentru acest drum va avea maxim 23 de metri lățime, iar după finalizarea lucrărilor de amenajare, drumul va avea 3,5 metri lățime, zona adiacentă fiind apoi împădurită. Acesta va dezvolta rețeaua de drumuri de pădure, din fondul forestier al municipiului Brașov, fiind al doilea amenajat în ultima perioadă, după drumul Crucur, care leagă Noua de valea Timișului. Din această rețea care va fi dezvoltată mai fac parte alte patru drumuri existente care vor fi rehabilitate, respective Baer (3,167 km, în zona Săcele), Pârâul Cailor (2,631 km, în zona Săcele), Roșca (2,600 km, în zona Săcele) și Valea Căldării (1,243 km, în zona Cristian). Valoare totală a întregului proiect este de 8.078.271,63 lei, fără TVA. Suprafața deservită de proiect este de aproximativ 2.900 ha, iar lungimea totală a drumurilor forestiere care fac obiectul finanțării este de 20,644 km.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Actualitate

Elevii și părinții nu sunt de acord


Profesorii ar putea primi statut de autoritate publică

Prin hotărâre de CL


Bursele școlare vor fi majorate




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Local


    Agent de poliție prins în flagrant când lua mită


    Azi 18:06
  • ➤ Sport


    LNHF. Corona Brașov, duel cu Universitatea Cluj / Ion Crăciun: „Trebuie să luăm jocul foarte în serios“


    Azi 12:45
  • ➤ Cititori


    A apărut o nouă metodă de reîncărcare cartelă Vodafone! Iată detaliile!


    Azi 10:50
  • ➤ Prima pagina


    Încă un an și-un pic


    Construcția Terminalului Aeroportului Brașov începe în februarie


    Azi 09:24
  • ➤ Eveniment


    Materiale didactice gratuite pentru patru școli cu predare în limba germană din Brașov


    Azi 09:22
  • ➤ Eveniment


    S-a trezit Cuc: trimite spre aprobare contractul pentru Autostrada Brașov-Ploiești


    Azi 09:18
  • ➤ Eveniment


    „PNL trebuie să instaleze urgent un Guvern“


    „Nu vor exista tăieri de salarii și pensii!“, a spus Iohannis la Brașov


    Azi 09:15
  • ➤ Eveniment


    USR și-a stabilit și propunerile pentru Consiliul Local Brașov


    Azi 09:13
  • ➤ Eveniment


    SRI își construiește sediu la Bartolomeu Nord


    Azi 09:12
  • ➤ Religie


    Mare sărbătoare


    Zi de închinăciune la Cuvioasa Parascheva


    Azi 08:55
  • ➤ National


    Liberalii propun un cabinet mai suplu


    Cum va arăta noul Guvern


    Azi 08:40
  • ➤ National


    Ce rămâne după Guvernarea PSD


    Azi 08:37
  • ➤ Life


    Divorțul anului ar fi de doi ani


    Ileana Lazariuc și Ion Ion Țiriac s-au despărțit după 10 ani de mariaj


    Azi 08:30
  • ➤ Life


    Cine este ginerele lui Becali


    Azi 08:28
  • ➤ Life


    O tânăra de 30 de ani vrea să se căsătorească cu un avion


    Azi 08:25
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Tratamente exotice


    Azi 08:19
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:17
  • ➤ Sport


    Mitriță, gol și pasă de gol


    Azi 08:15
  • ➤ Sport


    Tractorul a dat de pământ cu Cetate Râșnov


    Azi 08:12
  • ➤ Sport


    Primul meci european din acest sezon


    Corona Brașov a oferit spectacol handbalistic


    Azi 08:10
  • ➤ Sport


    Liga 4 Brașov. Colțea bate Corona și relansează lupta pentru promovare


    Azi 08:07
  • ➤ Sport


    Un punct pe final


    ACS SR Brașov a întrerupt seria neagră în meciul cu U Craiova II


    Azi 08:03
  • ➤ Life


    Când viața nu este "comedie divină" și este tragedie, potrivit lui "Joker" (VIDEO)


    13.10.2019
  • ➤ National


    Cum va arăta structura noului guvern PNL. Ministerele care dispar - schița momentului


    13.10.2019
  • ➤ Sport


    Cupa EHF. Corona Brașov, cu un pas în turul 3 preliminar după victoria cu Super Amara Bera Bera


    13.10.2019
  • ➤ Sport


    Liga 3, etapa a 8-a


    ACS SR Brașov, un punct cu U Craiova 2 / Cetate Râșnov, umilită de Tractorul Cetate!


    12.10.2019
  • ➤ Sport


    Liga 4 Brașov. Surpriză de proporții: Colțea Brașov a bătut liderul CSM Corona Brașov!


    12.10.2019
  • ➤ Sport


    Champions League. CSM București a remizat cu vicecampioana Europei, Rostov Don


    11.10.2019
  • ➤ National


    Iohannis la Brașov,ultima oprire înainte de campania electorală: Avem nevoie să instalăm urgent un guvern liberal


    11.10.2019
  • ➤ Cititori


    Îți plac crizantemele? O florărie online din București îți dezvăluie semnificațiile acestor flori superbe


    11.10.2019
  • ➤ National


    Președintele Iohannis: Eu prefer un guvern politic. E destul de clar că ne îndreptăm spre guvern PNL sau în jurul PNL


    11.10.2019
  • ➤ National


    Iohannis a început consultările cu partidele pentru formarea unui nou guvern


    11.10.2019
  • ➤ Life


    400 de tablouri


    Congo, cimpanzeul celebru


    11.10.2019
  • ➤ Life


    Șase elefanți au murit încercând să salveze un pui


    11.10.2019
  • ➤ Life


    Peste 32.000 de somoni au „evadat” de la o fermă piscicolă din Chile


    11.10.2019
  • ➤ Life


    „Viața este al naibii de grea”


    Cântăreața Sia a dezvăluit că suferă de o boală neurologică rară


    11.10.2019
  • ➤ Arta & Cultura & Media


    Artă și mult marketing


    Primatele lui Banksy fac 9,9 milioane de lire sterline


    11.10.2019
  • ➤ Life


    Nebunie și noroc


    Cele mai trăznite provocări și pariuri din istorie


    11.10.2019
  • ➤ Life


    Grădina din ghiveci


    4 legume pe care le poți crește în casă, chiar și iarna


    11.10.2019
  • ➤ Life


    Nu e o întâmplare


    Ce geantă purtăm la jacheta sport


    11.10.2019
  • ➤ Life


    O nouă dezvăluire


    Cine este bărbatul care a violat-o pe Demi Moore la 15 ani


    11.10.2019
  • ➤ Prima pagina


    Centrul de Afaceri, inaugurat după cinci ani de șantier


    11.10.2019
  • ➤ Eveniment


    Incompetență și inconștiență


    Două service-uri ale firmei Transbus Codreanu au fost închise


    11.10.2019
  • ➤ Eveniment


    Noi restricții de circulație pe strada Nicolae Titulescu


    11.10.2019
  • ➤ Eveniment


    Mașină strivită și trei victime, pe DN1


    11.10.2019
  • ➤ Eveniment


    Liberalul Oprică se așteaptă la o campanie murdară, mai ales în online


    11.10.2019
  • ➤ Actualitate


    A scăzut cu 7%


    Prețurile RCA ar putea scădea în următoarele șase luni


    11.10.2019
  • ➤ Actualitate


    Noul Cod Rutier intră în vigoare pe 12 octombrie


    11.10.2019
  • ➤ Actualitate


    Sprijin teoretic în vederea acordării de fonduri europene pentru aeroport


    11.10.2019
  • ➤ National


    Moțiunea a trecut


    Guvernul Dăncilă a căzut. Ce urmează după?


    11.10.2019
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Corturile PSD cu „Pactul național pentru bunăstarea românilor“ provoacă tensiuni

    Articolul următor

    În următorii 3 ani


    Policlinicile spitalelor de la Făgăraș și Zărnești, modernizate cu fonduri europene

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 61.144 milisecunde, încărcat în milisecunde