Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Actualitate
Publicitate

Guvernul de la Londra vrea să pună capăt „imediat” liberei circulații în cazul unui Brexit fără acord

Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 20.08.2019
Guvernul Marii Britanii vrea să pună capăt „imediat” liberei circulații a persoanelor în cazul unui Brexit fără acord, o poziție mult mai dură decât a cabinetului May, scrie AFP. Guvernul Theresei May prevăzuse o perioadă de tranziție în absența unui acord de divorț cu UE, permitându-le cetățenilor europeni să muncească sau să studieze fără îndeplinirea unor proceduri suplimentare. „Libera circulație așa cum există ea în acest moment se va sfârși la 31 octombrie când Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană”, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului. De exemplu, vor fi introduse imediat reguli mai stricte în materie de criminalitate pentru persoanele care intră în Marea Britanie, a precizat el, adăugând că vor fi alte măsuri imediate care vor face parte dintr-un nou sistem de imigrație care se află în curs de elaborare. The3million, asociația care apară interesele a 3,6 milioane de cetățeni europeni rezidenți în Marea Britanie, a reacționat la acest anunt. „Este o iresponsabilitate și va deschide ușa pentru o discriminare generalizată”, a scris asociația pe Twitter. Potrivit guvernului, până la finalul lunii iulie, mai bine de un milion de cetățeni europeni au obținut statutul de „rezident permanent”, care le permite să trăiască în Marea Britanie după Brexit.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Actualitate

Ministrul Muncii are răspunsuri


Pensiile vor veni la timp




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ National


    Coronavirus în România, 6 aprilie 2020. 25 decese raportate luni. Bilanțul morților ajunge la 176


    06.04.2020
  • ➤ Sport


    Tragedie! A murit Randomir Antic, fostul antrenor de la Atletico, Real Madrid și Barcelona


    06.04.2020
  • ➤ National


    Alegerile locale se amână! Mandatele aleșilor vor fi prelungite până la sfârșitul anului


    06.04.2020
  • ➤ Sport


    Pep Guardiola, în doliu! Mama antrenorului lui Manchester City a murit din cauza coronavirusului!


    06.04.2020
  • ➤ National


    Coronavirus în România, 6 aprilie 2020. Încă 6 decese. Bilanțul morților a ajuns la 168


    06.04.2020
  • ➤ National


    Încă șase persoane au murit din cauza coronavirusului. Bilanțul deceselor în România urcă la 168


    06.04.2020
  • ➤ National


    Indemnizația pentru creșterea copilului care expiră pe perioada stării de urgență se prelungește automat - ministrul Muncii


    06.04.2020
  • ➤ National


    Dr. Andrea Neculau este oficial noul director DSP Brașov


    06.04.2020
  • ➤ National


    21 de pacienți vindecați de CoVID-19, externați de la Spitalul de Infecțioase din Brașov


    06.04.2020
  • ➤ National


    Alte cinci decese din cauza coronavirusului. Bilanțul ajunge la 162


    06.04.2020
  • ➤ Eveniment


    POLIȚIA BRAȘOV


    Atenție la falșii binevoitori!


    06.04.2020
  • ➤ National


    Klaus Iohannis: Starea de urgență se prelungește cu încă o lună


    06.04.2020
  • ➤ National


    Patru angajate ale Operei Brașov cos combinezoane de protecție


    06.04.2020
  • ➤ National


    4057 de cazuri de infectare cu coronavirus în România, 138 la Brașov


    06.04.2020
  • ➤ National


    Coronavirus:autoritățile au anunțat încă un deces. Bilațul a ajuns la 157


    06.04.2020
  • ➤ National


    Cinci noi decese din cauza coronavirusului. Numărul total de victime a ajuns la 156


    06.04.2020
  • ➤ Local


    Un om a murit carbonizat într-un tren care a luat foc în zona Augustin


    06.04.2020
  • ➤ Prima pagină


    Spitalul Județean Brașov aduce 27 de ventilatoare. La toamnă


    06.04.2020
  • ➤ Eveniment


    Reduceri la salarii


    Angajații de la Primărie și CJ intră în șomaj tehnic sau program redus


    06.04.2020
  • ➤ Eveniment


    Operațiune obligatorie


    Scările de bloc din Brașov vor fi dezinfectate de două ori pe săptămână


    06.04.2020
  • ➤ Eveniment


    Oameni pentru oameni


    Servicii stomatologice de urgență gratuite, în Brașov


    06.04.2020
  • ➤ Eveniment


    Spital de campanie, în sala de sport a Liceului „George Moroianu“ din Săcele


    06.04.2020
  • ➤ Local


    CJ Brașov taie din banii pentru aeroport și drumuri, pentru spitale


    06.04.2020
  • ➤ National


    Spune Ministerul de Finanțe


    Băncile amână ratele pentru toți clienții afectați de criza Covid-19


    06.04.2020
  • ➤ National


    Ordonanța Militară nr. 7: măsuri împotriva hoților de lemn


    06.04.2020
  • ➤ Life


    Ce fac vedetele când #stauacasă


    Andreea Mantea face fitness cu fiul ei


    06.04.2020
  • ➤ Life


    Smiley a lansat o melodie dedicată eroilor din linia întâi


    06.04.2020
  • ➤ Life


    După pandemie, vrea să zburde pe o plajă pustie


    06.04.2020
  • ➤ Cititori


    „Mai bine izolat, decât intubat“ Avertisment dur al unui specialist


    06.04.2020
  • ➤ Cititori


    Sfaturi Expres


    Este sau nu importantă igiena calculatorului?


    06.04.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    06.04.2020
  • ➤ Sport


    AJF Suceava a pus punct sezonului de Liga 4!


    06.04.2020
  • ➤ Sport


    Fotbaliștii lui Inter Cristian au distribuit pachete cu alimente persoanelor vârstnice


    06.04.2020
  • ➤ Sport


    Situație specială


    UEFA a anunțat termenul limită pentru încheierea cupelor europene, luna august


    06.04.2020
  • ➤ Sport


    Coronavirus în Spania


    Brașoveanul Florin Ungurianu: „În fiecare zi se anunță aproape 1000 de morți!“


    06.04.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    E momentul!


    06.04.2020
  • ➤ National


    Coronavirus în România, 5 aprilie 2020. Trei noi decese. Bilanțul morților ajunge la 151


    05.04.2020
  • ➤ Local


    Angajații secției de la Zărnești a Spitalului de Psihiatrie și Neuro vor fi testați, după ce un pacient a fost confirmat cu CoVID


    05.04.2020
  • ➤ Local


    Primăria Brașov e gata să deschidă al șaselea centru de carantină


    05.04.2020
  • ➤ Local


    11 cadre medicale din Brașov, depistate cu CoVID-19


    05.04.2020
  • ➤ Local


    Coronavirus în România: Bilanțul morților urcă la 148. La Brașov: 131 confirmați cu CoVID


    05.04.2020
  • ➤ Local


    Focar de infecție în rândul cadrelor medicale din Brașov. Ministerul Sănătății anunță verificări în teren


    05.04.2020
  • ➤ Sport


    Marius Lăcătuș împlinește astăzi 56 de ani!


    05.04.2020
  • ➤ Economic


    Spitalul Județean Brașov preia de zece zile, cazurile severe de CoVID-19. Avizele solicitate DSP pentru modificările făcute se lasă încă așteptate


    05.04.2020
  • ➤ Local


    198 de persoane se află în carantină în județul Brașov


    05.04.2020
  • ➤ Economic


    Ratele se suspendă pe proprie răspundere. Solicitantul trebuie să spună dacă i-au scăzut veniturile


    05.04.2020
  • ➤ Sport


    Premieră națională. AJF a suspendat campionatul din cauza coronavirusului!


    04.04.2020
  • ➤ Local


    Primul caz COVID-19 în comuna Hărman, de lângă Brașov


    04.04.2020
  • ➤ National


    Alte 6 persoane au murit în România din cauza coronavirusului / Bilanțul urcă la 146


    04.04.2020
  • ➤ National


    Coronavirus în România. Declarat mort, pacientul nr. 137 trăiește!


    04.04.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Premieră


    Laura Bretan, Ester Peony și Olivier Kaye, un moment special la Cerbul de Aur

    Articolul următor

    Convorbiri oficiale


    Întâlnirea Iohannis-Trump va dura o oră și jumătate

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 8.9111 milisecunde, încărcat în milisecunde