Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Actualitate
Publicitate

Program special la RATBV în ziua de Sfânta Maria

Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 14.08.2019
RATBV a anunțat că în 15 august, zi liberă prin lege, circulația mijloacelor de transport în comun pe raza municipiului Brașov se va face după orarele unei zile de duminică, între orele 6.30 și 22.30. În zilele de 16, 17 și 18 august, mijloacele de transport în vor respecta graficele obișnuite zilelor respective. Astfel, vineri, mijloacele de transport vor circula ca într-o zi lucrătoare, iar sâmbătă și duminică, conform graficului normal pentru weekend. Conducerea operatorului local de transport a anunțat că va monitoriza în perioada 15– 18 august gradul de încărcare al mijloacelor de transport în comun ce asigură legături cu zonele de interes turistic ale orașului și, funcție de cererea existentă, va lua măsurile necesare.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Actualitate

09:41

Deocamdată intenții


Ministrul Educației schimbă Bacul?

15 noiembrie 1987 este un simbol al Brașovului


Promisiuni pentru un monument dedicat revoltei anticomuniste




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Prima pagina


    Cutremur cu epicentrul la Brașov


    Trei jucătoare de la Corona Brașov sunt acuzate de dopaj


    Azi 10:02
  • ➤ Eveniment


    Alte trasee pentru șoferi


    Lucrările de pe strada N. Titulescu intră pe tronsonul patru


    Azi 09:58
  • ➤ Sport


    Primăria a cumpărat bunurile FC Brașov


    Azi 09:55
  • ➤ Arta & Cultura & Media


    Opera Brașov a rămas fără manager


    Azi 09:53
  • ➤ Eveniment


    Consiliul Județean Brașov își cumpără dronă


    Azi 09:51
  • ➤ Eveniment


    Copil de 10 ani, supus la perversiuni


    Azi 09:50
  • ➤ Eveniment


    Investiții pentru piețele din Brașov


    Piața de Miercuri va avea un sistem de încălzire propriu


    Azi 09:47
  • ➤ Eveniment


    Ordinul de ministru privind Spitalul Regional Brașov, retras de pe site-ul Ministerului Sănătății


    Azi 09:45
  • ➤ Actualitate


    Deocamdată intenții


    Ministrul Educației schimbă Bacul?


    Azi 09:41
  • ➤ Arta & Cultura & Media


    Teatrul Elisabeta din București revine la Brașov pentru o „ședință de spiritism” într-o notă amuzantă


    Azi 09:37
  • ➤ National


    Manipularea este strategia PSD


    PNL acuză PSD de fake news și sesizează BEC


    Azi 09:31
  • ➤ National


    Rareș Bogdan: Dezbaterea lui Iohannis va fi după model american


    Azi 09:20
  • ➤ Economic


    N-ar fi semne de îngrijorare


    Euro atinge un nou maxim istoric: 4,7729 lei/euro


    Azi 09:13
  • ➤ Economic


    Mugur Isărescu: „Se vorbește de reducerea impozitării, dar unde să le mai reduci, măi nene?”


    Azi 09:08
  • ➤ Economic


    Consiliul Concurenței: România are cea mai abruptă creștere a prețurilor din UE


    Azi 09:05
  • ➤ Economic


    Nou șef la Comisia Națională de Strategie și Prognoză


    Azi 09:03
  • ➤ Doctor


    Cum se elimin㠄deșeurile” din creierul nostru în timpul somnului


    Azi 08:55
  • ➤ Doctor


    7 beneficii ale ceaiului de scorțișoară


    Azi 08:52
  • ➤ Doctor


    Fructele de ienupăr, medicamentele sezonului rece


    Azi 08:50
  • ➤ Doctor


    Ajută-te singur


    Dezechilibru hormonal? Ce ar trebui să mănânci


    Azi 08:48
  • ➤ Doctor


    Un inginer a descoperit o metodă de curățare a sângelui cu magneți


    Azi 08:45
  • ➤ Doctor


    Două mere pe zi te feresc de infarct


    Azi 08:44
  • ➤ Doctor


    Ceaiul de măceșe e leac vechi


    Azi 08:42
  • ➤ Life


    Gospodina de la Gospodar


    Geanina Ilieș are un iubit secret


    Azi 08:39
  • ➤ Life


    Daniela Crudu e din nou singură


    Azi 08:33
  • ➤ Life


    „Vlad“ se iubește cu actrița Lia Bugnar


    Azi 08:31
  • ➤ Life


    Nicole Cherry, imagine obraznică la Brașov


    Azi 08:28
  • ➤ Cititori


    Cum putem reduce cheltuielile cu energia?


    Azi 08:26
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    D’ale iernii


    Azi 08:24
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:19
  • ➤ Sport


    Ion Crăciun, după calificarea Coronei în grupele Cupei EHF


    Azi 08:17
  • ➤ Sport


    Patinaj viteză


    Mihaela Hogaș, două medalii la Cupa Mondială


    Azi 08:14
  • ➤ Sport


    Brașovul fotbalistic în Liga Elitelor


    Azi 08:10
  • ➤ Sport


    Cel mai rapid autogol din istoria fotbalului s-a marcat în Prahova!


    Azi 08:08
  • ➤ Sport


    Pregătiri


    ACS SR Brașov, amical cu Sepsi OSK la Sfântu Gheorghe


    Azi 08:04
  • ➤ Sport


    Cosmin Contra a demisionat de la echipa națională! ”Le cer scuze românilor”


    Azi 00:55
  • ➤ Sport


    Acuze de dopaj! Trei jucătoare de la Corona Brașov ar fi folosit proceduri interzise de WADA


    18.11.2019
  • ➤ Local


    Lucrările de pe strada Nicolae Titulescu avansează la al patrulea tronson. Noi restricții de circulație


    18.11.2019
  • ➤ Sport


    Autogol de Guinness Book în România / Brașoveanul Adrian Teodorescu: „Era secunda 5!“


    18.11.2019
  • ➤ National


    Dan Barna: Îl votez pe actualul președinte. Toate știrile despre boicot, încă o minciună ordinară marca PSD


    18.11.2019
  • ➤ Cititori


    De ce sunt hobby-urile importante! Activități prezente în orice top actual


    18.11.2019
  • ➤ Local


    Mistreți loviți mortal pe DN73A, la Predeal


    18.11.2019
  • ➤ Prima pagina


    Premierul Orban promite sprijin pentru aeroport si autostradă


    18.11.2019
  • ➤ Eveniment


    Același concept, alți bani


    Polivalenta va costa aproape 60 de milioane de euro


    18.11.2019
  • ➤ Eveniment


    Cum va arăta Gara Brașov: parter cu spații comerciale și casieriile, la etaj


    18.11.2019
  • ➤ Actualitate


    15 noiembrie 1987 este un simbol al Brașovului


    Promisiuni pentru un monument dedicat revoltei anticomuniste


    18.11.2019
  • ➤ Actualitate


    Prefecții guvernului PSD rămân în funcție până după alegeri


    18.11.2019
  • ➤ National


    Structurarea alianței PLUS cu USR


    Cioloș: „Nu vrea nimeni să înhațe niciun partid“


    18.11.2019
  • ➤ National


    Olguța Vasilescu, un nou atac xenofob la adresa lui Klaus Iohannis


    18.11.2019
  • ➤ Life


    Cumpăna care i-a schimbat viața


    Lora a fost la un pas de moarte


    18.11.2019
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Ce se vede și ce nu


    Cerbul de Aur 2019 va avea o scenă cât 1.000 de televizoare

    Articolul următor

    „Eu sunt Corina!”


    Corina Chiriac, recital aniversar la Cerbul de Aur

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 14.163 milisecunde, încărcat în milisecunde