Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Actualitate
Publicitate

1,6 milioane lei, cofinanțare pentru proiectele culturale de la CJ

Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 15.04.2019
• Banii vor putea fi accesați în baza unui ghid al solicitantului care a fost pus în dezbatere săptămâna trecută, urmând să fie aprobat apoi în plenul Consiliului Județean
Consiliul Județean Brașov pune la dispoziția proiectelor culturale din acest an 1,6 milioane lei, bani care vor putea fi accesați în baza unui ghid al solicitantului. Acest ghid a fost pus în dezbatere săptămâna trecută urmând să fie aprobat ulterior în plenul Consiliului Județean. Potrivit Ghidului publicat pe site-ul CJ, www.judbrasov.ro, cea mai mare parte din finanțările nerambursabile vor fi puse la dispoziția solicitanților de drept privat, iar o altă parte, la dispoziția instituțiilor publice de cultură. „De la an la an, numărul proiectelor depuse pe liniile de finanțare ale CJ Brașov a crescut, iar rapoartele de evaluare ne indică și o creștere a calității proiectelor. Tocmai din acest motiv, în ciuda constrângerilor bugetare, am propus alocarea unui buget peste nivelul sumelor utilizate anul trecut pentru finanțarea proiectelor culturale și a celor de sport. De asemenea, pentru a veni în sprijinul aplicanților, am pregătit din timp Ghidurile Solicitanților, astfel încât imediat după aprobarea bugetului să putem lansa apelurile de proiecte”, a declarat Imelda Toaso, vicepreședintele CJ Brașov.

Finanțări pentru proiecte mici și proiecte mari, depuse de solicitanți privați

Pentru beneficiarii privați, Consiliul Județean alocă 1,15 milioane de lei pentru proiectele culturale. Aplicanții pot fi persoane juridice de drept privat, fără scop patrimonial, care desfășoară activități culturale, ei având posibilitatea să contracteze finanțare pentru maximum două proiecte. La fel ca anul trecut, sunt disponibile două axe de finanțare, pe Ghid, respectiv pentru proietce mari, cu buget de peste 200.000 de lei, pentru care finanțarea nerambursabilă asigurată de CJ Brașov va fi de maximum 100.000 de lei, și pentru proiecte mai mici, cu buget de până la 200.000 de lei, pentru care finanțarea nerambursabilă acordată este de maximum 50.000 de lei. Contribuția solicitantului la cheltuielile eligibile va fi de cel puțin 20% din valoarea finanțării nerambursabile solicitate.

Instituțiile publice au la dispoziție 450.000 de lei

Instituțiile publice pot aplica și ele pe ghid, având la dispoziție un buget de 450.000 de lei. Alocarea financiară nerambursabilă poate fi de maximum 15.000 lei, care reprezintă maximum 75% din valoarea eligibilă a proiectului. Pot solicita finanțare persoane juridice de drept public care, potrivit legii sau regulamentelor de organizare și funcționare, desfășoară activități culturale. Categoriile de cheltuieli eligibile sunt legate de materiale consumabile pentru proiectul propus și onorarii artiști/ansambluri participante, cheltuieli cu cazarea și transportul participanților, invitaților, membrilor echipei de proiect și alte cheltuieli specifice, precum tipărituri, acțiuni promoționale (în limita a 20% din alocarea financiară nerambursabilă).
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Actualitate

1,5 milioane de lei pentru realizarea pistelor


Traseele de downhill din Postăvarul, încurcate în hârtii

Rugați să respecte regulamentul în interiorul parcului


La Zoo, unii vizitatori se poartă ei ca dobitoacele




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Local


    Drapelul României a fost arborat de jandarmii brașoveni pe Elbrus, cel mai înalt vârf al Europei


    17.07.2019
  • ➤ Local


    Întâlnire cu Dumitru Prunariu, la o premieră a Planetariului din Brașov


    17.07.2019
  • ➤ National


    Mircea Geoană a fost numit secretar general adjunct al NATO


    17.07.2019
  • ➤ Local


    „Cerbul de Aur 2019” dă start pe Facebook la concursul ,,Privește Cerbul”


    17.07.2019
  • ➤ Local


    Un autoturism a luat foc la Ceasu' Rău în Brașov


    17.07.2019
  • ➤ Sport


    FCSB pornește într-o nouă aventură europeană


    17.07.2019
  • ➤ Prima pagina


    Primele recitaluri la Cerb, Ștefan Bănică jr. și Irina Rimes


    17.07.2019
  • ➤ Eveniment


    Întreruperi la furnizarea apei în centrul orașului


    17.07.2019
  • ➤ Eveniment


    Trotuar mutat pe strada Mureșenilor


    17.07.2019
  • ➤ Eveniment


    Decizie


    RATBV renunță la linia turistică 61


    17.07.2019
  • ➤ Eveniment


    CJ a comandat studiul de fezabilitate pentru „televiziunea cu circuit intern“ a aeroportului


    17.07.2019
  • ➤ Local


    1.200 de alergători au adus donații și sponsorizări de 46.000 de lei pentru Hospice „Casa Speranței“


    17.07.2019
  • ➤ Actualitate


    1.243 de candidați, din start


    Cele mai căutate facultăți brașovene după prima zi de înscrieri


    17.07.2019
  • ➤ Actualitate


    Semnalizarea provizorie de șantier pe DN73A, furată pe timpul nopții


    17.07.2019
  • ➤ National


    Mult zgomot pentru nimic


    Viorica Dăncilă a fost refuzată de ALDE și de Pro România


    17.07.2019
  • ➤ National


    Trei scenarii: Cam câți bani ar încasa statul din taxarea pensiilor mari


    17.07.2019
  • ➤ Life


    S-a scos


    Iubitul Danielei Crudu are ceas de peste 100.000 de euro


    17.07.2019
  • ➤ Life


    De ce nu vrea Sore să se mărite cu tatăl fetiței ei


    17.07.2019
  • ➤ Life


    S-a lansat costumul de baie complet transparent


    17.07.2019
  • ➤ Life


    Gianina din «Las Fierbinți» s-a împăcat cu Smiley


    17.07.2019
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Vacanța și hoții


    17.07.2019
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    17.07.2019
  • ➤ Sport


    Salomao a semnat cu FCSB


    17.07.2019
  • ➤ Sport


    Corona Brașov își așteaptă adversara din turul 2


    17.07.2019
  • ➤ Sport


    Palmă pentru „Geană“


    Eugen Neagoe nu a avut ochi pentru George Ganea


    17.07.2019
  • ➤ Sport


    Călin Moldovan, reacție după retragerea Hărmanului din Liga a 3-a


    17.07.2019
  • ➤ Sport


    Romeo Surdu a jucat pentru Cetate Râșnov în amicalul cu Metaloglobus


    17.07.2019
  • ➤ Sport


    Adio, dar rămân cu tine!


    Un jucător important a plecat de la ACS SR Brașov la Voluntari


    17.07.2019
  • ➤ International


    Ursula von der Leyen, prima femeie votată la șefia Comisiei Europene


    16.07.2019
  • ➤ Local


    Brașov: Doi jandarmi, loviți în timp ce încătușau 3 indivizi care atacau trecătorii de pe o stradă


    16.07.2019
  • ➤ Local


    Brașoveancă țepuită de un băiat din Teleorman


    16.07.2019
  • ➤ Sport


    Cupa EHF. Corona Brașov va juca direct în turul 2 / Posibil duel cu Super Amara Bera Bera


    16.07.2019
  • ➤ Local


    Brașov: amendat cu 1000 de lei pentru că a tăiat un pom din fața blocului


    16.07.2019
  • ➤ Local


    Opt turiști căzuți în gol de pe o scară din lemn, la o pensiune de lângă Brașov


    16.07.2019
  • ➤ Local


    Ștefan Bănică jr. și Irina Rimes, în recital la Cerbul de Aur 2019


    16.07.2019
  • ➤ Sport


    Cetate Râșnov, eșec în primul amical al verii, scor 0-1 cu Metaloglobus


    16.07.2019
  • ➤ Prima pagina


    Prefectul se ia la trântă cu urșii


    16.07.2019
  • ➤ Local


    Brașov. Regia Pădurilor „Kronstadt“ va face parc dendrologic la Noua


    16.07.2019
  • ➤ Eveniment


    Nu se pot face alegeri până la anul


    Predealul, orașul fără cap


    16.07.2019
  • ➤ Local


    Brașov. Locatarii din Tractorul vor scăpa de întreruperile la apă caldă


    16.07.2019
  • ➤ Actualitate


    Campanie anti-corupție


    Pacienți „sub acoperire“ în spitale pentru a depista șpaga


    16.07.2019
  • ➤ National


    Remaniere


    Dăncilă i-a mazilit pe Carmen Dan și Meleșcanu


    16.07.2019
  • ➤ National


    Guvernul ia bani de la studenți


    16.07.2019
  • ➤ Economic


    Cumpărături


    A început a treia „Rablă pentru electrocasnice”


    16.07.2019
  • ➤ Economic


    Datoria externă totală a României a crescut cu 4,1 miliarde euro în primele 5 luni


    16.07.2019
  • ➤ Economic


    Elveția va avea nevoie de 500.000 de muncitori în următorii 10 ani


    16.07.2019
  • ➤ Economic


    CNPP: 9.303 de beneficiari de pensii de serviciu, la finele lunii mai 2019


    16.07.2019
  • ➤ Economic


    Cererile de angajare a străinilor în România au crescut cu 165%


    16.07.2019
  • ➤ Doctor


    5 alimente pe care să nu le consumi după 30 de ani


    16.07.2019
  • ➤ Doctor


    Cum poți să-ți stimulezi metabolismul


    16.07.2019
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Brașovul, pe locul VI în topul salariilor

    Articolul următor

    Sute de tiruri blocate în vamă


    Peste 80 de tone de legume și fructe, distruse după o declarație a lui Dragnea

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 14.417 milisecunde, încărcat în milisecunde