Brașovean condamnat în SUA pentru fraudă de 1,8 milioane de dolari
×
Î n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Publicitate
Dimensiune font:
Autor: MEx,
17.01.2017
Brașoveanul Cătălin Stoian a fost condamnat de justiția americană la cinci ani de închisoare pentru o fraudă bancară de 1,8 milioane de dolari. Totul a început cu achiziționarea unui imobil impunător, după care Stoian a cerut împrumuturi de la mai multe bănci ca să modernizeze apartamentele. Cu banii în buzunar, a plecat în vacanță. Chiriașii au protestat și, cu ajutorul primăriei din Chicago și al FBI-ului, l-au prins. Sentința a fost dată de curînd și brașoveanul de 41 de ani a fost încarcerat. El ar putea să fie transferat într-o închisoare din România, deoarece a cerut să fie aproape de soție și copil.
Clădire cumpărată cu bani cash
Iată povestea acestui tun de milioane de dolari, așa cum e relatată de Marian Petruță, jurnalist român stabilit în SUA: Sentința de joia trecută a fost pentru o fraudă imobiliară de 1,8 milioane de dolari făcută cu un imobil cumpărat în 2006. Cătălin Stoian și un partener de afaceri, Mihail Stancu, erau listați ca proprietari ai companiei MKST Enterprise, care a fost dizolvată în martie 2008.
Aceștia au cumpărat în 2006 un bloc de apartamente în strada 4914 N Spaulding Ave, Albany Park, IL 60625, în zona Chicago, la prețul de 765.000 de dolari, pe numele companiei pe care o dețineau, Mkst Enterprise Inc.
Conform declarației făcute la acea vreme de Carmen Rosa, fosta proprietară care, împreună cu soțul ei, a deținut clădirea timp de peste 16 ani, Mihail Stancu ar fi cumpărat clădirea de la ei cu bani cash, acesta fiind ajutat la realizarea tranzacției de către Cătălin Stoian, Stancu fiind doar prezent la semnarea documentelor. Între decembrie 2006 și ianuarie 2007, acesta începe să-și cumpere apartamentele, unul cîte unul, de la propria companie, sub pretextul transformării lor în apartamente de lux, luînd șapte împrumuturi de la diferite bănci, suma totală fiind de aproape 1.850.000 de dolari, făcînd un «profit» de peste 1.100.000 de dolari.
Peste 40 de violări de cod
La scurt timp după vînzare, acesta își anunță chiriașii că o să plece într-o vacanță în Europa și că unul din oamenii lui va veni să încaseze chiria lunară. După ce acesta dispare, încetează să mai facă plățile lunare la bancă pentru împrumuturi. După un timp, famillile care locuiau acolo și plăteau în continuare chirie au primit scrisori de evacuare de la bănci. Cazul a luat amploare, după ce chiriașii au refuzat să plece, au primit consiliere de la o organizație non-profit locală și a intervenit și primăria din Chicago, implicată și ea, deoarece supervizează siguranța și regulile de funcționare a clădirilor din oraș.
Din documentele de acuzare ale primăriei rezultă că Stoian a declarat în actele oficiale că, în momentul așa-zisei conversii a clădirii în apartamente de lux, nimeni nu locuia acolo, cu toate că cele șapte apartamente erau ocupate de chiriași. Cătălin Stoian și Mihail Stancu nu doar că n-au renovat clădirea, dar au lăsat-o să se deterioreze, inspectori de la primăria Chicago întocmind o listă de peste 40 de violări de cod. Pe lista membrilor consiliului de administrație al blocului au fost trecuți doi români, Daniel Lefter și Mihăiță Năvală. Conform declarațiilor acestuia din urmă, semnătura făcută în numele lui în acele documente este falsă, neavînd cunoștință de funcția respectivă.
Stoian și-ar putea executa pedeapsa în România
Pentru faptele săvîrșite, orașul Chicago a cerut pedeapsa cu închisoarea, plata de trei ori a sumei datorate violărilor de cod de către fiecare inculpat în parte, precum și a cheltuielilor de judecată.
Afectate de infracțiunile lui Cătălin Stoian au fost și unele familii de români din Chicago, a căror viață a fost extrem de răvășită, fiind într-un final obligați să declare faliment.
În prezent, Stoian se află încarcerat în închisoarea MCC Chicago cu numărul de înregistrare 46700-424. În 2011, Stoian a pledat vinovat și a primit alți doi ani de închisoare pentru fraudarea băncilor. Partenerul său de afaceri Mihail Stancu a fost eliberat din închisoare în februarie 2016.
La cererea lui Stoian, judecătorul a luat în considerare posibilitatea de a recomanda executarea pedepsei în România, acesta avînd acolo soția și un copil.
(Sursa: http://rousa. blogspot.ro/2017/01/catalin-stoian-condamnat-la-cinci-ani.html. Notă: Intertitlurile aparțin redacției)
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!