Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Actualitate
Publicitate

MISIUNE DE SALVARE


Orga din Rupea mai are nevoie de 3.500 de euro

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: Harald Odățeanu, 14.09.2012
Pentru ca orga din Rupea, a cărei restaurare se apropie de final, să-și recapete sunetele după ani întregi de tăcere, dar și pentru ca aceste sunete să se audă încă din luna octombrie, are nevoie urgentă de încă 3.500 de euro. În aceste zile, se muncește intens pentru montarea ei la Biserica Neagră, lucrările desfășurîndu-se sub conducerea maestrului constructor de orgi Ferdinand Stemmer, dar operațiunea nu va putea fi finalizată fără un efort din partea comunității brașovene. Pentru încheierea restaurării, orga are nevoie de 10.000 de euro, din care, pînă în prezent, s-au strîns doar 1.500 de euro, bani donați de compania brașoveană BITSoftware. Concertul aniversar din cadrul zilelor „Viv’Arte“, care a avut loc în data de 4 august în Piața Sfatului a adus încă o dată în atenția publicului larg acest instrument valoros și a reușit să impresioneze oamenii de afaceri brașoveni, astfel că un investitor privat, care dorește să rămînă anonim, s-a angajat că va dubla orice sumă donată pentru a acoperi cei 10.000 euro. Valoarea întregului proiect se ridică la suma de 33.514 euro. Implicat în acest proiect, organistul Steffen Schlandt a declarat: „orga din Rupea merită atenția noastră specială și tot efortul pentru a o readuce la viață. Dacă noi, brașovenii, vom reuși să strîngem restul de 3.500 de euro, atunci finanțarea este asigurată, prin bunăvoința sponsorului care a dorit să rămînă anonim. Biserica Evanghelică C.A. din România - Parohia Brașov, coordonatorul proiectului, este recunoscătoare față de persoanele și companiile care au sprijinit deja aceste lucrări și are încredere că se vor alătura și mai mulți demersului nostru“. Toți brașovenii care doresc să sprijine acest proiect își pot manifesta intenția contactînd Secretariatul Parohiei, la adresa de e-mail info@biserica-neagra.ro, telefonic la numărul 0268/511.824 sau pot depune donațiile direct în contul Bisericii Evanghelice C.A din România - Parohia Brașov, cont care are numărul RO66RZBR0000060004749489, deschis la Raiffeisen Bank - Agenția Piața Sfatului Brașov, cu mențiunea „Pentru orga Rupea“.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Actualitate




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Cititori


    5 mituri demontate de un studio de producție video


    Azi 17:30
  • ➤ Sport


    UEFA a acceptat azi cererea FRF


    Azi 15:25
  • ➤ Știri Brasov


    213 cazuri noi de COVID-19 în România. La Brașov nu a apărut niciun caz în ultimele 24 de ore


    Azi 14:22
  • ➤ Știri Brasov


    BRAȘOV. Măsuri pentru deschiderea teraselor după 1 iunie


    Azi 13:24
  • ➤ Știri Brasov


    Alertă de vreme severă de la ANM! Ploi abundente, vijelii și căderi de grindină


    Azi 10:52
  • ➤ Știri Brasov


    Brașov. Primul autobuz electric circulă de azi pe linia 36. Troleibuzele noi au intrat în circulație pe linia 2


    Azi 10:43
  • ➤ Comunicate


    Anunț de presă


    Finalizarea proiectului „DEZVOLTAREA SOCIETATII PRIN ACHIZITIA DE NOI ECHIPAMENTE”


    Azi 09:56
  • ➤ Prima pagină


    Brașovul a închis azi centrele de carantină


    Azi 09:08
  • ➤ Eveniment


    Cifrele pandemiei


    COVID 19 a mai ucis trei brașoveni


    Azi 09:04
  • ➤ Eveniment


    A fost bătută în cuie lista investițiilor în managementul deșeurilor care vor fi finanțate cu fonduri de la UE


    Azi 09:02
  • ➤ Eveniment


    Școlile de șoferi s-ar putea scumpi


    Azi 09:00
  • ➤ Eveniment


    Prima semnătură pentru Autostrada Brașov – Bacău


    Azi 08:58
  • ➤ Eveniment


    Pandemia încurcă investițiile


    Opt saloane modernizate la Spitalul de Boli Infecțioase


    Azi 08:54
  • ➤ Eveniment


    Oficial: Elevii vor purta mască la examene și cursuri


    Azi 08:48
  • ➤ Eveniment


    Dispensere cu dezinfectant în autobuzele RATBV


    Azi 08:45
  • ➤ Actualitate


    Cărțile de la Biblioteca Județean㠄George Barițiu” intră în carantină


    Azi 08:41
  • ➤ National


    Piața gazelor naturale se liberalizează


    Până la 1 iulie trebuie să ne alegem furnizorul de gaz metan


    Azi 08:36
  • ➤ National


    Orban: Pensiile vor crește, dar cu atât cât ne va permite economia


    Azi 08:30
  • ➤ National


    Programul de relansare economică va fi prezentat pe 1 iunie


    Azi 08:25
  • ➤ Life


    Pandemia anulează show-ul


    Gina Pistol rămâne fără Asia Express?


    Azi 08:22
  • ➤ Life


    Randi nu și-a găsit încă marea dragoste


    Azi 08:20
  • ➤ Life


    Oana Cuzino o dă în judecată pe Firea


    Azi 08:17
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Sfaturi de igienă


    Azi 08:14
  • ➤ Sport


    Comemorare


    Nicolae Pescaru, în 5 amintiri memorabile!


    Azi 08:08
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Ce-ar fi?


    Azi 07:59
  • ➤ Știri Brasov


    Încă un deces COVID 19 la Brașov, iar bilanțul morților urcă la 47


    24.05.2020
  • ➤ Sport


    Nuno Viveiros, amintiri din perioada FC Brașov. „ Șumudică era nebun. Un personaj”


    24.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Opt cazuri noi de Coronavirus la Brașov și numărul pacienților internați ajunge la 685. La nivel național, numărul cazurilor a trecut de 18.000


    24.05.2020
  • ➤ National


    Încă un cadru medical a murit din cauza coronavirusului. Moartea asistentei învăluită în mister


    24.05.2020
  • ➤ Sport


    Veste bună pentru Simona Halep. Roland Garros 2020 se poate disputa cu spectatori!


    24.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașov: COVID 19 a omorât un pacient care nu avea alte afecțiuni


    23.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Probele orale au dispărut oficial din calendarul pentru BAC 2020


    23.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Din iulie, poți merge în vacanță în Spania


    23.05.2020
  • ➤ National


    S-au vindecat 11.187 de români, din cei 17.857 confirmați cu COVID 19


    23.05.2020
  • ➤ National


    CNAIR a redeschis circulația pe Transalpina. Ce trebuie să știți


    23.05.2020
  • ➤ National


    Lingurița de unică folosință a fost eliminată din regulile de la biserică. Dar, poți face nuntă cu 16 invitați


    23.05.2020
  • ➤ National


    Schimbare: elevii trebuie să poarte mască la școală și examene


    23.05.2020
  • ➤ Economic


    Programul de relansare economică va fi prezentat public la 1 iunie


    22.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Ultimele persoane aflate în carantină părăsesc centrele din Brașov în 25 mai


    22.05.2020
  • ➤ Sport


    Când se reia Liga I. Anunțul președintelui FRF, Răzvan Burleanu


    22.05.2020
  • ➤ Cititori


    Cum să-ți renovezi sufrageria cu mai puțini bani?


    22.05.2020
  • ➤ Cititori


    4 sfaturi pentru a avea o viață financiară fericită, chiar dacă ești la pensie


    22.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    COVID 19:127 de cazuri noi, în țară, din care 8 la Brașov


    22.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Colegiul „Andrei Șaguna”, singurul liceu din Brașov în top 10 pe țară


    22.05.2020
  • ➤ Sport


    FRF a stabilit un nou termen pentru depunerea dosarului de certificare la Liga 3. 5 iunie, ultima zi de predare a dosarului


    22.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Mai multe saloane de la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov au fost modernizate


    22.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    O bandă care dădea lovituri noaptea a fost prinsă la Brașov


    22.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Cutremur la 62 kilometri est de Brașov


    22.05.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Diana Croitoru, directoarea economică de la spitalul din Brașov, a fost arestată pentru 30 de zile


    22.05.2020
  • ➤ Prima pagină


    Reținută pentru 24 de ore


    Directoarea financiară de la Neuro a furat materiale sanitare din spital


    22.05.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Aniversare


    45 de ani de muzeografie etnografică la Brașov

    Articolul următor


    Expoziție de mozaicuri în fața primăriei

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Setări Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    2003 - 2020 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 15 milisecunde, încărcat în milisecunde