Cum previi indigestia? 03.11.2009 07:19:56 (Arhiva)
Puteți preveni indigestiile alimentare doar respectînd cîteva reguli simple. Iată ce ne sfătuiesc specialiștii:
Mestecați foarte bine mîncarea și evitați să înghițiți bucăți mari de alimente.
Pentru a nu acumula aer în stomac, nu vorbiți în timpul mesei și evitați ca după masă să faceți prea multă mișcare sau să mestecați gumă.
Stresul poate fi un factor important în producerea indigestiilor.
Anumite medicamente, cum sunt antiinflamatoarele nesteroidiene pot produce dureri de stomac, așa că, cel mai bine, mîncați ceva înainte de a le lua.
Dacă sesizați însă că simptomele indigestiei s-au instalat, medicii recomandă antiacide ușoare, sau în cazuri mai grave, ranitidina ori omeprazol (care sînt mai puternice).
Dieta și stilul de viață sînt principalii responsabili în apariția indigestiilor: încercați să mîncați la intervale regulate și în cantități echilibrate.
Dacă stați cocoșat, aplecat în față pe scaun, dacă purtați curele foarte strînse și dacă vă așezați culcat imediat după masă, se exercită o presiune mult mai mare asupra stomacului.
Seara, nu mîncați și nu beți cu trei ore înainte de culcare.
După masă, așezați-vă într-o poziție care să vă permită să vă susțineți capul și umerii, pentru a nu lăsa acidul gastric să urce în esofag. |