Tehnicianul a petrecut în familie
Răzvan Lucescu a fost sărbătorit tot week-endul de cei dragi. Tînărul tehnician de la FC Brașov a împlinit, ieri, 39 de ani, dar petrecerea a început încă de vineri pentru Lucescu junior. Am avut parte de un week-end foarte frumos alături de familie și copii. Despre cadouri nu îmi place să vorbesc niciodată. Sînt anumite lucruri în viață pe care vreau să le păstrez în intimitate. Tot ce pot spune este că sînt fericit că i-am avut alături pe cei dragi, că sînt sănătos și că pot munci în ceea ce îmi place, a spus Răzvan Lucescu. Tehnicianul va reveni la Brașov marți, atunci cînd galben-negrii se vor reuni pentru primul antrenament după stagiul din Italia.
A fost patinaj artistic
Încă un eșec pentru săceleni în meciurile de pregătire. Elevii lui Adrian Furnică au pierdut sîmbătă cu 1-2, meciul amical disputat la Sfîntu Gheorghe, cu formația de liga a 3-a, Juventus București. Bucureștenii s-au impus grație unui gol marcat în minutele de prelungire a meciului, în urma unei gafe a portarului Bogo. Am jucat pe un teren foarte prost, înghețat bocnă. Parcă eram la patinaj artistic. În aceste condiții nu cred că acest amical și-a atins scopul, a spus Furnică. Acesta spune că nu mai vrea să joace niciun meci de pregătire pînă la startul campionatului, dacă nu va avea la dispoziție terenuri mai bune. În ciuda rezultatelor slabe din meciurile de pregătire, Furnică nu este îngrijorat. Eu spun că jocul merge, însă avem probleme pe faza ofensivă, unde, deși ne creăm ocazii de gol, încriem puține goluri. O altă problemă ar fi postul de portar. Cred că am luat 4-5 goluri, în amicale, în urma unor gafe ale portarilor, a spus Furnică.
Eșecuri surprinzătoare
FC Ghimbav a jucat sîmbătă, un amical la Zărnești, cu formația locală, Celuloza. Meciul disputat pe un teren acoperit cu un strat gros de zăpadă s-a încheiat cu victoria gazdelor cu scourl de 1-0. Am folosit mai mulți jucători aflați în probe, a spus antrenorul lui FC Ghimbav, Vasile Gherghe. În această săptămînă, FC Ghimbav va mai disputa două meciuri amicale, marți cu FC Ena Făgăraș și sîmbătă cu Victoria Brănești, locul 3 în seria a 3-a Ligii a 3-a. Unirea Tărlungeni a cedat la scor, 1-4, meciul disputat, în deplasare, la FC Ena Făgăraș. S-au jucat două reprize a cîte 60 de minute. În prima parte, atunci cînd am jucat cu echipa de bază, am condus cu 1-0. În partea secundă, am trimis în teren mai mulți juniori și jucători aflați în probe, iar gazdele s-au desprins, a spus antrenorul celor din Tărlungeni, Dan Bona. În această săptămînă, Unirea va continua seria meciurilor de pregătire după următorul program: marți cu Torpedo Zărnești și sîmbătă cu Victoria Brănești.
|