8.6 C
Braşov
Acasă Blog

Nicolae Stoica, cel mai nou consilier local USR-PLUS în Brașov

0

Nicolae Stoica a fost validat în ultima ședința de plen a Consiliului Local Brașov. El este astfel cel mai nou consilier USR-PLUS, în locul lui Victor Ilie, care a fost ales parlamentar la alegerile din 2020.
În Consiliul Local, Victor Ilie era membru al Comisiilor de specialitate nr. 2 și 5 ale Consiliului Local al Municipiului Braşov, iar aceste locuri au devenit vacante, o dată cu plecarea sa. Consilierul Nicolae Stoica, acum din partea Alianței USR-PLUS, dar care a candidat pe listele PLUS, are 62 de ani, este inginer proiectant și antreprenor.

300 de cărţi şi obiecte de la Prima Școală Românească din Șcheii Brașovului, salvate prin proiecte CJ

0

Două proiecte destinate protejării și valorificării patrimoniului cultural material al Muzeului Bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului – Prima Școală Românească, finanţate de Consiliul Judeţean Braşov, sunt duse la bun sfârşit cu sprijinul specialiştilor convervatori şi restauratori de la Muzeul de Etnografie Brasov.
Graţie implicării acestora, o parte din cărţile şi bunurile culturale vechi din colecţia Colegiului „Andrei Şaguna” deţinute de Muzeul Primei Şcoli Româneşti şi care au nevoie de igienizare şi conservare, sunt prelucrate cu ajutorul instalației de tratare în mediu anoxic (lipsit de oxigen) a obiectelor de patrimoniu, achiziţionată la finele anului trecut de Muzeul de Etnografie cu fonduri alocate de administraţia judeţeană.

Astfel, nu mai este nevoie de transportul acestor bunuri la Centrul IRASM Măgurele pentru igenizare prin iradiere, după cum planificase iniţial conducerea Muzeului Bisericii Sfântul Nicolae.
Săptămâna trecută s-a încheiat procesul de tratament şi conservare pentru 300 de cărţi şi obiecte, care durează 21 de zile, iar bunurile au fost returnate la Prima Şcoală Românească.
„Un proiect de suflet: Salvând și conservând patrimoniul celorlalți. Muzeul de Etnografie Braşov, îngrijind bunuri culturale de la Prima Școală Românească. Prin amabilitatea domnului director dr. Alexandru Stănescu, la Muzeul de Etnografie Brașov au fost tratate cărți din cadrul colecției. Mulţumim și mai avem de lucru”, a spus preotul Sebastian Pârvu, directorul Muzeului Bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului – Prima Școală Românească.

Nu deschideți! e-mailuri false trimise în numele ANAF

0

ANAF atrage atenția asupra unor e-mailuri false trimise în numele instituției, prin care cetățenii sunt informați că au ”plăți fiscale restante”. Recomandă persoanelor să nu deschidă mesajele, nici atașamentele din ele.
Instituția transmite, într-un mesaj pe Facebook: “ANAF atenționează cu privire la o nouă campanie de mesaje false, transmise în numele instituției, prin care contribuabilii sunt anunțați că au <>. Mesajului îi este anexat un document, <>, pe care vă sfătuim să nu îl deschideți, în niciun caz!”.
Fiscul recomandă cetățenilor să nu deschidă astfel de e-mailuri și să nu acceseze documentele anexate sau linkurile de conținut. În același timp, avertizează persoanele să nu transmită bani către conturile menționate.

Soluții de avarie : învățământ în containere modulare. Dealtfel, foarte confortabile …

1

Primăria Brașov a semnat la sfârșitul lunii trecute contractul pentru ,,Containere modulare – Clădire modulara și branșamente, pentru extindere săli de clasă la Colegiul de Științe ale Naturii – Emil Racoviță”, cu compania SC Dar Food Solutions SRL, care presupune amenajarea unei clădiri modulare pe două niveluri, cu 8 săli de clasă și grupuri sanitare.
Conform contractului, prestatorul trebuie să furnizeze, monteze și să pună în funcțiune, la Colegiul de Științe ale Naturii „Emil Racoviță“, o clădire modulară provizorie etajată (parter+etaj) LA CHEIE, prevăzută pentru 8 săli de clasă, din care 4 săli de clasă la parter și 4 la etaj, fiecare nivel având coridor central, grupuri sanitare separate pentru fete și băieți, scară de acces complet echipată, cu propriul container modular.
Suprafața minimă a unei clase compuse din 3 containere modulare va fi de 39,39 mp.
Coridorul care va asigura accesul în sălile de clasă și în grupurile sanitare, atât la parter, cât și la etaj, va fi compus din 4 containere modulare, cuplate pe lungime.
Construcția modulară va avea grupuri sanitare separate pentru fete și băieți, atât la parter, cât si la etaj, echipate cu cabine cu vas WC, boiler pentru apă caldă, chiuvete și pisoare (pentru grupurile sanitare ale băieților). Achiziția mai include: documentații pentru obținerea avizelor și a autorizației de construire, pregătirea terenului, execuția platformei betonate, branșamente apă, canal și electricitate.
”Municipalitatea a început un program de construire de creșe, grădinițe și școli, dar efectele acestuia se văd pe termen mediu și lung. Pentru nevoile imediate, o soluție ar putea fi construcțiile modulare care permit, în câteva luni, extinderea spațiilor pentru elevi. Am solicitat companiei RIAL, compania Municipalității, să evalueze posibilitatea implementării acestui proiect la mai multe unități de învățământ, mai ales că zilele trecute am semnat contractul pentru construcția modulară de la Colegiul Emil Racoviță, astfel că putem să evaluăm și implementarea unui astfel de proiect. Sper ca de anul viitor elevii de la acest colegiu, atât cei de la gimnaziu, cât și cei de la liceu, să aibă cursuri de dimineață, iar condițiile oferite să fie cele mai bune pentru un act educațional de calitate”, a declarat primarul Allen Coliban. El a subliniat faptul că Brașovul se confruntă de foarte mulți ani cu o problemă în ceea ce privește infrastructura pentru educație, fie pentru că sunt zone în care aceasta lipsește, fie pentru că sunt unități de învățământ în care numărul elevilor sau copiilor este mult mai mare decât cel care ar fi optim pentru un învățământ de calitate. Cauzele sunt multiple, de la dezvoltarea imobiliară axată doar pe construcția de locuințe, fără a se lua în calcul și nevoile celor care se mută acolo, până la o accentuare a fenomenului de migrare a elevilor din zona metropolitană către unitățile de învățământ din Brașov.
Termenul total de elaborare a documentațiilor, execuție a lucrărilor pregătitoare (branșamente și platformă amplasament) și de furnizare și montaj este 119 zile, defalcat astfel:
– 30 de zile de la data emiterii Ordinului de începere a contractului pentru elaborarea documentațiilor faza OTAC (inclusiv elaborarea documentațiilor pentru obținerea avizelor prevăzute în certificatul de urbanism).
– 89 de zile de la data emiterii Autorizației de construire și transmiterea Ordinului de execuție a lucrărilor pentru execuție branșamente și platforma amplasament, furnizare containere și montaj pe poziție.
Valoarea contractului este de 1.507.000,00 lei fără TVA, la care se adaugă cota legală de TVA.

Furnizorii de gaze şi electricitate vor emite cu întârziere facturile pe luna septembrie. Vom plăti mai mult o singură dată

0

Furnizorii vor întârzia emiterea facturilor privind consumul pe luna septembrie, întrucât nu au avut timp să-şi adapteze softurile de emitere a facturilor, a afirmat, marţi, Dana Dărăban, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).
Ea a explicat că OUG 119/2022 a fost emisă la 1 septembrie, cu aplicabilitate tot de la 1 septembrie, iar furnizorii au nevoie de cel puţin 30 de zile pentru modificarea softurilor.
„Cred că toţi furnizorii vor întâmpina probleme în implementarea noilor criterii de selecţie a beneficiarilor, de aplicare a plafonului la anumite marje de consum, ceea ce este foarte posibil să ducă, în anumite situaţii, la întârzieri. Noi am văzut legea adoptată la 1 septembrie, cu aplicabilitate la 1 septembrie. Este o chestiune pe care am spus-o de mai multe ori: avem nevoie de o perioadă de 30 de zile pentru a opera schimbările”, a spus Dărăban.
Furnizorii nu vor întrerupe activitatea de furnizare, a arătat ea.
„Va depinde de la caz la caz. Fiecare furnizor va încerca să fie cât mai puţin afectat, pentru că emiterea cu întârziere a facturii înseamnă o întârziere şi pentru ei în încasări, ceea ce se adaugă la riscurile şi la problemele de acces la lichiditate ale furnizorilor”, a precizat reprezentanta ACUE.
Dărăban a sfătuit clienţii care primesc o factură pe două-trei luni, pe care nu o pot plăti dintr-o singură dată, să discute cu furnizorul pentru eşalonarea plăţilor.
„Atunci când vor veni trei facturi, dacă este nevoie, furnizorii vor oferi şi eşalonare”, a completat Dărăban.

,,Oamenii să se aştepte la întârzierea facturilor şi la plata dintr-o singură dată a consumului pe două-trei luni” a avertizat Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă.

Practic, facturile la energie şi gaze vor veni cu întârziere, iar oamenii vor trebui să plătească dintr-o singură dată consumul pe două-trei luni. Cisăliță a arătat că furnizorii de energie nu au avut timp să modifice softurile de emitere a facturilor. Mai exact, OUG 119/2022 a fost adoptată pe 1 septembrie, cu aplicabilitate din aceeaşi zi.
„A modifica un soft presupune timp. Din experienţa modificărilor trecute, înseamnă între două şi trei luni. Deci din păcate consumatorii să se aştepte să primească facturi abia peste două sau trei luni, bineînţeles facturile vor fi mari, pentru că vor cumula cantităţi pe o perioadă mai lungă de timp”, a spus Chisăliţă.
El a amintit că la fel s-a întâmplat şi în toamna anului trecut, când legislaţia a fost modificată peste noapte. Atunci, unii furnizori au decis să factureze în continuare şi să-şi adapteze softul din mers, dar au fost amendaţi că nu au aplicat din prima noua legislaţie.
„Ei au zis trimitem facturile pe vechile softuri şi în momentul în care softul va fi finalizat vom trimite regularizări. Atunci au fost acuzaţi că nu respectă legea şi că sunt hoţi. Atunci, dacă asta a fost reacţia societăţii, companiile nu vin cu alte facturi până nu este gata softul”, a arătat reprezentantul AEI.
Din păcate, cei care suferă sunt consumatorii finali, care vor trebui să plătească dintr-o singură dată facturi mari pentru două-trei luni. „Cel mai probabil, vorbim de toţi clienţii, de milioane de clienţi. Furnizorii nu sunt obligaţi să eşaloneze aceste plăţi”, a adăugat specialistul AEI.

A fost lansată aplicația CalitateAer. Brașovenii vor putea vedea pe mobil ce aer inspiră

0

CalitateAer este noua aplicaţie de monitorizare finanţată din Fondul de Mediu, pe baza datelor centralizate de toate cele 162 de staţii de monitorizare amplasate la nivel naţional, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, citat de Agerpres.

„Programul este finanţat din Fondul de Mediu, pe baza unui contract de finanţare semnat între AFM şi Ministerul Mediului, şi are practic două loturi. Partea de software, aplicaţie dezvoltată pentru această monitorizare, şi Lotul 2 – partea de furnizare de analizoare şi de auto-laboratoare pentru a creşte acurateţea datelor şi în zonele unde au fost semnalate foarte multe probleme legate de calitatea aerului. Locaţiile au fost, astfel, stabilite mai ales în jurul Bucureştiului, Bucureşti şi Ilfov, în funcţie de hotspoturile, de punctele fierbinţi, acolo unde în trecut au fost foarte multe probleme cu calitatea aerului. Aplicaţia se numeşte CalitateAer, se poate descărca din App Store şi din Google Play şi se poate instala pe telefon, fără nicio problemă. Prin această aplicaţie se pot urmări cele 162 de staţii din ţară”, a spus Tanczos.

Ministrul a precizat că staţiile de monitorizare sunt funcţionale tot timpul, însă la acest moment se află într-o perioadă de revizie, de mentenanţă.

„Unele dintre ele sunt în curs de racordare la reţeaua de energie electrică, acolo unde nu s-au finalizat încă aceste proceduri şi monitorizează patru indicatori: PM10 şi PM2,5 – un indicator foarte important în ceea ce priveşte particulele în suspensie care definesc calitatea aerului din acest punct de vedere, dioxid şi oxizi de azot – No2 şi Nox, foarte important, pentru că oferă o imagine reală cu privire la traficul care impactează calitatea aerului, ca şi PM2,5, în oraşe, dioxidul de sulf şi ozonul. Indicatorii sunt în fiecare staţie urmăriţi şi prin această aplicaţie. Calitatea aerului este definită prin Bun, Extrem de rău şi Rău. Acolo veţi putea vedea care sunt încadrările, pe verde sau pe roşu, acolo unde problemele sunt grave şi acolo unde calitatea aerului este impactată de poluare în zona oraşului şi în zonele limitrofe. Din acest contract am achiziţionat 11 analizoare pentru diverse locaţii în ţară – Iaşi, Cluj, Braşov, şi 19 pentru zona Bucureşti-Ilfov. Aceste 19 analizoare sunt, deja, la partea de punere în funcţiune. Nouă dintre ele sunt racordate şi la reţeaua de energie electrică, 10 sunt în curs de branşare. În zona Bucureşti-Ilfov avem 30 de puncte fixe care sunt funcţionale”, a menţionat oficialul.

Acesta a adăugat că în Lotul 2 din contract au fost cumpărate patru autolaboratoare echipate cu aparatură necesară pentru monitorizare şi analiză a calităţii aerului.

„Acestea sunt date în folosinţa APM-urilor judeţene la Bacău, Braşov, Bucureşti şi Iaşi. Oraşele au fost alese în funcţie de acele probleme cu calitatea aerului care sunt oficializate, să spun aşa, prin infringementul la adresa României pe calitatea aerului, pe cele cinci oraşe mari: Bucureşti, Iaşi, Braşov, Timişoara şi Cluj. În paralel, avem un proiect finanţat prin POIM pentru o dotare a Gărzii de Mediu cu aparatură similară, astfel încât atât auto-laboratoarele, cât şi capacitatea noastră de a monitoriza prin instalaţie mobilă calitatea aerului să fie dezvoltate. Acest proiect finanţat prin POIM este în fază de procedură de achiziţie publică. S-a finalizat caietul de sarcini, în zilele următoare va fi încărcată licitaţia în SEAP şi acolo vorbim de o sumă de peste 50 de milioane de lei, sumă care va finanţa practic această reţea mobilă de monitorizare a calităţii aerului. Acolo avem şi drone, avem şi laboratoare mobile similare cu cele pe care le-am cumpărat deja”, a subliniat Barna Tanczos.

În prezent, în România, calitatea aerului este monitorizată cu 162 de staţii de măsurare, ce fac parte din Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA) şi furnizează, în timp real, Comisiei Europene (CE), informaţii pe această temă.

Ministerul Mediului a demarat procesul de extindere a RNMCA cu 60 de staţii noi de măsurare, atât în Bucureşti, cât şi în 30 de oraşe din ţară.

Covid-19, Brașov-24 de ore : un deces, incidența în municipiul Brașov a ajuns la 1.42/1000

0

Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Brașov se prezintă astfel:
■ Număr de cazuri confirmate de la începutul pandemiei: 123.862, dintre care 71 cazuri de la raportarea de ieri
■ În ultimele 24 de ore au fost raportate 960 teste efectuate, dintre care 208 teste RT-PCR și 752 teste rapide antigen
■ 65 pacienți internați în spitale, dintre care 5 persoane internate la ATI
■ 2.056 persoane decedate de la începutul pandemiei; o persoană decedată de la raportarea de ieri
■ Incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 în județul Brașov este de 1,00/1.000 de locuitori, iar în municipiul Brașov de 1,42/1.000 de locuitori
■ La nivel național, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.419 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 770 mai multe față de ziua anterioară. 335 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Lacrimi și durere. Alexandru Vagner a fost condus pe ultimul drum. Înmormântarea a avut loc la Cimitirul din Azuga

0

Funeraliile fostului fotbalist Alexandru Vagner, care a murit la vârsta de 33 de ani, au avut loc marți, 4 octombrie, la Cimitirul Azuga. Alexandru Vagner a decedat vineri dimineață, 30 septembrie 2022, la doar 33 de ani. Cauza morții: infarct acut. Slujba de înmormântare a avut loc la Biserica Sfânta Treime din Azuga și a fost oficiată de doi preoți, iar procesiunea religioasă s-a încheiat după aproximativ o oră și jumătate.
Peste 250 de persoane l-au condus pe Vagner pe ultimul drum. Cu ochii în lacrimi, familia, prietenii si colegii si-au luat rămas bun de la fotbalistul născut în Sinaia. Printre cei prezenți s-au aflat fotbaliștii de la Inter Cristian, de la SR Brașov, dar și o delegație de la FC Brașov (Buga, Moraru, Babeiu). „Pe lângă faptul că am fost colegi, am fost și buni prieteni. Am facut ultimele revelioane împreună și încă nu pot să cred că Alex s-a stins. Este o mare pierdere pentru familia stegară”, a spus Horia Popa (SR Brașov). De asemenea a fost prezent Alexandru Vîrlan (Cetate Râșnov), unul dintre prietenii lui Vagner încă din copilărie, dar și Adrian Zahariea, președintele lui ACS Kids Tâmpa Brașov. „Am fost colegi de bancă la școală, am jucat fotbal împreună…E greu! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a spus Alex Vîrlan. Din lumea fotbalului a fost prezent si Aurelian Băbuțan, directorul sportiv al Oțelului. „L-am adus pe Alex la Gloria Bistrița pe când avea 15 ani si jumătate. Un an mai târziu debuta în Liga 1. Un fotbalist muncitor, sufletist si un mare caracter. Mult prea rapid a plecat din această lume”, a spus Băbuțan.

Vagner lăsase fotbalul pentru poker

Fostul fotbalist a acuzat în ultimele luni o stare de oboseală accentuată din cauza nopților nedormite în care juca poker online și apela la energizante.
La antrenamentul de marți, 20 septembrie, al echipei Inter Cristian, Vagner a participat doar la simplu exercițiu 5 contra 2, după care s-a retras de pe teren. În drum spre vestiare s-a prăbușit!
La fața locului s-a prezentat imediat un paramedic de la SMURD, care locuiește chiar lângă stadion, după care la arenă a sosit și Ambulanța. După aproape o oră de manevre repetate, Vagner a fost stabilizat și transportat de urgență la spital. De atunci starea sa era critică.
În 2018, Alexandru Vagner a renunțat la cariera de fotbalist profesionist și s-a dedicat pokerului.
Vagner avea peste 100 de meciuri în Liga 1, jucate la Gloria Bistriţa, FCM Târgu Mureş, FC Braşov şi Concordia Chiajna.
Ultima echipă la care a jucat Vagner este SR Brașov, echipă cu care a promovat în Liga 3. ”Nu mai vedeam nici un viitor în fotbal”, explica, în 2018, Vagner, pentru Monitorul Expres, decizia de a renunţa la cariera de fotbalist.
”Ce să fac, să trăiesc de pe o zi pe alta? Ajunsesem să am doar bani de mâncare! Apoi, episoadele Concordia Chiajna şi FC Braşov m-au determinat să renunţ. Am fost păcălit, umilit, ajunsesem să nu mai dorm noaptea de stres! În 2017 eram sub contract cu Concordia Chiajna, iar Cornel Ţălnar mă suna insistent să vin la FC Braşov, în Liga 2. Am acceptat să merg la Braşov, după ce semnasem prelungirea contractului cu un an cu Concordia. Doar că preşedintele celor din Ilfov, Cristi Tănase, nu a mai înregistrat contractul! Am luat o ţeapă cu salariul pe un an. Episodul Braşov mi-a pus capac. Am renunţat la contract şi am trecut totul la pierderi”, era radiografia dură a fotbalului românesc făcută de Alexandru Vagner.
Fostul fotbalist spunea că pokerul îl face fericit şi că nu regretă decizia de a renunţa la fotbal. ”Avantajul la poker este că nu ai un șef, îţi faci programul cum vrei, dacă vreau să-mi iau concediu, nu trebuie să fac cerere. Pot spune că sunt fericit, pentru că acum pot să fac lucruri pe care nu mi le permiteam atunci când jucam fotbal. Nu regret decizia luată de a renunţa la fotbal”, mai spunea Vagner.
În cariera sa, Alexandru Ion Vagner a evoluat pentru Gloria Bistrița, FC Baia Mare, Forex Brașov, FCM Târgu Mureș, FC Brașov, Concordia Chiajna, Petrolul Ploiești și SR Brașov.

Accident grav la Făgăraș, în această dimineață! Șoferul nu are permis și a fugit de la locul accidentului!

0

FOTO : ARHIVA
Azi dimineață în jurul orei 08.55, pe raza municipiului Făgăraș a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autovehicul și un moped. În urma accidentului rutier a rezultat o victimă, respectiv un bărbat, în vârstă de 70 ani (conducătorul mopedului), care a fost preluat și transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul autovehiculului a părăsit locul producerii accidentului rutier.
Acesta a fost identificat ulterior de către polițiști ca fiind un bărbat, în vârstă de 36 ani, din municipiul Făgăraș, județul Brașov. Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, s-a constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. La testarea celor doi conducători auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

(P) Cum să ai o grădină perfect aranjată: trucuri pentru o gospodărie completă

0
Sursa foto: Pexels.com

O gospodărie completă nu poate să exista fără un spațiu în aer liber perfect amenajat în funcție de nevoile tale. Spațiile în aer liber, fie că este vorba despre grădini de mici sau mari dimensiuni sunt extrem de utile pentru o mulțime de activități, de la creșterea plantelor și până la ateliere de tâmplărie, de sudură sau activități de relaxare precum sportul ori lectura.

Cele mai importante aspecte de care trebuie să ții cont atunci când amenajezi sau aranjezi un spațiu liber este ceea ce îți dorești ca acesta să reprezinte pentru tine și cei dragi, ce activități vrei să desfășori și pe ce perioadă de timp plănuiești amenajarea. Unele persoane amenajează un spațiu pentru 2-3 ani, în timp ce alții îl plănuiesc pentru cel puțin 10 sau 20 de ani.

Descoperă trucuri utile pentru a avea o grădină perfect aranjată

Fă loc pentru activitățile tale preferate

O gospodărie completă îți va permite să ai spațiu pentru activitățile tale preferate, pentru afacerea ta sau pentru pasiunea ta. Atunci când pui la punct grădina, ține cont de acest aspect în amenajare. Spre exemplu, pentru un atelier de sudură, vizualizează un spațiu pentru acesta, cu toate uneltele necesare, de la măști și până la invertoare. Dacă îți dorești să comanzi din timp și toate accesoriile, poți găsi măști pentru sudură de calitate pe Micul-fermier.ro, la prețuri accesibile.

Grădina poate fi un loc ideal unde să pui bazele atelierelor de sudură, de tâmplărie sau a oricărei alte activități ce se desfășoară mai ușor într-o zonă dedicată.

Alege inspirat mobilierul pentru exterior

O grădină perfectă înseamnă o amenajare ca la carte, iar mobilierul nu poate lipsi din această ecuație. Nu alege pe grabă sau fără implicare mobilă pentru grădină deoarece aceasta trebuie să îți ofere confort și să transforme spațiul într-un loc pe placul tău și al celor dragi.

Analizează activitățile pe care le intreprinzi cel mai des în aer liber înainte de a achiziționa mobila. Spre exemplu, dacă îți place să organizezi evenimente în familie sau alături de prieteni, petreceri, grătare sau mese festive, atunci îți vei dori un set de mobilier care să se adapteze acestor activități. Optează pentru mese și scaune pentru 10-12 persoane sau chiar mai multe, dar și pentru accesorii precum bean bags sau ghirlande de iluminat.

În cazul în care îți place să te relaxezi și să îți încarci bateriile în grădină, atunci alege șezlonguri, paturi pentru exterior sau fotolii în care să te poți așeza comod pentru a citi, a te relaxa sau a trage un pui de somn în serile călduțe de primăvară.

Pe lângă zona de amplasare a mobilierului, plănuiește și un spațiu exterior acoperit pentru a te putea adăposti de vremea rea, fie că este vorba de ploaie, vânt sau zăpadă. O prelată îți va fi de folos în acest sens sau chiar un foișor.

O gospodărie completă dispune de un spațiu exterior amenajat în funcție de activitățile pe care le întreprinzi, dar și în funcție de dimensiuni și de buget. Inspiră-te din ideile de mai sus pentru a avea o grădina perfect amenajată, fix pe gustul tău.

Mâine, zi liberă pentru elevi și profesori ! Ziua Mondială a Educației, fără ore de curs !

0
Rear view of elementary school pupils running outside

Miercuri, 5 octombrie, este zi liberă pentru elevi și profesori. Se sărbătorește Ziua Mondială a Educației, zi care, potrivit legislației în vigoare, este nelucrătoare, în învățământ.
Ziua a fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a “Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”. Această recomandare, alături de cea “privind învăţământul superior” din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară global. Prin urmare, în 5 octombrie, nu se fac cursuri.
Prima vacanță din acest an școlar va fi peste două săptămâni.

Organizat pe module în loc de semestre, anul școlar 2022-2023 prevede primul modul de cursuri până în 21 octombrie. De sâmbătă, 22 octombrie, elevii intră în vacanță de o săptămână, până în 30 octombrie inclusiv iar următoarea vacanță va fi de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023.

1. Toate cele de mai sus sunt suplimente alimentare, remedii 100% naturale care au rezultate bune in tratarea diverselor afectiuni cu care cei mai multi dintre noi ne luptam zi de zi.
2. Toate informatiile de care aveti nevoie legate de aceste medicamente organice sunt descrise cu lux de amanunte (prospect, pret, recenzii, formule active) si obiectivitate pe Evonet, un motor de cautare pentru suplimente alimentare, medicamente naturiste si remedii sigure si testate.
3. Sunt suplimente alimentare care pot fi achizitionate din Romania, direct de la distribuitorii autorizati.

Suplimentele alimentare sunt o solutie de intretinere sau tratament usor de administrat si fara efecte negative, fara compusi periculosi, blande, cu efect rapid si de lunga durata. Stresul, anxietatea, lipsa timpului liber, grijile de zi cu zi, lipsa activitatilor sportive, alimentele de proasta calitate sau mult prea procesate s.a.m.d. ne degradeaza fizic si psihic.

Cu vitaminele si mineralele ne-am obisnuit deja, dar se pare ca nu este suficient. Este nevoie de o sustinere mai mare a organismului si asta cu tinte exacte. Tocmai de aceea au aparut suplimente alimentare dedicate unor disfunctionalitati sau unor probleme care pot fi tinute sub control sau pot fi corectate, chiar vindecate.

Evonet aduna in acelasi loc toate informatiile care pot fi de folos pacientilor, celor care cauta solutii alternative la o problema de sanatate, medicilor din diverse ramuri deschisi catre medicamente 100% naturale si tuturor celor care vor sa fie informati.

Va propun o scurta trecere in revista a celor mai apreciate suplimente alimentare, atat din punct de vedere al recenziilor adunate de la pacienti si specialisti cat si din punct de vedere al comenzilor inregistrate de distribuitorii autorizati de producatori.

Keto Diet, capsule pentru slabit

Dieta Keto, datorita eficientei si a unui regim usor de urmat si-a gasit repede adepti. Rezultatele obtinute i-au mobilizat pe cercetatori care au dezvoltat Keto Diet capsule, un supliment alimentar natural care sa ii ajute sa slabeasca pe cei supraponderali sau pe cei care doresc sa renunte la cateva kilograme fara efort.

Conform datelor adunate de Evonet, poti slabi de la cateva kilograme pana la 14-20 de kilograme pe luna. La prima vedere pare foarte mult, utilizatorii povestind de topirea grasimilor rapida dupa ce starea de cetoza se instaleaza in organism.
Obezitatea este un factor de risc din multe puncte de vedere, motiv pentru care orice ajutor este bine-venit.

Detonic, medicament pudra pentru hipertensiune

Foarte multi oameni sunt hipertensivi si asta se datoreaza mediului in care traim si stresului la care suntem supusi zi de zi. Tocmai de aceea, in UK s-au facut studii si s-a recomandat consumul de Detonic persoanelor cu predispozitie la AVC.

Imbunatatirea functiilor cardiace intr-un mod natural este un pas mare atat pentru cercetatori cat si pentru pacietii care pot recurge la acest medicament sub forma de pudra care reduce natural hipertensiunea.

Inca o problema in care pudra naturala Detonic ajuta, este combaterea aparitiei aterosclerozei, medicamentul fiind un aliat de nadejde in curatarea vaselor de sange si oxigenarea excelenta a creierului.

Era si timpul ca cercetarile in domeniu sa scoata la lumina un medicament natural de intretinere a inimii si functiilor ei.

Alkozeron, tratament alcoolism

Vedem foarte des reclame la suplimente alimentare pentru ficat in care este atins si consumul de alcool. Sa recunoastem ca situtia este mai grava decat dramatizarea din reclamele TV si ca era nevoie de un medicament care sa lupte impotriva dependentei e alcool.

Consumul de alcool este o problema atat pentru persoana dependenta cat si pentru cei din jur, mai ales pentru familia consumatorului. Cele mai multe acte de violenta se desfasoara pe sub efectul consumului de alcool, violenta domestica fiind inca o problema care trebuie privita cu maxima seriozitate.

Dependenta este o boala si trebuie tratata ca atare, acesta este motivul pentru care cercetatorii au lucrat ani de zile la o formula terapeutica naturala care sa inhibe pofta de alcool si il ajute ce cel dependent sa scape de acest viciu. Evonet a strans toate datele si recenziile pentru ava informa corect despre Akkozon, medicament care ajuta la tratarea alcoolismului.

Insumed, reduce zaharul din sange

Conform ultimelor statistici Diabetul a devenit o problema de sanatate atat in cazul celor trecuti de prima tinerete cat si in cazul celor mai tineri, chiar si in randul copiilor. Consumul de alimente dulci, sucuri si junk food are si un revers al medaliei, si anume, Diabetul.

Insumed capsule pentru diabet este o solutie naturala si eficienta pentru reducerea nivelului glicemic si pentru normalizarea acestuia. Diabetul poate avea consecinte grave, schimbarea stilului de viata fiind prima masura care este recomandata pacientului suferind sau celui cu glicemia ridicata aproape de valorile acestei afectiuni.

Curele cu Insumed pastile, conform recenziilor adunate de la pacienti, medici in nutritie, diabet si endocrinologie au ajutat multi pacienti cu mentinerea sub control a glicemiei. Insumed poate fi consumat si preventiv de persoanele care au in familie cazuri de diabet, Evonet fiind locul de unde va puteti informa corect.

Clean Vision, medicament pentru vedere

Vederea este inca o functie a organismului nostru greu incercata. Petrecem din ce in ce ai mult timp cu ochii in ecranul telefonului, in monitoare sau privind la TV. Ochii nostri au nevoie de pauze, au nevoie de odihna si somn, altfel veti ajunge sa purtati ochelari.

Medicamentele pe baza de luteina ajuta, iar daca vorbim de suplimente alimentare naturale, cu compusi organici, este si mai bine. Clean Vision capsule pentru ochi actioneaza asupra prediunii aflate la nivelul globilor oculari si sustine vederea de la interior catre exterior.

Imbunatatirea vederii intr-un mod natural si neinvaziv nu poate fi decat o veste buna pentru pacientii cu plobleme de vedere.

Urotrin tablete naturale pentru prostata

Tabletele pentru prostata nu sunt o moda, sunt necesare pentru ca functiile acesteia sa fie complete pentru ca altfel, aceasta problema de ordin medical isi intinde plasa catre partea psihologica si produce dezechilibre pe mai multe planuri. Urotrin tablete pentru prostata este un medicament natural pentru barbati si problemele lor specifice.

Vedem des la TV reclame la tot felul de remedii pentru prostata. Pentru barbati, functionarea prostatei la un nivel optim este direct propotionala cu o viata sexuala normala. Problemele legate de prostata pot duce la erectii slabe, la ejaculari premature si chiar la infertilitate si impotenta.

Urotrin pentru prostatita este destinat barbatilor atat pentru vindecarea inflamatiilor la nivelul aparatului uro-genital cat si pentru imbunatatirea performantelor in viata intima. Pentru orice problema exista o solutie.

Concluzie

Legatura dintre Keto Diet, Detonic, Alkozeron, Insumed, Clean Vision si Urotrin o reprezinta Evonet, site-ul in care se regasesc toate informatiile despre aceste suplimente alimentare. Prospect, pret, recenzii, pareri de pe forumuri, indicatii si contraindicatii, toate pot fi gasite intr-o sursa de incredere: www.evonet.ro.

Noi, brașovenii, suntem obișnuiți cu turiștii, îi vedem la fiecare pas făcut în centru, îi recunoaștem după interesul cu care privesc în jur și după obiectivele aparatelor foto. Orașul abundă de unități de cazare cu 3 și 4 stele, dar mulți turiști preferă cazarea în rezim hotelier Brașov.
Citisem într-un articol despre cât de profitabilă este închirierea artamentelor în regim hotelier. Oare chir așa să fie? Oare totul se reduce la profit? Cum rămâne cu toate investiția făcută de proprietar? Cum rămâne cu confortul care de multe ori este peste cel oferit de hoteluri cu multe stele? Cele mai multe apartamente sau garsoniere care sunt oferite spre închiriere în regim hotelier sunt amenajate modern și oferă condiții de lux.
Eu am un apartament mic, motiv pentru care, atunci când îmi vin prietenii din Sibiu sau Timișoara în vizită, caut rapid cazare în regim hotelier care, dacă mă mulțumește pe mine, îi va mulțumi și pe ei. În astfel de momente am descoperit apartamentele Promenada Studios, mai exact studiouri în regim hotelier Brașov.
Lux și bun gust
Eu le-am văzut pozele pe site, dar cum am o coastă împrumutată tocmai de la Toma Necredinciosu’, m-am dus să mă conving. Apartamentele se află într-un bloc nou, aproape de Coresi, lucru care m-a bucurat enorm. E liniște și ai un sentiment de intimitate, apropierea de mall fiind ca bomboana pe colivă.
Fiind un bloc nou, te simți binevenit de la intrare, din casa scării. Intrarea în apartament se face cu cartelă, nu cu cheie. Încă de la primii pași, apartamentul te încânta prin design și calitatea obiectelor folosite. Nici nu știi unde să te uiți prima dată.
Aici sigur este mâna unui designer de interior, îmi dau seama după culori, după obiectele de mobilier, după nuanța lemnlui sau textura tapetului. 
Electocasnice hi-tech în bucătărie
Nu cred că se vor omorî prietenii mei cu gătitul, dar eu una nu am așa ceva acasă și îmi doresc. Nu știu câți dintre clienți folosesc plita și cumptorul, dar pentru cei care vor să își gătească ceva în casă, în bucătărie se găsesc toate cele necesare, ba chiar mai mult. Ai cafetieră, ai cană termică, ai vase și ustensile de cea mai bună calitate. Aproape că îți e milă să le folosești. 
Camera este open space și ai, pe lângă canapeaua soft, un birou de la care poți lucre oricând. Insula care desparte elegant bucătăria de living, este un mare televizor. Totul este la superlativ.
Dormitor cu parfum de somn ușor
Știi ce nu suport eu la cele mai multe hoteluri? Paturile! Sunt mici și , de cele mai multe ori, au saltelele uzate. La Promenada Studios totul este nou, camerele au început să fie închiriate în regim hotelier în urmă cu câteva luni.
Lenjeria de pat este albă și miroase a proaspăt spălat. Pernele par confortabile, deși nu le-am testat. Draperiile sunt opace, tapetul de bun gust și lumina poate fi reglată.
Baie mare cu produse de igienă
Știți prospapele moi, halatele și papucii de unică folosință de la hoteluri? Sunt și aici, ambalate frumos și așezate elegant. Încă o bilă albă îi dau acestui studio destinat cazării în regim hotelier pentru produsele de igienă din baie. Nici la hoteluri de 4 stele nu am întâlnit o gamă de produse de îngrijire de calitate superioară.
Îmi place totul! Sincer, i-aș lasă pe prietenii mei să stea la mine și eu m-aș mută câteva zile într-unul din apartamentele închiriate în regim hotelier Promenada Studios.

Daca unii dintre noi au intrat intr-un concediu prelungit, altii, pe fondul prezentei virusului pandemic, au muncit mai mult decat oricand si este firesc sa simta nevoia unei pauze, al unui concediu fara a se limita la propriul apartament. Nu stiu in ce masura turismul are portile deschise dar stiu o solutie sigura: inchiriere autorulota Brasov.

Daca locuiesti intr-un oras la munte nu inseamna ca esti in concediu. Oricat de minunat ar fi Brasovul de sarbatori sau in timpul anului, simti nevoia sa evadezi, sa pleci o perioada, sa descoperi un colt de rai uitat de lume sau sa te retragi undeva unde la orele 11 sa nu fii nevoit sa tragi zavoarele.

Eu am descoperit ca pot avea libertatea de a petrece un concediu alaturi de familie daca apelez la o firma care sa imi ofere servicii de inchiriere autorulota Brasov, servicii de calitate si extinse, facilitati multiple si preturi de Romania, nu de Europa.

Care sunt avantajele serviciilor de inchiriere autorulota Brasov?

1. Libertatea de miscare
Daca inchiriezi o autorulota, poti petrece concediul departe de casa si izolat in acelasi timp. Poti campa la marginea unei paduri sau pe malul unui lac si te poti reconecta cu natura, cu cerul si pamantul si nu in ultimul rand, cu familia pe care cu siguranta ai neglijat-o putin din cauza timpului scurt petrecut impreuna.

2. Siguranta
Acum, mai mult decat oricand, datorita numarului tot mai mare de imbolnaviri vrei sa fii in siguranta. Poti campa intr-un loc izolat, departe de orice “picior de om”, fara a fi nevoit sa parcurgi distante mari fata de Brasov.
Daca tot vorbim despre siguranta, permite-mi sa te asigur, din proprie experienta, ca dupa fiecare serviciu de inchiriere autorulota, aceasta este igienizata temeinic, tocmai pentru a oferi siguranta impotriva colectarii de virusuri si bacterii.

3. Facilitati
Daca te numeri printre cei care au nevoie de caldura, curent, de baie si bucatarie cu apa calda, poti sta linistit, vei avea parte de ele 🙂 Vei avea si smart TV pentru emisiunile preferate, frigider si tot ce inseamna o bucatarie echipata modern, doar ca la dimensiuni mai mici. Inchipuie-ti ca ai facut rezervare la un mini hotel cu servicii de self catering accommodation.
Daca vrei sa-ti surprinzi iubita, apeleaza la servicii de inchiriere autorulota Brasov. Ai grija sa pui in frigider cate ceva de ale gurii, un vin bun si cateva dulciuri, fructe si inghetata. Nu va trebuie multe, puteti campa sau opri oriunde are voie si un autoturism, puteti chiar sa va faceti aprovizionarea de la un supermarket aflat in drumurile voastre.

4. Fara program
Un lucru care pe mine ma irita putin la hoteluri si pensiuni este programul. Nu imi plac vacantele in care cineva imi face program de masa sau pentru alte activitati. Vreau sa ma trezesc cand am chef, sa mananc cand am chef si sa imi fac bagajele la plecare fara sa bata cineva la usa mea in ideea in care vrea sa se apuce de curatenie pentru urmatorii turisti cazati.

5. Fara noaptea de Revelion la fereastra
Nu stiu sincer cum va fi noaptea dintre ani. Mai sunt cateva zile pana atunci si lucrurile nu se anunta prea incurajator. Multi dintre noi vom sarbatori in familie, fara uratori, fara vizite la cei dragi, fara prieteni. Ma intristez la simplul gand, nici nu imi mai vine sa scriu.
Daca nu vrei sa fii printre cei care se vor zgai la cer pentru a vedea artificiile, daca nu vrei sa te numeri printre cei care isi vor lipi nasurile de fereastra rece si vor inchina un pahar de sampanie privind la vecinii de vis a vis, fugi in natura. Apeleaza la servicii de inchiriere autorulota Brasov si petrece altfel mini-vacanta de sarbatori. Sper din tot sufletul sa gasesti o autorulota de inchiriat, sunt convinsa ca nu sunt singura care s-a gandit la aceasta posibilitate.

In incheiere nu-mi ramane decat sa iti urez un an mai bun, mai frumos si cu rezultate negative la teste ;).

Acum, mai mult decât oricând cred că ai conștientizat cât de important este să ai un apartament cu 3 camere în Brașov. Punând de cele mai multe ori cheltuielile pentru întreținere deasupra confortului, sau diferența de preț dintre 2 și 3 camere, mulți dintre oamenii aflați în căutarea unui apartament s-au îndreptat către cele cu 2 camere. Până în martie, când mulți dintre noi am fost nevoiți să lucrăm de acasă, nu am înțeles cât de util ar fi fost să avem un apartament cu 3 camere.
În contextual pandemiei cu care ne confruntăm acum, o cameră este sală de clasă și o cameră a devenit birou. Dacă ai 2 copii, atunci biroul tău se mută în bucătărie. Mai în glumă, mai în serios, cred că o camera în plus este mai mult decât utilă.
Dacă vorbim însă de apartamente noi, cheltuielile de întreținere de la 2 camere la 3 camere sunt nesemnificative. Nu e târziu să faci pasul nici acum, deja sunt zvonuri că în curând vom lucra iar de acasă. O să zici că multe apartamente se vând în stadiu de proiect și că până te vei muta se va termina și nebunia asta. Ei bine, eu știu din surse sigure că există apartamente cu 3 camere finalizate în Brașov, numai bune să te muți în ele.
Ce dezvoltator imobiliar mai are disponibile pe piața imobiliară apartamente noi cu 3 camere Brașov? Mosaic Residence este cel care îți poate pune la dispoziție apartamente cu 3 camere finalizate chiar în vecinătatea mall-ului Coresi. Și nu orice fel de apartamente, ci unele spațioase, bine compartimentate și izolate pentru cele 5-6 luni de iarnă, câte sunt de obicei în Brașov.
Credibilitatea dezvoltatorului imobiliar trage la cântar
Mosaic Residence nu este la primul bloc construit, așa că, dacă ai nevoie de feedback, ai de unde să-l obții. În plus, apartamentele sunt finisate cu tot ce este mai bun în materie de parchet, gresie, faianță, tâmplărie PVC, uși sau obiecte sanitare. Calitatea nu este doar un cuvânt, ea se vede în materialele folosite și se simte atunci când vine vorba de confort.
Cei mai mulți dintre cunoscuții mei s-au mutat în noile blocuri de lângă Coresi, unii chiar în apartamente construite de Mosaic Residence. Mi-ar fi spus dacă ar fi întâmpinat vreo neplăcere… Dacă vrei și tu să faci acest pas, achiziționează un apartament nou cu 3 camere Brașov, finalizat și finisat, adică la cheie. Lasă în urmă și fără nici un regret micul apartament constuit în “anii de glorie” și mută-te într-un apartament spațios, căduros, modern și bine poziționat.
Birou sau dormitor pentru oaspeți, o cameră în plus înseamnă mai mult confort. Ai multiple avantaje la care aș mai adăuga și faptul că nu mai sunt necesare renovări sau intervenții în următorii ani, asta dacă ai ales un apartament nou în Brașov.

Deși este noiembrie, în acest an parcă nici Crăciunul nu se anunța cu același avant ca în anii trecuți. Dacă în alți ani vitrinele magazinelor te orbeau și muzica cu tematică îți zgâria urechile înainte de căderea frunzelor, acum, ca efect secundar al pandemiei, e liniște și pace.
Dragii mei, acum, mai mult decât oricând, avem nevoie de Crăciun, avem nevoie de magie, de speranță și de brad împodobit. Dacă nu sunteți adeptii brazilor artificiali, aveți de ales între brazii gata tăiați și cei în ghiveci. Puteți să vă îndreptați către marile magazine sau direct către o pepinieră Brașov.
Brazi tăiați livrați la domiliu
Chiar și cei care nu erau adepții cumpărăturilor online s-au obișnuit deja cu livrările. Nu știu cum e în alte orase, dar în Brașov , Pepiniera Brazi Argintii livrează coniferele gata tăiate, pe mai multe înălțimi și categorii (economic, standard și premium).
Eu sper din toată inima că astfel, tăierile masive de brazi și molizi sunt reduse sau chiar stopate. Mulți vor spune că nici așa nu e bine, că e o risipă și că obiceiul bradului de Crăciun o crimă împotriva naturii. Personal, eu sunt împotriva plasticului, cei mai mulți brazi artificiali sunt confectionati din plastic și cred că sunt un pericol mult mai mare pentru natură. Fără brad Crăciunul ar fi incomplet…
Brazii crescuți în pepiniere cu scopul de a fi tăiați de Crăciun nu afectează natura, nu implică defrișare, tăiere ilegală și nu au legatură cu fauna. Este drept ca nu vor opri peste noapte tăierile ilegale, dar nici folosirea brazilor artificiali nu va avea acest efect, cei care se ocupă cu astfel de „îndeletniciri” nu sunt activi doar de Crăciun și nu sunt focusați doar pe brazi.
Vorbim despre brazi sau conifere crescute fix cu scopul de a fi tăiate în preajma Crăciunului pentru a împodobi casele celor care își doresc să respecte tradițiile. Achiziționând un brad argintiu sau unul obișnuit de la o pepinieră Brașov veți fi siguri de proveniența acestuia și veți susține o aface locală. Este momentul să avem grijă de cei de lângă noi.
De acasă sau de birou, puteți acum să comandați bradul dorit și pepiniera Brașov Brazi Argintii îl va livra GRATUIT în ziua și la ora stabilită.
Brazi în ghiveci pentru Crăciun
De ceva ani încoace, eu cumpăr câte un braduț în ghiveci și apoi, după sărbători, încep să îmi sun prietenii care stau la casă spre a vedea cine vrea sa îl găzduiască într-o curte pentru restul vieții.
Cred ca soluția brazilor în ghiveci împacă pe toata lumea, nu se taie și apoi nu se aruncă nici un brad. Este dezolant peisajul de după sărbători, o multime de brazi stau aruncați pe langă tomberoanele din oraș. Brazii în ghiveci achizitionați de la pepiniere vin și cu garanția că vor putea fi plantați și vor rezista la temeraturile locale.
Eu sper că ne vom bucura de aceste sărbători și că vom avea parte de bucurii, de familie, de prieteni și de tradiții.