Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Sport
Publicitate

N-au avut noroc

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: » Cătălin DUMITRU, 22.09.2005
* FC Brașov a fost eliminată din Cupă de FCM Bacău, după executarea penaltiurilor, cu 4-6 (0-1, 1-1)

Paradoxal, după cea mai bună evoluție din actualul sezon, cei de la FC Brașov au ratat calificarea în „optimile“ Cupei României. Jucătorii lui Gigi Mulțescu au pierdut cu 4-6, după executarea loviturilor de departajare de la 11 m, în fața divizionarei A, FCM Bacău. Jocul de pe „ICIM“, derulat în prezența a peste 1000 de spectatori, a fost unul spectaculos. Cu multe ocazii, goluri de generic tv, dar și intervenții de apreciat ale celor doi portari, Dossey, respectiv Bogdan. Finalul, cu două goluri în prelungiri, a fost gustat de public. Au urmat penaltiurile, la care brașovenii nu au avut cîștig de cauză. Au avut ghinion din start, pentru că centralul Sandu a ales să se execute loviturile de la 11 m, chiar la poarta la care gazdele loviseră, de două ori consecutiv, barele. Brașovenii lui Mulțescu rămîn cu evoluția bună din acest joc, în timp ce jucătorii lui Popovici s-au calificat în optimile de finală.

Apreciati, dar eliminati

Jocul de pe „ICIM“ a fost unul dintre cele mai bune pentru trupa lui Gigi Mulțescu. FC Brașov a fost însă eliminată din 16-imile Cupei României, pierzînd, după executarea penaltiurilor, cu scorul general de 4-6 (0-1, 1-1), în fața celor de la FCM Bacău.
Repriză spectaculoasă
Prima repriză a însemnat pentru FC Brașov cea mai bună evoluție din actualul sezon. O primă parte disputată pe contre, cu faze la ambele porți, din care, contrar cursului jocului, au ieșit învingători băcăuanii. La o pătrundere a lui Tănasă, nici fundașii, nici portarul Dossey nu au reușit să intervină la timp, iar de la un metru băcăuanul a împins mingea în plasă (0-1). Brașovenii puteau să egaleze, dar șutul lui Tatarciuc a fost deviat, cu capul, de Drăgulin. Mijlocașul brașovean se afla în poziție de ofsaid, iar golul a fost anulat.
Goluri de generic
După pauză, o altă fază fierbinte la poarta lui D.Bogdan. Tatarciuc a șutat de la 16 m, portarul a respins în față, iar mingea șutată de Maghici a lovit bara laterală și a fost reținută de D. Bogdan. În min.75, Pereș a egalat, reluînd cu capul un balon centrat, din corner, de Pintea (1-1). Finalul primelor 90 de minute i-a găsit pe băcăuani în atac, dar Dossey a fost din nou la post. Scorul s-a modificat din nou în min.97, atunci cînd Șandru a executat perfect, pe lîngă zid, o lovitură liberă de la 25 m, la care portarul D. Bogdan nu a mai putut interveni. După numai trei minute, M. Croitoru l-a „executat“ pe Dossey, cu un șut sec de la 17 m, sub transversală, egalînd scorul (2-2). Brașovenii se puteau impune în min.117, dar Drăgulin a lovit doar bara laterală. A fost un meci terminat de brașoveni în ofensivă, chiar dacă 2-3 jucători se plîngeau de minute bune de crampe musculare.
Drăgulin, două bare
La loteria penaltiurilor, experiența, sîngele rece și stăpînirea de sine a băcăuanilor a avut cîștig de cauză. Brașovenii au executat primii, la poarta pe care centralul Sandu a ales-o. Și pe care brașovenii nu ar fi dorit-o pentru că acolo au lovit barele de două ori. În final, Drăgulin și Cilean au ratat, primul șutînd în transversală. Au marcat pentru FC Brașov, Pereș și Pintea (cu noroc), respectiv pentru FCM Bacău, Tănasă, Trofin, Codreanu și M. Croitoru. În final, scorul a fost 4-2 pentru oaspeți, iar cel general, 6-4. FC Brașov a părăsit Cupa României, dar rămîne cu o prestație de apreciat pentru sezonul de toamnă al Diviziei B.

FC Brașov - FCM Bacău 6-4

(0-1, 1-1)
Au marcat: Pereș (’75), Șandru (’97) - Tănasă (’25), M.Croitoru (’100) FC Brașov: Dossey - Pașca (’68 Ahmet), Tatarciuc, Poverlovici - Maghici, Drăgulin, Pitea, Sătmar (’46 Cilean), Șandru - Prodan (’46 Pereș), Vasiliu Antrenor: Gigi Mulțescu FCM Bacău: D.Bogdan - David, Bojescu (’79 Trofin), Geamăn - Codreanu, Spiridon, Doboș (’51 M.Croitoru), Ganea, Matei (’103 Doltea) - Tănasă, Gheorghiu Antrenor: Cristi Popovici A arbitrat: Viorel Sandu (București).
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Sport

Guvernul Ungariei investește și la Odorheiu Secuiesc


Brașoveanul Sandu Andrași, antrenor principal la Vasas Femina Odorheiu Secuiesc

Zărneștenii sunt mulțumiți/ Zagonul sau Păpăuți


FRF a decis: Brașov - Covasna, la barajul de promovare în Liga a 3-a




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Sport


    Corona Brașov a fost eliminată din Cupa României de CSM București


    16.02.2019
  • ➤ Sport


    Simona Halep a pierdut finala de la Doha cu Elise Mertens


    16.02.2019
  • ➤ Sport


    ACS SR Brașov. Înfrângere cu Știința Miroslava


    16.02.2019
  • ➤ Local


    Accident cu doi răniți la ieșirea din Brașov


    16.02.2019
  • ➤ National


    Mircea Drăghici își retrage candidatura la funcția de ministru al Transporturilor


    16.02.2019
  • ➤ National


    Cererea lui Kovesi de recuzare a procurorului Adina Florea a fost respinsă


    15.02.2019
  • ➤ National


    OMV Petrom donează 10 milioane de euro pentru construcția primului spital de oncologie pediatrică din România.


    15.02.2019
  • ➤ Local


    Sute de brașoveni scandează:„Codruța, nu uita, Brașovu-i de partea ta!” și „Anticipate, nu se mai poate!”


    15.02.2019
  • ➤ Sport


    Fabulos! Simona Halep o învinge pe Elina Svitolina și va juca finala la Doha!


    15.02.2019
  • ➤ Sport


    Chindia lui Viorel Moldovan a câștigat la scor amicalul cu AFC Hărman


    15.02.2019
  • ➤ National


    Kovesi: Am recuzat procurorul de caz și procurorul șef de secție


    15.02.2019
  • ➤ National


    Bugetul a trecut de votul final în Parlament


    15.02.2019
  • ➤ Sport


    Guvernul Ungariei investește și la Odorheiu Secuiesc


    Brașoveanul Sandu Andrași, antrenor principal la Vasas Femina Odorheiu Secuiesc


    15.02.2019
  • ➤ National


    Kovesi, audiată de secția de anchetare a magistraților / Ea a fost întâmpinată cu flori de susținători:„Codruța, nu uita, noi suntem de partea ta”


    15.02.2019
  • ➤ Sport


    Zărneștenii sunt mulțumiți/ Zagonul sau Păpăuți


    FRF a decis: Brașov - Covasna, la barajul de promovare în Liga a 3-a


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Trei piese de mobilier care îți vor ,,complimenta’’ canapeaua extensibilă de 2 locuri


    15.02.2019
  • ➤ Life


    De văzut într-o viață


    Cele mai frumoase grădini botanice din Europa


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Pentru piele, păr sau dinți


    Șapte beneficii ale bicarbonatului de sodiu


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Mit sau realitate?


    Alcoolul ne face mai frumoși?


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Descoperire


    Albinele pot realiza operații matematice


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Rapperul Cadet a murit la doar 28 de ani


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Rihanna e sexi când spală cu mopul


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Cel mai bun album solo


    Cardi B, prima femeie din istorie care câștigă un premiu Grammy pentru rap


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Anamaria Prodan are telefon de 10.000 de euro


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Pe plaja fierbinte


    Anda Adam și-a etalat bustul în Mexic


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Povești adevărate


    Filme de dragoste inspirate din realitate


    15.02.2019
  • ➤ Prima pagina


    „Suntem oficial în dictatură“


    Miting de susținere a Codruței Kovesi, la Brașov


    15.02.2019
  • ➤ Eveniment


    Odată cu noile avize


    De luni, taxiul se scumpește la Brașov


    15.02.2019
  • ➤ Eveniment


    Butoanele de panică, folosite pentru glume proaste


    15.02.2019
  • ➤ Eveniment


    Creșă nouă în fosta școală de pe strada Aurel Vlaicu


    15.02.2019
  • ➤ Eveniment


    Trecerea Cetățuii în proprietatea municipiului așteaptă HG


    15.02.2019
  • ➤ Eveniment


    Ambasadorul Japoniei, în vizită la Brașov


    15.02.2019
  • ➤ Eveniment


    Licitațiile importante pentru Brașov vor fi lansate înainte de aprobarea bugetului


    15.02.2019
  • ➤ Actualitate


    Sentință în premieră pentru Tribunalul pentru Minori și Familie


    Închisoare pe viață pentru Florin Buliga, bărbatul care și-a ucis soția și cei doi copii


    15.02.2019
  • ➤ Actualitate


    Anul școlar 2019-2020, mai lung


    15.02.2019
  • ➤ Actualitate


    Amenajarea pârâului Bârsa, ignorată din nou de parlamentari


    15.02.2019
  • ➤ National


    Dictatura penalilor


    PSD a pornit un atac pervers la Kovesi


    15.02.2019
  • ➤ Week-end


    Unde ieșim


    Invitații de weekend


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Să înțelegem mai bine lumea în care trăim


    Sanda Nicola, într-un nou proiect editorial la Europa FM


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Mihail a dat lovitura în Italia


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Dragoș Bucur revine la „Visuri la cheie“


    15.02.2019
  • ➤ Life


    Cât a dat Brigitte Sfăt pe operațiile estetice


    15.02.2019
  • ➤ Arta & Cultura & Media


    Cărturari brașoveni în lupta națională


    Alexandru Ciurcu - de la „apostolatul gazetăresc“ la amărăciunea unui exil odios (II)


    15.02.2019
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    15.02.2019
  • ➤ Sport


    Premier League se vede în România pentru încă trei ani!


    15.02.2019
  • ➤ Sport


    Ioan Mărginean a cedat nervos în direct la TV!


    15.02.2019
  • ➤ Sport


    Cupa României


    Meci cu miză pentru Corona


    15.02.2019
  • ➤ Sport


    FIS Children Trophy 2019


    15.02.2019
  • ➤ Sport


    Colțea, victorie cu Ocna Mureș


    15.02.2019
  • ➤ Sport


    Pregătiri


    ACS SR Brașov a pierdut cu Afumați


    15.02.2019
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Sport flash

    Articolul următor


    „Bomb㓠în Giulești

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 6.7210 milisecunde, încărcat în milisecunde